USL nu participă la discursul lui Traian Băsescu din Parlament

Parlamentarii USL nu vor participa pe 7 martie la discursul pe care preşedintele Traian Băsescu îl va susţine în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, la finalul reuniunii Biroului Permanent Naţional al PSD.

El a precizat că această decizie face parte din protestul parlamentar aflat în derulare de parlamentarii Opoziţiei.

În ceea ce priveşte posibilitatea depunerii unor moţiuni simple sau participarea la o moţiune pe sănătate a liberalilor, Dan Şova a precizat că nu a fost luată nicio decizie în acest sens, discuţii pe marginea unor astfel de subiecte urmând a fi purtate în cadrul şedinţei USL de azi după-amiază.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a precizat, în conferinţa de presă, că va discuta totodată în şedinţa USL ca protestul parlamentar să continue. „Trebuie să explicăm încă odată şi încă odată opiniei publice de ce am ajuns în această situaţie, că Parlamentul nu a funcţionat singur de doi ani de zile. Timp de doi ani de zile a existat o permanentă sfidare şi un permanent dispreţ nu numai pentru parlamentarii Opoziţiei, dar şi pentru majoritatea românilor”, a argumentat liderul PSD.

El a reamintit cele patru obiective parlamentare care stau la baza declanşării protestului parlamentar. „Legile trebuie dezbătute în Parlament, nu prin asumări de răspundere. Parlamentul trebuie să aibă dreptul constituţional de a depune moţiuni de cenzură şi de a schimba un guvern atunci când e cazul, nu să aibă parlamentari ai puterii care stau în bănci. Parlamentul trebuie să asigure corectitudinea votului, nu fraudarea acestuia de către Roberta Anastase. Parlamentul trebuie să reprezinte viaţa oamenilor, nu grupuri de traseişti politici care pentru avantajele lor personale vin în Parlament şi trec dintr-o parte în alta pentru a-şi păstra aceste avantaje”, a susţinut liderul USL.

Reclame

Un gând despre „USL nu participă la discursul lui Traian Băsescu din Parlament”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s