Celebrele doamne ale Romaniei ep I

M-am gandit sa va ofer cateva informatii despre femeile romance, nume ce au strabatut secole ramanad in memorii scrise, femei ce au reusit ca in timpuri incorsetate de principii nefiresti pe alocuri, sa-si traiasca viata memorabil.

In timpul documentarii am descoperit site-uri din care voi culege informatii si din care voi prelua articole, dar si diferite carti din biblioteca proprie pe car ele voi mentiona la finele fiecarui articol.

Voi incepe asa cum mi se pare chiar firesc, cu o moldoveanca

MARUCA ENESCU-CANTACUZINO, s-a nascut în Moldova, la Tescani, în ziua de 18 Iulie 1878, parintii fiind descendenti ai vechii boierimi moldovene: Dimitrie Rosetti Tescani si Alice, nascuta Jora. Tatal ei s-a sinucis în 1896, motiv pentru care Maruca a fost profund marcata pentru toata viata, ea însasi încercând sa se sinucida în mai multe rânduri.

Era caracterizata ca o persoana curioasa, cu stari depresive variind între exuberanta si taciturnism. Credea în magie si spiritism. A fost casatorita cu Mihai Cantacuzino, ministrul Justitiei în anul 1910, în guvernul Petre Carp, Titu Maiorescu si Ionel I.C.Bratianu, membru al Partidului conservator, condus de Take Ionescu, permitându-i-se Marucai sa continue a purta titlul de printesa, ceea ce dorise dintotdeauna, sa ramâna în rândul aristocratiei europene. În urma unui accident, sotul, Mihai Cantacuzino, moare în 1928 într-un accident de automobil, în urma caruia ramân cei doi descendenti, – Alice si Bâzu Cantacuzino. Dupa deces, Maruca revine la o aventura sentimentala avuta cu marele filozof român Nae Ionescu, profesorul si mentorul marilor cugetatori români – Mircea Eliade, Emil Cioran, C.Noica, Mircea Vulcanescu s.a. Mai târziu, Maruca a legalizat legatura cu George Enescu, începuta înca din 1914, când avea vârsta de 36 ani, viata ei continuând alaturi de Enescu, prin casatorie, pâna la moartea acestuia la Paris în anul 1955, unde de fapt este si înhumat. În testamentul compozitorului si violonistului celebru, a fost mentionat ca „va reveni în tara numai când nu va mai exista regim comunist”…

La începutul secolului, în Bucuresti, lumea mondena vorbea despre o adevarata rivalitate între „Cele trei M”, respectiv MARIA – principesa mostenitoare, devenita regina a României, MARTHA Bibescu si MARUCA Enescu-Cantacuzino. În Memoriile Reginei Maria (pe care le posed), principesa Maria mentiona cu amuzament capriciile Marucai, nesinchisindu-se de comportamentul ei bizar si capricios, (…)”Maruca ma primea de multe ori alungita pe o canapea, întinzându-i mâna, fara a se ridica în picioare”… Viitoarea regina a României, scria ca …”De fapt Maruca ocupa un loc de frunte în grupul prietenilor mei. Era uneori ciudata si avea, de netagaduit, o fire originala. Relatia ei te însufletea, dar în zadar, daca încercai sa-i contrazici ideile(… )Traia dupa bunul ei plac, fara sa-i pese de critici, care de multe ori erau necrutatoare” (…) Maruca avea manii, una dintre ele era gustul de a sta aproape în întuneric (…)Îi placea sa aiba multa lume în casa ei din Palatul Cantacuzino din Calea Victoriei, palat care revenise copiilor lor, Bâzu si Alice, ea preferând însa „casa mica”, aflata în spatele marelui palat, construit în mod special de Enescu, întreaga cladire fiind preluata ulterior de Uniunea compozitorilor, dupa 1946.

Regina Maria,  în Memoriile sale, mai mentiona ca – „Maruca, printre alte anomalii bizare, îi placea sa ne adune în casa mica, supunându-ne zâmbitoarei ei tiranii, ea având o dragoste ciudata pentru absurd, în toate formele sale”(…) În ziua de 6 Septembrie 1946, G.Enescu si Maruca au parasit definitiv România, stabilindu-se într-un „banlieu” parizian, în vila de la Bellevue pe care au locuit-o pâna în anul 1950, când constrânsi sa-si reduca cheltuielile, s-au mutat într-un mic apartament din Rue de Clichy. George Enescu a murit în anul 1955, iar Maruca i-a supravietuit pâna în Decembrie 1972. Se retrasese în Elvetia la Vevey, într-un hotel luxos, pe malul lacului Leman, însotita permanent de o infirmiera, luând masa la restaurantul hotelului, dar în ultimul timp slabindu-i puterile, era servita în camera. În 1972, ramasitele ei pamântesti au fost aduse la Paris si înhumata alaturi de George Enescu, în cimitirul Pčre Lachaise, dupa dorinta testamentara a lui Enescu. Pe placa mortuara apare numele „Maruca Enescu, nascuta Rosetti Tescani”, ultima ei dorinta, prezentându-se în fata Eternitatii cu esenta vietii ei: ORIGINEA si IUBIREA.

Articol aparut in revista Agero semnat de doamna Vera E. Dumitescu-Staia

Reclame