Protocol pentru sobrietate bugetară, semnat în lipsa USL

Articol  postat in EVZ in data de 16/02/2012

 

Autor:  Laura Ciobanu

Reprezentanţii Opoziţiei nu au reuşit să spună ce obiecţii au împotriva Tratatului pentru stabilitate fiscală, deşi cer o dezbatere serioasă pe tema implicaţiilor acestuia.

În lipsa Opoziţiei, liderii coaliţiei guvernamentale au semnat, ieri, Protocolul pentru ratificarea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare. Deşi invitate, partidele din USL au refuzat să adere la document.

Liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a anunţat că USL susţine Tratatul, dar „numai după o dezbatere serioasă cu românii”, iar dacă va fi să semneze un protocol, va semna unul separat.

Până la dezbaterea cu românii, USL a organizat, ieri, un simpozion cu câţiva analişti.

Concluzia, aşa cum a prezentat-o Ion Iliescu, a fost: „Noi nu avem atitudine negativă faţă de acest tratat, dar vrem să-l înţelegem, să-l descifrăm mai bine. Nu înţeleg această grabă, nu ştiu ce cunoştinţe are domnul Băsescu, care insistă (…), câtă economie cunoaşte. Pricepe el ceva din toate chestiile astea?” 

Ungureanu face apel la USL

Prezent la semnarea Protocolului, premierul Mihai Răzvan Ungureanu încă mai crede în raţiunea USL. “Eu sper să fie semnat de preşedinţii tuturor partidelor parlamentare, asta înseamnă şi PSD, şi PNL şi PC. Chiar am de gând, în momentul în care am să ajung înapoi la Guvern, să îi contactez pe cei trei lideri şi să-i rog să facă acest lucru”, a spus premierul.

Prin Protocolul încheiat, partidele se angajează să adopte în Parlament Legea de ratificare a Tratatului în cursul anului 2012, dar nu mai târziu de 31 decembrie.

Tratatul impune statelor semnatare respectarea unei limite a deficitului structural de 0,5%, iar datoria publică nu poate depăşi 60% din PIB.

Preşedintele Traian Băsescu a salutat semnarea protocolului. El a apreciat că gestul partidelor semnatare este unul de „responsabilitate şi în interes naţional”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s