La Belle Epoque…cap 1 din „romanii din alt veac”

          

http://www.youtube.com/watch?v=pTZRZRWIiQM&feature=related

Am incercat sa gasesc ceva despre Romania acelor vremuri, mi-as fi dorit sa va scriu un paragraf despre caleasca ce strabatea cu tropote regulate, stradutele pavate cu piatra, despre cuconite imbracate in catifea, matase  si dantele, ascunzandu-si cu delicatete fata subt palarii cu boruri mari si umbrelute dantelate, despre domni distinsi si dichisiti, in costume de casmir croite dupa ultima moda a Parisului…

               Dar stiam ca ati citit si voi, ca si mine de altfel in literatura si atunci am hotarat sa va indemn doar sa priviti imaginile si sa le lasati pe ele sa va conduca incet si bland in visul La Belle Epoque….

Reclame

O poezie de-a Pribeagului…

Autoprotret
I Pribeagu

Ca un savant din vremuri vechi
Îmi plimb prin cafenele mutra.
Am păr în nas şi în urechi
Şi aduc puţin cu Brahmaputra

Mi-e capul bleg şi lătăreţ,
Picioarele: două prăjine,
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Deşi sunt tont şi fonf şi slut
Şi am o mască incoloră
De cimpazeu sau de mamut,
Toate femeile m-adoră.

De sunt urât şi nătăfleţ
Şi n-am nici muşchi, nici intestine,
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Sunt mare cât un năpârstoc
Şi poţi să mă măsori cu cotul,
Din loje nu mai văd de loc
Şi în tramvai mă pierd cu totul

Şi aşa cum sunt un fleculeţ
Încât mă poţi în palmă ţine
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Sunt ştirb şi tâmp şi am pistrui
Şi o aluniţă imbecilă
În loc de nas am un cucui
Şi-s cocârjat ca o gorilă

N-am simpatii şi n-am dispreţ
Şi n-am nici maniere fine
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Am trupul plin de vânătăi
Şi pe chelie fire creţe
Şi am luat chiar premiul întâi
La un concurs de fumuseţe.

Şi dacă n-am profil semeţ
Nici umeri laţi, nici şolduri pline,
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Când intru în baie voluptos,
Urmat de membrele-mi confuze,
Mă simt atâta de frumos
De parcă aş fi ales de muze.

Mă oglindesc şi-n mod glumeţ
Mă felicit şi-mi zic în minte
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

În fine sunt un specimen
Cum nu-i al doilea sub soare
Port pijama şi port joben
Şi bătături port la picioare

De n-am la Academie jilţ
Şi n-am smaralde sau rubine
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Sa mai radem putin…

Priveghiul…

Pentru baut rachiu sau whisky erau folosite cesti din plumb. Combinatia alcool-plumb fiind atat de toxica incat ii scotea pe multi din uz pentru cateva zile. Chefliii gasiti intinsi pe marginea drumului erau considerati morti si pregatiti pentru inmormintare. Inainte insa de a fi ingropati li se mai dadea o sansa – erau asezati pe masa din bucatarie timp de cateva zile. Asteptind ca „mortul” sa-si revina – ceea ce se intampla de multe ori – rudele si prietenii mancau si beau in jurul mesei. Asa a aparut obiceiul priveghiului

Rosiile sunt otravitoare….

Pe vremea aceea, in fiecare bucatarie exista un cazan metalic mare, atarnat deasupra focului, pentru gatit. Carnea era destul de rara, asa ca oamenii mancau mai mult fiertura de legume. In zeama ce ramanea de seara se adaugau a doua zi apa si legumele si tot asa. Astfel, o parte din mancare ajungea sa fie veche de saptamani. Cei mai instariti mancau din vase realizate dintr-un aliaj care continea si plumb, pentru ca acesta putea fi prelucrat mai usor. Alimentele acide dizolvau plumbul, care ajungea in organism si provoca otravirea sau chiar moartea. Din aceasta cauza, rosiile au fost considerate in urmatorii 350 de ani ca fiind otravitoare

Si pentru ca aceste neajunsuri grave sa fie indreptate, au aparut, mult mai tarziu, ce-i drept si sfaturi in caz de „otravire cu cotleala”…Va redau mai jos sfatul in varianta originala de exprimare…sper sa intelegeti si sa va amuzati copios…

 Obiceiul de a ferbe bucate in tingiri de arama si neangrijirea noastra de a le tine totdeauna bine spoite, otravesc adeseori bucatele si primejduiesc vieata nenorocitilor acelora care mananca dintr-insele; caci nu numai sarea, dar si tot felul de acrime, ajungand de arama, ferbe cotleala, otrava pentru stomahul omenesc.  Acesta n-ar fi destul spre a ne indemna ca sa schimbam tingirile de arama in care fara ingrijire numai lapte, cafe, ceai si bere putem ferbe, cu acele de fer ce sunt mai eftene, mai trainice si sanatatei noastre mai de priinta. Simptomele prin car ecunoastem ca suntem otraviti cu cotleala sunt urmatoarele:

gura cotlita si plina de bale, pentru care sfarsit otravitul neancetat stupeste; greata pe langa aceste bolnavul varsa, are dureri la lingurica, taeturi prin pantece, treapad, opintele, durere de cap si ameteala.

Sporind acestea toate, bolnavul lesina si capata carcei; asemine nenorocit, fara ajutoriu, grabnic si potrivit n-are scapare.

La o asa trista intamplare, dupa aflarile cele mai de pe urma, s-au gasit hazaru foarte folositor. Bolnavul manaca zahariu cat poate de mult si be apa rece pana ce se usureaza. 

Stiati ca?

Astazi o sa va scriu despre istoria lumii, intr-un mod distractiv. Astfel o sa aflati mai multe despre obiceiuri, zicale sau intamplari pur si simplu hazlii din vremurile trecute…Eu am urmat sfatul ultimului intelept in viata…”Marean-care este”, si am cautat in „almanahe” unde ma gasit adevarate comori….

Ploua cu pisici si caini….

Casele erau acoperite cu snopi de paie sau coceni, fara scanduri dedesubt. Acoperisul casei era singurul loc in care animalele se puteau adaposti de frig. Drept pentru care cainii, pisicile si alte vietati mai mici (soareci, gandaci etc.) se cuibareau in paiele care acopereau casa. Cand ploua, paiele deveneau alunecoase si animalele cadeau uneori direct peste oameni. In acea perioada a aparut zicala „Ploua cu pisici si caini”.
Adapostirea animalelor in acoperis a fost si motivul pentru care s-a inventat baldachinul. Insecte sau diverse materii fecale puteau murdari asternutul la orice ora. Cineva a avut geniala idee de a intinde deasupra patului un cearsaf, pentru protectie…

Bufonul reginei…

Bufonul reginei ElisabetaI a Angliei fu iertat in mai mutle randuri pentru „necuviinta” de a fi spus niste adevaruri neconvenabile. Totusi , intr-o zi, suverana porunci sa-l arunc ein temenita pe mascarici pentru ca intrecus eprea mult propriile-i „glume” Dupa o vreme regina isi aduse aminte de el si porunci sa fie adus iarasi la curte.

-Sper ca de azi inainte n-o sa mai aduci mereu aminte de greselile pe care le facem, zise regina!

-Bineanteles, majestate, doar n-o sa repet intr-una lucruri de care vorbeste toata lumea…

Explicatie  

In fata lui Alexandru cel Mare fu adus un pirat. Tanarul rege ii spuse ca, fara indoiala, va fi judecat si condamnat. Totusi ii ceru sa-i spuna de ce practica o asemenea murdara meserie.

-Sunt pirat, raspunde acela, pentru ca nu am decat o singura corabie. Daca as avea mai multe, m-as numi cuceritor.”        

 Audienta    

Ambasadorul Prusiei ii cerus ein repetate randuri o audienta lui Petru cel Mare, dar acesta se parea ca il amana cu buna stiinta. Cum suveranul sau il presa sa aibe o discutie cu Tarul, ambasadorul porniintr-o dimineata sa-l caute pe acesta, in port. Il gasi intr-adevar acolo suit pe catargul unei corabii unde innoda niste parame…

-Majestate, striga de pe chei ambasadorul, va caut d emult avreme. Imi acordati audienta?

-Desigur domnule, se auzi glasul tunator al lui Petru. Urcati, va rog, pana la mine!  

Scara      

Maresalul Condé se prezenta la palat sa prezinte omagii suveranului sau, dupa victoria pe care o repurtase la Seneffe. Ludovic al XIV-lea ii iesise in intampinar ecu intreaga curte si il astepta pe ultima treapta a scarii palatului. Condè; din cauza gutei care il chinuia, urca cu greutate scara. Cand se apropie de rege, ii spuse:

– Sire, imi cer scuze pentru ca v-am facut sa asteptati.

– Nu-i nimic, raspunse suveranul, te inteleg: cand porti povara gloriei, nu poti merge prea repede.