Ședința Senatului, suspendată din lipsă de cvorum. O serie de legi, adoptate tacit

Autor:  Carmen Vintilă

Ședința Senatului a fost suspendată, în această seară, din lipsă de cvorum. Este a patra săptămână în care senatorii nu-și pot ține ședințele de plen, în contextul în care parlamentarii Opoziției, aflați în grevă nu vin la lucrări.

Şedinţa Senatului a fost suspendată după ce Vasile Blaga a constatat lipsa cvorumului.
În timpul şedinţei, Vasile Blaga îi garantase viceliderului senatorilor PSD Alexandru Cordoş, care invocase lipsa cvorumului, că nu va permite adoptarea niciunui proiect dacă votul nu va indica faptul că în sală sunt 68 de senatori prezenţi.

„Sunt doar 65 de voturi. Ne oprim aici”, a anunțat Blaga.

 

În prima parte a ședinței, noul director al SIE, Teodor Meleșcanu și-a anunțat demisia din funcția de senator, nu înainte de a semna pe listele de prezență pentru a ajuta la întrunirea cvorumului de ședință, lucru ce i-a nemulțumit pe reprezentanții Opoziției.

De altfel, demisia lui Meleșcanu a dus la schimbarea cvorumului de ședință. Dacă până acum cvorumul era de 69, potrivit președintelui comisiei juridice, Toni Greblă, cvorumul va fi de acum de 68, ceea ce va fi un avantaj pentru senatorii Puterii, care nu reușeau să-și țină ședințele de plen în contextul grevei Opoziției.

La Senat, grupurile PDL, UDMR și UNPR numără în total 70 de senatori ( senatorul UDMR, Attila Verestoy fiind în spital) ceea ce însemna că nu putea lipsi niciun senator pentru ca ședința de plen să poată avea loc.

Legi adoptate tacit

Cu toate acestea,mai multe iniţiative legislative, printre care cele privind Statutul poliţistului, reforma în Sănătate, dar şi fondurile de pensii administrate privat, au fost, astăzi, adoptate tacit de Senat.

Au mai fost adoptate tacit și proiectul de lege privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat în Construcţii, proiectul de lege pentru asigurarea de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii a sumelor necesare acoperirii plăţii TVA aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate în cadrul programelor privind combaterea HIV/SIDA şi tuberculozei în România, implementate de fundaţia Romanian Angel Appeal.Potrivit proiectului privind modificarea Statutului poliţistului, activitatea şi conduita poliţistului vor fi evaluate în fiecare an şi se va consemna cu acordarea calificativelor bine, foarte bine, satisfăcător sau nesatisfăcător. Proiectul prevede că neprezentarea poliţistului la evaluările sportive periodice în termen de şase luni de la data stabilită, motivat de scutirea medicală nejustificată sau prezentarea şi obţinerea calificativului nesatisfăcător de două ori generează încetarea raporturilor de muncă. Senatul este primă Cameră sesizată pe acest proiect.

Ungureanu, replică la Ponta: „Nu pot face lucruri imposibile, ca schimbarea Robertei Anastase”

Autor:  Departamentul Politic

Guvernul are nevoie de opoziţie în Parlament şi doreşte să asigure un dialog cu reprezentanţii acesteia, dar nu poate rezolva lucruri imposibile într-o democraţie atent reglată constituţional, precum schimbarea Robertei Anastase de la conducerea Camerei Deputaţilor, a declarat premierul Ungureanu, în replică la solicitările recente ale liderilor USL.

În ceea ce priveşte implicarea premierului într-o chestiune care ţine strict de Parlament, eu nu zâmbesc şi nu merg mai departe cu sarcasmul. Nu cred că se poate întâmpla aşa ceva într-o democraţie care este atent reglată constituţional, cum este democraţia noastră. Nu am nicio oprelişte de dialog, am nevoie de opoziţie în Parlament, pentru că am nevoie de un termen critic de raportare la politicile pe care acest Guvern le face”, a spus Ungureanu la TVR.

 

Întrebat ce anume este el dispus să facă în aşa fel încât opoziţia să se prezinte în Parlament, premierul a răspuns că în niciun caz lucruri imposibile, precum schimbarea Robertei Anastase.

„În niciun caz lucruri imposibile, cum ar fi schimbarea doamnei Roberta Anastase din fruntea Camerei Deputaţilor. Aceasta în care domnul Ponta garantează schimbarea Constituţiei în momentul în care se va putea. Dar eu nu cred că se poate aşa ceva. Cum se amestecă un Executiv în afacerile Legislativului? Aştept să îmi arate felul în care poate să facă un Executiv asta. Sunt convins că preşedintele Ponta ştie că este o chestiune imposibilă aici. Ceea ce se poate face este un dialog continuu cu opoziţia pe teme de interes transpartinic”, a adăugat Ungureanu.

Întrebat dacă va avea consultări cu opoziţia în această săptămână, şeful Guvernului a arătat că nu exclude acest lucru, dar că încă se poartă discuţii în acest sens.

Biroul Permanent al PDL a discutat despre o invitaţie pe care premierul Mihai Răzvan Ungureanu o va trimite partidelor din opoziţie cu scopul organizării unei întâlniri, la care să participe şi preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, miercurea trecută, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader.

Vineri, premierul Ungureanu a declarat că este de datoria sa să discute cu opoziţia pentru revenirea acesteia în Parlament, iar un astfel de dialog va avea loc în această săptămână, în condiţiile în care vor urma proiecte legislative importante care au nevoie de dezbatere

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, vineri, că, dacă premierul Mihai Răzvan Ungureanu va invita la o discuţie partidele de opoziţie, PC este deschis la dialog şi eventual va participa, însă nu ştie dacă aduce ceva constructiv.

Şi preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că nu refuză un eventual dialog cu premierul Ungureanu pe tema detensionării situaţiei din Parlament, dacă premierul va adresa o invitaţie în acest sens, el precizând că deplânge întârzierea cu care acesta ar avea loc.

EVZ.ro

Cand ajungi pe la notari…

by BAF
Prima chestie interesanta este ca, fiind cam noapte, am parcat exact intr-o balta pusa probabil intentionat acolo, ca sa sugereze abundenta. Si-nca ce abundenta! Era pana peste glezna. Adversara coborase mai ‘nainte intr-un loc uscat si ma astepta cu interes sa parchez si-apoi s-o ajung din urma. Si cum ma apropiam eu de ea, numai ce-o aud pufnind in ras:
– Ce faci, bai? Canti la papuci?
Pantofii mei, plini de apa, ziceau o melodie ritmata pe mai multe voci. La intrare, bat din picioare, ma sterg inutil pe stergatoare, deschid usa si intru urmat de Adv. Aveam probabil o moaca destul de ciudata pentru ca intampinatoarea, o tipa initial dragutica si zambitoare, incepe sa capete o figura din ce in ce mai mirata privindu-ma si mai ales auzind prima mea intrebare, inainte de a-i zice buna seara:
– Aveti slapi?
Tipa se uita confuz la mine, apoi intrebator la Adv care, zambind, ii face semn cu degetu’ in jos, spre pantofi. Intelege cum devine treaba, incepe din nou sa zambeasca si zice istet:
– Nu stiu. Sa-ntreb bucataru’. Poate la antreuri…
Ii zic:
– Bine, atunci o masa de doua persoane se poate?
– Gasim. Dar sa stiti ca macar sosetele, daca le scoateti, am putea sa le uscam pe la bucatarie…
– Si mi le serviti la desert?
Zambeste si ne face semn s-o urmam. Trecem printre doua mese lungi pe care scrie „Rezervat” si ne cazam intr-un colt la o masa de doua persoane. Imediat apare o notarita cu doua meniuri, ni le pune in fata si ne intreaba:
– Ceva de baut va aduc inainte?
– Pentru mine un fresh de grapefruit, zice Adv, si o sticla cu apa minerala.
Eu intreb:
– Cumva…gin tonic aveti?
– Si sec si tonic.
– Tonic, tonic. Nu-mi place sec.
Si-mi bag nasu’ in lista cu haleli, mustacind si privind pe sub sprancene la Adv, care ma taie longitudinal, transversal si diagonal cu binecunoscuta ei sabie de samurai.
Destul de prompt vin bauturile, cutitele, furculitele, painea si servetelele. Ii zicem ca nu vrem paine si nici apa plata, ci minerala. Le ia inapoi. Scoatem amandoi tigarile si trecem la treaba, privindu-ne-n ochi ca doi luptatori de summo ce executa ritualul premergator luptei. Studiem apoi lista. Dupa un timp, apare notarita cu apa minerala, ii comunicam fiecare pohta ce-am pohtit, apoi, vazand ca la mesele rezervate se aduna lume, o intreb:
– Ce organizati la mesele alea?
– La cea de la geam o aniversare, iar la cea din mijloc organizam un divort.
– Un divort?
– Pai da. Noi organizam nunti, botezuri, aniversari si divorturi.
– Si vine lumea sa se distreze la divorturi?
– Si-nca ce se distreaza! Mai ceva ca la nunta!
Ma uit la Adv, zambim apoi pufnim in ras.
– I-auzi, soro! Baga la cap!
Notarita pleaca, iar Adv, zambind in continuare dar facand un viraj catre o mimica pisicoasa, ma intreaba:
– Hai mai bine zi-mi ce ti-ai dori de ziua ta!
– Care ziua mea?
– Sa presupunem…
Intru in joc, stau si ma gandesc oleaca, apoi, lasandu-ma pe spatar intr-o poza relaxata, suflu fumu’-n sus, privind spre tavan si zic:
– Pai…
Apare notarita cu puiul thailandez, ni-l pune in fata si in timp ce schimba scrumiera, gust din pui, apoi fac ochii mari si intreb:
– Ne-ati adus direct desertu’? De ce-i asa dulce?
– Pai asa-i reteta bucatarului.
– Domnisoara, spuneti-i bucatarului sa-si schimbe doctorul, sau doctorii, sa-i dea alte retete. Salata a facut-o sarata ocna, puiul l-a facut desert, iar la desert probabil ca ne-aduceti ciorba de burta. In fine…bun asa rau…zic eu incercand sa nu-mi stric bunadispozitie data de pantofii fleoscaitori de sub masa, pe care-i tot batzaiam de la inceputul festinului, in speranta ca se mai incalzesc. Mai batzai picioarele cateva secunde, notarita pleaca cu coada oarecum intre picioare, apoi revin la Adv:
– Deci ce-mi doresc eu de ziua mea? Sau de ziua ta?
– Da.
– Pai sa zicem…sa duc gunoiu’ mai des.
– Interesant.
– Sa spal vasele mai des.
– Si mai interesant.
– Sa…sa…
– Acum ar trebui ceva mai rar…
– Sa…treaba aia…mai rar, e bine?
– Baai…nu-ti bate joc! De pescuit nu zici nimic?
– Aaa…da. Sa ma duc la pescuit doar pe 29 februarie.
– Buun…da’ de casa aia ce zici? Cand te-apuci?
– Sa m-apuc de casa aia mai rar de-atat?
– Haha…hai lasa. Mai bine cere nota.
Fac semn la notarita sa ne-aduca nota. De-aia se numeste notarita, pentru ca cel mai bine se pricepe sa faca nota. Dupa doua tigari vine duduia cu hartia, iar Adv se apuca, ca de obicei, de controlat. Si bineinteles ca gaseste taxata si painea luata inapoi, si apa plata, pe care n-o ceruse nimeni. O chemam pe notarita, o intrebam de ce, iar ea raspunde standard:
– Aaa…cred ca e o scapare. Imi cer scuze.
Din cauza asta restaurantul ala se mai cheama si DMM, DNN. Adica daca merge merge, daca nu nu.
In rest, toate bune si frumoase, am plecat linistiti acasa, iar cina-baia romantica sa-ncheiat in siguranta si cu un happy end fericit.

Ce ati facut cu PeNeLe???

 

 

…la nord-est de Rio Pecos (nu foarte mult la nord dar destul de mult la est) la vreo doua sute de ani distanta de perioada de glorie a apasilor mescalero, s-a dezvoltat un nou trib de indieni… tribul a primit denumirea indienii mineriero… salbatici rau… in loc de arc si sageti ei folosesc tarnacopul, ranga si lampasul… ei si tribul asta acu’ vreo douaj de ani a pornit lupta contra tribului rival, Curcanii Penali, de pe malurile Rio Dambovitzos si dupa ce le-au luat scalpurile, le-au donat sefului de trib numit Marele Emanat cu Fata Umana care s-a impopotonat cu ele…

Sa ne distram putin…

 

 

0D474, 1N7R-0 21 D3 V4R4, 574734M P3 PL4J4 0853RV4ND D0U4 F373 70P41ND 1N N151P, 151 D4D34U 53R105 1N73R35UL C0N57RU1ND UN C4573L D3 N151P CU 7URNUR1, P454J3 53CR373 51 P0DUR1. C4ND 3R4U P3 PUNC7UL D3-4 73RM1N4, 4 V3N17 UN V4L, D157RU64ND 707UL, R3DUC4ND C4573LUL L4 0 6R4M4D4 D3 N151P 51 5PUM4… M-4M 64ND17 C4 DUP4 4747 3F0R7, F373L3 V0R 1NC3P3 54 PL4N64, D4R 1N L0C D3 4574, 4L3R64U P3 PL4J4 R424ND 51 JUC4NDU-53, 51 4U 1NC3PU7 54 C0N57RU145C4 UN 4L7 C4573L; M1-4M D47 534M4 C4 4M 1NV4747 0 M4R3 L3C713: D3D1C4M MUL7 71MP D1N V1474 N0457R4 C0N57RU1ND C3V4, D4R C4ND M41 74R21U UN V4L V1N3 51 D157RU63 707, C3 R4M4N3 3 D04R PR1373N14, 6R1J4 51 M41N1L3 4C3L0R4 C3 5UN7 C4P481L1 54 N3 F4C4 54 5UR4D3M.

Dacă citeşti şi înţelegi, eşti inteligent(ă) şi ai emisfera stângă dezvoltată… alege raspunsul corect de mai jos

1. Dacă ar trebui să ne gândim la tot norocul pe care l-am avut fără să-l merităm, n-am îndrăzni să ne plângem de nenoroc.
2. Să fii liber nu înseamnă să faci tot ce vrei, ci să ştii că poţi să vrei.
3. Cea mai înverşunată luptă este cu tine însuţi (însăţi). Te afli în ambele tabere.
4. Ce rămâne e doar prietenia, grija şi mâinile acelora ce sunt capabili să ne facă să surâdem.
5. Singurul secret al existenţei este să nu îţi fie teamă. Niciodată să nu iţi fie teamă de ceea ce vei deveni.