ma scuzati a murit mama o sa lipsesc o perioada

Anunțuri

Omul…

by Baf
Cineva facu atomii.
Lua-apoi niste andrele
Si-mpletindu-i intre ei,
Facu niste stele.
Le-arunca pe cer.
” Ia sa vaz acuma,
Zise in surdina,
Cum merg pan-acolo,
Cum ajung la ele ?”
Se gandi o era
Fara ca sa-i vina,
Apoi inca una,
Si taman la cina
Ii veni ideea :
” O sa fac lumina !”
Si chiar o facu,
Numa’ dintr-o vorba
Si tare-i placu.
” Ia sa-i fac o proba”,
Zise-ncalecand
Pe-o raza mai groasa.
” Bree, da’ tare-i lenta,
Tare-i puturoasa,
Si cateodata
O mai ia si stramb.
Ce rahat in ploaie !
O facui de oaie,
Si de merg mai mult,
Ma frige…….
Trebe altceva.”
Se scobi-n ureche,
Se scobi in nas,
Se scobi in creieri,
Sa gaseasca ? Pas.
Prins de enervare,
Pret de sapte versuri
Se-ncorda mai tare.
1–––––––-
2––––––––
3–––––––-
4––––––––-
5–––––––-
6–––––––-
7–––––––-
Cand, deodata, iata :
Ii veni un gand.
Se-nvarti sub teasta
Vajaind nespus
Si intr-o clipita
O zbughi in sus
Si se-opri pe-o stea.
” Ia te uita frate !
Ura ! Evrika !”
Zise individu’.
( Ii picase fisa,
Asta cauta )
” Carevasazica,
Gandul este cheia.
Gandu’, bata-l vina,
Este mult mai iute
Chiar decat lumina !”
O problema insa
Inca exista :
” Cum sa fac eu ganduri ?
Sa gandesc atata
E nesanatos si obositor,
Si n-o sa am timp.
Eu vreau sa ma plimb !”
Se opri oleaca
Si gasi pe loc.
” Hai ca nu e greu.
Simplu ca un joc.
O sa fac ceva
Ca o masinuta
De fabricat ganduri.
Cam asa zic eu :
Ceva foarte mic
Care sa gandeasca
Iute-n locul meu.
Hai s-o facem dara !
Ce-am la indemana ?
Uite, pun lumina.
Pun si praf de stele,
Pun si multa frica
( Ca sa n-am belele )
Pun curiozitate,
Ca-i buna la toate.
Sa-i pun si curaj ?
N-ar prea trebui.
Hai sa-i punem totusi
Asa…doar un fir.
Cred ca e cam gata.
Ia sa mi-o admir !
Vaai ! Uitai de nume !
Cum sa-i zic eu oare ?
Cum sa-i zic eu oare ?
Hai sa-i zic…martir.
Hei ! Dar ce-mi vad ochii ?
Chestia-asta mica
Se scoala-n picioare !
Seamana acuma
Cu un fel de pom
Si bolboroseste.
Vrea ceva sa-mi zica !
Ce ? Nu vrei martir ?
Bine fratioare.
Eu nu tin mortis.
Pai daca tot vrei
Sa stai in picioare,
Si daca-mi promiti
O sticla de rom,
Eu pot sa-ti zic altfel.
Crezi ca-ti place pom ?
Stai olecutica,
Ca nu e chiar bine.
Ala are frunze,
Pasarici, albine,
Dar nu are frica.
E-asemanator,
Da-i oleaca altfel.
Pomul este pom.
Hai sa-ti zic atuncea…
Haide sa-ti zic OM !

Un poem…

Venus din Milo

de Octavian Paler

Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulă
unde păsările ţipă ca la începutul lumii şi
oamenii învaţă primele cuvinte, unde o femeie
descoperă arta desenînd cu degetul pe nisip
conturul umbrei iubitului ei. Undeva în urma noastră
trebuie să existe, înaintea cuvintelor şi înaintea tuturor
rănilor, trebuie să existe un cuvînt cu care am putea
mărturisi totul, sau trebuie să existe o tăcere egală
cu toate cuvintele. Trebuie să existe o apă limpede
care nu se umple de sînge cînd ţipă o pasăre sau
ne aducem aminte, trebuie să existe o apă limpede
de care să nu mă mai tem să mă spăl cu ea pe mîini
şi pe faţă şi pe urmă să mă privesc liniştit,
fără tristeţe şi fără să fiu nevoit să surîd,
uitînd ceea ce ne-a făcut vinovaţi faţă de noi înşine
şi faţă de alţii. Dar unde este această insulă,
domnule Gauguin, dacă dumneavoastră în Tahiti
n-aţi aflat decît că “a spera înseamnă aproape a trăi”?
Unde este această insulă dacă nu în noi înşine?
“Le péché c’est le Grec”, ziceaţi dumneavoastră
înainte de asta. Adică vina noastră este aceea
de a fi construit Parthenonul? De a fi sculptat
şi admirat pe Venus din Milo? Nu, domnule Gauguin,
povestea dumneavoastră mă călăuzeşte de fapt
spre concluzia că după atîtea secole şi atîtea greşeli,
după atîtea speranţe şi atîtea amînări, nu mai trebuie
să căutăm fericirea decît lîngă mîinile noastre.
Nu-i putem cere artei să se întoarcă înaintea cuvintelor
şi dacă într-o dimineaţă păsările vor trece pe ţărm
ameţite de soare şi nimeni nu va mai spune despre ele
decît că sunt nişte păsări ameţite de soare
şi dacă într-o zi valurile vor lăsa pe nisip nişte urme
ciudate şi nimeni nu va mai spune altceva despre ele
decît că valurile au lăsat pe nisip nişte urme ciudate,
atunci uitaţi-vă bine la trupul Tehurei,
poate veţi descoperi în flacăra arămie o zeiţă de marmură
recăpătîndu-şi din cele două braţe pierdute un braţ
pentru a desena, imitîndu-i pe oameni,
conturul umbrei iubitului ei,
chiar fără să ştie ce-i arta.

Informatii despre gheata, inghetata, frigidere…

Articol oferit in special prietenului Baf…

Pentru ca te-ai aratat atat de neancrezator in autenticitatea retetei te-as ruga sa citesti materialul de mai jos…

Nu am vrut sa-ti creasca si mai mult nedumerirea spunandu-ti ca inghetata si sorbetul sunt cele mai vechi deserturi inventate in lume, fara sa-ti aduc si alte informatii sper eu…lamuritoare….

Inventatorul îngheţatei rămâne necunoscut, la fel ca şi originea ei, în jurul căreia rămâne doar o istorie „controversată” existand date ce ne trimit in timp chiar cu 2000 de ani in urma…

Oamenii care trăiau în climate reci au profitat de zăpada şi gheaţa aflate la discreţie şi au preparat deserturi aromate cu fructe si miere.

 Aşadar, în 400 î.H., persanii au inventat un desert asemănător unei budinci reci, preparată din apă de trandafiri şi vermicelli, care era servită pe timp de vară de aristocraţi. Gheaţa era amestecată cu şofran, fructe şi multe alte arome. Preparatul, folosit şi astăzi în Iran, este numit „faludeh” şi este preparat din amidon sau grâu. Amestecul este îngheţat şi combinat cu apă de trandafiri şi lămâie.

Primul sortiment de îngheţată a fost inventat încă din anul 200 I. H, în China. Potrivit scriitoarei Maguelonne Toussaint-Samat, precursorii îngheţatei moderne sunt tot inventatorii chinezii. În cartea „Istoria Mâncării”, Maguelonne Toussaint-Samat creditează chinezii cu meritul de a fi inventat primul aparat care prepara sorbetul şi îngheţata. Potrivit acesteia, chinezii turnau un amestec de zăpadă şi salpetru peste exteriorul unor containere umplute cu sirop, pentru a coborî nivelul de îngheţ sub zero grade. Se adauga apoi zahăr, iar desertul era vandut vara.

La inceputul primului secol d. H, Nero, Împăratul Imperiului Roman (37-68), a ordonat slugilor sale sa aducă de la munte zăpadă şi gheaţă pentru a face îngheţată. Desertul era preparat din topping-uri de fructe, miere, alune şi seminţe.

Îngheţata era desertul favorit al califilor din Bagdad. Arabii au fost primii care au adăugat zahăr la îngheţată şi tot primii care au produs îngheţata în scop comercial, având fabrici încă din secolul al X-lea. Îngheţata era vândută pe atunci în pieţele oraşelelor. Ea a fost răspândită în Europa prin Sicilia şi Spania, cuceriri arabe.

In secolul V î.H., vechii greci vindeau deja în pieţele Atenei mici conuri de zăpadă amestecată cu fructe şi miere. De asemenea, si Alexandru cel Mare era un consumator fervent de zăpadă amestecată cu miere şi nectar.

 În 1600 regele Charles I al Angliei a vizitat Franţa unde a avut ocazia să deguste desertul. Acesta a rămas impresionat şi a cerut bucătarului francez să îi vândă reţeta pentru a o transmite în Anglia. În schimbul informaţiei, regele Charles I i-a oferit pensie pe durata vieţii.

În anii 1730, în America prima menţionare despre îngheţată este descoperită într-o scrisoare a guvernatorului din Maryland de la acea vreme, care descria delicioasa îngheţată cu căpşuni pe care o servise la un dineu. Iniţial, îngheţata de calitate era servită doar personalităţilor de elită, precum preşedintele George Washington, care obişnuia să consume cantităţi uriaşe din acest desert.
Primul atelier de îngheţată din America a fost deschis în New York, în anul 1776.

Abia din anul 1845, americanii puteau să îşi prepare propria îngheţată acasă, după ce a fost inventat congelatorul manual, sub forma unei găleţi cu manivelă.
În 1843 o femeia din Johnston, pe nume Nancy a inventat congelatorul pentru îngheţarea smântânii şi asftel a fost prima persoană care a obţinut brevetul, iar în 1951 Jacob Fussel a deschis prima fabrică din SUA, în Baltimore, Maryland, unde vindea produsul într-un vagon.

 Înainte de inventarea refrigerării moderne, bucăţile de gheaţă se decupau în timpul iernii de pe mare, lacuri sau iazuri şi erau păstrate în găuri făcute în pământ pentru a fi folosite pe timpul verii. Decuparea şi transportarea blocurilor de gheţă în lume a devenit o afacere foarte profitabilă în Boston.

Si toate acestea au durat pana la inventarea frigiderului…

Originea maşinii frigorifice este legată de descoperirea principiilor refrigerării în anul 1748 de către cercetătorul scoţian William Cullen de la Universitatea din Glasgow şi culminează în anul 1913 cu producerea primului frigider casnic comercial, numit Domelre, ce costa imensa sumă de 900$.

Anterior acestei invenţii, omul trebuia să se bazeze pe natură şi ingeniozitate pentru răcirea şi păstrarea alimentelor. Grecii şi romanii din antichitate cărau zăpadă şi gheaţă de pe vîrfurile munţilor până în casele lor. Pe atunci, era considerată un lux deosebit posesia unei pivniţe de gheaţă: o groapă săpată în pământ, căptuşită cu butuci de lemn, izolată cu straturi groase de paie şi umplută cu zăpadă bătută. Zăpada astfel comprimată se transforma într-un bloc de gheaţă, ce se păstra astfel timp de mai multe luni şi furniza o cameră frigorifică celor ce-şi puteau permite o astfel de instalaţie.

În climatul temperat şi uscat, mai ales în anumite zone din India şi din Egipt, gheaţa putea fi obţinută prin intermediul unui fenomen natural. În apropierea asfinţitului, pe un pat de paie uscate erau aşezate tăvi întinse din lut ce conţineau o cantitate mică de apă. Evaporarea rapidă de pe suprafaţa apei şi de pe zonele umede ale tăvii (datorită uscăciunii aerului) se combina cu scăderea de temperatură din timpul nopţii, îngheţând apa, deşi temperatura mediului ambiant nu se apropia nici pe departe de punctul de îngheţ al apei. Uneori, se forma doar o pojghiţă subţire de gheaţă pe suprafaţa apei din tăvi, dar dacă existau condiţii favorabile de umezeală scăzută a aerului şi de răcire a atmosferei, apa se transforma într-un bloc de gheaţă.

Răcirea artificială a fost descoperită de WilHam Cullen, care, făcând diferite experimente cu alcool etilic, a evaporat o cantitate de alcool într-un vid parţial, inventând astfel răcirea gazoasă. Metoda lui Cullen a fost îmbunătăţită de mai mulţi inventatori, iar în anul 1834 Jacob Perkins a brevetat un frigider ce folosea un compresor şi un sistem închis ce conţinea un lichid volatil, deşi nu şi-a comercializat niciodată invenţia. Un medic american pe nume John Gorrie a construit propria maşină frigorifică pentru a dispune de gheaţă şi de aer rece în spitalul său din Apalachicola, Florida.
În perioada interbelică, companii ca Frigidaire, Kelvinator şi General Electric au transformat frigiderele într-un obiect de uz casnic de maximă necesitate.

Si pentru ca sa ichei articolul asa cum se cuvine…am sa va ofer la toti o inghetata si reteta ce este mai mult decat usor de pregatit…

Asadar, poftiti la o inghetata!

Reteta mea de inghetata

6 galbenusuri
250ml lapte
150g zahar
500ml frisca lichida
sare
100g piure de fructe (la alegere)orice aroma sau ciocolata topita pe baie de aburi intr-o lingura de smantana

Mod de preparare:

Galbenusurile  se bat cu sarea si cu zaharul pana ce compozitia se deschide la culoare. Se toarna laptele caldut si se fierbe pe foc direct(la flacara mica) pana ce amestecul se ingroasa de imbraca dosul lingurii. Se incorporeaza ciocolata topita(in cazul prepararii unei inghetate de ciocolata) si se lasa la rece.

La final se amesteca cu frisca batuta cu 1-2 linguri de zahar farin iar in cazul inghetatelor de fructe se adauga piureul din fructa aleasa, dupa preferinta sau esenta dorita.

Se omogenizeaza si se toarna fie intr-un vas mai larg din care urmeaza sa luati cu lingura de inghetata, inainte de momentul servirii, fie turnati direct in cupe ornand inghetata cu moturi de frisca si fructe, ciocolata rasa, fulgi de cocos…etc…imaginatia poate fi lasata sa se joace in voie…

Inghetata se lasa la congelator pana se intareste, amestecandu-se din ora in ora pentru a se evita formarea acelor de ghiata.

In cazul in care ati optat pentru varianta de inghetare „in bloc”, inghetata trebuie sa fie scoasa din congelator inainte cu cateva minute de a o portiona, altfel nu o sa puteti lucra bine cu ea iar folosirea lingurii speciale de luat inghetata va fi aproape imposibila sau rezultatul obtinut nu va fi pe masura asteptarilor.

Informatii din alt veac…Casa Capsa…

Pe Calea Victoriei nr.36, vis-ŕ-vis de Cercul Militar, colţ cu Str. Edgar Quinet, se află o veche clădire cu un etaj , construită în anul 1852, care a aparţinut vornicului Slătineanu, în anul 1854 intrând în posesia celebrilor fraţi Grigore şi Constantin Capşa, foşti elevi ai binecunoscutului cofetar francez Belissaire Boissier, care a fondat la Paris în anul 1827 cofetăria denumită pe Boulevard des Capucines. În Octombrie al acestui an 2007 s-au sărbătorit 180 ani de la existenţa primei cofetării renumite din Paris, Belissaire Boissier lansând renumitele cu glazură de ciocolată, castane glasate si alte dulciuri îmbietoare. Familia Capşa, de origine macedo-română, urmaşi ai cojocarului Dumitru Capşa, au sosit în Ţara Românească după dramaticele episoade ale istoriei aromâneşti din Balcani, când a fost distrus din temelii de catre artileria otomană oraşul Moscopole în anul 1788, minunata capitală a aromânilor. 

Supravieţuitorii acelui genocid s-au risipit în cele patru colţuri ale Europei, mulţi dintre ei venind în Ţările Române. La început, Dumitru Capşa, cojocar de meserie, s-a refugiat în oraşul Braşov, unde s-a şi căsătorit, mai târziu mutându-se în Bucureşti, având moştenitori 4 băieţi, Constantin, mezinul familiei fiind singurul care a preluat meseria tatălui, devenind cojocar recunoscut pe „piaţa Bucurescilor”.

Constantin Capşa s-a căsătorit cu o tânară din Ploieşti, cu care a avut 12 copii, patru dintre ei, anume Vasile, Anton, Constantin şi Grigore, pe la mijlocul secolului XIX au înfiinţat Casa Capşa, cu un interior foarte elegant, scaune şi fotolii tapisate cu catifea roşie, măsuţe placate cu marmoră importată din Italia, oglinzi veneţiene, draperii din catifea etc., devenind astfel celebră în toată Europa, protipendada Bucureştiului si nu numai, reunindu-se acolo, pentru a discuta artă, politică, can-can-urile timpului, etc. Această clădire, în timp a fost transformată de Grigore Capşa în hotel, restaurant, cafenea, (cafeneaua fiind singurul loc unde se putea fuma), care pe lângă bunătăţile ce erau servite, se puteau citi gazetele timpului, gazete care pentru a nu fi deteriorate, erau aşezate pe nişte suporturi din lemn de dimensiunile ziarului, astfel ca paginile să nu fie îndoite.

Grigore Capşa, şcolit la Paris la Maison Boissier, a fost cel care a impus standardele occidentale în privinţa calităţii, transformând bucătăria în artă, în acelaşi timp completând modelul francez cu elemente din artă culinară românească, într-o societate care în acele timpuri era încă dominată de influenţele orientale, fraţii Capşa înlocuind treptat dulciurile orientale, precum rahatul, baclavalele şi sarailiile, bine îndulcite cu miere, care se zicea că „îngreunează trupul şi mintea”, cu ciocolata, bomboane fondante şi alte preparate cu bază din cremă de ciocolată şi glazurată.

În perioada anilor 1852 exista o concurenţă pe Calea Victoriei, lumea însă descoperind Cofetăria Capsa, pe lângă celelalte, „Cofetăria Palatului”, „Cofetăria Riegler”, „Fialkowski”, aceştia fiind nevoiţi să-şi mute sediile, întrucât Cofetăria Capşa devenise cea mai celebră şi frecventată din Bucureşti.

Fraţii Capşa călătorind mult peste hotare au adus alături de bomboanele fondante şi alte produse din ciocolată, precum ouăle de Paşti, bomboanele englezeşti, ambalaje din cutii de lemn şi metal produse la Karlsbad, Viena, cu imagini minunate pe capac, de asemenea „hârtia dantelată” , „coli de hârtie aurite şi argintate”, panglici, staniol, toate pentru decorare, atractive şi îmbietoare la cumpărare. De-a lungul anilor, începând cu anul 1869, la „cârma” cofetariei se aflau Constantin şi Grigore Capşa. Grigore, şcolit la Maison Boissier din Paris şi-a însuşit atât de bine arta cofetăriei, încât i s-a îngăduit să participe la Expoziţia din Paris. La înapoierea în ţară, afacerea a continuat, dar în 1876 Constantin s-a retras din afacere, ramânând singur Grigore.

În 1869, Casa Capşa devenise furnizorul Curţii princiare a României, iar în 1882 al Casei Regale. În 1873, i s-a acordat „Medalia de aur” cu ocazia Expoziţiei de la Viena şi 1881 a primit „Medalia de Aur” cu ocazia Expoziţiei de la Bucureşti, iar în 1889, „Marea Medalie de aur” a „Expoziţiei Universale”. De asemenea, în anul 1882, a primit Brevetul de furnizor al Casei principelui Milan Obrenovici al Serbiei şi în 1908 pe cel al Principelui Ferdinand al Bulgariei. În perioada după primul Război Mondial, printre alţi oaspeţi de vază din tara si strainatate, au venit în România preşedintele Franţei Raymond Poincaré, care a scris celebrul volum intitulat apărut în 1927, Sarah Bernard, Josephine Baker, Enrico Carusso, Pietro Mascagni, compozitor italian, tenorul Josef Schmidt, actorul Harry Baur şi nu în cele din urmă George Enescu, la care, bineînţeles, „last, but not least” vizita generalului Joseph Joffre (1852- 1931), mareşal al Franţei în 1916, iar în 1918 ales membru în Academiei franceze.

În anul 1920, Generalul Joffre, a fost primit de Regele Ferdinand şi Regina Maria, decorând pe Regele Ferdinand cu „Medalia militară franceză” şi „Crucea de Război” a oraşului Bucureşti. Fraţii Capşa, cu ocazia acestei vizite somptuoase, s-au gândit că în onoarea generalului să lanseze o nouă prajitură de ciocolată, în forma cilindrică de petit-four, exclusiv din cremă şi glazură de ciocolată. Componenţa era hotarâtă, însă fraţii Capşa nu ştiau ce denumire nouă să-i dea, întrucât celelalte aveau denumirea de palete, cornete, bezele etc. Ideea le-a venit spontan… şi au lansat petit-four-ul purtând chiar numele generalului… deci Joffre, în cinstea acestuia, denumire purtată şi în zilele acestui secol, la care s-a adăugat şi tortul cu cremă Joffre.

Tot fraţii Capşa au fost primii care au introdus fabricarea îngheţatei în România la Bucureşti, care se servea la Capşa în cupe speciale din cristal, cu picior, deasupra frişcă şi petit-four denumite, care se implantau în frişca proaspăt bătută.

 În perioada după primul razboi şi începutul celui de-al doilea război mondial, până la naţionalizarea din 1947 a marilor fabrici şi uzine, la Bucureşti exista Fabrica de îngheţată „Frigul”, care se află pe Strada Lânăriei, unde se putea comanda şi pe cale telefonică cantitatea de îngheţată dorită, care era în cutii cerate, cu continut de 1,2,3 kg, îngheţată asortată sau nu (precum găsim astăzi în marketuri), care era adusă la domiciliu cu maşini frigorifice, plata facându-se locco – am trăit epoca…

Îmi permit să adaug la acest capitol, că pe timpuri… alimentele de bază pentru gospodărie, produse proaspete, precum peştele, crustaceele etc., păsări vii, pâinea caldă, produsele lactate, zarzavaturile, chiar şi materialele din stofe şi mătăsuri, erau aduse de furnizori la domiciliu în mijloace de transport cu tracţiune animală, în special pâinea în transport închis, care păstra pâinea şi alte produse din faină, proaspete şi calde.

Dupa 1948, au urmat marile transformări politice şi sociale, dupa abolirea Monarhiei, celebra „instituţie a fratilor Capşa”, a trecut cu toată zestrea materială în subordinea Societăţii Comerciale de Stat. Exploatarea de restaurante şi hoteluri a preluat, volens-nolens şi acest local cu veche şi frumoasă tradiţie românească, schimbând şi firma, în „Restaurant şi Hotel Bucureşti”.

Îmi permit să adaug că după 1948, Capşa a devenit restaurant absolut public, unde se servea şi Menu fix, care costa 8 lei. Nu era rău, dar „minunea” a durat pâna prin anii 1965, când s-a desfiinţat sistemul de servire, devenind un restaurant cu „circuit închis”, adică nu orice muritor de rând avea acces. Îmi amintesc că Maria Tănase, pe când era „Menu fix”, avea o masă rezervată. Din fericire, dupa 1990 s-a revenit la vechea denumire, restaurându-se şi localul, nimeni însă nu a reusit până în prezent să-i redea acel „spirit al Capşei de odinioară”, dispărut odata cu epoca antebelică, iar preţurile nu mai sunt accesibile oricărui muritor de rând, precum înainte de 1965, acum este un local de mare lux, unde în exclusivitate cei cu „monedă forte” pot îndrăzni să se apropie.

O tempora, o mores! S-au schimbat şi firmele si negustorii.

Articol preluat din revista Agero, scris de doamna Venera Dumitrescu-Staia

Si pentru ca am vorbit despre prajitura Joffre, m-am gandit sa va ofer si reteta de tort Joffre…

Reteta are un grad de complexiate a executarii destul de ridicat, insa cu o explicatie detaliata si succinta si un pic de buna vointa se poate obtine un tort exceptional.

Asadar, se prepara o compozitie de baza („compozitia initiala”) care se imparte in trei parti din care 1/3 se foloseste impreuna cu celelalte ingrediente la obtinerea blatului iar restul de 2/3 se alatura ingredientelor din care urmeaza sa se obtina crema

COMPOZIŢIA INIŢIALĂ

– 10 gălbenuşuri
– 500 g zahăr
– 100 g cacao
– 125 ml apă

– Se pun la fiert zahărul, cacaoa şi apa, se dau în clocot 5 minute şi se lasă puţin la răcit;
– În compoziţia caldă se adaugă pe rînd toate galbenuşurile;
– Compoziţia se împarte în trei parţi;

BLATUL

– 10 albuşuri
– 1 lingura făină
– 2 linguri pesmet fin

– O parte din compoziţia initiala se amestecă cu 1 lingură de făină cu vîrf, 2 linguri de pesmet cu vîrf şi la sfarsit, de jos in sus, cu albuşurile bătute spumă, cu 2-3 linguri de zahăr;
– Se rastoarnă într-o cratiţă de 3 kg, unsă şi tapetată şi se coace la foc potrivit, spre mic;
– După coacere, blatul se răstoarnă pe un platou .

CREMA

– 400 g unt
– 2-3 linguri de zahăr
– 2 plicuri zahăr vanilat
– esenţa de rom
– 3 linguri cacao (ness)

– Celelalte două părţi din compozitia initiala, se amestecă cu untul şi se mixează foarte bine;
– Se adaugă 2-3 linguri de zahăr, zahărul vanilat, esenţa de rom şi 3 linguri cacao (ness), se mixează foarte bine;
– Se ţine la frigider o oră.

GLAZURA

– 50 g ciocolată
– 50 g zahăr

– Se topesc 50 g ciocolată cu o lingura de apă la foc foarte slab sau pe baie de aburi;
– Se freacă cu 50 g zahăr pînă devine o cremă moale.

ASAMBLARE

– Blatul se taie în două, se pune crema între blaturi;
– Se acoperă cu glazura;
– Se lasa la rece pana a doua zi cand se poate servi.

Cantitatile sunt pentru obtinerea a 12 portii de tort.

De ce??

by Threedots…

pentru Dayan

…conform definitiei de dictionar terorismul este folosirea deliberata si sistematica a unor mijloace violente de natura sa provoace teama si neincredere, panica si nesiguranta, ignorand orice norme umanitare, in vederea… si aici, eu personal, ma opresc penrtru ca nu inteleg… in vederea a ce?…

…dictionarul spune in vederea atingerii unui scop politic… nu cred, nu pot sa cred si nu are pentru mine nici cel mai mic sens… nici un scop politic (sau religios) nu poate justifica terorismul… nimic nu poate justifica terorismul, indiferent ca se produce pe scara larga cu zeci de morti si sute de raniti sau cu cateva victime… pentru mine terorismul nu se poate explica… poate doar psihologia sau psihiatria sa incerce sa dea un raspuns cat de cat apropiat de realitate, pentru ca actele de terorism sunt actele unor dezechilibrati, unor dezaxati notorii…

… nici un om normal nu poate ajunge sa creada ca prin acte de terorism va obtine ceva… trebuie sa fii nebun sa crezi asta iar eu pe nebuni nu-i inteleg… nu poti sa vrei ceva si sa speri ca prin acte de terorism vei obtine acel ceva… nici un guvern, sau tara civilizata nu poate accepta santajul impus de terorism… de ce?… simplu, pentru ca atunci toata lumea va fi un amalgam de atentate… pentru ca daca s-ar crea un precedent, orice nebun cu o arma, care nu e multumit de ceva din viata lui, ia cativa ostatici, sau omoara in jur cativa oameni, ca sa i se dea ce vrea, sa i se indeplineasca pretentiile…

…nici o religie din lume, sau cel putin atat cat ma pricep eu la religie, nu poate justifica terorismul… nu poti sa crezi intr-o putere divina (pentru cei care cred) si care la un moment dat te va judeca si in acelasi timp sa omori cu sange rece in numele aceleiasi divinitati…

… terorsimul doar aparent se desfasoara contra unei minoritati, sau grupari, sau etnii… in realitate terorismul, indiferent de forma lui, ca e de grup sau individual, se desfasoara contra umanitatii, in general si este purtat de dezaxati…

… in Franta la Toulouse au fost omorati zilele trecute 4 oameni, din care 3 copilasi, in fata colegiului evreiesc… este cumplit… este cumplit pentru familii, este cumplit pentru prieteni, cunoscuti, si comunitate in general… dar acelasi om a omorat cu acelasi sange rece inainte trei soldati… este la fel de cumplit si nu i-a omorat pe motive de etnie… i-a omorat pe motive de nebunie, din cauza ca respectivul era dezaxat… dupa uciderea a trei parasutisti, despre care se pomeneste mai putin, el a mers la scoala evreiasca din cauza lipsei unei noi tinte militare, a declarat miercuri ministrul de Interne francez „El a spus ca a vrut luni sa omoare un alt militar si pentru ca nu a gasit nici unul, si-a indreptat mania asupra colegiului, asupra acestei şcoli evreiesti, asupra acestor copii masacrati”… nebunul era in cautare de tinte, pentru el conta doar sa omoare si daca n-a gasit ce a cautat, a omorat ce-a gasit… si nebunul terorist a vrut sa traga un semnal… l-a tras…

… macelul terorist din Norvegia nu a ales pe baza de etnie… un alt dezaxat, la fel ca cel din Franta, spune ca a vrut sa traga un semnal de alarma… si l-a tras, omorand peste 70 de oameni in majoritate tineri…

…explozia de la metroul din Madrid a lasat in urma un morman de morti si de raniti… spuneti-mi si mie cum a ales explozia pe baza de etnie ?… la fel cea de la metroul din Moscova… la fel cele din Londra… la fel cele provocate de nationalistii irlandezi, sau de basci, sau de brigazile rosii, sau de ultranationalistii extremisti germani, sau atentatele din Africa… la fel masacrul de la liceul Columbine, sau alte colegii din SUA, sau masacrul de la scoala Politehnica din Montreal, unde victime au fost in principal copii si tineri…

…la fel omorarea de catre soldatul american a 17 civili afgani, din care 9 copii…

…ce semnale au vrut sa traga toti nebunii astia?… ce rezultate benefice pentru omenire, politice sau religioase, au vrut sa obtina toti acestia, cu sutele si miile de victime?…

…nimic… lacrimi, sange, durere…

… si vorbim aici de terorismul individual, sau de grup mai mic… putem extinde terorismul si la scara unor natiuni cu regimuri totalitare, unde se manifesta contra populatiei indiferent de varsta, sex sau religie… este tot o forma de terorism unde victimele se numara cu miile…

…evident ca durerea este cu atat mai mare cu cat victimele fac parte din familia ta, din neamul tau, din poporul tau, dar asta se rasfrange asupra tuturor celor afectati de terorism…

…terorismul nu este o forma de manifestare, sau de lupta politica sau religioasa, dusa impotriva unui guvern, sau popor, sau etnii, sau religii… terorismul este limita inferioara, la care poate ajunge o fiinta „umana” spalata pe creier de alti dezaxati… terorismul este atacul nebuniei asupra omenirii in general…

Un omagiu…

Initial am vrut ca astazi sa va ofer cate o dedicatie muzicala tuturor celor care comentati pe blog, dar mi-a venit idea ca dedicatia lui Catalin sa capete o alta forma….

Asadar, pentru ca te-ai intrebat de ce pe blog nu apare nimic scris despre copiii ucisi cu bestialitate in Franta, am sa-ti raspund ca desi suntem indignati de asemenea actiuni, nu le-am mentionat pentru ca tin de ceea ce se intampla dincolo de granitele Romaniei.

Apoi, copiii omorati in astfel de actiuni au fost si probabil ca din nenorocire vor mai fi, atata vreme cat cei care ne conduc decid ca este mai util sa ne aflam in razboi in loc sa traim in buna pace si intelegere…

Sunt convinsa ca exista multe atentate, dar pe sarite as vrea sa ti le  amintesc doar pe… cel din Nigeria, atentat in care si-au pierdut viata 40 de oameni, in special copii…. pe cel din Damasc, unde au murit 25, in mare parte tot copii sau incredibilul atentat din Beslan unde si-au pierdut viata peste 300 de copii… Toate aceste victime si Dumnezeu stie cate alte mii si-au pierdut viata in apropierea scolilor, locuri preferate de criminali feroce, educati, in spiritul fanatismului, pentru a ucide.

Mi se pare drept sa amintesc si de statele africane, de nord si centrale, coplesite de coruptie, folosite ca piata ideala pentru livrarea de armament, state bantuite si sfasiate de zeci de ani de conflicte armate interne, pe motive etnice si religioase…Oare cati copii nevinovati mor acolo, in fiecare zi ucisi de armele produse pentru a imbogati pe marii industriasi ai armamentului, sau de foametea fara sfarsit???

Si pentru ca tot veni vorba, nu vreau sa uit in omagiul meu de cea mai mare durere a mea….milioanele de copii, ucisi spirtual, de catre fostul regim comunist. Copii care au format si inca mai formeaza alte generatii…

Imi pare rau pentru copiii din intreaga lume, ce mor fara vreo vina si ma gandesc incercand sa nu-mi pierd speranta, ca de acolo de unde ajung, poate vor reusi sa pazeasca de rau pe ceilalti copiii mai norocosi decat ei…

Imi ramane totusi intrebarea, cat de norocosi suntem oare, traind intr-o astfel de lume?

Si pentru ca oricum voiam sa-ti dedic o melodie, o atasez mai jos…este aceeasi pe care voiam sa ti-o ofer atunci cand mi-a venit idea dedicatiilor pentru voi.

Sa ai o zi buna frate si gandeste doar ca aceasta este lumea in care traim…lume in care exista lucruri fara noima, fara rost, fara ca noi, cei mici sa gasim explicatii la ceea ce nefiresc, ni se intampla…

http://www.youtube.com/watch?v=Dqok5m4lqeE&list=FLZJz6Opnc4QGHAw4Y_6MjIQ&index=28&feature=plpp_video

Sinteza politica a saptamanii

by Threedots

motto: „… cand eram copil mi s-a spus ca orice tampit poate ajunge politician… incep sa cred lucrul asta…”

… saptamana asta va fi mai putin o sinteza a ce s-a intamplat politic si mai mult un comentariu a unei discutii in patru…

…ca o paranteza, cred ca exprimarea asta „s-a intamplat politic” e perfecta… la noi politica nu se face, la noi politica e o chestie care se intampla, asa, cumva, pe negandite, de-a valma, fara nici un Dumnezeu si fara nici o finalitate, cel putin pentru alea vreo douaj de milioane de necajiti …

…deci dupa cum spuneam, o insiruire de pareri asupra unei discutii care s-a purtat mai demult, dar de care am aflat doar acum prin „bunavointa” presedintelui in exercitiu… cei patru sunt niste „grei” in politica romaneasca… adica un presedinte de tara, un viitor posibil prim-ministru, un viitor posibil presedinte de tara si un alt papagal, care e greu doar prin prisma faptului ca-l reprezinta pe cel mai greu turnator si intaiul posesor de antene al tarii…

…este vorba, cum bine ati dedus deja, despre consultarea pe care a avut-o presedintele Basescu cu chestia aia, ca o gasca cu pretentii de grupare politica cunoscuta in folclorul electoral sub numele de USL… desi convorbirea a avut loc in 6 februarie, tainele ei ne-au fost dezvaluite doar acum… bine, sa nu credeti ca a fost vorba de-o coincidenta… nooo… a fost bine gandita de cel care ocupa acum scaunul prezidential si care, cu toate ca e doldora de defecte, comparat cu penibilii ailalti trei e la fel de departe de ei cum e metroul din Bucuresti de localitatea Ciupercenii Vechi… ma refer la viclenia politica…

…convorbirea, incluzand si publicarea stenogramelor a avut darul de-a aprinde spiritele in halucinanta Romanie, pana la incandescenta, lucru de altfel urmarit si de Basescu, cel care in mod nevinovat a aruncat o piatra in mocirla si toata tara sare s-o scoata…

…ce a generat tot sosul asta dialectic a fost afirmatia presedintelui care a spus ca i-a oferit postul de premier lui Ponta si raspunsul acestuia ca presedintele minte… afirmatia lui Ponta (ca presedintele minte) a fost o greseala elementara care ne pune pe ganduri si ne face sa ne indoim de integritatea facultatilor mintale ale Pontadorului… cum poti face o afirmatie care sa poata fi combatuta cu cea mai mare usurinta?… cred ca Basescu nici in visele lui cele mai pink nu se astepta s-o comita Ponta atat de grosolan… cu ocazia asta au iesit la iveala stenogramele si Ponta sustinut de restul gastii a incercat sa dreaga busuiocul, cum ca bascalie, ca neseriozitate c-o fi, c-o trozni, dar raul deja a fost facut, concluzia s-a tras… Ponta face afirmatii nefondate, de rea-credinta si care pot sa fie dovedite ca atare, lucru nu foarte laudabil la un viitor posibil prim-ministru… punct ochit-punct lovit…

…sa studiem ce se intampla din punctul de vedere al fiecarui participant considerand cele doua posibile variante, varianta 1) fiind: Basescu a fost serios si varianta 2) fiind: Basescu a vorbit in bascalie:

Basescu:

B1) daca a fost serios a fost o lovitura data dracu’ … daca Ponta accepta, era terminat in foarte scurt timp si ca prim-ministru al unui guvern caruia i se opunea o majoritate parlamentara si in USL ca fiind cel care a tradat miscarea si s-a aliat cu dusmanul (vezi cazul Melescanu)… daca Ponta nu accepta, isi ridica in cap populatia care a iesit in strada cerand un alt guvern, sustinuta de USL… „pai cum adica noi iesim in strada sa cerem alt guvern si voi refuzati?… demagogilor…”

B2) daca a fost bascalie a fost o lovitura data dracu’… scenariile ramaneau aceleasi…

…concluzia: Basescu a gandit-o bine si oricare varianta era in avantajul lui… de ce a intarziat cu dezvaluirea?… simplu: „dragi cetateni, eu nu am vrut sa va demonstrez ce opozitie de rahat avem, dar daca am fost facut mincinos nu am avut incotro, a trebuit sa ma apar”…

Ponta:

P1) si P2) indiferent daca accepta sau nu, cadea rau, conform scenariilor de mai sus… singura lui sansa era sa negocieze niste conditii care, ori erau de neacceptat pentru Basescu, ori il faceau pe cel din urma sa admita ca a glumit… si ca un plus, Ponta trebuia sa faca el public continutul convorbirii… a preferat sa taca in permanenta fara sa dea un raspuns propunerii si fara sa faca public continutul convorbirii atunci la momentul respectiv… ba i-a mai si ridicat mingea la fileu lui Basecu, cu afirmatia ca minte si ca nu i-a facut propunerea…
… incercarea de-a pune batista pe tambal de dupa, cum ca de fapt era bascalie, ca tonul spunea altceva, ca el nu va fi niciodata premierul lui Basecu, ba ca ar fi dar numai dupa alegeri, a fost ca un fel de frectie la piciorul de lemn… eticheta si-a pus-o singur… mincinos, demagog, fara fler politic…

…concluzia: perdant perpetuu in subtilitatile politice… este un pestisor de calibru inferior…

Antonescu:

…la asta nu exista variante… indiferent de variantele in joc, repetentul asta ramane un tampit notoriu si va fi intotdeauna pionul de sacrificiu si calul de bataie al lui Ponta… este mai mult decat sugestiva explicatia, data de Ponta, faptului ca Antonescu a raspuns in locul lui propunerii presedintelui:

… „Înţelegerea dintre mine şi domnul Antonescu este ca atunci când mergem la Băsescu să vorbească el, iar când suntem în parlament să vorbesc eu.
Discuţia fost absolut ironică între Crin Antonescu şi Traian Băsescu. A durat vreo 7-8 minte după care ne-am ridicat şi am plecat”, a spus Ponta.

…prin asta Ponta vrea sa sublinieze ca in momentul in care, ei ca grup, discuta cu un adversar care ii depaseste in calibru il lasa pe repetent sa se faca de ras… in Parlament unde numarul retardatilor este mult mai mare, Ponta poate sa faca fata mai usor, mai ales ca e sprijinit si de un grup galagios… dar de vorbit a vorbit si Ponta la intalnirea cu presedintele, asa ca explicatia lui cade oricum…

…a incercat el (Ponta) deturnarea discutiei spre aspectul ironic, dar, din pacate pentru el, asta nu se poate demonstra… caracterul ironic al discutiei este sustinut tot de Ponta care a spus si ca presedintele a mintit, dar s-a dovedit ca presedintele n-a mintit, deci ramane doar un mincinos pe tapet, caruia nu i se poate acorda incredere…

…concluzia: Antonescu ramane acelasi pierdut in spatiu pe care il stim, aerian mai ceva ca un balon de sapun, care ca posibil viitor presedinte ar baga Romania in cartea recordurilor, ca fiind tara cu cel mai gogoman presedinte din istoria omenirii…

Daniel Constantin:

…asta a parut cel mai normal dintre toti trei uslasii dar, din pacate pentru grupare, era doar un fel de joker, pus acolo sa fie patru la masa si sa nu joace cu o mana moarta…

…cam asta ar fi de retinut din „intamplarile politice” ale saptamanii, ghidusie in care au fost implicati cam toti cei de care de pinde tara acum si s-ar putea sa depinda in viitor… sumbru, nu?…

…ca sa completez totusi comentariul si cu alte intamplari as mentiona, pe scurt, inca trei lucruri:

– greva parlamentara (care, reiterez ideea, habar nu am de ce se desfasoara), a avut un time-out pentru a putea permite unor sacali sa dea pe mana justitiei un alt sacal, care „culmea” este de negasit… ce chestie, asa cum iarna vine pe nepregatite in tara, intotdeauna in luna decembrie, cum primavara vin inundatiile si vara seceta, tot asa mandra justitie romana isi continua neabatuta linia de conduita… ii anunta din vreme pe toti potentialii inculpati de ce intentioneaza ea (justitia adica) sa faca cu ei (inculpatii adica) in asa fel incat ei (inculpatii) sa aiba timp sa-si faca bagajele si sa dispara in timp util pe taramuri mai ospitaliere unde vor putea profita nestanjeniti de rodul muncii lor… bravos natiune, hala sa-ti fie…

– celebrul interlop Nastase sapte case, trei oua niste termopane si-o matusa decedata si-a anuntat victorios viitoarea candidatura in alegeri… „daca voi nu ma vreti, eu va vreau” ne spune condamnatul cu executare Nastase Adrian ot Cornu pe care condamnarea il lasa rece… oare stie ceva ce nu stim noi?… dar partidul de falnica respiratie de stanga si transpiratie comunista, care cica nu mai admitea pe nimeni condamnat in randurile lui, ce ne spune?…

– si in incheiere, cireasa de pe tort, sau mai bine zis musca de pe rahat ca sa adaptam totul la politica autohtona, declaratia lui DD:

Asta îmi cer mie oamenii – noi te vedem pe tine preşedinte, scapă-ne de Băsescu. Eu trebuie să îi ajut”, a explicat el.
„Şi pe urmă, sigur, o să-i scap şi de Ponta şi de Crin Antonescu. Asta va fi etapa a doua. Eu sper că dacă voi avea în jur de 30 de procente, voi putea guverna singur. Sigur, alături de mine vor fi, ca de obicei, minorităţile. Şi mă voi folosi de migraţia parlamentară. Partidul care se va clasa pe locul întâi, după cum ştiţi, va atrage ca un magnet foarte mulţi trădători din alte partide. Şi atunci mă voi folosi de legea actuală, o lege foarte nocivă, şi voi primi în grupul meu parlamentar atâţia oameni, până o să am 51 la sută, cu tot cu minorităţi. Iar apoi o să dăm o lege prin care o să interzicem migraţia parlamentară, ca ei să nu mai poată pleca nicăieri niciodată şi în felul ăsta să putem guverna câţiva ani buni”, a dezvăluit Diaconescu strategia sa politică.

…ce Farfuridi, ce Branzovenescu, ce Trahanache, ce Agamita Dandanache… idiotul asta de DD e, de departe, cel mai tare intr-o tara de cetateni turmentati… folosindu-se de-o lege nociva va conduce cu o majoritate de tradatori cativa ani buni…

… intotdeauna dupa ce scriu o sinteza politica ma ia cu greata… proprietareasa blogului ar trebui sa-mi asigure cantitati insemnate de lamaie…

Stiati ca?

 

Thomas Edison
Magicianul pe a cărui nume sunt înregistrate 1093 de brevete. Adică “cel mai prolific inventator “?
Una dintre cele mai cele “invenţii” ale lui Thomas Alva Edison este considerat becul. De fapt, acest minunat dispozitiv inventat a fost inventat de oricine altcineva. O mulţime de oameni în secolul al 19-lea s-au perindat cu ideea de lampă incandescentă, dar primul care într-adevăr a inventat-o, a fost un anume Heinrich Goebel şi s-a întâmplat acest miracol în 1854.
Goebel a încercat să vândă ideea şi desenele lui Edison, dar acesta a spus că sunt total neinteresante. Curând Goebel a murit şi domnul “cel mai prolific inventator” a cumpărat hârtiile preţioase pentru cativa bănuţi de la văduva lui Heinrich.
Mai mult, cu un an înainte de “invenţia” lui Edison, un alt bec a fost inventat de un bărbos englez, Sir Joseph Swan Wilson. Edison a fost nevoit să şi-l facă partener. Pentru trecerea sub tăcere a drepturilor sale, Swan a primit o sumă bună în dolari. Şi liniştit, a trăit confortabil până la bătrâneţe, fără să mai viseze la laurii “iluminatorului omenirii”.

Din perlele elevilor…

 

Marea Neagra este o mare foarte mare care contine mult petrol de unde ii vine numele de marea neagra deoarece petrolul este negru.In marea neagra traiesc multi pesti precum rechinii delfinii si calutii de mare precum si cel mai important peste balena renumit pentru grasimea sa de care se bucura tara noastra pt ca untura de balena e foarte scumpa si din ea se face renumitul ulei de balena cunoscut pe plan mondial.

Poetul canta satul de care nu te mai poti desparti odata ce l-ai parasit.

O padure virgina este o padure in care mana omului n-a pus niciodata piciorul.

Dupa moartea parintiilor sai, Creanga si-a trait viata in continuare pana in ultimii ani ai vietii lui.

Toma Alimos se razbuna pe boierul Manea care l-a ranit mortal pe la spate cu ajutorul lasitatii..

Caragiale este autorul schitelor si nuvelelor sale, ca sa nu mai vorbim de teatru.

in fabula autorul descrie releatiile sexuale intretinute de oameni. insa el foloseste animalute in descriere. in fabula bivolul si cotofana el arata cum o pasarica si un bivol faceau sex, iar un caine pofticios din fire vrea si el dar bivolul nu era homosexual asa ca nu accepta , iar catelul se oftica………………..(scrisa la simulare 2006) = SIMULARE DE BACALAUREAT.

Stefan cel mare era un barbat bine imbracat la costum venea de la un razboi cu o mana in ghips pt ca cazuse de pe cal

Profesoara:’Sa scrieti cu majuscule’.
Eleva:’Daca nu avem majuscule putem sa scriem cu pixu…’:)

… in timpul razboiului secular care a durat 30 de ani

personaje Toma Alimos:
toma alimos-personaj principal
Manea-personaj secundar
calul(murgul)-personaj animalic

Haiducii din doine, balade si idile erau liberi si fericiti ca pasarile, animalele si pestii care zburda prin codri. De cum venea primavara, haiducii cei harnici plecau in padure.Acolo ei cintau suflind din frunza si lasindu-i pe boieri cu buza umflata.

Cand eroul muri impuscat de nemti pe camp, simti miros de marar si de patrunjel.

Metoda folosita de Ion pentru a pune mana pe pamantul Anei este insarcinarea

Descoperirea Americii s-a produs ntr-un moment de neatentie a pazei de coasta.

Nilul este un fluviu ramas de pe vremea faraonilor.

Si tunarul ochi bine si lovi avionul cu teava tunului.

In „Amintiri” apare copilaria fericita a puiului de taran Crenguta Ionel.