Sa va surada soarele…

 

http://www.youtube.com/watch?v=NADyiuOPflw&list=FLZJz6Opnc4QGHAw4Y_6MjIQ&index=18&feature=plpp_video

Reclame

A coborat un dac de pe Columna…

Povestea lui imi umezeste ochii si imi furnica pielea de fiecare data de cate ori mi-o amintesc, poate o stiti deja…iar de n-o stiti, puteti sa o cititi in randurile care urmeaza…

http://www.youtube.com/watch?v=lWFfCizZteM&feature=related

 

Badea Cartan

.Gheorghe Cârţan, adică Badea Cârţan, a fost un ţăran român care a luptat pentru independenţa românilor din Transilvania, distribuind cărţi româneşti, aduse clandestin din România, la sate. A călătorit pe jos până la Roma pentru a vedea cu ochii lui Columna lui Traian şi alte mărturii despre originea latină a poporului român. În 1877 s-a înrolat voluntar în războiul de independenţă al României S-a născut în Cârţişoara, Sibiu, la 24 ianuarie 1849, al doilea din cei şapte copii ai lui Nicolae şi Ludovica Cârţan. De la mătuşa sa, Raşila, ascultă primele basme, iar legendele despre semnele lăsate de cei vechi pe pământul Ţării Făgăraşului au fost primele lui învăţături de istorie. Când în 24 ianuarie 1859 împlinea 10 ani, românii din Moldova şi Muntenia s-au unit sub domnia lui Cuza.

Copilul ce auzise vorbindu-se de unirea cu ţara nu înţelegea de ce românii au fost nevoiţi să nu stea laolaltă şi de ce cei din Ţara Făgăraşului trebuie să stea încă despărţiţi de ceilalţi. În 1860, Gheorghe se tocmeşte mocan la stână. Începe o viaţă aspră, o luptă cu adversităţile naturii, căreia trebuia să-i pătrundă tainele şi pe care trebuie să şi-o apropie. În faţa lui se deschide o lume nouă, destinată bărbaţilor, pasionantă şi emoţionantă, cu ademeniri şi primejdii la tot pasul. Ciobănaşul visa, de pe atunci, să treacă dincolo, „în ţar㔠şi numea vama dintre Transilvania şi Muntenia, „graniţa drăcească”. Se întreba el: „cine a mai văzut graniţă prin mijlocul ţării? ”, graniţă care a separat românii doar politic şi administrativ pentru că sufletul şi conştiinţa n-au avut graniţă.

În vara anului 1865 are loc prima trecere a lui Cârţan în „ţar㔠prin „Vama cucului“ prin locul vegheat de cei doi soli ai pământului românesc trimişi către înălţimi: Negoiul şi Moldoveanul. Aude aici legenda lui Negru Vodă. Din 2 oct. 1865 rămâne în fruntea familiei căci îşi pierde tatăl. În 1867 îi spune mamei sale: „Anul aista am să plec dincolo”. Şi-o face în 22 mai, ajunge în Bărăgan unde, spre mirarea lui, câmpul se termina departe, acolo unde cerul se uneşte cu porumbul verde sau cu grâul galben. Aici alături de ciobanul Cotigă, Cârţan află despre dacii cei drepţi şi viteji, despre împăratul Traian, despre moartea lui Decebal. Şi întreabă:

„- Cum aş face bade Ioane să învăţ şi eu a ceti?

– Ai să înveţi dacă vei voi

– D-apăi cum păcate să nu voiesc

Gheorghe Cârţan, elevul, i-a relevat învăţătorului său, ciobanul Cotigă Ion, o minte capabilă să reţină multe informaţii. După căţiva ani a ajuns să citească şi să scrie destul de bine. Întors în Ţara Făgăraşului află că l-au căutat „jandarii” să-l ia la oaste. Auzind, a răspuns c㠄ai noştri de dincolo”, se pregătesc de război cu turcii. Şi pleacă voluntar până în 1881. Oile îi sunt „robite” şi el atâta ştie: „trebe să stau de vorbă cu împăratul şi gata treaba”. A stat la Viena două zile pentru a intra la împărat,  7 zile în „beciurile Vienei”, arestat şi apoi trimis la Pesta. „Dumnezeu Viu Este!”. Cu aceste vorbe începe cererea lui Badea Cârţan, mai degrabă plângerea lui către Impăratul Franz Josef. După ce arată că i-a slujit cu credintă, îi spune că a fost batjocorit de „aceşti satrapi deregători care m-au jefuit şi mi-au robit oile de atâtea ori.” Scrie mai departe Badea Cârţan: „M-am rugat iară de solgabirau să-mi dea drept să vânz cărţi, să-mi căştig pânia. De la Rusale m-am rugat, m-a respinsu. Aşa dară noi numai datorinţe facem şi avem (…). Mă rog deci Maiestăţii tale să fii judecătoriu şi să fie traşi la răspundere…”. Nu i-a făcut dreptate împăratul, căci n-avea cum să fie de partea unui român aflat în judecată cu ungurii, dar l-a eliberat din închisoare, mai ales că însuşi Regele Carol I a intervenit pentru eliberarea lui, mişcat profund de dragostea lui de ţară, de drumurile nenumărate pe care le-a făcut pentru a căra cărţi spre folosul neamului său asuprit din Ardeal. Ca să ştie că au părinţi. Cine li-e„tată şi mamă”. Se întoarce în ţară şi se îngrijeşte de oi, dar doreşte să facă negoţ cu cărţi româneşti. I se refuză această cerere. Când împlinea 42 de ani, la 24 ianuarie 1891, la Bucureşti îşi începea activitatea „Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor”, sub preşedinţia istoricului V.A.Urechia. Din iniţiativa ei, s-a publicat, în limba franceză, memoriul studenţilor universitari români, privitor la situaţia românilor din Transilvania şi Ungaria, adresat opiniei publice din Apusul Europei, prin care se evidenţia politica de oprimare a celor peste trei milioane de români din Austro-Ungaria. Memoriul a avut un puternic ecou în lume.

Aceleaşi simţăminte îl făceau şi pe Cârţan să caute căi noi prin care să circule slova românească printre despicăturile munţilor Făgăraş şi Bucegi. Aşa că, atunci când Memorandiştii din Cluj sunt întemniţaţi, el spune: „Eu, cioban George Cârţan./ Nici n-oi bea, nici n-oi mânca/ Pân-de Seghedin n-oi da,/ De iubiţii osândiţi/ Ce-s în temniţe zvârliţi.” Face drumuri la Vacz(lângă Budapesta) unde este închis Ion Slavici şi la Seghedin unde erau închiţi Memorandiştii şi se plânge: „La grădină-n Seghedin/ Plâng florile de iasomin/ De răsună uliţa/ Şi tremura temniţa./ De la Seghedin la Vacz/ Numai drumuri de la fraţi/ Numai lacrimi, jale, dor/ Pe fetele tuturor”. Fiindcă cere din nou autorizaţie pentru a difuza cărţi româneşti este arestat în 1895.  Citind în 1895 Cronica românilor a lui Şincai, cumpărată la Viena, şi recitind „Istoria românilor supt Mihai Voievod Viteazul” a lui N. Bălcescu, doreşte să vadă statuia marelui voievod. Şi pleacă la Bucureşti. Ajuns la statuie îi mulţumeşte Domnului pentru reuşită şi-i cere realizarea Unirii. Este găsit de Ion Grama ce-l slujea pe V. Alexandrescu Urechia. Istoricul îl găzduieşte, îl plimbă prin muzeele Bucureştiului, îl duce la Liga culturală unde cunoaşte personalităţi cărora le cere cărţi pentru românii din Transilvania şi ajunge personajul principal al unor articole din ziarele vremii[1]. Revine de multe ori ca sol al Transilvaniei la Bucureşti şi ca militant al Ligii culturale pe pământul Transilvaniei, trecând prin „vama cucului” ziare şi cărţi româneşti.  Povestea pe care Badea Cârţan o citea şi o recitea este aceea relatată de Titus Liviu despre întemeierea Romei şi-i spune lui Urechia c㠄e musai să merg la Roma”. Îşi pregăteşte straiţa şi pleacă din Cârţişoara la 3 ian. 1896 , a trecut prin Timişoara, Budapesta, Tirol(Austria), Alpii Sloveni, Apenini, Genova, Pisa, Livorna şi dupa 45 de zile de drumeţie a ajuns la marginea oraşului etern l-a salutat cu: „Bine te-am gasit, maică Romă”.

A pătruns în Roma prin Via Compana a trecut pe lângă Terme, ruinele Coliseului, bazilica Maxentiu şi Palatinul, Forul Roman  şi…deodată – Columna. „- No că asta este! Aici, obosit şi cu ochi înlăcrimaţi, ciobanul din Cârţişoara s-a învârtit în jurul stâlpului uriaş până când a citit toată istoria de pe el. Şi-abia apoi şi-a adus aminte că avea o misie, că nu venise cu mâna goală la Maica Roma. Din desaga lui din lână vârstată, mirosind a mămăligă şi caş, a scos un săculeţ cu pământ luat din grădina casei din Cârţişoara şi l-a vărsat la piciorul Columnei. Apoi, dintr-o năframă legată cu nod a scos şi un pumn de boabe de grâu, pe care le-a semănat în ţărână. Şi fiindcă venise noaptea şi datoria era împlinită, s-a întins pe cojocul lui ciobănesc, visând, pe aripi de somn, că intrase şi el în mulţimea de pe Columnă, printre dealurile săpate în piatră, pe sub pădurile dese, păşind pe un drum care nu mai urca spre vârful coloanei, ci spre munţii lui de acasă. Sus, pe cer, Cloşca cu pui şi Ursa Mare dovedeau că ajunsese în Cărţişoara, pe malul Balei, împreună cu tot neamul său. Când s-a trezit a doua zi, dimineaţa, în jurul lui erau strânşi o mulţime de gură-cască: poliţişti, pompieri, măturători, precupeţe… Presa din Roma a scris în ziua următoare:„Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămașă și cușmă, cu ițari și cu opinci”. I s-a publicat fotografia, i s-au luat interviuri. Badea Cârțan a făcut senzație la Roma, a fost invitat la mediile politice, culturale, jurnalistice din Italia, fiind primit cu simpatie și prietenie, iar Duiliu Zamfirescu, secretarul reprezentantei noastre la Roma i-a făcut cunoscut oraşul şi l-a introdus la mari personalităţi ale vremii.

S-a mai abătut apoi încă de două ori la Roma, tot pe jos, ultima oară făcându-şi intrarea triumfală în mijlocul Congresului orientaliştilor, care întrunea 700 de învăţaţi din 40 de ţări. I-a fost încredinţată misiunea de a depune o coroană de bronz la Columna lui Traian, din partea Congresului, moment consemnat de toate ziarele Europei. Cu vorba scurtă, ruptă din cremenea Făgăraşilor, Gheorghe Cârţan a spus atunci doar atât: „Roma e mama noastră!”.  După prima călătorie la Roma, Badea Cârtan a fost imediat primit în lumea intelectuală a Capitalei. În cinstea lui s-au organizat banchete, drumurile lui au devenit legende şi se vorbea despre el ca despre cel mai exotic personaj al vremii. Dintr-o dată, ochii mai-marilor s-au aţintit asupra lui. Era in centrul atentiei, era la moda, era „şic” să-l prezinţi invitaţilor. Iată cum suna o invitaţie la un astfel de banchet: „Cred că am plăcerea să cunoaşteţi pe păstorul român Cârţanu, care, plin de sentimente românesti, s-a dus pe jos la Roma, să sărute Columna lui Traian. Sunteti rugată să luaţi parte la ospăţul ce dau astăzi, marţi, 2 aprilie, 7 seara, 1896, în cinstea călătorului reîntors din Roma. N. Th. Mandrea, str. Diaconeselor, 2″. Haiducul cu cărţi în desagă a fost hăituit de către duşmanii neamului mai crîncen decît cei mai mari răufăcători ai vremii. „Aici, pe vârfurile munţilor, nu trebuie să fie graniţă căci şi dincolo de ei au locuit moşii şi strămoşii noştri, dacii şi romanii”, „Cine a mai văzut graniţă prin mijlocul ţării?” spunea Badea Cârţan. În 1903 Badea Cârţan e arestat de autorităţile maghiare, iar marele lui depozit de carte, cu sediul în mai multe locuri, confiscat. Inventarul era uluitor: 76.621 de volume s-au aflat numai în podul casei lui din Cârtişoara. Badea Gheorghe Cârţan a fost invitat şi în Parlamentul Ţării, de mai multe ori, şi acolo, în preajma anului 1907 fiind, i-ar fi întrebat pe înalţii preoţi şi parlamentari de ce are nevoie un ţăran ca să facă un gard. I s-a răspuns: de cuie, de lemne, de scânduri. Dar Badea Cârţan i-a oprit pe toţi cu răspunsul cel drept: „De pământ are nevoie, ca să aibă unde-şi pune gardul”.  Era un înţelept fără astâmpăr, voia să ştie, să cunoască. Îl interesa mai ales începutul neamului şi al tuturor lucrurilor, obârşia lor, rădăcina istorică dătătoare de nobleţe şi demnitate. Istoricului Vasile A. Urechia, protectorul său, îi scria la 24 martie 1896: „Onor Domnule Preşedinte, astăzi am fost unde este Dunărea aproape de obârşie.[2] Am ţinut mult să văz Mama noastră Roma. Am văzut-o. Apoi am dorit să văz Mama Regelui (Carol I, n.n.). N-am ajuns încă acolo. Fiţi sănătoşi – George Cârţan”.

În primăvară anului 1911, Gheorghe Cârţan este surprins de o avalanşă pe crestele munţilor, cu desagii încărcaţi de cărţi în spinare. Vreo două zile s-a chinuit până a putut să iasă de-acolo. A rămas bolnav şi slăbit mult după acea întâmplare. N-a mai avut putere să ajungă acasa şi a fost adăpostit de familia Lahovary, la Sinaia. Simţindu-şi sfârşitul, le-a cerut celor care-l îngrijeau să-l îngroape acolo, în pământul liber al ţării, unde să poata aştepta împlinirea visului de-o viaţă – întregirea neamului românesc. În august 1911 a murit, fiind înmormântat la Sinaia. La căpătâiul său stă scris: ,,Aici doarme Badea Cârţan, visînd la întregirea neamului său”.

[1] „Mama trăieşte, tata e mort de trei ani, însurat n-am fost. 17 ani am fost cioban, am păzit pe Bărăgan câte 3-4 sate de oi. În  ’77 mă uitam cum se bat românii pe malurile Dunării. Acolo, pe câmpurile Bărăganului, am citit „Istoria românilor” şi alte cărţi. În  ’78, am venit acasa, am tras sorţ şi am jurat. Am cătanit în Bosnia. În ’81, m-am liberat. Era tocmai conferinţă la Sibiu, că se luase iară pricină între români şi unguri. Până în ’93 am stat pe-aci, pe la noi, apoi iar m-am dus în ţară. Vine ’94, şi cu el, Memorandul. Eu urmăream din doască în doască daravelile şi eram necăjit că, ziceau ei întruna, suntem neam rău de oameni noi, românii. Ceteam eu, nu-i vorbă, multe bune şi frumoase, da nu le prea credeam. Îs eu aşa, un fel de Toma. De-aceea mi-am zis: „Tu trebuie să te duci la Roma, să vezi: ai tu tată, ai tu mamă?”. Si-apoi am văzut, dragii mei… De trei ori am fost la Maica Roma. Ultima oară, eu am dus coroana de bronz până la Columnă şi mergeam în fruntea tuturor, aşa îmbrăcat de cioban, cu hainele mele. Mi-au cumpărat un costum, da le-am spus să nu cheltuiască, că şi-aşa nu umblu cu sărăcii de acelea nemtăşti. La Bucureşti am fost de peste o sută şaptezeci de ori. Bucureştiul şi Roma ar trebui să le vadă tot românul, că dacă nu ştie de Moşu-său şi de Tată-său, zici de el că-i orfan.” (Fragment din  interviul pe care Badea Cârţan l-a dat cu câţiva ani înainte de moarte, revistei „Poporul român”).

[2] De-a lungul vieţii sale a călătorit prin Ungaria, Austria, Italia, Elveţia, Egipt, Germania, Ierusalim.

Articol preluat din revista Agero, scris de domnul profesor George Baciu.

………………………………………………………………………………………………………………………………

Ma intreb doar, ce ar spune Badea Cartan despre timpurile in care traim…Voi ce credeti?

Neverosimil

by Baf

dedicatie „globetrotterului de 3D”

motto: cea mai grea lupta e lupta cu tine insuti.

Intr-adevar. Mi sa-ntamplat odata demult un lucru neverosimil la care de-atunci m-am gandit de nenumarate ori dar caruia in zadar am tot cautat sa-i gasesc o explicatie multumitoare. N-am inteles si pace. Azi, dupa douazeci si ceva de ani am ramas cu banuiala ca probabil nici nu trebuia sa-nteleg.
Eram foarte tanar pe-atunci, aveam indrazneala de a fi indecent de tanar si extrem de senin. La fel era si ea, cea careia pe vremea aia ii ziceam „soarele meu”, cea pe care mai tarziu o strigam cantzonetand: ” faasooolemiiooo…”, cea pe care azi o tachinez ragusit :”adversaroo..”.Si tot asa de tineri erau si coechipierii din gasca noastra cea nebuna : nasu, nasa, hina Kitza si hinu Kitzu.
Auzisem de ceva vreme de niste locuri incredibil de frumoase(care mai tarziu au devenit rezervatie), pe care Marele Arhitect le migalise cu mare rabdare si le aruncase dimpreuna cu raul cel zbuciumat undeva in creierii unui munte. Cheile Tisitei.
Cale lunga pan-acolo. Mergi pe valea Putnei, pe o sosea mai incalcita decat funia-n sac, cu mare grija sa nu te duci in stanga de-a berbeleacu in niste rapi adanci cat subconstientu’ omului, pe fundul carora sclipeste sarpele argintiu numit Putna. Treci de Vidra, Barsesti si Tulnici si ajungi la Lepsa. Aici, la intrare, faci la stanga pe podetul de la Piatra Porcului apoi imediat dreapta si intri pe un drumeag damburos si gloduros, pret de vreo doi km., avand in stanga muntele care urca impadurit si abrupt din drum pana-n mijlocul cerului. Ajuns la o poarta mare din lemn, lasi masina, platesti un bilet, deschizi poarta si intri pe jos in paradisul care incepe exact din locul in care, burzuluindu-se din stanga, Tisita se-nfige-n Putna cu tupeu.
Intram.Ne mai potrivim o data, cu grija, rucsacii in spinare si-o luam toti sase la picior zgaindu-ne cu gurile cascate la peretele vertical din stanga care ici si colo plange din cateva izvoare mititele strecurate cu greu printre sisturile din cuaternar. In dreapta, Tisita se cearta cu o droaie de stanci pravalite din peretele celalalt care urca si el abrupt vreo suta de metri si-n care stau infipti din loc in loc mesteceni, fagi, carpeni, frasini si arini. Intre drum si apa, un tepsan de vreo douazeci de metri acoperit cu iarba deasa, sumedenie de flori, ciuperci, fragi si alte lighioane.
Dupa socul de inceput, ne revenim, inchidem gurile apoi le deschidem din nou ca sa ne repunem de acord in legatura cu planul initial care prevedea sapte km. de mers pe jos in amonte, trecerea pe sub cele doua arcade de piatra apoi pe sub cozoroc, adica niste stanci iesite in afara din munte care stau ca un tavan deasupra drumului, pe care n-ai cum sa le ocolesti si pe sub care daca treci cu bine inseamna ca ai ceva pile la Marele Arhitect. Dupa cozoroc, ar mai fi putin pana la pestera lunga, ingusta si plina de apa si bolovani care la capatul celalalt iese intr-un alt parau.
Bun. De-acord. Ne punem serios pe dat din talpi pentru ca totusi nu e chiar o joaca, iar pana seara trebuie sa fim inapoi.
In frunte ca paduchele, „soarele meu”, fosta atleta de performanta in adolescenta ne arata din nou cum se descopera mersul pe jos si ne trage perseverent dupa ea :
– Hai, hai, n-o mai lalaiti !
Eu al doilea, nasu, nasa, hina Kitza si in coada hinu Kitzu. Mergem asa vreo doua ore cu scurte pauze pentru respiratie, admiratie si facut poze. Pe nesimtite defileul se ingusteaza.Mai trecem un podet dupa care drumul face putin la dreapta, apoi se ascunde spre stanga pe dupa un colt stancos iesit din munte. Facem la stanga pe dupa colt, dupa care inghetam cu totii.
In fata noastra la cinci metri, o namila de urs. O imensitate incomensurabila de namila de urs. Oprit pe poteca, ne priveste fix si ne amusina cu narile ridicate-n vant.
Pret de zece secunde timpul se opreste-n loc. Incremenire totala.
Mie incepe sa-mi vajaie prin cap o intrebare prosteasca : ” Oare e rau ? Vrea sa ne faca rau ? Oare chiar vrea sa ne faca rau ?”
Apoi incepe sa se-ntample incredibilul. Simt o ameteala scurta, imaginea imi dispare o secunda apoi imi revin si simt cum ochii imi iau foc. Curenti electrici imi alearga continuu din crestet in talpi si inapoi in crestet. Curenti albastri. Simteam ca sunt curenti albastri. Fara sa gandesc ceva, instinctiv, fac domol cativa pasi inainte ocolind-o prin dreapta pe nevasta-mea. Ma opresc. Intind mana dreapta catre urs, il privesc fix in ochi apoi inaintez cu mana intinsa pana la o palma de botul lui poruncindu-i din priviri sa plece. Nu stiu cat am stat asa, nemiscati, privindu-ne fix. La un moment dat ochii ursului se umezesc, mai sta cateva clipe apoi se intoarce incet si o ia domol inapoi. Ma uit dupa el cum pleaca. Dupa zece metri se opreste, intoarce capul, ma mai priveste o data cu ochii aia umezi apoi se duce agale pe poteca pierzandu-se dupa colt.
Liniste totala. Ma intorc ca teleghidat si ma apropii de ceilalti. Stane de piatra. Doar ochii lor cat cepele pareau sa mai aiba ceva viu. O prind pe nevasta-mea in brate tocmai la timp ca sa nu cada. Imi sopteste pierduta :
– Ai ochii stralucitori ! Ai ochii stralucitori ! Ceilalti incep si ei sa se dezghete. Il aud pe nasu :
– Hai s-o taiem copii !
Fara nicio vorba, in cea mai mare liniste, ne intoarcem. Incet-incet, curentii electrici dispar si-ncep sa revin si eu la normal dar parca nu mai e acelasi normal. Parca ceva pe undeva s-a rupt, ceva s-a schimbat, ceva s-a pierdut. Ma simt vlaguit si raman in urma. Ma opresc si ma asez pe o piatra. Se-aseaza si ea langa mine si-ntreaba :
– Ce-ai?
– Nu stiu. Ma simt obosit, n-am vlaga si parca-s singur, singur de tot si nu-mi ies din cap ochii aia. Parca plangeau si parca si mie imi vine sa plang…

Celebrele doamne ale Romaniei ep I

M-am gandit sa va ofer cateva informatii despre femeile romance, nume ce au strabatut secole ramanad in memorii scrise, femei ce au reusit ca in timpuri incorsetate de principii nefiresti pe alocuri, sa-si traiasca viata memorabil.

In timpul documentarii am descoperit site-uri din care voi culege informatii si din care voi prelua articole, dar si diferite carti din biblioteca proprie pe car ele voi mentiona la finele fiecarui articol.

Voi incepe asa cum mi se pare chiar firesc, cu o moldoveanca

MARUCA ENESCU-CANTACUZINO, s-a nascut în Moldova, la Tescani, în ziua de 18 Iulie 1878, parintii fiind descendenti ai vechii boierimi moldovene: Dimitrie Rosetti Tescani si Alice, nascuta Jora. Tatal ei s-a sinucis în 1896, motiv pentru care Maruca a fost profund marcata pentru toata viata, ea însasi încercând sa se sinucida în mai multe rânduri.

Era caracterizata ca o persoana curioasa, cu stari depresive variind între exuberanta si taciturnism. Credea în magie si spiritism. A fost casatorita cu Mihai Cantacuzino, ministrul Justitiei în anul 1910, în guvernul Petre Carp, Titu Maiorescu si Ionel I.C.Bratianu, membru al Partidului conservator, condus de Take Ionescu, permitându-i-se Marucai sa continue a purta titlul de printesa, ceea ce dorise dintotdeauna, sa ramâna în rândul aristocratiei europene. În urma unui accident, sotul, Mihai Cantacuzino, moare în 1928 într-un accident de automobil, în urma caruia ramân cei doi descendenti, – Alice si Bâzu Cantacuzino. Dupa deces, Maruca revine la o aventura sentimentala avuta cu marele filozof român Nae Ionescu, profesorul si mentorul marilor cugetatori români – Mircea Eliade, Emil Cioran, C.Noica, Mircea Vulcanescu s.a. Mai târziu, Maruca a legalizat legatura cu George Enescu, începuta înca din 1914, când avea vârsta de 36 ani, viata ei continuând alaturi de Enescu, prin casatorie, pâna la moartea acestuia la Paris în anul 1955, unde de fapt este si înhumat. În testamentul compozitorului si violonistului celebru, a fost mentionat ca „va reveni în tara numai când nu va mai exista regim comunist”…

La începutul secolului, în Bucuresti, lumea mondena vorbea despre o adevarata rivalitate între „Cele trei M”, respectiv MARIA – principesa mostenitoare, devenita regina a României, MARTHA Bibescu si MARUCA Enescu-Cantacuzino. În Memoriile Reginei Maria (pe care le posed), principesa Maria mentiona cu amuzament capriciile Marucai, nesinchisindu-se de comportamentul ei bizar si capricios, (…)”Maruca ma primea de multe ori alungita pe o canapea, întinzându-i mâna, fara a se ridica în picioare”… Viitoarea regina a României, scria ca …”De fapt Maruca ocupa un loc de frunte în grupul prietenilor mei. Era uneori ciudata si avea, de netagaduit, o fire originala. Relatia ei te însufletea, dar în zadar, daca încercai sa-i contrazici ideile(… )Traia dupa bunul ei plac, fara sa-i pese de critici, care de multe ori erau necrutatoare” (…) Maruca avea manii, una dintre ele era gustul de a sta aproape în întuneric (…)Îi placea sa aiba multa lume în casa ei din Palatul Cantacuzino din Calea Victoriei, palat care revenise copiilor lor, Bâzu si Alice, ea preferând însa „casa mica”, aflata în spatele marelui palat, construit în mod special de Enescu, întreaga cladire fiind preluata ulterior de Uniunea compozitorilor, dupa 1946.

Regina Maria,  în Memoriile sale, mai mentiona ca – „Maruca, printre alte anomalii bizare, îi placea sa ne adune în casa mica, supunându-ne zâmbitoarei ei tiranii, ea având o dragoste ciudata pentru absurd, în toate formele sale”(…) În ziua de 6 Septembrie 1946, G.Enescu si Maruca au parasit definitiv România, stabilindu-se într-un „banlieu” parizian, în vila de la Bellevue pe care au locuit-o pâna în anul 1950, când constrânsi sa-si reduca cheltuielile, s-au mutat într-un mic apartament din Rue de Clichy. George Enescu a murit în anul 1955, iar Maruca i-a supravietuit pâna în Decembrie 1972. Se retrasese în Elvetia la Vevey, într-un hotel luxos, pe malul lacului Leman, însotita permanent de o infirmiera, luând masa la restaurantul hotelului, dar în ultimul timp slabindu-i puterile, era servita în camera. În 1972, ramasitele ei pamântesti au fost aduse la Paris si înhumata alaturi de George Enescu, în cimitirul Pčre Lachaise, dupa dorinta testamentara a lui Enescu. Pe placa mortuara apare numele „Maruca Enescu, nascuta Rosetti Tescani”, ultima ei dorinta, prezentându-se în fata Eternitatii cu esenta vietii ei: ORIGINEA si IUBIREA.

Articol aparut in revista Agero semnat de doamna Vera E. Dumitescu-Staia

Un poem…

http://www.youtube.com/watch?v=_eq8YipJ2Eo

Avem timp
de Octavian Paler

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi
insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin
cenusa lor mai tarziu.

Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident
oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile,
sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam
dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta, murim.

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le
impartasesc si voua!!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul … depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul
cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce
pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla
oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva

Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete

Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu
cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi

Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti

Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie,
cand trebuie
Indiferent de consecinte

Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa
fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau

Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe
chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea
tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un
prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.

Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi
iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine
insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.

Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea
influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu
inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se
iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe
primul loc
Si nu faptele sale

Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai
departe in viata

Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva
ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai
nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l
ajuta.

Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti

Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede …

Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani
oamenii si a-ti sustine parerile.

Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit

Sa ne amuzam putin…

Mi-am amintit o poezie pe care o stiam cand eram mica, se pare ca o invatasem dintr-o carte foarte veche pe care, din pacat enu o mai gasesc prin biblioteca…Asta ma impiedica sa va scriu si autorul.

Chiar mi-as dori, daca vreo unul dintre voi cunoaste poezia si autorul, sa-mi spuneti si mie despre cine este vorba si mai ales, daca am tinut minte bine poezia pe care o stiam pe cand aveam vreo 3-4 ani.

 
Palarierul…

In Armenia strabuna,
Un palarier traia.
Ca toti oamenii era, suflet bun,
Insa minte si mai buna…nu avea!
Palarii facea, caciuli
Si de raset si de glume
Nu era nici cand satul…
Ei! Si la palarier,
Vine odata un boier.
– Ti-am adus o pielicica
s-o croiesti nu-i lucru greu
fa-mi o cusma frumusica
pentru sufletelul meu!
– O gatesc maria ta!
numai intr-o saptamana,
vino atuncea de o ia
Buna ziua, ziua buna!

Pleaca el gandind un gand
Si se-ntoarce in curand
– Pentru o cusma, mi se pare
pielicica e prea mare!
e si moale e si noua,
tocmai buna pentru doua!
– Oi gati maria ta
numai intr-o saptamana
vina atuncea de le ia
Buna ziua, ziua buna!
Pleaca atunci acel boier
Si un gand iarasi gandeste
La palarier in poarta,
Iar se-ntoarce si graieste:
– N-ar ajunge pentru trei
patru, cinci sau sase oare?
– Le-oi gati maria ta
numai intr-o saptamana
vina atuncea de le ia
Buna ziua, ziua buna!
Lacomia nu-i da pace
Si din drum iarasi se-ntoarce
-N-ar putea palarierul
sapte, opt sau noua coase?
– Le-oi gati maria ta
numai intr-o saptamana
vina atuncea de le ia
Buna ziua, ziua buna!

Saptamana nu se gata
Si boierul se arata
– Am la tine cusme noua,
noua cusme frumusele…
ce-o sa ma mandresc cu ele!
– Le aduc maria ta!
Ninge cu caciuli si ploua
Una doua, patru, cinci…
Inca sase sapte…noua…
– Asta ce-i palariere?
Domnul zbiara, se zgaieste
Iar palarierul şui
Rade chiar in fata lui
– Noua cusme ai vrut boiere
noua cusme frumusele
ce-o sa te mandresti cu ele
…………………………………..
Bate vant, ninsoarea e deasa,
Domnul fuge catre casa
Vruse noua cusmulite,
Mici ca pentru-un deget mic
Insa pentru cap…nimic!

O reteta pentru sfarsitul de saptamana….

Pai daca tot m-ati provocat m-am gandit sa va ofer macar reteta de Diplomat…Eu o fac aproape la fiecare sarbatoare…e intre tort si inghetata si o ador pentru ca are multe fructe…

Sanziana…imi pare rau, reteta de post am dar…la mine e mai greu cu postitul…nu stiu de ce, dar nu-mi iese cam niciodata…cred ca e prea complicat, trebuie sa te abtii de la prea multe…:-)

 

Tort Diplomat

-5 galbenusuri
-200g zahar tos
-2 plicuri zahar vanilat
-500ml lapte
-2 plicuri gelatina
-500g frisca lichida
-zahar pudra pentru batut frisca
-esenta de vanilie
-sare
-capsune, lichi, portocale, visine, piersici, ananas, afine….sau orice fruct conservat aveti

Mod de preparare

Se bat spuma galbenusurile cu sarea si zaharul tos. Se adaoga laptele caldut, se fierbe pana se coaguleaza si se imbraca lingura. Se lasa pana ce se raceste bine, eventual se da 15 min la frigider pentru a echilibra temperaturile.
Frisca se bate cu zahar pudra si esenta, se adauga in crema de galbenus si se pune gelatina racorita, preparata ca pe ambalaj. Se pun fructele din compot sau crude sau oricum, stoarse bine de zeama. Se orneaza cu frisca si fructe sau numai cu fructe, se da la rece si se taie abia dupa ce a stat minim 10 ore la frigider.

Mai exista si varianta cu blat de pandispan dar eu o prefer fara…

 

Sinteza politica a saptamanii

by Threedots

motto: ” nu-i deloc greu sa imbini neplacutul cu inutilul… este doar o chestie de traditie”…

…se apropie alegerile… luptele politice din cadrul competitiei de larga respiratie si transpiratie nationala „Daciada” au trecut de faza pe judet si se intra pe faza centrala… evident luptele politice nu sunt lupte de principii, de ideologii, de platforme program inchegate si menite sa ajute poporul… sunt doar ca niste incaierari de cartier, intre gasti rivale, care lupta pentru suprematie… poporul este doar prapaditul, care nu mai intelege nimic si care plateste taxa de protectie, uneia sau alteia dintre gasti…

…citeam in presa de cazul celor doi dezaxati din Resita parca, mama criminala care si-a indemnat copila minora sa desfasoare tot felul de activitati sexuale impreuna cu ea si cu tatal vitreg, pentru placerea lor personala si spre traumatizarea fetei, momita cu un telefon si un ceas…
…e clar ca cei doi, adica mama si tatal vitreg sunt bolnavi, retardati, neoameni tot ce vreti voi, dar o similitudine mi-a venit in minte involuntar … de ce oare am impresia din ce in ce mai mult, urmarind evenimentele politice, ca poporul roman seamana cu copila aia minora, iar parintii sunt puterea si opozitia? …

…in fine ca sa revenim, luptele politice inseamna acum de fapt, cine vorbeste mai bine si mai mult, cine spune ce vrea sa auda poporul si nu ce trebuie, sau ce va face in realitate… va castiga cine va da mai bine cu noroi in celalalt…

…presedintele tuturor romanilor a iesti la rampa cu un interviu din care retinem cateva idei de baza:

– in Romania nu exista oameni cu adevarat de dreapta, ci exista oameni fosti de stanga sau de extrema stanga, care vazand ca nu mai tine, s-au recalificat… adica in tara se construieste capitalismul cu citate din Marx, Engels si Lenin… deci politicienii nostri sunt de dreapta (aia care sunt) de nevoie, nu din convingere… restul au ramas de stanga…
– tepele din Piata Victoriei, o metafora de fapt, ca doar nu va asteptati sa vedeti chiar tepe, se reflecta in condamnari, spune presedintele nostru… are dreptate, justitia e pe metereze… sunt multe condamnarile… asa a ajuns si Placinta junior, care si-a facut pista de raliu din nefericitul ala sa fie condamnat cu suspendare, asa cel supranumit Nascase sapte case si trei oua, desi condamnat cu executare, da lectii de politica, economie si morala poporului si nu e suspendat de nicaieri, asa sunt bine mersi oameni ca Iliescu si SOV si Mircea Sandu sau Mitica Dragomir si Bercea Mondial si toti interlopii si spalatorii de bani si evazionistii fiscali…
– romanii nu traiesc mai bine decat in 2004… dar nici mai rau… doar mai in siguranta… adica intr-un fel de imponderabilitate sigura… chestia e ca daca nu poti sa spui ca traiesti mai bine ca acum 8 ani, cu siguranta traiesti mai rau… chiar si un status-quo de opt ani, inseamna de fapt regres…
– nu exista nici o forta politica in care sa se regaseasca electoratul roman de dreapta… PDL e erodat, e cam varza, e in plutonul fruntas la coruptie… impreuna cu forta politica de stanga… si cea de centru… si in general cu toti politicienii… hmmm…
– majoram salariile de ziua copilului… de fapt nu toate, numai la bugetari… de fapt nu le majoram, ci dam inapoi ce am luat… de fapt nu dam inapoi tot ce am luat ca nu tinem cont si de inflatie… si nu dam retroactiv… de fapt nu stiu cum dam, ca teoretic doua trimestre cu crestere negativa se definesc ca recesiune… ei, mai vedem noi, dar ca declaratie da bine… majoram salariile…
– compensam reducerea exporturilor cu stimularea consumului intern… adica sa cheltuim mai multi bani… adica de unde mai multi bani?… pai din salariile marite… cum marite ca este doar o revenire la nivelul din 2010… si parca s-a „scumpit” TVA-ul… si cum e cu restructuratii… aia de unde au mai multi bani… si pensionarii… si medicamentele… hmmm…
– restructurarile in personalul bugetar vor continua… la sapte plecati unul venit… apropos si va rog sa cresteti consumul ca sa compensam reducerea exportului ca nu putem exporta energie sau materii prime ca ne trebuie si noua, in schimb putem exporta mai multe Dacii… daca vrea cineva sa le cumpere…
concluzia este ca presedintele a devenit hipergigasuperneutru dpdv politic…gata, hai ca m-am plictisit de subiectul asta…

…mai departe…

…in cadrul campionatului de trante desfasurat sub egida „toata lumea manca din picioare, numai popa manca din fund” s-a desfasurat meciul secolului, la categoria DEX, dintre raspopitul Gadea si preainaltatul Ungureanu … singura concluzie care ramane in picioare la bataia gongului final este ca se vede diferenta dintre scoala facuta la Oxford si seminarul teologic de la adventistii de ziua unspea… se pare ca toti observatorii l-au declarat invingator prin KO tehnic la capitolul lingvistica si logica pe premier dar la capitolul raspunsuri pentru popor ramanem in pronuntare… ca o observatie personala… ratingul obtinut de casa de filme si televiziune a superturnatorului de talie nationala se pare ca se datoreaza preferintei spectatorului roman pentru legiferarea si justificarea morala a injuraturii… pai daca injura Badea si Gadea pe post de ce nu as face si eu la fel… inseamna ca e voie, vere, ia uite ce comic e ala…

… la rubrica „Oamenii cu care ne e rusine: azi la categoria tampiti celebri Crin Antonescu” … cateva sublinieri…

„Mă scol când vreau!” … iritat de evenimentele politice din ultima vreme acest mos Teaca al pnl-ului a mai comis cateva declaratii soc… una din ele demonstreaza clar apriga durere in cot a viitorului presedinte al tuturor romanilor… sa-i uram somn usor si sa remarcam adevarul zicalei „somnul ratiunii zamisleste monstri”…
…tot ca urmare a iritarii produse de masiva lui ignorare pe plan politic, Antonescul isi manifesta dispretul fata de premier, pe care il considera doar un slujbas foarte inalt al lui Traian Basescu si pretinde ca nu-l doare buba pe care i-a facut-o acesta cand a hotarat ca singurul cu care poate discuta de la opozitie este minusculul Titulescu…
…ultima tusa pe care i-o aplicam Antonescului este remarcarea ridicolului situatiei in care singur s-a plasat prin excluderea noului spion sef Melescanu din partid, doar pentru a-si gadila vanitatea si a avea senzatia ca are ultimul cuvant… chestia asta seamana cu scenariul ala cand cineva scarbit iti pleaca din casa , din proprie initiativa, dar pe cand ala este deja pe la mijlocul strazii, iesi si tu la geam si incepi sa racnesti „si sa iesi din casa mea, auzi…”

…la rubrica ” Floare alba ca sulfina / Doamne mare ti-e gradina” remarcam declaratia distinsei Roberta Anastase, care o vede pe Oana Mizil (fosta PSD si fiica de nomenclaturist de nivel inalt) bună de PDL: „Este un om ambiţios. Susţin orice femeie care duce această bătălie”… distinsa Roberta Anastase se distinge doar prin lipsa totala a oricaror principii si nu face decat sa ne demonstreze, inca odata daca mai era nevoie, ca toata politica in tara e o apa si-un pamant… migratia politica se poate face intre orice grupari politice si fiecare ipochimen e manat doar de interese personale si nu de convingeri ideologice…

… la rubrica „Sa vorbim de funie in casa spanzuratului” remarcam doar interventia celui ce a fost parintele coruptiei in tara, condamnatul de renume international, nepot de matusa fantoma si detinator fruntas de oua, termopane si citatii la tribunal…
„Năstase: Politica a luat-o înaintea economiei. E straniu să majorezi salariile odată cu perspectiva unei noi recesiuni…”
…nu zic ca nu ar avea dreptate in cazul asta, dar in plina recesiune mondiala aceeasi indivizi condamnau masurile de austeritate, plangand de zor pe umarul poporului napastuit…

…la final doua intrebari carora nu reusesc sa le gasesc raspuns:
– de ce ramura opozitiei din parlament este in greva?… de fapt ce vor?… alegeri anticipate, sau ce?… greva o sa tina si dupa alegeri pentru ca nu au fost anticipate?…hmmm
– de ce facultate in limba maghiara la UMF Targu Mures?… pai studentii aia nu sunt pregatiti sa devina medici sau farmacisti in Romania?… si daca da, sunt atat de tampiti incat sa nu poata invata in limba oficiala?… si daca da, adica sunt atat de tampiti inseamna ca dupa ce vor ajunge medici sau farmacisti o sa respinga pacientii romani pe motiv ca nu inteleg ce spun aia?… hmmm

O baclava pentru voi…

Pentru elucidare si exemplificare si in special pentru a veni in ajutorul lui Oranj, m-am hotarat oarecum in pripa sa va ofer imagini si reteta baclavalelor….Daca ati fi mai aproape v-asi invita la o portie de baclavale…si mie imi plac dar….of! sunt cu dunga rosie….dar as face pentru voi cu draga inima….

Din ceea ce stiam, reteta originala de baclava este disputata intre Iran, Siria si Grecia dar Turcia a perseverat in prepararea ei asa ca acum le gasim ca un produs traditional turcesc…

Cei ce au vizitat zonele cu pricina, stiu deja ca dulciurile preparate acolo sunt foarte asemanatoare si toate au la baza nuca, alunele, smochinele, fisticul si alte tipuri de seminte…

Am plecat de la baclava asa ca iata cam cum arata….

Si reteta mea de baclavale…

-1 pachet foi subtiri de placinta(nu-mi bat capul sa le fac pentru ca e foarte greu)

-500g nuca macinata

-100g fistic taiat marunt(pentru decor)

-500g miere de albine

-sirop de zahar obtinut din (100ml apa, 200g zahar, 1 pastaie de vanilie, cateva cojite de scortisoara, 5-6 cuisoare, o felie de lamaie, toate fierte pana se leaga un sirop gros ce se strecoara si se amesteca de fierbinte cu mierea de albine)

-150g unt

Se aseaza in tava unsa din abundenta cu unt, cateva foi de placinta care au fost individual unse cu un strat subtire din untul,  ce se lasa la muiat, langa o sursa de caldura, pana devine aproape fluid. Peste foi se pune un strat de nuca ce se stropeste la randul sau cu unt, apoi iarasi foi unse, iarasi nuca stropita pana ce se ajunge la ultimul strat ce trebuie sa fie format doar din foi unse cu restul de unt.

Se portioneaza cu ajutorul unei role de pizza, in bucatele de 4cm/4cm, dupa care se da baclavaua la cuptor si se coace pana ce devine aurie. Se scoate si peste ea se toarna siropul de zahar amestecat cu mierea, dupa care se da iarasi la cuptor dar cu focul stins. Se lasa pana ce baclavaua absoarbe lichidul, se scoate, se decoreaza cu putin fistic pe fiecare bucatica si se poate servi impreuna cu o inghetata de iaurt…

Sper ca or sa va placa…eu am facut si am oferit unor turci care mi-ai spus ca nici la ei nu au mancat asa baclavale bune si poate nu aveam sa-i cred insa am ramas cu tava goala in cateva minute….

De fapt, la ei nu prea se mai fac, in casa, ci doar la cofetarii si se gasesc la magazine de specialitate…

Ati putea prepara baclavalele pe o melodie specifica zonei(sper sa nu ma gatuie Dayan….)

http://www.youtube.com/watch?v=2Y9yYEMOoWw

 

Poate va plac, intamplator…cometele…

Si ca sa pastram nota celesta, va ofer o poezie care mi-a placut…si evident, un mic fragment din Caragiale, adus la stadiul de sublim in comedie de catre actorul, Florin Piersic…

Răspunsul cometei
de A. Mirea

Regret că mă-ntrerupi din cale
Cu interview-ul dumitale.
Dar iată, mă opresc o clipă
Să-ti dau răspunsul meu în pripă.

V-am salutat o dată sfera
Acum vreo zece mii de ani
Cînd astronomii de pe Terra
Erau de-abia orangutani.
(Flammarion era gorilă
Si bietul Newton diplodoc.
Camil era de-abia Cămilă
Iar Duică… nu era de loc !
El de-abia azi cînd scrie proză
Se află în metamorfoză
Si se transformă tare greu:
Aspiră-acum la cimpanzeu.)

De-atunci, prin negrele stihii,
În noatpea largă si profundă,
Am rătăcit cu zeci de mii
De metri pe secundă,
Si diafană m-am ivit,
Din perioadă-n perioadă,
Ca fulger blond încremenit
Să-mi desfăsor spectrala coadă
Pe cerul noptii la zenit…
Planetele cu satelitii,
Purtîndu-si mîndre parazitii,
Mi-au dat portretul prin gazete
Si m-au fixat mii de lunete…
Dar, gata să-mi găsesc mormîntul
În vreun sistem de constelatii,
Am revenit zburînd prin spatii,
Căci nu dispretuiam Pămîntul.
(De-ati fi în cer ca mine voi
V-ati minuna întotdeauna
Cum globul ăsta de noroi
Se vede luminos ca Luna…)
Si-aveam de gînd – ca un simbol
De milenară simpatie –
Cu cel din urmă-al meu ocol
Să ne unim prin vesnicie
Într-un fantastic carambol.
Si măritîndu-i neagra humă
Cu luminosul meu adaos,
Într-un aprins vîrtej de spumă
Să ne rostogolim în haos.

Dar cînd văzui ce… porcărie
(Să-mi ierti cuvîntul) ati făcut,
Cît sînge-a curs din neghiobie
Pe bietul vostru glob de lut, –
Cu spaimă, la perihelie
Din zborul meu m-am abătut
Si nimbul clar si trena lungă
Ca o esarfă de lumină,
Mi le-am ferit să nu ajungă
Vreun strop întunecos de tină.

De-atunci, iubitul meu, îmi vine
De supărare si rusine
Să fug… cu coada-ntre picioare
Prin spatii interplanetare
Si să mă mistui în neant.
Mă duc… Adio ! Salutare !
Să-mi scrii: Uranus, poste restante..

http://www.youtube.com/watch?v=_juIHP-XXAU

Spioane autohtone

Superbe, intrigante, destepte, cinice, curajoase, maestre in arta amorului si dependente de adrenalina puterii. Asa sunt descrise spioanele de toti istoricii lumii.

Sunt unele din cele mai fascinante femei din istorie si legendele despre povestile lor pline de suspans au devenit scenarii de film, subiecte de bestseller-uri sau modele de viata pe care incearca sa le imite mondene, politiciene, actrite, femei de afaceri si alte doamne in cautare de succes.

Unul dintre cei mai importanti agenti FBI, I.C. Smith, declara acum cativa ani ca „istoria este clara in acesta privinta: sexul si spionajul au fost mana in mana inca de la inceputuri”.

Despre spioanele romance de azi care se plimba pe culoarele puterii nu stim si nu putem da informatii, dar istoria Romaniei e plina de personaje intrigante, controversate, pline de sex -appeal si povesti despre informatii divulgate in alcovuri.

Elena Constantinescu (cunoscuta ca Helen O’Brien) – trup de balerina, minte de inginer, Clubul Evei, servicii ale placerii, KGB si MI5


Elena Constantinescu e una din cele mai cunoscute spioance britanice din secolul trecut. A fost implicata in multe scandaluri sexuale si intrigi care au dus la demisii de ministri, secretari de stat si chiar la cea a primului -ministru al Marii Britanii, Harold Macmillan.

Elena s-a nascut in Romania si era nepoata fostului ministru de finante Mircea Cancicov, fiica unui mare proprietar de imobile din Bucuresti si a unei ducese rusoaice de origine germana.

Toata adolescenta a fost fascinata de cluburile de noapte din Bucuresti si de atunci visa sa aiba o astfel de afacere numai a ei. A avut o tinerete foarte zbuciumata si plina de aventura. A invatat calarie de la prizonieri cazaci, a luat cursuri de pilotaj in satul natal cu un avion condus de un locotenent neamt, a fost urmarita de cavaleria rusa si s-a casatorit foarte devreme cu Kenneth Archer, un ofiter aviator in Royal Air Force. La o luna dupa mariaj, Elena ramane vaduva, dupa ce sotul ei este impuscat mortal. Tanara vaduva Archer nu este pe placul autoritatilor comuniste, care o obliga sa paraseasca Romania in 48 de ore, pentru ca avea legaturi prea stranse cu armata britanica.

Elena pleaca in tara sotului ei si aici trebuie sa se lupte cu socrii, care o acuza ca ea ar fi fost la originea omorului lui Kenneth.

Elena, devenita Helen reuseste sa-si dovedeasca nevinovatia si ca sa se intretina isi gaseste si un job de hostess intr-un club de noapte. Proprietarul era Jimmy O’Brien, care se indragosteste nebuneste de miniona blonda din Balcani, mare amatoare de dans si de tigarete frantuzesti.

Helen O’Brien si sotul ei isi deschid 5 ani mai tarziu unul din cele mai controversate cluburi din Londra, Eve’s, unde scandalurile sexuale, intrigile de spionaj si povestile cu amoruri interzise se vor tine lant.

Clubul Elenei Constantinescu – “department al Ministerului de Externe si Parlamentului britanic”

Localul devine unul preferat al oficialitatilor, ministrilor, vedetelor si al ofiterilor de contrainformatii britanici, pentru ca Helen a stiut sa-si aleaga o trupa de balet din 35 de fete superbe, pe care, se spune, le pregatea pentru dans, amor, discutii discrete si “legaturi primejdioase” .

Se spune ca Sir Lawrence Dunne, pe atunci judecatorul- sef al Londrei, vazand lista membrilor clubului, a exclamat: “«Eva» pare sa fie un departament al Ministerului de Externe si al Parlamentului!.”

Acum cativa ani, cotidianul londonez Daily Mail a facut publica o lista cu membrii de la Clubul Evei: 9 maharadjahi, 2 sultani, 12 ambasadori, 30 de atasati de ambasada, 70 de britanici cu titluri nobiliare, multi parlamentari sau alti inalti demnitari.

Clientii Elenei Constantinescu

Primul inalt demnitar englez care a devenit membru al clubului a fost ministrul apararii, John Profumo (implicat mai tarziu intr-un scandal sexual celebru in epoca, “afacerea Profumo”, cu o protagonista- fosta angajata a clubului lui Helen si amanta si a unui agent KGB).

Se spune ca Helen a jucat un rol important si intr-o actiune MI5 de indepartare de la putere a dictatorul ugandez Idi Amin Dada. Ca sa afle informatii importante despre dictator, serviciul secret englez a apelat la o metoda veche de cand lumea; i-au bagat pe gat o frumoasa blonda platinata, iar Clubul Eva a fost ales pentru intalnirea “intamplatoare” intre cei doi.

Printre clientii de la Eve’s au fost si tovarasi rusi. Unul dintre cei mai importanti oaspeti ai lui Helen era un anume Rajkov, care s-a dovedit a fi colonel KGB, fiind mai apoi arestat in Hong-Kong pentru spionaj. Un alt client de la Eva a fost celebrul spion ceh Frolic, a carui fuga in SUA a zguduit spionajul blocului comunist; el a dat catre MI 5 o lista cu 102 nume ale unor agenti acoperiti KGB din Marea Britanie.


Povestile de la Eve’s sunt toate spectaculoase, iar doamna O’Brien, fosta Constantinescu a trait pana la 79 de ani ca sa le povesteasca lumii. A revenit in Romania dupa 1989 cu o o asociatie de caritate si ultimii ani din viata si i-a petrecut aproape de satul in care s-a nascut.

Vera Atkins – „Cea mai importanta agenta secreta din cel de-al doilea Razboi Mondial”


William Stevenson, unul din biografii Verei Maria Rosenberg spunea despre ea ca era o femeie care, desi avea o infatisare placuta, „nu a fost niciodata iubita”. Comportamentul sau era mai degraba „rece si distant”.

Debutul Verei ca spion economic

Vera s-a nascut la Bucuresti, intr-o familie evreiasca. Numele Atkins si l-a luat ani mai tarziu, dupa numele de fata al mamei sale, fiica unor industriasi din Africa de Sud.

Biografii oficiali ai Verei spun ca primele relatii ale agentei cu serviciile de spionaj britanice au inceput inainte de razboi, cand, fiind functionara angajata a unei companii de petrol, le-a furnizat ofiterilor MI5 informatii importante.

In 1933, familia Rosenberg emigreaza in Anglia, iar Vera studiaza limbile moderne in Paris, la Sorbona. Dupa inceperea razboiului, se reintoarce in Anglia, iar in 1941 este angajata a sectiei franceze a SOE, devenind ofiter de informatii. Vera este o vedeta a serviciilor secrete, un profesionist extraordinar, fiind antrenorul a 470 de agenti secreti (dintre care 39 erau femei) care urmau sa fie trimisi in Franta, in acea epoca sub ocupatie nazista.

Dupa incheierea razboiului, din proprie initiativa, Vera a plecat in Germania pentru a investiga motivele si imprejurarile disparitiei a 118 agenti, dintre care 13 femei, cei mai multi ucisi in lagarele de concentrare naziste. In 1987 Vera Atkins a primit titlul de Comandor al Legiunii de Onoare si medalia „Crucea de razboi”.


Vera a fost una din cele mai importante spioance din al doilea razboi mondial si se pare ca figura sa a inspirat personajul Miss Moneypenny din seria de romane „James Bond” ale lui Ian Fleming.

Veteuria Goga- marea iubire a lui Goga, “privighetoarea lui Hitler” si “muza lui Antonescu”


Presa interbelica e plina de caricaturi, pamflete, stiri de scandal cu Veturia. Si nici nu avea cum sa fie altfel. Pentru ca in acele vremuri, povestea de dragoste tumultoasa dintre Octavian Goga (ministru in acea perioada si casatorit cu Hortensia Cosma) si “Julieta lui fanata” (maritata si ea cu Lazar Triteanu) a fost stirea de lume numarul 1. Iar de atunci, intamplarile extraordinare si scandalurile s-au tinut lant de viata frumoasei si talentatei Veturia Goga.

Veturia Goga – actrita, poliglota, soprana si amanta de ministru

Veturia vine dintr-o veche familie romaneasca , a preotului Zevedei Muresan si a avut o educatie aleasa, in particular sau la pensionul sasesc din Sibiu. La 14 ani era fluenta in germana, franceza, maghiara si se pregatea deja pentru o cariera in domeniul artistic: muzica si actorie.

La 14 noiembrie 1909 regele Carol I ii acorda Medalia „Bene Merenti”, pentru realizarile in cultura muzicala romaneasca, iar in 1912, sustine mai multe concerte, acompaniata de George Enescu sau Cella.

Povestea de dragoste dintre Veturia si Octavian Goga a fost blamata de unii, admirata de altii si in epoca multa lume spunea ca e una plina de curaj, impotriva curentului si foarte puternica.

In timpul primului razboi mondial relatia dintre ei a devenit mai apropiata si, imediat dupa razboi, au hotarat sa-si uneasca destinele, in ciuda faptului ca amandoi erau casatoriti. Nici familiile, nici clevetirile societatii nu i-au interesat si au ramas impreuna chiar si in moarte, fiind asezati pe rand in „mausoleul iubirii” de la Ciucea, Goga in 1938, Veturia 41 de ani mai tarziu.

Controversele cele mai mari au inceput sa apara dupa moartea lui Octavian Goga si speculatiile conform carora se spunea ca Goga ar fi fost otravit cu bautura, la fostul hotel Continental, pe atunci New York.

Mircea Goga, profesor la Sorbona si stranepotul din prima casatorie a poetului, la aproape 30 de ani dupa moartea Veturiei a publicat „Veturia Goga, Privighetoarea lui Hitler“, o biografie a sotiei fostului prim-ministru al Romaniei. Cele 700 de pagini despre viata matusii prin alianta a lui Mircea Goga au readus in prim-plan carisma, ipotezele despre tradari si spionaj ale controversatei cantarete de opera, Veturia Goga.

„Am scris povestea vietii ei mai ales dintr-un profund sentiment justitiar“, marturisea autorul. „Acela ca romanii trebuie sa inceteze a mai taxa memoria lui Octavian Goga pentru faptele savarsite de vaduva lui“.

Veturia – “turnatoarea lui Goga”?

Mircea Goga spune ca povestea de dragoste dintre Veturia si Octavian, plina de speculatii, uneltiri si ipoteze despre tradari de tara, s-a infiripat pe cand cei doi aveau in jur de 40 de ani.

Stranepotul scriitorului o descrie pe Veturia ca pe o femeie cerebrala, care isi mai pierduse din nurii tineretii si e convins ca ipoteza unei iubiri fulgeratoare puse doar pe seama acelei „crize de patruzeci de ani” a lui Octavian Goga este prea la indemana.

Multi specialisti in muzica si publicisti pasionati de istorie au considerat ca Veturia a fost mereu acuzata pe nedrept si ca prin casatoria cu Octavian Goga ea si-a asumat un destin trist. Dupa ce ar fi abandonat, ca soprana, o cariera artistica de exceptie, prin casatoria cu Octavian Goga, aceasta ar fi acceptat si exilul voluntar la Ciucea, pentru a administra domeniul si castelul cumparate de prima sotie a poetului ardelean.

Stranepotul Mircea Goga, insa, nu este de acord. El spune ca Veturia avea o personalitate “neguroasa” si ca tot comportamemtul ei si renuntarile au fost de fapt, instrumente ale tradarii si intrigilor.

„«Privighetoare a Romaniei» pe scena Bayreuth-ului wagnerian de la inceputul secolului trecut, recrutata in 1914 ca agent secret al Berlinului, Veturia Goga a urcat cu vremea toate treptele ierarhiei de umbra a nazismului. Metamorfozata in «Privighetoarea lui Carol II», Eminenta cenusie, egeria si Marea Doamna a dictaturii antonesciene, l-a slujit pe Hitler, catre care «si-a ciripit» propriul sot, pe Octavian Goga, dar si pe Carol II, pe Maresal, ca, de altfel, pe toti cei din insusi staff-ul celui de-al III-lea Reich si i-a condus la pierzanie“, scrie Mircea Goga.

„Casatoria Veturiei cu Octavian Goga n-a fost pentru ea altceva decat indeplinirea unei misiuni incredintate ei de catre Serviciile Secrete germane, a caror agenta recrutata inca din 1914 a fost, la Bayreuth“, comenteaza stranepotul.


Tot subiectul e inca neclar. Iar controveresele raman deschise. Dar povestea Veturiei este fara pic de indoiala exceptionala.

Maria Tanase – mai buna decat Mata Hari


Despre Maria Tanase si relatiile ei cu servicile secrete se speculeaza de multa vreme. Nimeni nu se incumeta inca sa dea un raspuns clar. Dar povestile si legendele despre Mata Hari a Romaniei raman si merita spuse.

Istoricul Mihai Pelin, in lucrarea sa „Un veac de spionaj, contraspionaj si politie politica”, povesteste ca la sfarsitul anilor ’30 artista era foarte apropiata de Maurice Negre, corespondentul de la Bucuresti al agentiei Havas si rezident al serviciilor speciale franceze. Mai mult, in 1940, Maria face un turneu la Ankara si Istanbul si in acea vreme toata lumea stia ca cele doua orase erau locul de intalnire favorit al agentilor secreti.

Se spune ca tot in anii ’40, Maria Tanase a fost curtata de serviciului secret al armatei germane Abwehr, care a incercat sa o recruteze printr-unul din iubitii divei si ca aceasta a refuzat. Tot istorici sustin ca pana la urma Maria Tanase a ajutat Serviciile Secrete Romane pe toata perioada celui de-al doilea razboi mondial.

In 1941, diva a avut o relatie foarte apropiata cu Alfred de Chastelain, ofiter in serviciile secrete britanice. In februarie 1941, Alfred paraseste Romania si preia la Istanbul conducerea filialei SOE (structura a spionajului britanic) ce includea si Romania.

In Turcia, De Chastelain avea sa-i propuna Mariei sa nu se mai intoarca in Romania, oferindu-i un post la radio Londra. Artista insa refuza oferta si se intoarce in tara, unde e arestata. Este acuzata ca ar fi conlucrat cu reteaua de spionaj britanic. Probele sunt insuficiente, iar artista este eliberata.


A fost sau nu Maria Tanase agent- secret? Si-a folosit talentul si pofta de barbati si in slujba unor servicii secrete? Dovezi certe nu exista, iar legendele despre un destin si un talent exceptionale ca ale Mariei Tanase nu vor aduce prea curand la lumina adevarul gol-golut.