O poezie…

Vreau sa-i dedic o poezie prietenului meu, 3P, care desi tuseste „pe voci” nu vrea sa mearga la medic…probabil stie el ceva……

Lectura placuta si multa sanatate!

Leac pentru tuse

Când boarea mişcă frunzele pe ram
Şi colb de bronz pe pajişti risipeşte
La domnul doctor Blatt, intră Avram
Şi se plânge bietul că tuşeşte

– Îmi sparge pieptul doctore şi sudui
Mă încovoi din mijloc şi mă aprind
Mă ţine câte-un ceas şi atât mă zgudui
Că m-apuc de-un pom, îl mişc tuşind.

Mi-am pus bazaleone şi comprese
Pahare şi grăsimi şi iod şi mac
Încă am spasme, şi tot mereu mai rece
Şi nu ştiu singur ce să mă mai fac.

– Uite, îţi prescriu,- îi spune doctorul Blatt
O singură reţină dimineaţa
Una la prânz şi alta pe-nserat
Şi n-ai să mai tuşeşti în toata viaţa

– Iertaţi, domnule doctor, eu ştiam
De la bunicul meu, ce-a stat la ţară,
Cum că reţina-i bună – a spus Avram –
Pardon, scuzaţi, pentru ieşit afară!

-Da, dar Congresul Marei Societăţi
Laringolorg care-n Dresda fuse
A decretat reţinei calităţi
Cu efecte minune pentru tuse.

Aşa că faci precum ţi.am spus! Şi lasă
Că orice fleac e greu la început
Şi poimâine vii la mine, după masă.
Să te consult să văd de ţi-a trecut!

A treia zi la opt de dimineaţă
Când nimeni nu gândea netam-neasam
La doctor, pământiu şi tras la faţă
Ţânându-se de pântec intră Avram.

– Ei cum o duci cu tusea? Ţi-e mai bine?
(Încearcă domnul doctor să glumească)
– Vai, doctore – răspunse Avram -, dar cine
Mai îndrăzneşte acum să mai tuşească…?

Ponta: Dacă premierul Ungureanu nu o poate schimba pe Anastase, să plece el din funcție

 

 

Pentru că Roberta Anastase nu vrea să demisioneze din fruntea Camerei Deputaților, liderul PSD, Victor Ponta, i-a cerut premierului Mihai Ungureanu să ia o decizie în sensul ăsta, altfel să plece el din funcție.

„Eu am spus un lucru foarte clar – protestul nostru continuă şi acum mingea este în terenul dlui Ungureanu. (…) Nu e treaba premierului să lucreze cu un Parlament? Treaba premierului e să discute cu Coaliţia care îl susţine dacă funcţionează sau nu Parlamentul. În acest moment, un guvern funcţionează fără Parlament şi, dacă nu poţi să faci ceva, atunci pleci din funcţie. Dânsul are responsabilitate faţă de 20 de milioane de români. Nu poţi să spui că nu poţi să faci nimic”, a spus Victor Ponta, întrebat desppre declarația pe care a făcut-o marți seara, respectiv că va demisiona el din Parlament dacă nu va fi schimbată Roberat Anastase din fruntea Camerei Deputaților.

Liderul PSD s-a arătat convins că premierul o poate schimba din funcţie pe Roberta Anastase, la fel cum a fost schimbată şi Elena Udrea, „care era un pic mai competentă decât d-na Anastase”.

„Nu poate să o schimbe pe Anastase ca să poată să funcţioneze Parlamentul, pentru că nu are autoritate. Eu cred că dl Ungureanu, spre binele domniei sale şi pentru responsabilitatea pe care o are faţă de ţară, trebuie să ne anunţe: ori poate să-i facă datoria ca prim-ministru, ori, dacă e un simplu prizonier al celor de la PDL, UDMR, UNPR, atunci mai bine pleacă”, a mai spus Victor Ponta, subliniind că atât timp cât în fruntea Camerei Deputaților se va afla Roberta Anastase, Opoziția va continua greva.

Victor Ponta: „Lustrația este o gogomănie, o varză”. PSD nu o va contesta la CCR

Autor:  Florin Ciornei Laura Ciobanu

Președintele PSD Victor Ponta consideră că legea care interzice numirea în funcții publice a persoanelor care au făcut parte din aparatul represiv al statului comunist este o gogomănie, dar spune că nu o va contesta la Curtea Constituțională.

„Legea lustraţiei este inutilă şi nu are niciun fel de aplicabilitate. Cei de la PDL doar s-au făcut de râs”, a spus Ponta, referindu-se la Mihai-Răzvan Ungureanu, Teodor Meleşcanu sau Emil Boc, despre care spune că „PDL i-a scos din lege”.

„Legea mai este o gogomănie pentru că de fapt nu priveşte pe nimeni dintre cei care vor să candideze şi o să candideze în viitor şi nici pe miniştrii care vor fi în viitorul guvern, pentru că USL nu va avea miniştri de 90 de ani”, a declarat liderul PSD Victor Ponta.

Nu va contesta legea la Curtea Constituțională

Ponta a spus că PSD nu va sesiza Curtea, întrucât judecătorii s-au pronunţat deja pe Legea lustraţiei, iar aceasta a fost modificată corespunzător. „Legea oricum nu se aplică la nimeni. La cine să se aplice? La domnul Iliescu? Domnul Iliescu dacă vrea să candideze poate să o facă, dar nu cred că vrea să ocupe vreo funcţie în Guvern”, a afirmat el.

Stiati ca?

 

 

1. Nici o foaie de hartie de marime normala nu poate fi impachetata in jumatate mai mult de sapte ori;

2. Sucul de afine imbunatateste memoria;

3. Cand pisicile sunt fericite sau multumite isi mijesc ochii;

4. Elefantul este singurul animal care are patru genunchi;

5. In fiecare an expertii detecteaza in jur de 500.000 de cutremure in toata lumea. 100.000 dintre acestea sunt simtite de oameni si 100 provoaca daune;

6. Limba este singurul muschi atasat de corp doar la un capat;

7. Oamenii uita 90% dintre vise;

8. Cand gandim, folosim numai 35% din creier;

9. Procentul oamenilor care viseaza in alb si negru a scazut dupa aparitia televizorului color;

10. Aproximativ doua treimi dintre oameni isi inclina capul spre dreapta cand saruta;

11. Bautorii de cafea au parte de mai mult sex. In plus, se simt si mai bine in tipul actului sexual;

12. O albina regina depune 1.500 de oua pe zi;

13. S-a demonstrat stiintific ca rasul poate ajuta o persoana sa piarda din greutate;

14. Vibratorul a fost folosit prima data pentru tratarea isteriei. Se intampla in secolul al XIX-lea;

15. In Roma Antica, barbatii care depuneau marturie in sala de judecata jurau pe… testicule;

16. 80% dintre pozele postate pe internet au drept subiect femei dezbracate;

17. Crevetii au inima in cap;

18. Ciocolata ar putea fi otravitoare pentru caini;

19. Potrivit unui sondaj, 75% dintre barbati ejaculeaza dupa trei minute de penetrare;

20. Americanii consuma aproximativ 18 hectare de pizza pe zi;

21. In ciuda modernizarii, 1,2 miliarde de oameni isi fac inca nevoile in natura;

22. In Londra victoriana , prostituatele purtau peruci pubiene;

23. Charlie Chaplin a castigat numai locul 3 intr-o competitie… a sosiilor lui Charlie Chaplin :);

24. Inima femeilor bate mai repede decat cea a barbatilor;

25. In afara de oameni, lemurii negri sunt singurele primate care pot avea ochi albastri;

26. Olandezii sunt cei mai inalti oameni;

27. Risti mai putine probleme de sanatate daca te saruti decat daca dai noroc;

28. Linda Wolfe este femeia care a fost casatorita de cele mai multe ori. A avut 23 de casatorii legale, care s-au terminat fie cu divort, fie cu moartea sotului;

29. Jaguarii se sperie de caini;

30. Barbatii casatoriti dau bacsisuri mai mari decat cei necasatoriti;

31. Perlele naturale se topesc in otet;

32. Maslinul poate trai pana la 1.500 de ani;

33. Pamantul cantareste aproximativ 6.588.000.000.000.000.000 de tone;

34. Parasuta a fost inventata de Leonardo da Vinci in 1515;

35. Furnicile nu dorm niciodata;

36. Creierul uman contine 80% apa;

37. Daca tineti un peste auriu in intuneric se albeste;

38. Winston Churchill s-a nascut intr-o toaleta;

39. In fiecare zi, in lume sunt fumate 15 miliarde de tigari;

40. 100.000 de acte sexuale au loc zilnic in intrega lume;

41. E mai greu sa minti o persoana fata de care te simti atras sexual, arata studiile;

42. Ursii polari au pielea negra;

43. Balena albastra produce cel mai puternic sunet. Are 188 de decibeli si poate fi auzit de la 800 de kilometri departare;

44. Arzi mai multe calorii dormind decat uitandu-te la televizor;

45. Elefantii sunt singurele mamifere care nu pot sari;

46. Melcii pot dormi pana la trei ani incontinuu;

47. Ochiul uman poate detecta 10 milioane de culori;

48. Simtul olfactiv al fluturilor este situat la nivelul… picioarelor;

49. Un copil de patru ani pune aproximativ 435 de intrebari pe zi;

50. Una din cinci persoane traieste cu mai putin de 1 dolar pe zi.

Umorul lui Woody Allen…


cuvant inainte de Threedots:
…felicitari pentru auto-ironia dusa la superlativ, semn al unui spirit cu adevarat evoluat!

– Am niste copii superbi. Slava domnului ca m-a inselat nevasta-mea…

– Pina la noaptea nuntii, nevasta-mea se temea de intuneric. Dupa asta m-a vazut pe mine gol si de atunci se teme si pe lumina…

– Nevasta mea este cea mai neispravita bucatareasa. Noi ne spunem rugaciunea intotdeauna dupa cina…

– Odata cineva ne-a furat masina. Mi-am intrebat nevasta daca a vazut cumva cum aratau hotii. Mi-a raspuns ca nu, dar a notat numarul masinii…

– Intr-o zi, mi-am sunat sotia si i-am declarat: Draga mea, ma gindeam la tine si m-a lovit brusc o pofta nebuna de amor. La care ea a intrebat: Dar cine-i la telefon?

– I-am spus dentistului meu ca mi s-au ingalbenit dintii. Sfatul lui a fost sa-i asortez cu o cravata maro…

– Azi e o zi absolut nefasta. M-am sculat de dimineata, am luat camasa si i s-au rupt doi nasturi. Am pus mina pe servieta – i s-a rupt minerul. Acum ma tem sa mai merg la WC…

– I-am spus psihiatrului meu ca sint trist, intrucit pe mine toata lumea ma detesta. Mi-a raspuns sa nu fiu penibil, deoarece nici nu m-am intilnit inca cu toata lumea…

– Cind eram copil parintii mei se mutau adesea dintr-o casa in alta, dar eu i-am gasit de fiecare data…

– Eu si sotia mea am trait fericiti 20 de ani. Apoi ne-am intilnit unul pe altul…

– M-am dus la psihiatrul meu si i-am povestit: Doctore, in fiecare dimineata cind ma uit in oglinda ma apuca brusc o senzatie cumplita de voma.Ce crezi ca am?
Mi-a raspuns: Nu stiu, dar cu vederea – cert – stai impecabil!

Cum se face o afacere profitabila

Dedicatie de la Threedots pentru Dayan

O femeie din New York a scris pe un site financiar, cerand sfaturi despre cum sa gaseasca un sot bogat: ce a scris ea si ce raspuns a primit

*Ea*:
Sunt o fata frumoasa (mai mult, foarte frumoasa) de 28 ani. Sunt inteligenta si am cu adevarat clasa. As vrea sa ma casatoresc cu cineva care castiga minim jumate de milion de dolari pe an.
Exista pe site-ul asta vreun barbat care sa castige atat? Sau sotii ale unor milionari cere pot sa-mi dea sfaturi pe aceasta tema? Am avut deja relatii cu barbati care castigau 200 sau 250 mii $, dar acest lucru nu-mi permite sa locuiesc in Central Park West.
Cunosc o doamna care face yoga cu mine, care s-a casatorit cu un bancher bogat si traieste la Tribeca, nu e atat de frumoasa ca mine si nici macar atat de inteligenta. Asa ca ma intreb, ce a facut ca sa merite acest lucru si de ce eu nu reusesc? Cum pot sa ajung la nivelul ei?

*EL*:
Am citit e-mailul dvs cu mult interes, m-am gandit profund la cazul dvs si am elaborat un prospect al situatiei dvs. Va asigur ca nu va fac sa pierdeti timpul, deoarece castig 500 mii $ pe an. Clarificat acest lucru, consider faptele in urmatorul mod:
Ceea ce dvs oferiti, vazut din perspectiva unui barbat ca acela pe care-l cautati e pur si simplu o afacere foarte proasta. Si acest lucru din urmatoarele motive:
Lasand la o parte blablabla, ceea ce dvs oferiti e o negociere foarte simpla. Dvs oferiti frumusetea dvs fizica, iar eu ofer banii mei. Propunerea este foarte clara, dar exista o mica problema. In mod sigur frumusetea dvs se va diminua putin cate putin si intr-o zi va disparea, in timp ce contul meu in banca e foarte probabil sa creasca progresiv.
Asadar, in termeni economici dvs sunteti un activ care sufera depreciere, in timp ce eu sunt un activ care produce dividende. Dvs nu numai ca sunteti supusa deprecierii, dar aceasta e progresiva.
Va explic mai bine: azi dvs aveti 28 de ani, sunteti frumoasa si veti continua sa fiti pt urmatorii 5/10 ani, dar din ce in ce mai putin. Si intr-o zi, cand veti observa o poza a dvs de azi va veti da seama ca ati devenit o pruna uscata. Acest lucru inseamna, in termeni de piata ca azi sunteti bine cotata, in faza ideala de a fi vanduta, nu cumparata. Utilizand un limbaj Wall Street cine va poseda azi trebuie sa va puna in „trading position” pozitie de comert si nu „buy and hold” (cumpara si tine), cum se pare ca sugerati. Asadar in termeni comerciali, casatoria („buy and hold”) cu dvs nu e o afacere buna pe termen mediu/lung. In schimb, inchirierea pe o anumita perioada poate fi chiar si din punct de vedere social o afacere inteleapta si am putea s-o luam in calcul… Am putea sa avem o relatie pt. o anumita perioada……………
Hmm……….. Daca ma gandesc bine si ca sa ma asigur de cat sunteti de inteligenta, cu clasa si frumoasa, eu, potential „client care inchiriaza” asa o „masina”, cer ceea ce este corect: sa facem un test drive.
Va rog sa stabiliti data si ora.