Traian Băsescu la Ministerul Public: Justiția a început să depășească Politicul la credibilitate

 

Autor:  Carmen Vintilă

Preşedintele Traian Băsescu a susținut, astăzi, la bilanțul Ministerului Public că acesta, ca parte a sistemului de justiţie din România, a probat că atunci când există o îmbunătăţire a legislaţiei şi când nu există amestecul politicului îşi poate face treaba foarte bine în slujba legii. Vă prezentăm cele mai importante declarații făcute de șeful statului

  • A fost un drum al speranțelor românilor într-o justiție dreaptă
  • Desemnarea doamnei Kovesi a corespuns cu începutul mandatului meu când nimeni nu putea gândi că Justiția, procurorii vor ajunge să atingă persoane politice
  • Iată că ministerul Public ca parte a sistemului de Justiție a probat că atunci când există o îmbunătățire a legislației și nu există influență politică își poate face treaba bine
  • N-aș vrea să credeți că văd lucrurile în roz, ce s-a întâmplat în ultimii ani este doar un început
  • Nu înseamnă că s-a pus capăt corupției, crimei organizate, spălării de bani, dar în mod cert ceea ce se întâmplă în ultimii ani probează că cei care gândesc să se îmbogățească prin infracțiuni nu mai pot dormi liniștiți
  • Am convingerea că am ajuns la stadiul că orice om politic, orice grupare de crimă organizată trăiește cu îngrijorare

    „Deveniți tot mai eficienți”

  • A rămas doar o chestiune de îmbunătățire a situației
  • Nu văd ce om politic ar mai gândi astăzi că poate pune mâna pe telefon să mai sune la un procuror sau la judecător.
  • Cred că această mentalitate a politicului a dispărut şi atât cât voi mai avea de îndeplinit mandatul de preşedinte voi încuraja această izolare a justiţiei de politic.
  • O izolare din punct de vedere al influenţei
  • Poate trăiți mai singuri, dar trăiți cu legea în mână
  • Știu că nu aveți o muncă ușoară, aveți presiune publică, oamenii vor ca infractorii să fie pedepsiți
  • Oamenii vor ca lucrurile să meargă ca într-o mașinărie
  • Știu că există o preocupare pentru îmbunătățirea lucrului cu procurorii
  • Poate vă întrebați de ce nu se fac numirile pe funcții la vârful Parchetului General, la DNA
  • Vreau să știți că nu există niciun joc ci doar o intenție. Domnul Daniel Morar și-a terminat mandatul, doamna procuror general, Codruța Kovesi, își va termina mandatul
  • Despre numirile la DNA și la Parchet

  • Ideea este că și munca în acest minister este tot o muncă în echipă
  • Și dânșii au avut succes pentru că au avut echipă
  • Am considerat că trebuie să temporizez numirile
  • Cei ce vor fi numiți la DNA și Parchet vor avea posibilitatea să-și formeze o echipă
  • Nu fac un secret din a vă spune că așa cum am mizat pe continuitate și la Parchet și la DNA la fel voi miza și în continuare pe continuitate
  • Avem o bătălie cu acest MCV, nu-l consider un lucru neimportant- intrarea României în Scenghen a fost blocată în numele MCV-ului, dar acesta vine și trece

    Justiția, tot mai credibilă

  • Extrem de important este ceea ce a început să se petreacă justiţia lucrează pentru români şi devine tot mai credibilă în faţa românilor
  • Justiția a început să depășească Politicul, este adevărat Politicul nu este prea sus
  • V-aţi urcat oricum deasupra politicului, ceea ce nu este lipsit de importanţă pentru populaţie, pentru că nicio societate nu poate fi temeinic aşezată decât pe încrederea în justiţie
  • Sunt convins că veți deveni ceea ce trebuie să deveniți pentru societate, acel arbitru care pune ordine între oamenii care nu respectă regulile în societate
  • Aș mai face o remarcă nu pentru că nu aș putea să închei fără să spun un lucru rău, dar am apreciat că dvs procurorii nu ați mai avut amenajamente față de judecătorii corupți
  • Ca orice pădure mai există și copacul uscat
  • Ce s-a produs în ultimii 2-3 ani probează că cei care vor să trăiască, să se îmbogăţească prin infracţiuni, nu mai pot dormi liniştiţi
  • Am apreciat faptul că în ultimul timp n-aţi mai avut niciun fel de menajamente faţă de colegii dumneavoastră sau faţă de judecători corupţi
  • Am apreciat nu numai faptul că vă îndreptaţi către cei care încalcă legea, dar în ultimul an activitatea de a recupera prejudiciile produse a devenit o prioritate a procurorilor, o prioritate şi a judecătorilor şi, de fapt, acest lucru este esenţial
  • Sunt sechestre asigurătoare şi indisponibilizări de peste 250 de milioane de euro numai în anul 2011 şi comparaţi cifra cu 2010, când au fost doar zece milioane

    „Nu există vreun procuror care să poată spune că am intervenit într-un dosar”

  • Cred că şi activitatea de recuperare a daunelor produse, de regulă statul este cel care este furat, este esenţială şi trebuie să devină o componentă de zi cu zi a activităţii dvs
  • În continuare voi fi un politician care va face pavăză pentru a nu supune justiția politicului
  • Sunt convins că nu există vreun procuror care să spună «președintele mi-a dat o orientare către un dosar», nu, n-am să o fac
  • Nu pot să nu vă mulțumesc pentru că, așa cum spuneam, încă sunt pași de făcut pentru ca populația să creadă în Justiție, nu pot să nu vă mulțumesc pentru modul cum ați schimbat fața Justiției în ultimii șase-șapte ani
Reclame

O moldoveanca mica si hotarata….

Motto:Cel ce a avut o copilarie luminoasa si fericita si-a adunat o comoara nesecata, in care isi gaseste mangaieri si in cele mai dureroase clipe ale vietii” W.Wundt

Tot din perioada in care eram cat un gansac, am si povestioara aceasta…

Pentru ca mamei ii era frica sa ma lase nesupravegheata prin casa, ma purta intr-un vesnic periplu intre bucatarie, baie, camera de zi si cam atat…inspre dormitor o duceam eu pe ea…Astfel ma avea subt observatie permanent fara sa se gandeasca vreo clipa ca si reciproca era foarte valabila…

In acea perioada inca eram hranita cu cate o lingurita din trei patru feluri de mancare pentru copii, diferite…dar care aveau un singur numitor comun…putin unt.

Intr-una din zile, dupa ce mama si-a termiant treaba prin bucatarie m-a dus cu ea in baie unde mai avea de clatit cateva rufe si intr-un moment de neatentie al ei, am hotarat sa evadez…sa plec in lumea larga, spre…oriunde…si s-a nimerit in calea mea…bucataria.

Se pare ca nu eram foarte atrasa de baie, probabil ma deranja zgomotul apei care imi amintea de „baita” unde dupa ce am carat toate jucariile de plastic, am hotarat ca e nevoie si de cele de plus…Asa se face ca am inceput sa fac presiuni asupra celor ce hotarau total abuziv si impotriva dorintei mele, ca trebuie sa fac iarasi baita…ca rand pe rand sa-l aduc in apa si pe „caselul alb”, si pe cel „maio” si pe cel „patat” si ‘utilesul maie” si pe cel „mic” s.a.m.d.

Si cum spuneam, in acea zi am hotarat ca asa nu se mai poate! Ca e prea stresant locul de joaca si am plecat…pur si simplu! In bucatarie, mama lasase total nesupravegheat, aproape de marginea mesei…pachetul de unt, care pana atunci nu fusese, inca, tinta nici unei talharii…

Nu se stie inca daca am stiu, adica am pus in aplicare informatiile pe care le culegeam cat timp o observam pe mama trebaluind prin bucatarie sau s-a intamplat pur si simplu, insa cert este ca dupa ce m-am intins cat am putut, l-am luat de unde era si am inceput sa musc cu cei cativa dinti ai mei, cu toata hotararea, din el…

Se pare ca eram flamanda pentru ca mama, nu se stie din ce motive isi schimbase programul obisnuit, fie a preferat sa termine ce avea de facut in baie si apoi sa mearga din nou la bucatarie unde imi lasase mancaricile din care urma sa ma hraneasca, la racit, fie a incercat varianta in care as fi devenit putin mai flamanda, astfel sa se scurteze considerabil timpul de stat la masa si eventual sa primesc si combinatiile pe care le refuzasem categoric pana atunci…Motivul a ramas undeva in ceata timpului trecut, fiind sigur estompat de isprava mea…

Apoi cu ce ar fi putut fi biata mama de vina, cand stiind ca hranirea mea dureaza destul de mult…Va puteti da seama ca nu era tocmai o joaca de copii sa aduni toata flota marilor si oceanelelor ca sa-mi aduca pe valuri, mancarica sau toata escadrila armatei romane sa trimita elicopere, avioane ce sa-mi aduca in zbor lingurita cu piure…

In fine…ajunsa la „comoara” am mancat cat am putut din ea si apoi, darnica cum sunt si azi, am inceput sa impart si la „cutu” si la „papu” si la „utiles” si la restul personajelor ce ma inconjurau in lumea mea de basm…

Intr-un timp, cand mama a realizat cu groaza, ca vorbeste singura a inceput sa ma caute…si m-a gasit….razand cu toti cei 8 dinti pe care ii aveam in dotare, fericita si satula in mijlocul unui peisaj incarcat de…unt…

Urmarea a fost, firesc, o baita asa cum incepuse sa-mi placa…adica cu toate jucariile de plus care macar de data aceea se cereau a fi spalate de stratul de unt…

Dar sa nu credeti ca am abandonat idea…cu toate ca mama si-a luat masuri de precautie, punand pachetul cu unt pe o farfurioara mai departe de marginea mesei…la cateva zile distanta, impinsa probabil de acelasi motiv, am atacat iarasi! Ca o mica moldoveanca hotarata nevoie mare, am tras fata de masa ce mi-a adus in margine farfurioara cu nepretuita mea comoara….Am apucat-o si istoria… s-a repetat….

Urmatorul loc unde a fost asezat untul era mult prea sus iar cand as fi putut sa ajung la el….nu mi-a mai trebuit….

http://www.youtube.com/watch?v=0qjXpd0qoFw&feature=related

Iti sunt dedicate tie mami, cu sarutari de maini si La multi, multi ani! Te iubesc!

Un 8 Martie fericit doamnelor!

Vreau sa urez doamnelor si domnisoarelor care ma viziteaza, mamelor, sotiilor, fiicelor, surorilor, domnilor ca ma viziteaza, o primavara roz….

                                      La multi ani doamnelor!

 

Primavara

Lucian Blaga

A cunoaste. A iubi
Înc-o data, iar si iara
a cunoaste-nseamna iarna
a iubi e primavara.

A iubi – aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi – aceasta vine
tare de departe-n tine.

A cunoaste. A iubi.
Care-i drumul? Ce te-ndeamna?
A cunoaste – ce înseamna?
A iubi – de ce ti-e teama?
printre flori si-n mare iarba?

Printre flori si-n mare iarba,
patima fara pacate
ne rastoarna-n infinit,
cu rumoare si ardoare
de albine re-ncarnate.

Înc-odata, iar si iara,
a iubi e primavara.

http://www.youtube.com/watch?v=WVkbMXuRR4s