Si cateva versuri ale lui I.Pribeagu..

Trei dorinţe

De la Houston, înspre Kansas
Într-o zi de mai frumoasă
Tommy Bill, cowboy texan
Vesel călărea spre casă

Urâţel era băiatul
Şi-nalt n-a fost deloc
De aceea el la fete
n-a avut nicând noroc

I-ar fi drag şi lui să fie,
Ferict câteva clipe
Cu o fată şi s-o strângă
În grădina cu tulipe

Dar cum vine din vecinătate
Fetele l-au ocolit,
Fiindcă e ciupit pe faţă
Sleampăt şi piperncit.

Ce să facă bietul Tommy?
Deşi i-a venit cam greu
S-a lăsat în voia soartei
Că aşa a vrut Dumnezeu.

Şi cum stăbătea şoseaua
Plină de nisip şi veche
Simte că ceva îl pişcă
Dinspre ceafă spre ureche.

Duce o mână peste umăr
Şi prin boarea de lumină
Vede în juru-i cum se-nvârte
Şi cum bâzâie o albină

L-a pişcat din nou, atuncea
Tommy mâna a întins-o,
Şi-aştepând să zboare aproape
Într-o clipă a şi prins-o.

Şi cum o ţinea în palmă
Însă fără a o închide
El aude o voce: – Tommy
Fi uman, nu mă ucide.

Că eu nu-s albină care
Zboară din floare în floare,
Ci o zână fermecată
De-o ursită vrăjitoare.

Şi dacă mă laşi în pace
Vie, fără suferinţe
Îţi voi împlini prin vraje
Într-o oră, trei dorinţe.

– Bine! – spune Tommy – bine!
Vreau să fiu, dacă-i pe alese,
Mai frumos ca Richard Burton
Şi la fete să am succese.

Să mă vrea, să mă dorească
Şi să fie fericite
???

– S-a făcut. A doua care-i?
– Cum sunt mic şi n-am fason
Să fiu zdravăn şi puternic
Ca şi biblicul Samson.

Să dărâm c-un pumn o casă
Şi de-o fi să lupt cu hoţi
Dintr-o singură scatoalcă
La pământ să-i culc pe toţi!

– Se va face! – a zis albina –
Dacă aşa ţi-a fost ideea
Dar să nu mai pierdem vremea
Spune-mi şi dorinţa a treia.

– Mi-e cam greu – răspunse Tom
Stai să mă gândesc mai bine…
Vreau să fiu, viril întocmai
Ca şi calul de sub mine.

– Şi asta ţi-oi îndeplini-o!…
Zice albina în emfază.
Şi acum te du cu Domnul
Să te aibă el în pază.

Ajungând la han se uită
În vitrină şi se vede
Nalt, frumos ca un Adonis
Chipeş, că nu-i vine a crede.

Vasă-zică din dorinţe
Două, i s-au împlinit
Repede aleargă acasă
Se dezbracă gol, grăbit.

Şi uitându-se-n oglindă
De necaz obrazu-i crapă
Fiindă calul de sub Tommy
N-a fost armăsar, ci iapă.

Credeti ca ni se potriveste?

SECRETUL FINLANDEZILOR

De ce este atit de obisnuit ca in Finlanda, un adolescent normal sa termine primele 12 clase cu medii excelente, vorbind o engleza perfecta si citind o carte pe saptamina?
07:45
– Saili (15 ani) asteapta autobuzul urban care il va lasa la poarta scolii (nu exista autobuze scolare).
Autobuzul trece la fiecare 5 minute.
Finlandezii incearca sa-i faca pe fiii lor sa fie independenti de mici.
Pe foarte putini dintre ei, parintii lor îi duc cu masina pina la scoala.
Biletul este subventionat de catre municipalitate.
Conform legii, niciun elev nu poate locui la mai mult de 5 km de scoala. In exterior, instalatiile scolii dau o impresie spartana.
Niciun muc de tigara, nicio hirtie pe jos, niciun grafitti pe ziduri.
09:15
– Orele de 45 de minute.
Finlandezii mizeaza pe studiile de limba materna, matematica si engleza. 75% dintre materii sunt comune in toata tara . Restul il alege scoala, in acord cu profesorii, parintii si elevii.
Orele sunt scurte, intense si, mai ales, foarte participative. In interiorul scolii, curatenia este si mai evidenta.
Totul pare recent dat in folosinta. Pe banci si pupitre nu sunt semne, si nu se scrijeleste nimic.
Scoala este publica si, bineinteles, gratuita, dar cu instalatii demne de un colegiu „scump” din Spania.
Salile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasma cu TV in circuit inchis, acvariu de 200 de litri cu pesti tropicali, bucatarie completa, dispozitive audiovizuale, aer conditionat, multe plante.
Fiecare doi elevi au cite un calculator.
O duzina de masini de cusut in sala de croitorie, aparate de sudura, scule de timplarie, schiuri… O sala de sport acoperita, un auditoriu pentru orele de teatru si o sala de mese cu autoservire.
Cartile sunt gratuite, materialul scolar e gratuit, mincarea e gratuita.
12:00
– Mincare calda, nutritiva si gratuita.
Saili are o jumatate de ora pentru prinz, la restaurantul scolii.
Legea finlandeza obliga ca meniul sa fie gratuit, nutritiv, si cu multe feluri de salate si fructe.
Se bea apa sau lapte. Costurile le plateste municipalitatea fiecarui oras.
Daca orele se prelungesc pina dupa amiaza, scoala are obligatia de a oferi o gustare elevilor.
16:05
– Inapoi acasa, Saili joaca hockey cu fratele lui mai mic.
Nu exista delincventa, strazile sunt sigure.
Cind se lasa seara, Saili si fratele lui, care au invatat sa gateasca la scoala, pregatesc cina pentru parintii lor, daca acestia intirzie la serviciu.
18:30
– Cina si sauna (aceasta, de 3 ori pe saptamina) sunt momentele in care familia se afla impreuna.
Se converseaza mult, mai ales despre proiectele copiilor, dorintele, progresele si nevoile lor.
Dar in aceeasi masura, se fac si planuri de vacanta pentru toata familia, in comun.
20:15
– Temele si la culcare.
Copiii finlandezi au foarte multe teme de casa, desi Saili le termina rapid, intr-o ora sau doua, pentru ca de-abia asteapta sa se urce in pat si sa citeasca Harry Potter in engleza.
Pentru Saili, scoala este ca un serviciu.
– „Daca un copil doreste sa studieze, poate sa ajunga medic sau judecator sau inginer, chiar daca familia sa este una saraca”.
– Educatia fiecarui copil costa statul finlandez 200000 de euro, de la gradinita pina la absolvirea unei universitati.
„Sunt banii cel mai bine folositi din impozitele noastre”.
– Studentii platesc doar cartile si mincarea (2.50 euro la restaurantul facultatii).
Apoi, statul îi ajuta sa se emancipeze dindu-le subventii pentru inchirierea unei locuinte si primul salariu.
– Elevii au un respect total fata de profesori, si se vede in orice moment politetea in relatiile dintre ei.
Nu poarta uniforme, dar sunt intotdeauna simplu si corect imbracati si pieptanati.
– Intr-o scoala din centrul capitalei Helsinki , sau dincolo de Cercul Polar, nivelul este acelasi.
Sistemul educational nu este elitist si nu urmareste producerea de genii, ci atingerea unui nivel general mediu cit mai inalt.
– Presedinta Finlandei, Tarja Halonen, licentiata in Drept si profesoara:
„Cind îi cert pe studentii mei, le spun ca irosesc banii contribuabililor”.
– Nu exista repetenti, desi nu exista decit o singura oportunitate de a lua un examen, „pentru simplul motiv ca viata insasi nu se traieste decit o singura data”.
Se studiaza pina cind se ia examenul, dar promovarea in anul urmator este automata.
– „Ziua de lucru” a lui Saili este intensa, de la 8 pina la 3.
Orele sunt insa scurte, de 45 de minute. Una dintre recreatii se petrece obligatoriu afara, in aer liber.
Se stimuleaza rationamentul critic inaintea memorizarii mecanice.
Orele sunt relaxate, cum ar fi cursurile de dansuri de salon, teatru, arta digitala, coafura, arte martiale, hockey, schi de tura, gastronomie, primul ajutor, dulgherie, mecanica sau muzica.
Elevii cinta la vioara, chitara electrica sau la ce prefera.
Si, inca odata, se incurajeaza gindirea critica si se discuta.
– „Saili inca nu s-a hotarit ce vrea sa faca mai incolo. Chimie, medicina veterinara sau creatie de jocuri video.
Il intreb daca este fericit. Fara sa clipeasca, imi raspunde – ” da.”
Dar exista un secret:

Pe la anul 1600 s-a legiferat ca cine nu stie sa scrie si sa citeasca nu are voie sa faca copii!!!

V-am propus acest subiect pentru ca mi se pare o solutie buna de luat in seama in incercarea de a asana cumva societatea.

Ar fi o buna idee in a incerca sa limitam imultirea unei anumite categorii de romani…poate se reuseste obtinerea unor viitoare generatii de oameni normali…

 

Sa analizam un basm…

SCUFIŢA ROŞIE

Psihanaliză şi critică literară

De ce Scufiţa Roşie ?
Din start, ne dăm seama că este vorba despre o minoră de care copiii,
în răutatea lor, şi-au bătut joc cu această poreclă, probabil din cauza unei căciuliţe roşii croşetate de mămica ei, pe care fetiţa o poartă des din cauza unei sensibilităţi fizice la frig în regiunea craniului.

Aşadar avem de-a face cu o bolnavă marginalizată şi descurajată de societatea din jurul ei.

Scufiţa merge zi de zi cu coşuleţul cu mâncare la bunicuţa care locuieşte în pădure. Nicio bunică normală nu locuieşte în pădure. Singura explicaţie este că această bunică a primit în urma retrocedărilor câteva hectare de teren împădurit. Este ştiut că ţăranii nu se gândesc mult până să taie pădurea, mai ales înainte de venirea iernii.

Aşadar, această bunică este o scorpie zgârcită care şi-a făcut casa în pădure (oare nu tot din lemn tăiat fără aprobare de la Ocolul Silvic?) şi stă acolo ca să-şi păzească avutul.

Teoria că este vorba de o babă ticaloasă se verifică prin faptul că în loc să plătească un serviciu de livrare la domiciliu a hranei, a silit-o pe nepoata ei (o fiinţă neajutorată şi bolnavă) să facă zilnic naveta din oraş în pădure,
fără să-i pese de pericolele la care o expune pe biata fată.

Scufiţa Roşie se întâlneşte cu lupul care o descoase în privinţa drumului ei. Deja intrăm într-o zonă a fanteziei bolnave.Unu la mână că în România lupi nu prea mai sunt, doi la mână că se feresc de om ca de dracu,
iar trei la mână, nu vorbesc şi chiar de ar face-o, ar intreba de cel mai apropiat braconier sau unde e cea mai apropiată stână.

Singura explicaţie este că Scufiţa Roşie s-a uitat atât de mult la Animal
Planet încât cunoaşte obiceiurile lupilor şi le poate înţelege scheunăturile.

Lupul o ia înaintea Scufiţei, care se opreşte la cules de flori, îşi preface vocea, intra la bunică şi o înghite. Nu mai stăm să analizăm faptul că în pădure nu prea sunt flori. Dar trebuie spus că e dăunator să înveţi copiii că e corect ca atunci când ai o treabă de făcut, să te opreşti la cules flori fără să ştii dacă nu-s cumva specii protejate şi în consecinţă, pe cale de dispariţie.

Lupul în schimb pare un personaj menit să fie bătaia de joc a creatorilor de basme. Lupul este un individ mânat de dorinţa perpetuă de a năvăli în casele oamenilor. Foloseşte toate tertipurile: imită voci şi dacă nu-i iese, vadit frustrat, face casa praf.

Concluzie: Lupul este comis-voiajorul actual.

Bunica muşcă momeala şi-i dă drumul. Iată cum este prezentată imaginea unei persoane în vârstă: o senilă care nu ştie să facă deosebirea între un urlet de lup şi glasul propriei nepoate. Cu această imagine vor rămâne copiii noştri.

Lupul se îmbracă cu hainele bunicii, se aşează în pat unde îl găseşte Scufiţa Roşie. O ademeneşte prin vorbe şirete să se apropie şi o înghite şi pe ea. Lupul fiind îmbrăcat în hainele bunicii, induce în mintea copilului sensul noţiunii de travestit, putându-i afecta grav viitoarea orientare sexuală.

Ce fel de minte bolnavă poate spune la copii aşa porcării?

Iar dialogul, purtat cu Scufiţa, e plin de aluzii sexuale: toate la lup sunt mari, urechile, labele, dinţii şi mai ce?!…

Iar el răspunde invariabil cu minciuni menite să o aduca pe Scufiţa în pat lângă el. De aici deducem: corupere de minori şi perversiuni sexuale!

Apare vânătorul care împuşcă lupul şi le eliberează pe Scufiţa Roşie
şi bunica. Ce caută vânătorul în casa bunicii? Înseamnă că nu e prima dată. Un vânător tânăar şi o femeie bătrână, singuri în mijlocul pădurii. Şi ne mai mirăm că „Ştirile de la ora 5” abundă în relatări despre violuri săvârşite asupra unor bătrâne?

Dintr-un studiu publicat de Ministerul de Interne aflam că toţi aceşti infractori au citit în copilărie Scufiţa Roşie şi iată consecinţele: ani grei de puşcărie! Apoi ce căuta la vânătoare de lupi pe proprietate privată?

Din două una: sau e un braconier nenorocit sau e un ştab mare de la Bucureşti care plăteşte sume imense doar pentru satisfacerea nevoilor sale
sadice. În oricare dintre variante, ar trebui să fie înfierat de creatorul basmului şi nicidecum glorificat pentru fapta sa.

Finalul poveştii este sinistru: lupul zbătându-se în ghearele morţii
„eliberează” cele două femei. Adică, avem oroarea să asistăm la apariţia a două făpturi parţial digerate care se pare că nu au murit, ci cu nonşalanâă îşi reiau firul vieţii. Mai rău ca în filmele horror! Şi ne mai întrebăm de ce există copii dereglaţi din toate punctele de vedere.

Asemenea închipuiri ale unei minţi bolnave se „servesc” copiilor
între 2 şi 7 ani! Nici nu mai vorbesc despre marea oroare a literaturii mondiale: „Albă ca Zăpada” – auzi albă, imaculată şi ea trăieşte sub acelaşi acoperiş nu cu unul, ci cu 7 bărbaţi!

Ruşine! Ruşine! Ruşine!

Va ofer cateva broderii…

Astazi nu am mai avut deloc inspiratie sa scriu…Probabil pentru ca e luni…luni cand nici iarba nu creste….Asa ca am sa va arat cateva din broderiile pe care le avem…Sunt, pe suport natural, de la borangic pana la in, cusute cu matase si fire de bumbac… Si pentru ca est eo iarna afurisita am ales culoare si flori….Sunt pentru voi…

si acum va ofer cate o ciresica…

Subiect propus de Threedots

Pentru ca azi aniversez o luna de cand nu mi se mai permite accesul la comentarii pe evezea, am incercat sa analizez cam ce s-ar fi putut intampla, ca sa se aplice restrictia si de ce ar fi tacut complice toate numele sonore in lupta pentru „aplicarea democratiei si libertatii de exprimare”… aici am incercat sa fiu sarcastic la adresa jurnalistilor demagogi…

…deci, cum ii sta bine unui inginer, am aplicat metode rationale de deductie si am procedat la metoda prin eliminare

1. sa fie vorba de limbaj ireverentios?… nu, pentru ca nu e cazul meu iar altii practica injuratura in mod natural si continuu
2. sa fie vorba de criticarea frecventa a opozitiei, pe care am practicat-o?… nu, pentru ca in esenta evezeaua este pro-putere, deci ma aliniam politicii generale
3. sa fie vorba ca am mai analizat critic si puterea (mai rar decat critica opozitiei ce-i drept)?… nu, pentru ca e plin de postari in care puterea e injurata la greu, nu gluma…

…deci de ce eu si altii ca mine?…
…poate pentru ca am „atins”, intentionat sau din intamplare, puncte nevralgice”?…
…poate ca am exprimat ceva adevaruri care de fapt nu trebuie vazute”?…
…poate pentru ca inregimentarile in diferite partide sau politici, cele vazute si aprobate sunt dirijate si de fapt taberele sunt cu totul altele, decat cele vizibile?

…ia sa vedem ce am spus, sau am incercat sa spun eu, sau altii ca mine, diferit… oare sa fie postarile care sustineau principiul „corb la corb nu-si scoate ochii?”

…incep cu una din postari, care nu a stat prea mult timp si care vedea o altfel de impartire a taberelor din tara sau de oriunde in lume…

FORMA CUBANEZA DE DEZVOLTARE A SOCIETATII

…toata lumea (care a trecut bac-ul) stie, in mare, cam cum au evoluat formatiunile social-economice in istoria omenirii… s-a pornit de la comuna primitiva, care a fost si singura forma reala bazata pe comunitatea proprietatii, egalitatea in repartitia produselor, diviziunea naturala a muncii pe sexe si varste si ca trasatura primordiala inexistenta claselor sociale si a statului… toate astea se datorau nivelului extrem de scazut al dezvoltarii fortelor de productie…

…desi a acoperit perioada cea mai indelungata din istoria omenirii si a fost comuna pentru istoria tutror regiunilor populate ale globului (fara exceptie), comuna primitiva a disparut odata cu dezvoltarea fortelor de productie, care a determinat prima mare diviziune sociala a muncii si a dat frau liber lacomiei umane…

…de aici lucrurile au „evoluat” in ritm galopant… am dat in sclavagism, sau feudalism si apoi capitalism cu forma de extrema dreapta de imperialism si forma de extrema stanga de comunism care se voia o noua forma de comuna primitiva (dar utopica rau) …credeti sau nu comunismul era un capitalism mai aparte adica tot ce exista era proprietatea noastra comuna, dar noi toti eram proprietatea privata a statului (care era reprezentat de un numar redus de indivizi) indivizi care ne scuteau de povara de-a avea grija de proprietatea noastra comuna, isi asumau ei responsabilitatea asta, prin triburi si familii (exact ca in comuna primitiva)…

…in fine vedeti ca toata istoria moderna se invarte in jurul principiului „cine are acces la cascaval” cu diferite denumiri, interpretari si doctrine, care mai de care mai sforaitoare, dar in ultima instanta avand acelasi tel comun… cascavalul…

…de aceea putem spune ca singura forma de dezvoltare sociala existenta dupa comuna primitiva a fost cea din Cuba, adica cei Cuba-ni si cei Fara bani… bogati si saraci… conducatori si condusi… punct…

… in toate tarile si in toate perioadele cei bogati au avut acelasi nume (adica bogatii) dar cei saraci au purtat diferite nume cum ar fi sclavii, pauperii, muritorii de foame, clasa muncitoare, clasa mijlocie (sic), clasa de jos, proletarii, postrevolutionarii etc… ma rog oricum vreti voi sa-i numiti, altfel decat bogati…

…si toata lupta sociala in istorie si toata lupta de clasa si toate framantarile au avut loc dinntr-un motiv foarte simplu … ca cei bogati sa devina si mai bogati, iar cei saraci sa intre si ei in randul bogatilor … daca cei saraci ar fi avut teluri mai inalte, atunci nici cei bogati nu ar fi devenit mai bogati, dar cei saraci au vrut doar sa ajunga si ei la bogatie…

… niciodata cei saraci nu vor avea alt tel decat sa ajunga si ei bogati, moment in care ii uita pe ceilalti saraci… asta e cauza pentru care comuna primitiva nu va mai reveni in veci, in conditiile actuale…

…toti postacii care isi exprima adeziunea pentru o formatiune sau alta sunt doar saraci care spera sa devina si ei bogati sub diferite obladuiri… n-o sa devina pentru ca principala arma a bogatilor si cea care-i uneste indiferent de latraturile politice, este polarizarea societatii… bogatii stiu foarte bine ca numai prin divizarea saracilor isi pot ei perpetua si spori bogatia… saracii stiu si ei asta, dar nu le pasa, pentru ca ei actioneaza ca o haita, dar urmaresc scopuri individuale… eu sa reusesc, ceilalti dumnezeu cu mila…

…de aceea vor exista intotdeauna „putere” si „opozitie”, in esenta doua fatete ale aceleiasi clase, care se vor sustine una pe alta mult mai bine decat o fac polurile sustinatorilor lor… puterea si opozitia joaca o comedie binecunoscuta lor (scenariul le apartine) iar fraierii se incaiera in folosul lor… polarizarea societatii este cheia succesului lor…

…ce este de facut?… nimic…
…chestia asta va continua la nesfarsit… miscarile sociale si revolutiile nu rezolva nimic… ajuta doar la redistribuire, care e dorita si dirijata tot de cei cu bani… singurul adversar al acestora este natura, care, daca se va revolta vom ajunge la o rascruce, fie va fi din nou o comuna primitiva, fie nu va mai fi nimic… daca va fi o noua comuna primitiva, totul se va lua de la capat…

Si cateva „culmi”

Culmea ironiei:
Sa fie un singur barbat intr-o lume plina de femeii si el sa fie homosexual.

Culmea zgarceniei:
Sa-ti faci carti de vizita si sa nu le dai la altii!

Culmea vitezei:
Sa stingi lumina si sa ajungi inaintea ei in pat.

Culmea ghinionului:
Sa faci pe prostul si sa ramai asa!

Culmea inotului:

Cu o mana inoti si cu alta dai din picioare.

Culmea prostiei:
Sa stingi un bec si sa aprinzi un chibrit sa vezi daca s-a stins becul

Culmile geografiei:

Sa deschizi Portile de fier cu Cheile Bicazului.
Sa pui chilotzi la fundul Mari Negre
Sa intre Varful Omu in pestera Muieri.

Culmea casatoriei:
Sa ceri mana fetei si sa primesti piciorul tatalui!

Culmea culmilor in politete:
Sa cedezi scaunul electric unei femei in varsta.

Culmea Yoga:
Sa-ti tragi un cap în gura!!!

Culmea cutremurului?
Sa urci cu liftul si sa cobori cu apartamentul !

Culmea electricitatii:
Sa-ti bagi un bec in fund si sa fugi pana se aprinde.

Culmea vampirului:
Sa bea nectar de usturoi.

Culmea puterii:

Sa sufli-n fundul unui berbec si sa i se indrepte coarnele!

Culmea norocului:
Sa te calce o salvare.

Culmea anemiei:
Sa ti se scoale si sa lesini

Culmea fizicii:
Sa pasti un cal putere pe un câmp magnetic.

Culmea mâncarii:
Sa manânci piept de gaina si sa ramâi cu sutienul în gât.

Culmea ceasului desteptator:
Sa sune ocupat…

Culmea plictiselii:
Sa te apuci de tuns oua.

Culmea impertinentei:
Sa te prinda vecinul de la patru cu nevasta-sa în pat, iar tu sa îl întrebi:
„Ai sa crezi ce îti vad ochii, sau ce o sa îti spun eu…?”

Culmea rusinii?
Sa impingi o baba pe scari si sa o intrebi de ce fuge

Culmea urletului:
Sa ridici vocea si sa faci hernie.

Culmea culmilor:
Sa sperii un chel asa de tare incat sa i se faca parul maciuca.

Sti care e culmea potentei?
Sa iubesti o statuie pâna zice auuu… !
Si care e culmea prostiei în acest caz ?
Sa crezi ca era virgina!!!
Si culmea ghinionului?
Sa constati ca ai luat SIDA
Si culmea culmilor?
Sa dai în judecata pe cei care ti-au vândut prezervativul

Culmea pedagogiei:
Un profesor de fizica, incepand lectia cu: „Au fost odata ca niciodata 220 volti”.

Culmea infidelitatii:
Sa-ti inseli amanta cu sotia.

Culmea rabdarii:
Sa-ti numeri parul din cap cu manusa de box!

Culmea auzului:
Sa auzi cand se crapa de ziua.

Culmea englezei:

I want you!
I dream you!
I need you!
I f*ck you!
I vrea tu!

Culmea zborului:
Sa zbori prin cerul gurii.

Culmea justitiei:
Sa condamni o curva la locul de munca.

Culmea talk-show-ului:
Sa te inviti singur la emisiune si sa nu te lasi sa vorbesti.

Culmea tenisului:
Sa joci tenis cu racheta nucleara.

Culmea vitezei:
Sa alergi in jurul unui stalp pana iti vezi spatele

Culmea Sportului:
Sa fugi de unul singur si sa ajungi pe locul doi.

Culmea rasismului:
Sa bei „Black&White” din pahare diferite…

Culmea furatului:
Sa-ti furi singur rufele de pe sarma.
A doua culme a furatului:
Sa te mai dai si in judecata…

Culmea geloziei:
Să fii gelos pe soare că îti arde nevasta.

Culmea pedichiurii:
Sa faci unghiile unui picior de pat.

Culmea contrastului:
Un negru care a petrecut o noapte alba…

Care este culmea muzicii?
Sa canti cu gura sobei la fluierul piciorului.

Culmea increderii:
Doi canibali facand sex oral

Culmea coafurii:

Sa coafezi parul…din gradina!

Culmea cizmariei:

Sa repari ghetele unei vite incaltate.

Culmea curiozitati:
Sa te castrezi sa vezi cum e !

Culmea cruzimii:
Sa omori timpul.

Culmea melancoliei:
Sa cazi pe ganduri si sa iti rupi mana.

Culmea inecesitatii:
Sa pui placute cu nu calcati iarba in Sahara.

Culmea culmilor:
Everest.

Culmea Craciunului
Porcul sa fie animal pe cale de disparitie

Culmea zoofiliei:
Sa te culci cu o capra de taiat lemne.

Culmea vanatorii:
Sa alergi dupa doi iepuri si sa prinzi o foca.

Culmea pomiculturii:
Sa fii batut mar

Culmea alfabetizarii:
Sa vezi o blonda scriindu-si propriul nume..

Culmea medicinei veterinare:
Sa castrezi un catzel de usturoi!

Culmea economiei:

Sa pui un bilet la usa: „Nu sunati! Ies eu din cand in cand!”

Din perlele profesorilor…

 

       

          Seria de fata, de perle, am incadrat-o la categoria „sa radem”… Sincera sa fiu cand citesti nici nu stii ce e mai bine de facut sa razi cu gura pana la urechi sau sa plangi in hohote… Va las pe voi sa reactionati cum o sa  considerati de cuviinta….

Atmosfera de neuitat…
Ma faceti sa ma simt ca-ntr-o gradina cu legume!

E clara incurcatura?

Sper sa gasiti cartea in bibliotecile parintilor voastre

Banca a doua stai dreapta in banca!

Ia taceti voi sa vedeti cum se aude cand vorbiti tare

Daca vrei sa faci pe prostul vino in locul meu!

Scrieti acolo,dar cu liniste.

Hai, ma castravetilor, deschideti maculatoarele, caietele, cartile si manualele. Si da-mi referatul ala despre capitala Timisoarei

Nichita Stanescu este un poet care se mira de orice. El se mira si de faptul ca oamenii aud si au urechi. Pai de ce? El n-a avut urechi? A vazut el vreun om fara urechi? Ma rog, da, se zice ca asa este in poezie, sa te miri de toate si sa le pui pe toate unele sub altele, in randuri scurte, ca sa se vada ca sunt versuri

Daca iti dau doua palme te fac clatita

Taci din gura ca iti dau una de aterizezi pe jos ca meteoritu’ pe luna!

Precum vedeti, nu vedeti nimic. De ce nu vedeti nimic, veti vedea indata! 

Mai ginditi si cu picioarele lasati capul sa se odihneasca

Fetita, hai iesi la tabla! Dar lasa, nu te mai ridica, vino asa! 

Ce-i cu atata galagie, vi s-au urcat hormonii pe lustra? 

In clasa asta majoritatea suntetzi niste plante artificiale

Aia formau hoarda, ceata primitiva,cum sunteti si voi in recreatie

Vi s-au umflat neuronii de grasime…vedeti ce fac sarbatorile din elevi?


Catalin-file de poveste

VIS DE IARNA…

Si daca…..din NEANT ,din infinituri si povesti
Din basmele copilariei…din intamplari nepamantesti,
Vei cobora valsand …. cand pe-ai tai umeri desfacuta inserarea
Te va invalui in aure de zana, si-atunci marea….
Iti va ingenunchea prin valurile-i reci
Si-ti va purta pasirea … cararea ca s-o treci
Spre-o insula pustie …. catre statuia exilata
Statuia care plange cu gandul la …ODATA!!

Firesc, sublim si natural, angelicul din tine
Te v-ajuta sa te apleci, si sa-i opresti… furtuna de suspine,
Si-atunci…….. pe lumea asta …..niciun DACA
Nimic…NIMIC…niciun fior,
Doar trupuri contopite si ……… TIPETE de dor!!!!!!!!!!!
Si numai dimineata….cand visul va sfarsiii
Vei fi ALEASA CARE ….SECRETUL IL VA STI !!

La Belle Epoque…cap 1 din „romanii din alt veac”

          

http://www.youtube.com/watch?v=pTZRZRWIiQM&feature=related

Am incercat sa gasesc ceva despre Romania acelor vremuri, mi-as fi dorit sa va scriu un paragraf despre caleasca ce strabatea cu tropote regulate, stradutele pavate cu piatra, despre cuconite imbracate in catifea, matase  si dantele, ascunzandu-si cu delicatete fata subt palarii cu boruri mari si umbrelute dantelate, despre domni distinsi si dichisiti, in costume de casmir croite dupa ultima moda a Parisului…

               Dar stiam ca ati citit si voi, ca si mine de altfel in literatura si atunci am hotarat sa va indemn doar sa priviti imaginile si sa le lasati pe ele sa va conduca incet si bland in visul La Belle Epoque….

O poezie de-a Pribeagului…

Autoprotret
I Pribeagu

Ca un savant din vremuri vechi
Îmi plimb prin cafenele mutra.
Am păr în nas şi în urechi
Şi aduc puţin cu Brahmaputra

Mi-e capul bleg şi lătăreţ,
Picioarele: două prăjine,
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Deşi sunt tont şi fonf şi slut
Şi am o mască incoloră
De cimpazeu sau de mamut,
Toate femeile m-adoră.

De sunt urât şi nătăfleţ
Şi n-am nici muşchi, nici intestine,
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Sunt mare cât un năpârstoc
Şi poţi să mă măsori cu cotul,
Din loje nu mai văd de loc
Şi în tramvai mă pierd cu totul

Şi aşa cum sunt un fleculeţ
Încât mă poţi în palmă ţine
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Sunt ştirb şi tâmp şi am pistrui
Şi o aluniţă imbecilă
În loc de nas am un cucui
Şi-s cocârjat ca o gorilă

N-am simpatii şi n-am dispreţ
Şi n-am nici maniere fine
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Am trupul plin de vânătăi
Şi pe chelie fire creţe
Şi am luat chiar premiul întâi
La un concurs de fumuseţe.

Şi dacă n-am profil semeţ
Nici umeri laţi, nici şolduri pline,
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Când intru în baie voluptos,
Urmat de membrele-mi confuze,
Mă simt atâta de frumos
De parcă aş fi ales de muze.

Mă oglindesc şi-n mod glumeţ
Mă felicit şi-mi zic în minte
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

În fine sunt un specimen
Cum nu-i al doilea sub soare
Port pijama şi port joben
Şi bătături port la picioare

De n-am la Academie jilţ
Şi n-am smaralde sau rubine
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Sa mai radem putin…

Priveghiul…

Pentru baut rachiu sau whisky erau folosite cesti din plumb. Combinatia alcool-plumb fiind atat de toxica incat ii scotea pe multi din uz pentru cateva zile. Chefliii gasiti intinsi pe marginea drumului erau considerati morti si pregatiti pentru inmormintare. Inainte insa de a fi ingropati li se mai dadea o sansa – erau asezati pe masa din bucatarie timp de cateva zile. Asteptind ca „mortul” sa-si revina – ceea ce se intampla de multe ori – rudele si prietenii mancau si beau in jurul mesei. Asa a aparut obiceiul priveghiului

Rosiile sunt otravitoare….

Pe vremea aceea, in fiecare bucatarie exista un cazan metalic mare, atarnat deasupra focului, pentru gatit. Carnea era destul de rara, asa ca oamenii mancau mai mult fiertura de legume. In zeama ce ramanea de seara se adaugau a doua zi apa si legumele si tot asa. Astfel, o parte din mancare ajungea sa fie veche de saptamani. Cei mai instariti mancau din vase realizate dintr-un aliaj care continea si plumb, pentru ca acesta putea fi prelucrat mai usor. Alimentele acide dizolvau plumbul, care ajungea in organism si provoca otravirea sau chiar moartea. Din aceasta cauza, rosiile au fost considerate in urmatorii 350 de ani ca fiind otravitoare

Si pentru ca aceste neajunsuri grave sa fie indreptate, au aparut, mult mai tarziu, ce-i drept si sfaturi in caz de „otravire cu cotleala”…Va redau mai jos sfatul in varianta originala de exprimare…sper sa intelegeti si sa va amuzati copios…

 Obiceiul de a ferbe bucate in tingiri de arama si neangrijirea noastra de a le tine totdeauna bine spoite, otravesc adeseori bucatele si primejduiesc vieata nenorocitilor acelora care mananca dintr-insele; caci nu numai sarea, dar si tot felul de acrime, ajungand de arama, ferbe cotleala, otrava pentru stomahul omenesc.  Acesta n-ar fi destul spre a ne indemna ca sa schimbam tingirile de arama in care fara ingrijire numai lapte, cafe, ceai si bere putem ferbe, cu acele de fer ce sunt mai eftene, mai trainice si sanatatei noastre mai de priinta. Simptomele prin car ecunoastem ca suntem otraviti cu cotleala sunt urmatoarele:

gura cotlita si plina de bale, pentru care sfarsit otravitul neancetat stupeste; greata pe langa aceste bolnavul varsa, are dureri la lingurica, taeturi prin pantece, treapad, opintele, durere de cap si ameteala.

Sporind acestea toate, bolnavul lesina si capata carcei; asemine nenorocit, fara ajutoriu, grabnic si potrivit n-are scapare.

La o asa trista intamplare, dupa aflarile cele mai de pe urma, s-au gasit hazaru foarte folositor. Bolnavul manaca zahariu cat poate de mult si be apa rece pana ce se usureaza. 

Stiati ca?

Astazi o sa va scriu despre istoria lumii, intr-un mod distractiv. Astfel o sa aflati mai multe despre obiceiuri, zicale sau intamplari pur si simplu hazlii din vremurile trecute…Eu am urmat sfatul ultimului intelept in viata…”Marean-care este”, si am cautat in „almanahe” unde ma gasit adevarate comori….

Ploua cu pisici si caini….

Casele erau acoperite cu snopi de paie sau coceni, fara scanduri dedesubt. Acoperisul casei era singurul loc in care animalele se puteau adaposti de frig. Drept pentru care cainii, pisicile si alte vietati mai mici (soareci, gandaci etc.) se cuibareau in paiele care acopereau casa. Cand ploua, paiele deveneau alunecoase si animalele cadeau uneori direct peste oameni. In acea perioada a aparut zicala „Ploua cu pisici si caini”.
Adapostirea animalelor in acoperis a fost si motivul pentru care s-a inventat baldachinul. Insecte sau diverse materii fecale puteau murdari asternutul la orice ora. Cineva a avut geniala idee de a intinde deasupra patului un cearsaf, pentru protectie…

Bufonul reginei…

Bufonul reginei ElisabetaI a Angliei fu iertat in mai mutle randuri pentru „necuviinta” de a fi spus niste adevaruri neconvenabile. Totusi , intr-o zi, suverana porunci sa-l arunc ein temenita pe mascarici pentru ca intrecus eprea mult propriile-i „glume” Dupa o vreme regina isi aduse aminte de el si porunci sa fie adus iarasi la curte.

-Sper ca de azi inainte n-o sa mai aduci mereu aminte de greselile pe care le facem, zise regina!

-Bineanteles, majestate, doar n-o sa repet intr-una lucruri de care vorbeste toata lumea…

Explicatie  

In fata lui Alexandru cel Mare fu adus un pirat. Tanarul rege ii spuse ca, fara indoiala, va fi judecat si condamnat. Totusi ii ceru sa-i spuna de ce practica o asemenea murdara meserie.

-Sunt pirat, raspunde acela, pentru ca nu am decat o singura corabie. Daca as avea mai multe, m-as numi cuceritor.”        

 Audienta    

Ambasadorul Prusiei ii cerus ein repetate randuri o audienta lui Petru cel Mare, dar acesta se parea ca il amana cu buna stiinta. Cum suveranul sau il presa sa aibe o discutie cu Tarul, ambasadorul porniintr-o dimineata sa-l caute pe acesta, in port. Il gasi intr-adevar acolo suit pe catargul unei corabii unde innoda niste parame…

-Majestate, striga de pe chei ambasadorul, va caut d emult avreme. Imi acordati audienta?

-Desigur domnule, se auzi glasul tunator al lui Petru. Urcati, va rog, pana la mine!  

Scara      

Maresalul Condé se prezenta la palat sa prezinte omagii suveranului sau, dupa victoria pe care o repurtase la Seneffe. Ludovic al XIV-lea ii iesise in intampinar ecu intreaga curte si il astepta pe ultima treapta a scarii palatului. Condè; din cauza gutei care il chinuia, urca cu greutate scara. Cand se apropie de rege, ii spuse:

– Sire, imi cer scuze pentru ca v-am facut sa asteptati.

– Nu-i nimic, raspunse suveranul, te inteleg: cand porti povara gloriei, nu poti merge prea repede.

AJUTOR!

Fratilor, am primit azi un material care m-a lasat cu gura cascata, dar din pacate nu am nici o alta posibilitate de ajutor inafara de a publica materialul.

L-am publicat si la evz, dar acolo prea putine sperante de ajutor…

Omul de fata are nevoie de un avocat pentru o reprezentare la CEDO, nu are acum cu ce-l plati dar vrea sa dea cota parte din ce primeste.

Va rog sa cititi cu atentie povestea, este cutremuratoare si daca cumva stiti sau aveti cum sa-l ajutati, va rog sa o faceti. Are navoie de un avocat care sa lucreze in interiorul UE, si care sa vrea sa-l reprezinte in procedura de corespondenta cu Curtea…e practic pe ultima suta de metri.

Va multumesc pentru timpul acordat! Doamne ajuta!

Povestea noastra

Am dat in folosinta abatorul proaspat construit de noi in luna noiembrie 1995. Taierile le-am inceput spre sfarsitul lunii, angajarile, parte din ele le facusem inca din vara. Pentru ca am angajat someri, am beneficiat de un credit acordat de stat si derulat prin Fortele de munca si bancile partenere. De fapt acest credit ne-a ajutat sa putem incepe.

De cand am deschis si luna decembrie am lucrat fara subventii de la stat(nu am stiut ca se acorda) insa din ianuarie am inceput sa depunem cereri la DGAA(directia agricola) pentru a ni se acorda prima de la stat. Modul in care functionau aceste acordari de subventii era urmatorul:

Din 2 in 2 saptamani primeam control de la DGAA sia nume un inspector, ce venea si intocmea un proces verbal de constatare in care stipula cate animale vii au intrat, cata carne am livrat, cat mai avem pe stoc si in viu si abatorizat. Apoi impreuna cu deocntul justificativ si o cerere din partea firmei, se depuneau la DGAA, iar ei, nu prea stiu pe ce criteriu, ne varsau banii cuveniti in cont.

Deci totul se facea in urma unui control de constatare si in urma unor calcule.

Am primit subventie din ianuarie 1996 pana in iunie 1996, moment in care au inceput sa curga controalele. Intai au aparut cei de la DGFP(directia generala a finantelor), doi inspectori care au venit, au stat o saptamana si au puricat aproape toata situatia financiara a firmei, inca de cand au infiintat-o ai mei(1992). Au plecat si nu au gasit mai nimic, dar inainte de a pleca cu vreo doua zile a venit in control peste ei, directorul lor general si de fata cu noi le-a spus “dati productia unitatii jos pentru ca sa poata iesi un prejudiciu”. Au avut o discutie aprinsa in birou la noi, au plecat, au redactat actul de control pe care noi l-am semnat pentru ca au refuzat sa faca ce le-a cerut directorul lor.

Din pacate, la doua saptamani o alta angajata a DGFP, car enici nu a venit pe la noi, a intocmit un alt act de control prin care stabilea ca societatea nua  desfasurat activitate de productie,c a nu a sacrificat nici un animal si deci a incasat intreaga suma venita ca subventie de la bugetul de stat, degeaba. Am refuzat bineanteles sa semnam actul dar ast anua  contat foarte mult. A fost trimis la DGAA, institutia care de fapt a cerut controlul de la finante, iar directia agricola a intocmit o plangere penala folosind ca dovada actul intocmit in fals de finante. Legea in vigoare, de la acea data prevedea ca in cazul depasirii, prin greseala, a sumelor solicitate ca prima de la bugetul de stat, sa se opereze compensarea cu prima cuvenita in luna urmatoare. Asa s-a procedat peste tot si in toate cazurile. In nici un caz nu se putea pune problema unei infractiuni de ordin penal.

In tot acest timp politistii din sat, stateau in drum si le spuneau oamenilor care noiau sa aduca animale la noi, ca nu mai lucram, sau ca sa vina sa ceara mai repede banii(inainte de programrea ep care o aveau de cand au lasat animalul) pentru ca abatorul se inchide si ca pe sef or sa-l aresteze cat de curand, sau interveneau la clientii pe care-i aveam si fie cu binele fie hartuiti de controale incercau sa-i determine sa nu mai cumpere marfa de la noi. Fara subventie, cu articole defaimatoare care apareau cu regularitate in presa locala, hartuiti de controale, cu aprovizionarea si desfacerea puse in pericol, am incercat sa ne salvam inchiriind un atelier de preparare a carnii. Am fost total naivi pentru ca dupa ce ne-a fost dat acordul verbal ca o sa primim autorizatie pe acel spatiu(cum ar fi fost si normal, pentru ca el pt asa ceva fusese construit cu multi ani in urma si mai mult de atat, functionase o perioada lunga) dupa ce am investit si ultima bruma de bani, am fost refuzati la modul cel mai josnic cu putinta si de DSV(directia sanitar veterinara). In fine, ne ramasesera doar piata Bucurestiului si un sau doi clienti din Bacau, cu asta am supravietuit pana in octombrie cand chemat foarte insistent pentru o declaratie la politia judeteana, tata a fost arestat.

Se prezentase fara avocat si dupa o audiere de cateva minute si o declaratie, a fost retinut. A fost tinut fara sa se schimbe, fara sa se spele, fara mancare in beciurile politiei, 5 zile iar din 9 octombrie pana in decembrie(cand a fost transferat la penitenciar) nu a avut voie nimeni din familie sa i-a legatura cu el, practic a fost rupt total de afacere, familie, exterior. In tot acest timp I s-au luat cateva declaratii iar politistii care il anchetau ajunsesera si la clientul de la Bucuresti sa-l roage sa declare ca nu a  luicrat  niciodata cu noi. Erau disperati pentru ca-l arestasera fara probe si nici prea mari sorti de izbanda in gasirea lor, nu aveau. Este de neanteles totusi cum se face ca judecatorii au prelungit totusi mandatul de retinere si de arestare preventiva…bine, este de neanteles pentru cei care refuza sa creada cam cum se poate intinde caracatita coruptiei si a cumetriilor din tara asta…

In timp ce tata era in detentie, la cateva zile, politistul din sat si cel care ancheta cazul, de la Bacau, au venit la ora 4 si un pic, la sediul abatorului si au aplicat sechestrul pe toate usile fara sa faca un inventar la nimic. Au sigilat biroul unde aveam tot felul de lucruri inclusiv cele destinate protocolului care era foarte des, apoi o camera improvizata unde mai ramaneam peste noapte si in care aveam de la lenjerie intima, mici materiale de constructie(dotari interioare) pentru locuinta de serviciu pe  care intentionam sa o construim in viitorul nu prea indepartat pana la obiecte de valoare pe care le adusesem din apartamentuld e la Bacaui ce ramasese nelocuit(deci foarte expus unor eventuale furturi). Au sigilat toate usile exterioare ale abatorului, in interiorul caruia se afalau camerele frigorifice pline cu carne, recipiente cu mate, pieile, ustensilele cu care lucrau angajatii, toata dotarea…Apoi au aplicat sigiliu pe magaziile de scule, pe cele cu hrana pentru animalele vii existente la acea vreme in curte sila final au pus in vedere paznicului sa nune dea voie nici unui dintre noi sa patrundem in curte. Chiar si in curte se aflau materiale de contructie(caramizi, cherestea, pietris, nisip) cu car eintentionam sa incepem amenajarea unui atelier de preparare a carnii, sa modernizam spatiul de birouri si eventual o mica locuinta de serviciu. Deci, s-a sigilat si nu s-a scris pe o hartie ce au in interior acele cladiri nici ce se afala in curte, s-a lasat totul in paza paznicului, angajat de noi si gata ! Ulterior paznicul a plecat, era si firesc, fiind angajatul nostru si nemaiprimind salariul…Iar dupa ce curtea a ramas nepazita au inceput furturile. Carnea care ramasese in abator, a inceput sa se strice, lumina ne-a fost oprita pentru ca nu a mai platit nimeni factura, camerele frigorifice nu au mai functionat si nu e greu de inteles ce a urmat…Apoi animalele vii de la cele de companie, cele achizitionate in vederea sacrificarii si aflate in stationar pana la cele aflate in microferma ce o incepusem a forma(mai mult de nevoie pt ca ne trezeam cu animale gestante aduse la sacrificat) au murit de foame sau au fost furate. Lucrurile personale au disparut si ele, de fapt au ramas intregi doar constructiile si gardurile pentru ca nici copacii din livada nu i-am mai gasit pe toti.

Pana in decembrie a fost dus o data sau de doua ori la Parchet unde i s-a luat o declaratie si unde o procuroare i-a spus ca poate sa-l “condamne prin prezumtie “…no comment!

In decembrie a iesit rechizitoriul, a fost transferat dupa aceea la penitenciar iar in ianuarie 1997, la aproximativ o luna, a avut primul termen la judecatoria Bacau. Avocatul, desi o muratura, a cerut sa fie eliberat dar in zadar. Era perioada in care se ocupa de caz sora tatei pentru ca eu stateam inca ascunsa cu mama, de frica sa nu ne aresteze si pe noi. In fine, instanta si-a declinat competenta in favoarea Tribunalului Bacau. Am primit termen in luna februrie cand instanta de la Tribunal a refuzat judecarea cauzei pentru ca nu este de competenta lor ci a celor de la Judecatorie. In martie si iunie nu mai stiu ce amanari au fost iar in iulie am inceput sa ma implic eu pentru ca deja vedeam ca se lungeste totul si fara sa se faca nimic. Am schimbat avocatul si am cerut un alt termen instantei pentru ca avocatul sa aibe timp sa studieze cauza. Instanta a refuzat iar avocatul a recuzat-o. In fine, am cerut trimiterea dosartului la Curtea de Apel unde sa se stabileasca unde sa se judece cauza(Judecatorie sau Tribunal). Am primit termen tocmai in septembrie pentru ca incepuse vacanta judecatoreasca. Curtea de Apel a hotarat ca instanta competenta este Tribunalul asa ca in octombrie am primit termen la Tribunal unde avocatul a reusit sa obtina restituirea dosarului la Parchet pentru refacerea urmaririi penale. Dar nu reusise sa obtina la nici una din instante eliberarea tatalui meu. Din octombrie si pana in noiembrie, dosarul a stat la registratura Curtii de Apel, pe motiv ca a fost gresit trimis de registratura Tribunalului. L-au trimis ulterior de la registratura Curtii de Apel inapoi la cea a Tribunalului, de unde a plecat catre Parchetul de pe langa Judecatorie. In luna decembrie, in urma primei audieri la care a fost chemat tata, a fost pus in linertate in regim de urgenta iar in luna august 1998 a primit prima scoatere de subt urmarire penala.

DGAA, nemultumita de rezultatul anchetei a contestat decizia Parchetului de pe langa Judecatoria Bacau si astfel in februarie 1999, ancheta s-a redeschis la Parchetul de pe langa Tribuanlul Bacau si de unde in 2000 a primit o alta scoatere de subt urmarire penala.

In iunie 2001, printr-o avocata de la Iasi, am trimis o plangere cu referire la tot ce ni s-a intamplat, la CEDO. Avocata ar fi trebuit sa expedieze cererea in decurs de jumatate de an de cand a primit-o insa nu a facut-o si astfel in 2004 am primit raspuns de la Curte cum ca cererea noastra a fost declarata inadmisibila pe motiv ca am depasit termenul legal de depunere a ei.

Intre timp, in 2002 dosarul nostru a fost redeschis rpintr-o ordonanta data de Parchetul de pe langa Curtea de Apel. A reanceput ancheta penala, s-a dispus efectuarea unei noi expertize contabile, desi ultima facuta scotea clar in evidenta faptul ca la un randament al procesului de sacrificare, mult peste cel cu care am lucrat noi se comisese o greseala de 3300 ron, suma ce ar fi putut fi compensata fara probleme, cu cea care ni se cuvenea pe prima jumatate a lunii iulie. Pentru ca expertiza nou facuta scose o gogomanie, am cerut asa cum ar fi fost logic si normal sa se efectueze mai intai o expertiza tehnica care sa stabileasca randamentul cu care a functionat unitatea de abatorizare si abia dupa aceea, aplicand randamentul obtinut prin expertiza sa se faca o alta expertiza contabila. Asa ar fi fost corect si in folosul aflarii adevarului, dar p[rocuroarea de caz, a admis efectuarea unei expertize tehnice insa cand a fost nevoie sa aprobe o alta expertiza contabila, a refuzat, altfel ar fi certificat negru pe alb ca nu a existat niciodata vreo centima luata in plus de la bugetul de stat. A preferat sa insereze in pix pe o coala a expertizei ca prejudiciul reiesit din expertiza tehnica este in valoare de 10300 ron. Un alt fals si nonsens care a stat la baza trimiterii dosarului din nou in judecata.

In 2004, la Judecatorie se hotaraste preschimbarea incadrarii judecatoresti a faptelor, prescrierea lor, dar mentinerea obligatiei de a achita la buget suma reiesita din expertiza tehnica si mentinerea masurii de sechestru asigurator. Dupa contestarea deciziei la Trimbunal s-a mentinut hotararea Judecatoriei iar la finele anului am primit tot in urma contestarii, o hotarare definitiva de la Curtea de Apel, ce mentinea hotararea Judecatoriei.

In luna mai 2005 ne-am adresat din nou instantei europene iar acum ne aflam in faza pe care o cunosti.