Pentru voi, domnilor….

Am preluat textul lui Oranj si l-am continuat…sper sa fi pastrat cat de cat tenta amuzanta…Sa nu ma judecati prea aspru, e prima data cand scriu…si am facut-o intr-o doara…Sper ca macar un zambet sa va fure….

Un tanar interlop, chipesh cu doua chile de pomada in par, in costum Armani si cizme din piele de crocodil intoarsa, s-a urcat la volanul bolidului sau un Lamborghini miura sau espada.

In momentul cand a dat cheie si din boxe rasunau piesele grele ale lui Adi wonderchild sau Florin salam, femeile tinere si atragatoare ce iesisera pe floaster la “agatzat”, au suspinat din greu si au lesinat in plina strada cazand la datorie precum cade spicul graului cand intra semanatoarea in el la recoltat …

Norocul mare a facut ca ele sa cada pe baloanele de silicon si nu pe spate, altfel cine stie ce nenorocire avea sa se mai intample cu cei cativa trecatori nevinovati ce se aflau pur intamplator, prin zona….Singura problema se ivi doar cand au trebuit dezlipite de pe asfalt…buzele se lipisera ca pompele de desfundat chiuveta de asfalt iar stratul consistent de ruj strident, ramase ca o pojghita de polei, foarte periculos….

„Galant” si „curtenitor”, tanarul nostru chipes, cu „pectoralii” si „pachetelele”, din dotare,  intrezarindu-se prin maieul de plasa, ce se afla pe subt costumul Armani, a oprit masina si a ales-o pe cea mai mandra dintre neghinele cazute „la datorie” spunandu-i pe un ton ferm, hotarat si plescaind din buze ca orice om important si mandru…

-Sa te scot la o cula in clab? Haa? Si din neatentie, in timp ce ranjea satisfacut ii cazu scobitoarea din coltul gurii…

Coplesita de emotie, ametita de bucurie si rosie ca sfecla Bordo, pe subt kilogramul de fard, candida neghina se apleca, disperata, sa recupereze pretioasa scobitoare ce avea cateva cristale Swarovski montate in aur de 14 karate….dar el o prinse de brat cu o miscare brusca si-i spuse incantat de harnicia fetei…

-Las-o bah, ca mai am in cutie inca vreo cateva sute! Ja’, zboara-te in masina aia fitoasa, care este, de acolo…Ha, iti place? Hai, baga la pedale ca aleg alta!

Fata fastacita(fara sa stie ce e aia…) si zapacita cu totul isi puse piedica singura si zbura, la propriu, cativa metri, timp in care chipesul baiet o privea ranjind cu toti cei 10 dinti de tabla galbena…

-Ha! Ha! Ha! Faaaa…da-mpiedicata mai esti!

Fata incercand sa se ridice singura, gasi hilizind, vesela, o explicatie:

-Daca in loc de pantofii astia de firma aveam papuasii de plaja acum nu mai cadeam…hââââ

MORALA

Daca vrei sa ajungi departe…. trebuie sa te incalti comod!

Pentru voi fetelor…

Cred ca nu exista femeie care sa nu aiba macar o nemultumire legata de felul in care arata si zilele acestea, cu gandul la ale mele am gasit aceasta povestioara pe care vreau sa v-o ofer si voua dragele mele cititoare…

O femeie bătrână din China avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui băţ şi le căra pe după gât. Un vas era crăpat, pe când celălalt era perfect şi tot timpul aducea întreaga cantitate de apă. La sfârşitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasă, vasul crăpat ajungea doar pe jumătate. Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas şi jumătate de apă. Bineînţeles, vasul bun era mândru de realizările sale. Dar bietului vas crăpat îi era atât de ruşine cu imperfecţiunea sa şi se simţea atât de rău că nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit!
Dupa 2 ani de aşa-zisă nereuşită, cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii, lângă izvor:
“Mă simt atât de ruşinat, pentru că această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă!”
Bătrâna a zâmbit: “Ai observat că pe partea ta a drumului sunt flori, însă pe cealaltă nu?”
Asta pentru că am ştiut defectul tău şi am plantat seminţe de flori pe partea ta a potecii, şi, în fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori şi decorez masa cu ele. Dacă nu ai fi fost aşa, n-ar mai exista aceste frumuseţi care improspateaza casa.”

Morala
Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Însă crăpăturile şi defectele ne fac viaţa împreună atât de interesantă şi ne răsplătesc atât de mult…! Trebuie să luăm fiecare persoană aşa cum este şi să căutăm ce este mai bun în ea.
Amintiţi-vă să mirosiţi florile de pe partea voastră a drumului.

A fost…

Pentru ca in acest an, s-a intamplat ca exact inainte de sarbatoarea Floriilor si a Pastelui, am avut parte de cea mai mare suparare a vietii mele, materialul pe care deja il pregatisem pentru a-l publica pe blog, in cinstea acestei mari sarbatori crestine, a ramas in arhiva articolelor nepublicate.

Astazi am cautat ceva, l-am descoperit si m-am gandit ca daca tot este facut, e pacat sa stea nepublicat…Am unit materialele si a iesit un articol care poate o sa va atraga cu ceva intr-o zi de duminica ploioasa…

Lectura placuta si Hristos s-a inaltat!

Duminica Floriilor, sau Floriile, este o sarbatoare cu data mobila, care deschide pentru toţi crestinii ciclul sarbatorilor Pascale, ce se încheie a 40-a zi dupa Paste, la Înalţarea Domnului. Ea este stabilita în funcţie de data cand cade Pastele, este premergatoare duminicii Pastelui (în a sasea saptamana a Postului Mare), din punct de vedere religios semnificand intrarea lui Iisus Christos în Jerusalem si începutul Saptamanii Patimilor. Cum în Saptamana Patimilor, postul este si mai sever, de Florii se face „dezlegare la peste” adica se poate manca o proteina usoara. Ca toate sarbatorile crestine, iniţial a fost o sarbatoare pagana, a vegetaţiei si fertilitaţii, dedicata Florei, peste care crestinismul a suprapus o sarbatoare religioasa, schimbandu-se denumirea si semnificaţia, dar pastrandu-se în buna parte tradiţiile iniţiale. Flora era la vechii romani zeiţa florilor si a înfloririi, dar în acelasi timp si patroana prostituatelor. În onoarea ei, odata cu venirea primaverii, avea loc sarbatoarea Floralia, care iniţial dura numai o zi, pe 29 aprilie – data cand a fost fondat templul ei, langa Circus Maxim, în Roma.

Dupa încheierea primului razboi punic, edilii publici au instituit  Ludi Florales, care dura de la 18 aprilie pana la 3 mai iar ultima zi se desfasura în Circus Maxim.În centrul acestei sarbatori era cinstirea corpului femeii, de fapt aveau loc adevarate orgii, cu femei complet dezbracate, aceasta pana în sec. 3 î.e.n. cand Cato cel Virtuos – Marcus Porcius Cato, a fost atat de dezgustat de spectacol, încat a interzis ca femeile sa-si mai expuna trupurile goale.

De fapt sarbatoarea Floralia, nu era doar placere frivola, ci simboliza fertilitatea: asa cum din floare se naste fructul, tot asa din dragoste se nasc copiii – lucru deosebit de apreciat de romani, care au ales-o în secret pe Flora drept protectoarea Romei. (Patricia Monaghan – Lexicon der Göttinnen)Flora a fost venerata ca si Flora Mater, mama primaverii si a nasterii vegetaţiei. La poporul sabin, a avut o luna proprie denumita  Flusare, aceasta era primavara, perioada corespunzatoare înfloririi. În Roma, avea doua temple si chiar un preot propriu, numit Flamen Floralis.De fapt, cultul Florei a fost în parte determinat de faptul ca bruma sau îngheţul ar fi putut distruge florile, deci recolta fructelor, pentru aceasta i se aduceau ofrande, pentru a preîntampina acest lucru. În timpul sarbatorii Floralia, oamenii purtau pe cap cununi de flori, îsi împodobeau porţile cu ramuri de dafin (laur – planta cu care erau încununaţi eroii), si usile cu flori, care, de asemenea erau raspandite pe masa unde se manca. 

În scrierile religioase, Iisus a fost întampinat la intrarea în Jerusalem cu ramuri de palmier si maslin. Palmierul majestuos, cu frunzele sale desfasurate ca niste evantaie uriase, a fost considerat un simbol al soarelui si al victoriei. Pentru egipteni cat si pentru arabi el era „Pomul vieţii”, fructele sale – curmalele, erau în vestul Asiei si în China un simbol al fertilitaţii. Motivele frunzelor de palmier le gasim asociate la romani cu ceremoniile legate de cultul lui Apollo dar si al zeiţei Astarte (identificata si cu Atargatis – zeiţa pestilor, ce era reprezentata ca o sirena cu trup de femeie si coada de peste). Tradiţia folosirii frunzelor de palmier în diferite procesiuni precum si la încununare victoriei gladiatorilor, a fost preluata de catre adepţii tinerei religii crestine, care au serbat în felul acesta intrarea victorioasa a lui Iisus în Jerusalem. Tot în acest sens, pelerinii care mergeau la Sfantul Mormant, erau denumiţi „Palmer” în ţarile germanice. Curand frunzele de palmier au devenit un atribut firesc al unor sfinţi sau  martirii ai credinţei, simbolismul lor capatand dimensiuni noi, ele reprezenta nu numai victoria dar si faima si nemurirea.

Simbolul salciei

Locul frunzelor de palmier (în ţarile unde nu exista), a fost luat însa de salcie, în buna parte datorita simbolismului ei, cat si prin faptul ca este primul copac care înverzeste primavara. În ţarile germanice Duminica Floriilor se numeste Palmsonntag (Palm – mladiţa de salcie cu maţisori; Sonntag – duminica) În unele ţari din Occident, salcia plangatoare este legata de moarte, astfel în Rusia exista credinţa ca „cine planteaza o salcie îsi pregateste cazmaua cu care-si va sapa mormantul”. În Extremul Orient, era simbol al Nemuririi, asemanator cu salcamul masonic – probabil, datorita faptului ca o ramura de salcie, pusa în pamant si udata, prinde radacini si în scurt timp devine arbore. La vechii indienii din preeriile Americii, salcia era un arbore sacru, reprezentand simbolul renasterilor ciclice (J. Chevalier – A. Gheerbrant). Filozoful chinez Laozi (Lao-Tse sau Lao-tzu) – întemeietorul Daoismului (cunoscut si sub denumirea Taoism), medita sub o salcie.

În afara de aceste consideraţii speculative, cred ca de mare importanţa este faptul ca din antichitate au fost descoperite calitaţile ei curative. În Sec. V î.e.n. parintele medicinei – Hipocrate, a scris despre pudra extrasa din coaja de salcie, care usura durerile. De asemenea în Sumeria, Egipt, Asiria si la Amerindieni, se folosea coaja de salcie, în acelasi scop. Mult mai tarziu, în 1763, preotul englez Edmund Stone, popularizeaza în Europa eficienţa acestui medicament natural, ca în 1828 farmacistul francez Henri Leroux si chimistul italian Raffaele Piria, sa sintetizeze extractul salicilina,numit astfel dupa numele latin al salciei albe – Salix Alba. Acesta este punctul de plecare a unui lung drum pentru descoperirea Aspirinei, în forma cunoscuta astazi, patentul invenţiei fiind foarte controversat. Folosirea frecventa a ramurilor si maţisorilor de salcie în tradiţiile populare, pot fi si rezultatul faptului ca se cunostea eficienţa lor terapeutica.

Ca toate marile sarbatori crestine si Foriile sunt legate de cultul mosilor si stramosilor. În sambata  dinnaintea Floriilor femeile curaţa mormintele, le împodobesc crucile cu ramuri înflorite de salcii si dau de pomana placinte si colaci. Tot acum are loc celebrarea Sambetei lui Lazar – „ se desfasoara scenariul morţii si renasterii zeului vegetaţional Lazar”, tradiţiile sunt consemnate cu numeroase variante locale, precum Lazarelul sau Lazariţa, dupa regiune.(Ion Ghinoiu).

Lazarelul are doua aspecte: dansul ritual executat de copii în Sambata Floriilor, precum si ceremonialul executat de un grup feminin, în genul colindelor, dedicat zeului vegetatiei Lazar (Lazarica), referindu-se la moartea si renasterea lui anuala, odata cu venirea primaverii. Se crede ca radacinile acestei traditii ar fi ceremonialurile dedicate zeilor vegetatiei – Dionysos, Adonis, Afrodita, Attis, Osiris (I. Ghinoiu).

Dupa legendele populare Lazar a fost frate cu Cucul. Cucul s-a ratacit de Lazar si se striga unul pe altul. Cine nu serbeaza ziua lui Lazar se umple de pistrui.

Din punct de vedere religios, Lazar cel sarac, fratele Martei si Mariei, ar fi murit si a fost reînviat din morti de catre Iisus (Evanghelia dupa Matei).Datorita acestei minuni, Iisus a fost întampinat de catre locuitorii Jerusalimului, cu ramuri de palmieri., în entuziasm general, ca pe un învingator al mortii:Osana! Bine este cuvantat Cel ce vine întru numele Domnului!…

Lazarita

 În Moldova si Bucovina, acelasi ceremonial, executat tot de un grup de femei, se desfasoara sub forma unei nunti, în care Lazarita – personajul principal, este îmbracata în mireasa, cu cununa de flori pe cap si se misca în interiorul cercului de „Surate”, care povestesc cantand – ca o colinda, legenda lui Lazar, care relateaza moartea lui Lazar, gasirea lui, ducerea acasa, spalarea cu lapte, aruncarea laptelui sub nuci si renasterea lui sub forma de flori si vegetatie – moment consemnat cu bucuria „suratelor” care transforma tanguirea într-o hora vesela.

Se crede ca Lazar a fost gasit de catre sora lui mai mare, care era nevasta lui Dragobete si nora Babei Dochia, si de atunci s-a format obiceiul jelitului la mort. (Dobrogea, sudul Munteniei) (I. Ghinoiu).Tot acum, de Florii, (data difera în functie de asezarea geografica, poate fi si la Buna Vestire sau Joimari – Joia Mare) are loc asa zisa Nunta Urzicilor – cand înfloresc urzicile si nu mai sunt comestibile.

Traditii si superstitii

In Banat si Transilvania, în sambata Floriilor, fetele mari puneau o camasa curata împreuna cu o oglinda, sub un par altoit, unde ramaneau pana a doua zi de dimineata la rasaritul soarelui. Oglinda era apoi folosita la farmecele de dragoste si sanatate.

La miezul noptii spre duminica Floriilor, fetele fierbeau în apa, salcia cu busuioc si canafii prapurilor folositi la înmormantarea unei fete mari, apoi se spalau cu ea pe cap, ca sa aiba parul frumos si stralucitor si sa fie placute de flacai, ca busuiocul. Apa se arunca la radacina unui par si se spunea: “Cat de frumos e parul înflorit, asa de frumoasa sa fiu si eu; cum se uita oamenii la un par înflorit, asa sa se uite si la mine”. (Marian).

În unele regiuni, din contra nu se spala pe cap si nu se rade în ziua de Florii, ca sa nu albeasca precum pomii. (Marian).Se numeste asa (Floriile) pentru ca în aceasta zi se sfintesc la biserica salcii. Si pentru ca din aceasta zi pomii si florile încep a înmuguri si a înflori. (Marian)Mutisorii de salcii, daca sunt pusi în stupi, fac sa fie miere multa; daca sunt pusi în rasaduri viermii nu mananca legumele. Fumul mutisorilor arsi împrastie grindina, tunetul si fulgerul. Cum va fi ziua de Florii, asa va fi si ziua de Pasti. (Marian).

Maica Domnului vrand sa vada pe Hristos rastignit, a avut în cale o apa. S-a rugat de toate buruienile ca sa o treaca, si nici una n-a voit, numai salcia a întins o craca si a trecut-o dincolo. Maica Domnului a binecuvantat-o, ca sa o duca la biserica, s-o slujeasca preotii si sa se încinga oamenii cu ea, ca sa nu-i doara mijlocul la seceratul graului. (Fochi)

Salcia se pune la feresti în ziua de Blagovistenie si în ziua de Florii. Salcia pe care ai pus-o sa n-o arunci, ci s-o pui la icoana, ca-i buna pentru spor la albine. (Gorovei)Daca fetele mari dau cu salcie în ziua de Florii li creste parul. Cand vii de la biserica în ziua de Florii, sa ungi toti pomii cu coliva. ca sa tie florile.Din salcia de Florii se fac cercuri si se pun pe pomi, ca sa dea roade mai multe. (Gorovei) De Florii, se scot afara din casa la aerisit vesmintele, sau zestrea fetei de maritat. Ramul de salca adus din biserica la Florii este bun de dragoste si cei batrani ating cu ei pruncii si pruncele spre a creste. (Mangiuca) Ramuri de salcii se pun si în nutretul vitelor, pentru a fi sanatoase si fertile. De asemenea se împodobesc cu salcie pomii fructiferi si butucii de vie, pentru a da rod bogat.(Mangiuca) –scoaterea si punerea cautatoarei (oglinzii),  împreuna cu camasa curata. De îmbracat la Florii, sub un par oltoit, ca dimineata sa rasara soarele peste ea, cu care apoi se fac fermecatori pentru dragoste si sanatate.(Mangiuca) În sambata Floriilor seara, cum trage clopotul la biserica, ducem salcia la morti. Aducem salcia la progade îndarat si o ducem la biserica. S-apoi o slujeste popa. Duminica, în ziua Floriilor, aduc boresele (femeile) salcia acasa, c-apoai cica se face canepa înalta si subtirea ca salcia.Cum este salcia adusa de la biserica, asa va fi si canepa: daca aduci salcie multa, se face canepa multa, daca e subtire, se face si canepa subtire, daca este noduroasa, asa va fi si canepa. (Bot)

Femeile si fetele pun dimineata pe trandafiri sau maciesi martul(martisorul) purtat la gat, spre a vedea daca au noroc, prin roua ce se prinde sau nu. Cu o saptamana înainte nu se planteaza pomi si nu se seamana, deoarece ar face numai flori, nu si fructe. Pomii saditi la florii se prind mai usor. (Fochi)Daca pana la Florii canta broastele, are sa fie vara frumoasa. (Candrea).În toate casele se coc atate paini de grau cati membrii are familia, dar painile nu sunt de-o forma si marime, variaza conform etatei membrilor de familie.

Aceste paini se împletesc din aluat de grau si pe deasupra se înfrumuseteaza cu cununi, cruci ori alte figuri, tot din aluatul acela. (Mangiuca).

Floriile constituie sarbatoarea onomastica a tuturor acelor care au nume de flori cum ar fi: Anemona, Brandusa, Camelia, Craita, Crina, Crizantema, Delia, Floarea, Florica, Florina, Florentina, Garofita, Gherghina, Iris, Lacramioara Luminita, Margareta, Micsunica, Narcisa, Panseluta, Romanita, Rozalia, Trandafira Viorica, Violeta, sau barbati cu nume de flori ca: Brandus, Brebenel, Crin, Florentin, Florian, Florin, Ghiocel, Mugurel, Narcis, Trandafir, Viorel. etc. Material copiat din revista AGERO.

Pastele, obiceiuri de Paste

Poate multi oameni se intreabă, de ce Paştele, una dintre cele mai importante sărbători creştine, nu are în fiecare an aceeaşi dată? Mai mult chiar, de ce Paştele ortodox, nu coincide cu cel catolic? La primul Conciliu de la Niceea, din anul 325, impăratul Constantin I a decis ca sarbătoarea crestină a Pastelui sa aibă loc la o saptamană dupăa sărbatoarea evreilor – Pasah. Astfel data ei este stabilită anual – prima duminică după prima lună plină de la începerea primăverii. La catolici, care folosesc calendarul gregorian, aceasta inseamnă, cel mai devreme 22 martie – cel mai tarziu 25 aprilie. Ilustraţie: Iisus în grădina Ghetemanilor. Burkmair Hans (1473-1531) pinacoteca din München – Dupa traditia ortodoxă, Pastele nu poate sa cadă inainte sau concomitent cu sarbatoarea Pasah, de aceea există mari diferente de timp, intre Pastele catolic si cel ortodox.

Semnificaţii ancestrale atribuite sărbătorii Paştelui

In tările germanice Pastele este denumit Ostern – cuvant ce-si are rădăcina in limba indoeuropeană, semnificand: “a lumina, a străluci”, in engleza veche ēast, in germana veche ōstan, mai tarziu derivand cuvantul Osten„, adica punctul cardinal unde răsare soarele si se arata Aurora diminetii pe cer. 

Pastele semnifică lumina de după solstitiul de iarnă, “dimineata anului”, cand intreaga natură se trezeste la viată, zilele incep sa devină mai lungi. Cuvantul Osternsemnifica de fapt Sudul.

O alta ipoteză – numele Zeitei Primaverii la vechii germani, Ostara, justifica si denumirea sărbătorii Pastelui – „Ostern”. Deoarece ea aducea din nou soarele arzator pe cer, ceea ce făcea ca intreaga natură sa se trezească la viată, in cinstea ei se făceau la inceputul primăverii serbări spectaculoase, iar traditia de a se darui ouă colorate s-a păstrat pană in zilele noastre.

Acelasi ritual există si in Anglia unde aceeasi zeită a primăverii se chema Eostra, de aici denumirea Pastelui – „Easter”.

In sprijinul acestei afirmatii vin cuvintele asemănătoare care semnifică acelasi lucru – Aurora diminetii, in engleza veche – ēasterne saueostre; in latina – Ostro; in feniciana – Astarte (Ashtoreth); in indiana veche – Usra; in greaca – Eos; in romană Aurora. Soarele care răsare, sau Aurora este simbolul pentru renasterea lui Iisus, care, in Biblie este denumit: “Lumina lumii.”

In tările din restul Europei denumirea Pastelui derivă din ebraică – PassahPessach sau Paschah (ce semnifica in ŤCartea exoduluiť fuga din Egipt), astfel: in vechea limbă saxon㠖 Pascha; in latina  veche – Pasca; in italiană – Pasqua; in francez㠖 Paques; in germană veche a tărilor nordice – Paskar; in gotic㠖 Paska; in spaniolă – Pascuas; in olandeza – Pasen; in daneza – Paske; in finlandeza –Păăsiăinen.

       Indiferent de nume, semnificatia este aceeasi, inceputul primăverii, a timpului luminos cand zilele devin egale cu noptile.

In Evul Mediu, exista in Europa si Mexic, un joc ritual executat de Paste sau de 1 mai, care semnifica victoria luminii asupra intunericului. O minge mare – cu diametru de peste 1m, din piele aurie, era rostogolită de la est la vest, semnificand drumul soarelui pe cer.

Câteva modalităţi şi tradiţii specifice de sărbătorire a Paştelui

In Anglia, Pastele este cea mai importantă sărbătoare a anului, cand se trimit mai multe felicitari decat la Anul Nou. Nu există casă unde să nu fie ouă vopsite, deoarece ele sunt simbolul renasterii.

In Franţa, se spune ca toate clopotele bisericilor zboară in Vinerea Mare la Roma – deci două zile nu bat, in schimb, in Duminica Pastelui bat neintrerupt toată dimineata.Credinta este ca aceste clopote ascund ouale vopsite prin grădini, pentru a fi găsite de copii.

INorvegia Pastele poartă denumirea de Pask, iar Săptămana Mare durează din după amiaza zilei de miercuri (inaintea Joiei mari), pană martea urmatoare.Si aici există traditia Iepurasului de Paste.

In Suedia, Pastele este la fel denumit – Pask, iar Săptămana mare incepe in Duminica Floriilor – pană in Duminica Pastelui. Exista superstitia că in aceasta saptamană, vrajitoarele sunt deosebit de active. Pentru a le anihila vrajile si actiunile malefice, se aprind focuri mari, purificatoare. In Joia mare este punctul maxim de periculozitate, deoarece vrajitoarele merg la serbarea lor pe muntele Blakulla, unde topăie cu diavolii in adevărate dansuri orgiastice, pentru aceasta, femeile ascund măturile, ca astfel ele sa nu poată sa meargă la intalnirea lor cu dracii. Se spune că in Duminica Pastelui, vrăjitoarele merg la biserica, dar spun toate rugăciunile invers, de la sfarsit la inceput. In aceasta zi copiii imbrăcati ca „Pĺskărringer”- (vrăjitoare) merg din casă in casă ca să primeasca dulciuri si bani. Dar nu cantă si nu recită nimic, simpla lor prezentă ca vrajitoare determină ofranda benevolă.

In Austria şi Germania Joia mare este denumita Gründonnerstag. adica Joia Verde. Pană nu demult, preotii catolici oficiau slujba din aceasta zi, in odajdii verzi. De fapt, cuvantul deriva de la Greinen, care in limba veche germană insemna “a plange” si reda suferinta lui Iisus. Totusi, de Joia Verde exista traditia ca sa se mănance alimente verzi (spanac, salata, supe si tarte speciale cu verdeturi). Este ziua cand se seamănă patrunjelul, care, in superstitiile populare creste foarte greu deoarece diavolul il “cheamă inapoi de noua ori”. Doar dacă este sădit in această zi, diavolul nu mai are nici o putere asupra lui. O alta traditie este să se ascundă oua vopsite in grădini, parcuri, pentru a fi căutate in prima zi de Paste de către copii. In Sambata Mare, se aprind pe dealuri, pe malul apelor, focurile de Paste, denumite si Focurile lui Juda, in care se arde tot ce nu mai este necesar, semn al reinoirii si purificarii prin foc.Slujba de Inviere nu are loc la miezul noptii ci seara. Biserica este in bezna completa, in fata ei se aprinde un foc mare, de unde “se ia lumina”.

In Italia, tipic sărbătorii este reprezentarea patimilor – Passion Christi, o procesiune ce are loc pe străzile oraselor in Vinerea Mare. Cozonacul tipic, are forma unui porumbel – de fapt se numeste Colomba, in unele regiuni Paloma di Pasqua. Traditia semnifică propunerea de pace trimisa de locuitorii din Pavia, regelui longobarzilor – Alboino. Au loc mari serbari campenesti unde ouale traditionale, sunt folosite si in jocuri gen Boccia sau Righella, sau pur si simplu concursuri de aruncat la tinta…evident străine traditiei religioase.

Reeditarea Patimilor este o ceremonie caracteristică Spaniei si tărilor de traditie spaniolă (in America latină). InMexic – Săptămana Mare, sau Săptămana Patimilor poarta denumirea de Semana Santa (săptamana Sfantă) si durează de la Duminica Floriilor pană la Duminica Pastelui. In multe localitati scenariul Patimilor lui Iisus, biciuirea, răstignirea se reeditează ca un adevărat spectacol religios (vezi poză stg.). Pe străzi, in ziua de Paste, mii de oameni, poartă fotografia lui Juda Iscariot, pe care o bat, o rup in bucăti, ii dau foc, pentru faptul că l-a vandut pe Iisus. InAustralia, singura zi cand toate magazinele sunt inchise prin lege, este Vinerea Mare. Nici ziarele nu se editează in aceasta zi. Ouăle de Paste nu sunt aduse de iepuras ci de Bilb– un soi de iepure cu marsupiu ca un cangur.

 In SUA, exista traditia de peste 100 de ani, ca in a doua zi de Paste (luni) fix la ora 10 dimineata, in grădina de la Casa Alba din Washington să se “rostogolească ouale”. Este o competitie a copiilor, care, se intrec Ťsă rulezeť cu podul palmei, un ou de Paste. Cine ajunge cel mai aproape de linia de sosire cu oul intreg, este castigător si primeste drept premíu, un ou din lemn cu autografele presedintelui SUA si sotiei sale.

In Rusia, duminica Pastelui este sărbătorita in mod festiv…la cimitir. Obiceiul s-a format in urma cu decenii, cand, fiind interzis să se mearga la biserică, insasi intrunirile erau prost văzute, oamenii vizitau mormintele familiei, unde, beau in amintirea celor dragi, o sticla de vodca. De-a lungul timpurilor si mai ales dupa anii 90, aceasta s-a transformat intr-o adevarată sărbătoare populară, astfel incat, de cativa ani, in ziua de Paste, in Moskova, există linii speciale de autobuze, care să faca astfel fată multimii călătorilor, care se indreaptă spre cimitirele orasului. Se mănancă traditional – Kulitci (o paine cu fructe si condimente), si Pasa – o prăjitură cu multe oua. Si se ciocnesc oua rosii, spunandu-se: “Christus woskres!” (Christos a inviat), la care se răspunde: “Woistinu woskres!” (Adevarat c-a inviat). Chiar dacă are loc in cimitir, serbarea este considerat㠓 a vietii”, a “invierii”, nu a mortii. 

Mituri ancestrale ale popoarelor, legate de moarte şi înviere – de fapt reflectarea ciclului neîntrerupt al vegetaţiei.

Mitul reinvierii, intoarcerii din moarte, exista inca din cultura sumeriană, in epopeea lui Ghilgames. La sfarsitul anului, zeul creator al universului murea, pentru ca la inceputul Noului An, sa renască. Un exemplu in acest sens este faptul ca la iranieni, Anul Nou „Noruz” se serbează la echinoctiul de primavara – 21 martie. Un alt exemplu este mitul lui Kybele si Attis la frigiani si la romani– zeul primaverii, a naturii care se trezeste la viata, după ce a fost mort timp de trei zile, sarbatoare numitaHilaria la romani, avand loc pe 25 martie. Sunt interesante in acest sens descoperirile arheologice, astfel sunt numeorasele altare (ca acesta din Poză) dedicate cultului acestor zeităti. ele au fost găsite in apropiere de Petersdom – Vatican, atestă data de 19 iulie 374 – e.n., reprezintă pe langă inscrieri, pinul Sfant a lui Atis, un taur si un berbec adus ca jertfă. Cultul păgan a fost interzis in anul 391(92) de către impăratul Theodosius. 

La fel Marduk (zeul suprem al panteonului babilonian in timpul lui Hamurabi – sec VIII i.e.n.) si Tammuz (la sumerieni) erau zei ai vegetatiei care mureau si renasteau. Un alt nume a lui Tammuz era Adonis, el era adorat in Babilon si Siria inca din sec. VII i.e.n., avand si in Grecia antica o importanta semnificatie. (Frazer) In fotografie (dr.) Marduk pe un sigiliu babilonian

De asemenea zeii SinSamas si Nergal mureau si renăsteau in fiecare an, ca semnificatie a ciclului neintrerupt al naturiiSărbătorirea lui Sin se numea Sabattu, după care s-a dat denumirea sărbătorii evreiesti. Tot după zeul Sin, a fost denumit muntele Sinai si desertul din vestul Palestinei.

Focul tradiţional din noaptea Invierii

Este o preluare a traditiei păgane, cand, cu prilejul sărbatorilor primăverii, se aprindeau focuri enorme, simbolul soarelui care invinge iarna, a luminii care domină intunericul, a vietii care invinge moartea. In acelasi timp avand rol de purificare, de curătirea, de alungare a tuturor spiritelor malefice ale iernii si de stimulare a fertilitatii.

Primul foc de Paste s-a facut in anul 750 in Franta, apoi in sec. XI s-a răspandit traditia in spatiul germanic si de aici in restul Europei.

Simbolic si-a răsfrant semnificatia asupra lumanării de Paste, ce reprezinta victoria luminii asupra intunericului, a vietii asupra mortii – prin invierea lui Iisus. Prima oară si-a semnalat prezenta in anul 384 in Piacenca, intr-o scrisoare a Sf. Heronimus. In anul 417 a fost folosită de papa Zosimus, din sec. VII se foloseste frecvent la Roma, iar din sec. X traditia s-a răspandit in lumea intreagă. La Vatican lumanarea de Paste are 2m. La fel si in Viena, cea existenta in Votivkirche.

Liturghia din Noaptea Invierii, incepe cu focul, de la care „se ia lumină”, adică se aprinde lumanarea de Paste, care la catolici are gravat pe ea prima si ultima literă a alfabetului grecesc – Alpha si Omega, semnificand că Iisus Christos este inceputul si sfarsitul lumii.

Este momentul care semnifică renasterea Mantuitorului – Christos a inviat – Adevărat c-a-nviat. La catolici, in tarile germanice, se spune: „Christus ist das Licht – Gott sei Dank!”(Christos este lumina – Slava Domnului). De la această lumanare, credinciosii aprind propriile lumanări, cu care intră in biserica aflată pană atunci in intuneric deplin. .
Ca o reminiscenta a cultului soarelui, s-a pastrat si traditia „Rotii de foc” existenă in toata Europa, la diferitele sarbatori, legate de solstitiii sau echinoctii. Roata este tinută zile intregi in apă, pentru a nu lua foc. Ea are montat un lemn lung ca un ax care-i păstrează echilibrul, pentru ca sa poată să se rostogolească de pe deal pană jos in vale si este umplută (asa cum se vede in imagine), cu paie, cărora li se dă foc.Roata este aprinsă in seara primei zile de Paste.

Sfinţirea apei

In cadrul slujbei de Inviere se face si sfintirea apei, care va fi folosită apoi un an intreg la botezul copiilor. Credinciosii isi iau acasă din această apă sfintită, care e folosită apoi in caz de boală a oamenilor si animalelor

Traditii de Paşte

Mancarea traditionala de Paste este friptura de miel. El este simbolul clasic al animalului lipsit de apărare in fata fiarelor sălbatice, jertfit in Vechiul Testament.

Si Iisus Christos a fost astfel denumit:” „Priveste, mielul lui Dumnezeu, care va rascumpara păcatele lumii.” (Evanghelia dupa Ioan 1, 29). La inceputurile crestinismului, carnea de miel care se manca de Paste, era pusă mai intai sub altar, binecuvantată si apoi consumată ca prim aliment.

De fapt, traditia datează din timpul fugii din Egipt (cca 1400 i.e.n.), cand – asa cum se spune in Vechiul Testament, fiecare familie, la porunca lui Dumnezeu transmisa prin Moise, a sacrificat un miel, cu sangele căruia a uns canaturile portilor, astfel că Ingerul Mortii trimis de Dumnezeu in Egipt, a ocolit aceste case ale izraelitilor, si a omorat toti nou născutii egipteni, din casele neunse cu sange de miel.

Un obicei legat de fertilitatea pămantului- in tarile germanice, tăranii vin in noaptea de Paste la biserică, cu bete lungi si mladite inmugurite de salcie. Traditional inainte de inviere, in fata bisericii se face un foc urias, care va fi binecuvantat de preot si de la care „se ia lumină”. Tăranii aprind aceste bete in focul binecuvantat si le lasă să ardă pană ce o parte se carbonizează, apoi ingroapă in campul de cereale acest cărbune, impreună cu mlăditele de salcie (ce au fost si ele binecuvantate de preot), aceasta contribuind la obtinerea unei recolte bogate. Exista credinta ca intre Paste si Rusalii cerurile sunt deschise. Cine moare in acest timp ajunge direct in rai. Cine se naste atunci va avea o viata frumoasa si imbelsugata.

Alimentele si plantele sfintite in noaptea de Paste se păstreaza ca leacuri si talismane. Sarea este folosită la sfintirea fantanilor, slănina ca leac pentru boli ale vitelor, busuiocul pentru vindecarea durerilor de gat si farmece, tămaia se pune pe jar cand sunt furtuni violente, salcia este tamaduitoare, cine inghite trei muguri de salcie scapă de temperatura. Cine bea zilnic apa in care a pus coaja pisată de salcie uscată, scapă de durerile reumatismale.

Interesant cat de mult adevăr există in această superstitie sau mai bine spus practică populară. In documente antice despre cultura sumeriană, egipteană si asiriană, precum si a amerindienilor se mentioneaza folosirea scoartei de salcie impotriva durerilor si febrei. Parintele medicinei, medicul grec Hipocrate ( 460–375 i.e.n.) in scrierile sale aminteste de o pudră amară obtinută din scoarta de salcie, foarte eficientă impotriva durerilor si febrei. In 1793, preotul Edmund Stone din Chipping Norton – Anglia, folosea si el scoarta salciei ca remediu eficace impotriva febrei.In 1897 din Salix – numele botanic al salciei, s-a sintetizat acidul acetil-salicilic adica ceea ce cunoastem sub prima denumire dată de firma Bayer – adică aspirina, dar asupra numelui descoperitorului părerile sunt foarte controversate, desi se afirmă ca patentul apartine lui Felix Hoffmann.

 Calendarul taranului roman si austriac

Este interesantă prognoza recoltei făcută de lucrătorii campului, in functie de felul vremii. Am făcut un paralelism sumar, dar similar, Calendarul Tăranului există la toate popoarele, legat de sărbătorile crestine sau pur si simplu de anumite sărbători ale anului din alte religii.

Dacă plouă in ziua de Pasti, tot timpul pană la Rusalii va fi ploios (Marian). Daca bate grindina campurile in ziua de Pasti, atunci se crede ca tot anul e nenorocos (Mangiuca). Iata acum corespondenta acestor prognosticuri meteorologice in Tara Alpilor: Ploaia de Paste aduce mancare săracă, Pastele insorit aduce mancare bogată (Osterregen bringt magere Kost, /Ostersonne fette und reichliche). Dacă de Paste plouă, atunci plouă in fiecare duminică pană la Inaltarea la cer.(Wenn’s am Ostertag auch regnet am wingsten, / so regnet’s alle Sonntag bis Pfingsten).Daca plouă de Paste, toata vara va fi pămantul setos – secetă. (Wenn’s Ostern regnet, ist die Erde den ganzen Sommerüberdurstig)

 Daca  Pastele cade de Sf. Gheorghe, se asteaptă mare jale.(Wenn Ostern auf Georgi făllt, / erwartet großes Weh die Welt). Dacă Pastele cade in luna martie, se va face mult grau (Ostern im Mărz verspricht ein gutes Brotjahr.)

Toate aceste datini, traditii si superstitii – din foarte multele care au existat, unele uitate, altele inca practicate, se datorează incorporarii in sărbătoarea Pastelui a ritualurilor precrestine legate de venirea primăverii si renasterea naturii, a datinilor stravechi de celebrare a cultului: strămosilor, a unor divinităti din natură, a unor fenomene naturale, sau practici magice legate de fertilitatea pamantului si oamenilor.

Poate că acum, cand practic „fugim prin viat㔠fără să avem prea mult timp să vedem si să ne bucurăm de frumusetea ei, ni se vor fi părand puerile, mituri ce apartin unor alte timpuri de mult apuse…Si totusi, să incercăm barăm pentru cele trei zile, să avem seninatatea, linistea si de ce nu? – inocenta străbunilor nostrii si mai ales aceeasi bucurie a preaplinului sufletesc, de Sfintele sarbatori ale Pastelui.

Traditia vopsirii oualor

Încă din sec.XIII există tradiţia ouălor vopsite. Cum s-a ajuns la aceasta? O variantă explicativă susţine că pur şi simplu, din simţ practic. După strictele dogme ale religiei creştine, în Postul Mare este interzis să se mănânce ouă. Ei, dar găinile nu cunoşteau aceste restricţii religioase şi continuau să facă ouă, aşa că acestea erau fierte şi vopsite în roşu – pentru ca ulterior să se poată face deosebirea. Explicaţie destul de simplistă…

Încercând să pătrundem mai adânc semnificaţia ouălor colorate, aflăm însă că oul vopsit a fost prezent în ritualul fertilităţii din Orientul antic, încă înaintea creştinismului.
Astfel din izvoare istorice şi arheologice se ştie că vechii perşi îşi dăruiau ouă de diferite culori cu ocazia sărbătorilor sezoniere importante de înnoire a anotimpului – cum ar fi Anul Nou, care de fapt reprezenta o serbare a fertilităţii şi a primăverii, oul fiind simbolul eternităţii vieţii, al germenului care rodeşte, a totalităţii lumii, fiind comparat cu întregul Univers. Şi astăzi în Iran există tradiţia ca de Anul Nou – sărbătoare care are loc întotdeuna la echinocţiul de primăvară – 21 martie şi ţine 13 zile, oamenii să-şi facă cadou ouă roşii, pe care le ciocnesc cap în cap în ultima zi, cel care sparge oul având dreptul să-l ia, deci identic ca la Paştele Creştin. La fel, ouăle colorate sunt împodobite cu desene precum şi diferite scrieri. Prin acest ceremonial ritual de spargere a ouălor prin lovire, vechii perşi considerau că natura, timpul şi spaţiul moare şi renaşte anual împreună cu zeităţile adorate, concepţie preluată de-alungul timpurilor de numeroase popoare.
În Roma antică, tinerii îşi dăruiau ouă roşii şi diferite cadouri la sărbătorirea zeului Ianus – păzitorul porţilor oraşului şi caselor, după numele căruia s-a dat denumirea lunii Ianuarie. Aşa cum uşa priveşte înspre casă şi spre afară, aşa şi Ianus a fost conceput cu două feţe – devenind astfel un motiv tradiţional în artă precum şi comparaţie pentru oamenii falşi „ care au două feţe precum Ianus”.
Oul a fost considerat dintotdeauna simbol arhetipal al genezei, al începutului, al vieţii, regenerării şi nemuririi, iar colorarea lui în roşu – simbolul vieţii, îi conferea proprietăţi magice.
Chinezii aveau credinţa că Cerul şi Pământul sunt un ou enorm al unei găini magice născute din haos, cerul învelind pământul aşa precum coaja oului înveleşte gălbenuşul.
Multe culturi ca cea, greacă, feniciană, vietnameză, japoneză, polineziană – şi lista nu se încheie aici, au considerat naşterea Universului din „Oul Lumii”.
Cultura indiană consideră că la începutul genezei, zeul suprem Brahma ar fi scos din Apele Primordiale – Lotusul Lumii, care a ieşit din germenele strălucitor al pământului – Oul de Aur ancestral ( Hiranya-garbha), aşa se explică şi faptul că aurul este considerat sfânt – de aici speculaţiile afirmă şi legătura indestructibilă cu alchimia…şi dragostea indienilor pentru aurul dătător de putere şi viaţă.
La egipteni mitologia spune că din Oceanul Primordial – Nun, ar fi ieşit o movilă pe care a apărut Oul Primordial, din care s-a născut primul zeu Hnum – zeul Haosului, iar din acest haos a izvorât întreaga viaţ㠖 asta explică faptul că denumesc şi acum sarcofagele „Ou”. 


Mitologia tibetană consideră că din cele cinci elemente primordiale (aerul, apa, focul, pământul şi lemnul) ar fi apărut oul ancestral, din el ar fi ieşit un lac mare alb, apoi alte ou㠖 cele cinci simţuri şi în cele din urmă oamenii şi restul lumii.
În mitologia greacă eroi ca Polux şi Castor au ieşit din oul zeiţei Leda – ce avea întruchiparea unei lebede pe care zeul suprem Zeus, ar fi iubit-o.
Numele zeiţei Primăverii la vechii germani, Ostara justifică şi denumirea sărbătorii Paştelui – „Oster”. Deoarece ea aducea din nou soarele arzător pe cer ceea ce făcea ca întreaga natură să se trezească la viaţă, în cinstea ei se făceau la începutul primăverii serbări spectaculoase, iar tradiţia de a se dărui ouă colorate s-a păstrat până în zilele noastre.
Acelaşi ritual exista şi în Anglia unde aceeaşi zeiţă a primăverii se chema Eostra de aici denumirea Paştelui – „Easter”.

Sculptura „Inceputul lumii” a lui Constantin Brâncuşi reflectă esenţializarea formei primare a cosmosului sub forma Oului cosmic, care reflectă nu numai începuturile genuine ale oricărei creaţii dar şi faptul că marele sculptor când a creat forma ovoidului perfect, a fost familiarizat cu miturile cosmogonice care explică geneza.
O legendă arhetipală din Bucovina, relatată de Elena Niculiţă-Voronca în cartea sa „Datinile şi credinţele poporului român” apărută în 1903 la Cernăuţi, consemnează mitul naşterii soarelui dintr-un ou.
Germenele oului dătător de viaţă a fost întotdeauna considerat Energia Vieţii, pentru aceasta oul a fost folosit dintotdeuna în ritualurile magice, în farmece, în cultul ferilităţii precum şi in călătoria spre altă lume.
Descoperirile arheologice au atestat existenţa unor ouă de lut în mormintele străvechi din Suedia şi Rusia interpretate ca simboluri ale nemuririi şi învierii.
În Grecia s-au găsit statui ale lui Dionysos ţinând în mână un ou, deci nădejdea reîntoarcerii la viaţă.
Oul este considerat simbol al prosperităţii. Astfel în Laos există superstiţia că dacă visezi o găină care face multe ouă e semn sigur că te vei îmbogăţi.
Ca simbol al fertilităţii oul este folosit în diferite ritualuri. Astfel în Finlanda plugarul când merge la arat şi semănat poartă cu el un ou în buzunar. În Estonia, în timpul muncilor agricole ţăranii mănâncă doar ouă, iar la noi, ţăranii ţineau coji de ouă în sacul cu seminţele ce trebuiau semănate, le îngropau în brazdă sau le aruncau înaintea boilor care trăgeau plugul.
În ceremonialul nupţial românesc exista tradiţia ca mirii, după celebrarea cununiei religioase, la masa nupţială să mănânce întâi un ou, simbolul fertilităţii raportat nu numai la copii ci şi la o viaţă îmbelşugată.( S.Fl. Marian – Nunta )

Şi exemplele pot continua, întrucât oului i s-au acordat din cele mai vechi timpuri semnificaţia permanenţei vieţii.
Aceste credinţe şi tradiţii considerate păgâne au fost atât de înrădăcinate, încât biserica a fost nevoită să accepte acest simbol ancestral dându-i evident interpretări legate de credinţa creştină, după ce mult timp l-a combătut fără şanse de succes.
Dacă la poporul evreu care a serbat Paştele – Pesah (în traducere – a sări peste, a trece peste, a cruţa) încă din jurul anului 1445 î.e.n. – ca „o lege veşnic㔠ce aminteşte de fuga din Egipt şi eliberarea din robie, oul de Paşte reprezenta simbolul Creaţiunii Universului, la creştini tradiţia este preluată cu semnificaţie oarecum similară – el reprezentând noua creaţiune a lumii care a început în momentul când fiul lui Dumnezeu – Isus Christos a făcut jertfa supremă pe Golgota şi s-a reîntors din moarte.
În acest sens coaja oului întruchipează piatra de mormânt care s-a spart atunci când Mântuitorul a înviat şi s-a întors la viaţă, asemenea cojii oului care se sparge când puiul născut în găoace, iese la lumină.

Încondeierea sau vopsirea ouălor

Iniţial ouăle au fost vopsite cu roşu – culoarea vieţii şi a soarelui la asfinţit, şi cu galben – culoarea soarelui când răsare. Ulterior culoarea roşie a fost atribuită sângelui Mântuitorului (V. Aga – Simbolica biblică şi creştină). 
Tradiţia românească consideră oul roşu simbol al nemuririi şi prosperităţii. La sate există obiceiul de a te spăla pe faţă în prima zi de Paşti cu apă în care s-a pus busuioc, câţiva bănuţi şi un ou roşu – „ca să fii rumen şi frumos”, ( E.N.Voronca – Datinile). Această tradiţie a vopsirii ouălor este un ritual ce trebuie păstrat cu sfinţenie, deoarece – aşa cum relatează folcloristul şi etnologul S. Fl. Marian, credinţa populară este: „când oamenii n-ar mai înroşi ouă de Paşti, lumea se va potopi”.
Ceremonialul nu este întâmplător. Tradiţia spune că pentru „a juca rolul de substitut ritual al personajului sacru” se folosesc doar cele ouate la mijlocul Păresemilor ( Postul Mare), doar cele „fără bănuţ” adică fără rod – nefecundate, iar vopsirea lor se face doar miercurea din Săptămâna Mare, pentru ca apoi să fie simbolic ucise prin lovire violentă şi mâncate sacramental în zilele de Paşti. 
De-alungul secolelor, procedeul vopsirii ouălor pascale s-a dezvoltat deosebit. În tradiţia noastră populară există numeroase procedee ce necesită multă răbdare şi îndemânare artistică: ouă pictate, ouă săpate – tehnică în care se folosesc ornamente din ceară în relief, ouă scrise, ouă împietrite, ouă împistrite sau încondeiate cu frunze de plante, ouă cu mărgele, ouă picurate. În unele regiuni ale ţării ele mai sunt denumite „ouă muncite” sau „ouă necăjite” aceasta referindu-se la faptul că sunt atât de laborios făcute, ca apoi să sfârşească violent.
Tematica ornamentării ouălor este luată din simbolurile ancestrale ale fertilităţii şi perpetuării vieţii – simboluri vegetale, animale şi astrale. Există astfel peste 70 de desene diferite, folosite în anumite zone ale ţării, ceea ce este interesant că fiecare dintre ele are o denumire proprie şi mai ales o semnificaţie precisă. Evident, nu voi putea aminti decât câteva dintre ele. 
„Ciobanul cu oile” reprezintă constelaţia Lira – mijloc de orientare a ţăranilor în timpul nopţilor de vară, ciobanul fiind reprezentat de steaua Vega, iar oile de celelalte patru stele. Motiv întâlnit în regiunea Braşovului.
„Creasta Cocoşului” şi „Cocoşul”, pasăre considerată încă din antichitate ca având origine divină, datorită faptului că vesteşte prin cântecul său timpul exact: primul cântat – la miezul nopţii, al doilea cântat – la trei ore înainte de ziuă şi al treilea cântat – la venirea zorilor. În Evul Mediu schimbarea gărzilor de noapte a cetăţilor se făcea după criteriul cântecului cocoşului. Datorită faptului că anunţă exact miezul nopţii este considerat paznic nocturn, după primul cântat lumea malefică a spiritelor, demonilor, vrăjitoarelor îşi pierde puterea. Şi astăzi ţăranii se orientează după cântecul cocoşului. Motiv ornamental folosit în Oltenia.
„Furca” reprezintă unealta uzuală cu care torc lâna femeilor la ţară. Motiv folosit în Moldova.
„Clopoţelul” simbol cu implicaţii precise, reprezentând clopotele care anunţă Învierea – prin analogie deşteptarea la viaţă a întregii firi. Transilvania – jud. Arad. 
„Creasta Găinii” simbolizează constelaţia Cloşca cu Pui, după care se orientează noaptea ţăranii şi ciobanii. Motiv din Muntenia.
„ Cucul”, principalul vestitor al primăverii care vesteşte cu primul cântat echinocţiul de primăvară ( Ziua Cucului- asimilată în popor cu sărbătoarea Bunavestire)- ziua pornirii plugurilor şi prin ultimul său cântat – solstiţiul de vară. Este pasărea cea mai des întâlnită în folclorul românesc, în cultul strămoşilor, în ritualurile agrare de fertilitate, practici magice, în lirica populară de dragoste, în legende, proverbe, superstiţii. Ornament folosit în Transilvania – jud.Braşov.
„ Floarea” –folosit în Muntenia, Moldova, Transilvania.
Am enumerat doar câteva desene tradiţionale, dar, vă daţi seama că până la 70 lista rămâne deschisă.
Ouăle se ciocnesc după ritual: prima zi – cap în cap, a doua zi – cap în dos şi a treia zi – dos în dos.


Tradiţii şi superstiţii de Paşte

– Există credinţa că între Paşte şi Rusalii cerurile sunt deschise. Cine moare în acest timp ajunge direct în rai. Cine se naşte atunci va avea o viaţă frumoasă şi îmbelşugată.
– Cine nu poate merge la slujba învierii trebuie să-şi ia de la neamuri ramuri sfinţite de măr, salcie sau brad, copaci consideraţi cu forţe magice, să le pună la icoană pentru ca tot anul să fie feriţi de necazuri.
– Fetele nemăritate, când spune preotul prima oar㠄Cristos a înviat” tebuie să răspundă repede „eu să joc prima”, astfel există speranţa să fie luate la joc şi să se mărite.
– De obicei se aprind focuri mari în jurul bisericii pentru a lumina drumul sufletelor morţilor care în această noapte se întorc pe pământ.
– Deoarece se crede că şi demonii se pot întoarce, flăcăii iau toaca de la biserică şi o bat toată noapte în cimitir, pentru a-i alunga.
-Cei care fără de motiv nu merg la biserică în noaptea învierii, vor fi tot anul bolnavi şi vor avea pagube.
– Lumânările aprinse cu care te întorci acasă după slujba din noaptea Învierii, trebuiesc păstrate cu mare sfinţenie, deoarece sunt bune în momentele grele, se aprind în caz de mare furtună, de grindină, de boală, necaz, se folosesc la farmece şi descântece.
– Alimentele şi plantele sfinţite în noaptea de Paşte se păstrează ca leacuri şi talismane. Sarea este folosită la sfinţirea fântânilor, slănină ca leac pentru boli ale vitelor, busuiocul pentru vindecarea durerilor de gât şi farmece, tămâia se pune pe jar când sunt furtuni violente, salcia este tămăduitoare, cine înghite trei muguri de salcie scapă de temperatură. Cine bea zilnic apă în care a pus coajă pisată de salcie uscată, scapă de durerile reumatismale. Interesant cât de mult adevăr există în această superstiţie. În 1897 din Salix – numele botanic al salciei, s-a descoperit acidul acetil-salicilic adică aspirina.
– De Paşte trebuie să te îmbraci cu veşmânt nou – semn al înnoirii.
– Pentru pasca de Paşte care se face în joia mare de o femeie „curată”, se foloseşte făină cernută prin sită fină, se pune în cuptor doar cu mâna dreaptă şi în tăvi cu soţ ( altfel îi moare femeii bărbatul)
– Anafura şi pasca sfinţită în noaptea de înviere sau ziua de Paşte, nu trebuie mâncată în întregime. Ea e bună împotriva frigurilor, de dat la găini când sunt bolnave şi la vacă pentru a face viţeluşe, nu viţei. (Botoşani)
– Tot aşa, fărămiturile care rămân pe masă nu se aruncă. Ele se îngroapă în pământ, iar în locul acesta va creşte o plantă numită Măruncă, şi cine va bea ceai făcut din ea, va avea mulţi copii. (Moldova)
– Trebuie avut grijă ca şoarecii să nu apuce la pască, deoarece dacă mănâncă se transformă în lilieci. (Moldova )
– Cine nu doarme în ziua Paştelui, va fi tot anul foarte activ şi-i va merge bine. (Com.Mihalcea)
– Cine doarme în ziua de paşte, îi va ploua şi i se va strica fânul în polog. (Siret)
– Nu e voie să iei sare cu mâna la Paşte, deoarece tot anul vei transpira la mâni (Botoşani)
– Mama căruia i-au murit copiii, deci nu are noroc de urmaşi, în ziua de Paşte să vândă copilul care-i mai trăieşte la o mamă cu mulţi copii şi apoi să-l cumpere înapoi. Atunci va trăi şi el, căci în ziua Paştelui şi Christos a înviat din morţi.( Com.Mihalcea)
– Trei zile cât ţine sărbătoarea Paştelui se stă cu masa întinsă, pregătită pentru oaspeţi şi cine vine e poftit să mănânce. Asta aduce prosperitate şi belşug anul întreg.
– În Scheia, obiceiul este ca toată ziua de Paşte să se tragă clopotele, asta face ca să crească cânepa.
– La sate, oamenii îngroapă ciolanele purcelului sfinţit în pământ şi cred că din el va răsări un liliac.( A. Gorovei – Credinţi şi superstiţii)
– Cei care mănâncă miel, n-au voie să dea oasele la câini ci trebuie să le îngroape sub un măr, pentru a fi până la Paştele următor frumoşi şi sănătoşi ca mărul.
– Cojile de ouă se dau pe apă, ca să le dai de ştire şi blajinilor că soseşte Paştele ( A. Fochi –Datini şi eresuri)- Blajinii sunt personaje mitologice româneşti, denumite şi Rohmani, Rocmani sau Rucmani, fii lui Set – cel de al treilea fiu al lui Adam şi Eva. Se consideră că trăiesc sub pământ, dincolo de Apa Sâmbetei, unde susţin stâlpii Pământului. Sărbătoarea lor este o dată pe an, la Paştele Blajinilor, care este prima sâmbătă după Paşte sau a doua zi după Înviere. Cine nu ţine sărbătoarea lor, ploaia îi va distruge toată recolta.
– La Paşte, cine merge la biserică să-şi pună un ou roşu în sân, ca tot anul să fie roşu şi frumos, iar fetele să aibă peţitori.( A. Fochi –Datini şi eresuri).
– În noaptea de Paşte ( la fel de Sânzâiene, Crăciun, Anul nou, Săngiorz) se credea că se poate vedea focul comorilor ascunse. În speranţa că se vor îmbogăţi oamenii privegheau după primul cântat al cocoşului, pentru a vedea „flăcările albastre fără căldură”care se crede că joacă pe comori.
– În prima zi de Paşte în Ardeal este obiceiul udatului. Băieţii vin la casele fetelor şi spun: „am auzit că aveţi o floare frumoasă, am venit s-o ud să nu se veştejească”, apoi le stropesc cu colonie.
– Tot în prima zi de Paşte era obiceiul ca flăcăii şi fetele, înainte de al treilea cântec al cocoşului să se scalde pe ascuns, într-o apă curgătoare, pentru a fi tot anul sprinteni, sănătoşi, harnici şi voioşi.

– În Transilvania înainte era obişnuită datina Bricelatului, Alegerii Craiului sau Vergelului. Tradiţa era să se aleagă drept Crai pe cel mai harnic flăcău din sat ( cel care a ieşit primul la arat) care judeca pe cei ce au greşit în Postul Mare, bătându-i simbolic la tălpile picioarelor cu vergeaua numită şi bricelă sau bătălău. Totul era un prilej de petrecere.

– În Moldova între Paşte şi Rusalii erau montate scrâncioburi în care oamenii se dădeau pentru ca până la următorul Paşte s-o ţină doar într-o bucurie.

– În ultimul rând, dar nu cel mai lipsit de importanţă este tradiţia iepuraşului, care aduce ouă şi cadouri copiilor. Ce legătură poate exista între ouă şi iepuri? Simplu, ambele sunt simbolul fertilităţii deci a înnoirii şi perpetuării vieţii.

Cel mai celebru iepure din lume.

Toate aceste datini, tradiţii şi superstiţii, unele uitate, altele încă practicate, se datorează încorporării în sărbătoarea Paştelui a tradiţiilor precreştine legate de venirea primăverii şi renaşterea naturii, a datinilor străvechi de celebrare a cultului: strămoşilor, a unor divinităţi din natură, a unor fenomene naturale, sau practici magice legate de fertilitatea pământului şi fecunditatea oamenilor.
Poate că acum, când practic „fugim prin viaţ㔠fără să avem prea mult timp să vedem şi să ne bucurăm de frumuseţea ei, ni se vor fi părând puerile, mituri ce aparţin unor alte timpuri de mult apuse…

Şi totuşi, să încercăm barăm pentru cele trei zile, să avem seninătatea, liniştea şi de ce nu? – inocenţa străbunilor noştrii şi mai ales aceeaşi bucurie a preaplinului sufletesc, de Sfintele sărbători ale Paştelui.

Am sa inchei cu cea mai dulce rememorare a perioadei Pascale, o scriere a lui Tiberiu Cosovan, gasita tot in revista AGERO…

Imediat după sărbătoarea de Florii, când noi, puştimea, ne recâştigam oarecum, după toate poznele făcute până atunci, statutul de… „copii cuminţi”, atât în familie, cât şi în faţa megieşilor din mahala (întrucât, după câteva escapade prin lunca Sucevei şi prin văioaga mlăştinoasă a Cacainei, aduceam şi le puneam tuturor la porţi, fără osebire, inclusiv evreului Gensler, ramuri arcuite şi pufoase de mâţişori) toate gospodăriile intrau într-o febrilă pregătire.

Marea dereticare

Începea marea dereticare a casei, a curţii şi a grădinii. „Misiunea” noastră, a „kinderilor” (strada din Suceava, pe care stăteam, era locuită – la începutul anilor ’50 – de români, evrei dar şi de etnici ucraineni, polonezi şi germani) era să facem curăţenie în curte, să greblăm şanţul din faţa casei, să ungem scândurile gardului cu dohot şi să dăm cu var trunchiurile copacilor, pe care tot noi îi călăream apoi tot anul.

La momentul acela de primăvăratecă dezmorţire, copacii aveau crengi abia înfrunzite şi, îndemnaţi de cei ai casei, încercam să le acordăm o oarecare îngrijire. Casele mahalalei se găteau şi ele de sărbătoare. Pereţii erau reparaţi, unşi cu pământ galben (adus cu roaba de la lutăria din buza Hărbăriei, de deasupra casei lui Gromic) amestecat cu bălegar de cal, muruiţi (văruiţi), iar ferestrele erau curăţate şi şterse apăsat cu petrol lampant şi hârtie de ziar.

În bucătărie

După încheierea cumpărăturilor (la care abia aşteptam să fim şi noi implicaţi, pentru că eram trimişi la prăvălia lui Kimmel, de lângă Turnu Roşu, să cumpărăm drojdie, vopsea de ouă, măsline, dar şi stafide mari, aurii, şi rahat pudrat din belşug cu zahăr vanilat, din care ciuguleam plescăind de plăcere pe drum, până acasă) toată activitatea se concentra în bucătărie. Acolo, tot ce era în familie parte muierească, de la bunica şi până la cea mai mică nepoată, trebăluia pentru masa de Paşti.

În Joia Mare, pe trei mese rânduite de-a lungul pereţilor, se frământa coca, se lăsa la dospit în coveţi, se rula, se împletea şi se umplea aluatul cu bunătăţi (brânză dulce de vaci cu ou, cu zahăr şi cu stafide, mac, nucă sau rahat), se aşeza apoi în tăvi şi în cratiţe mai şi negre de tuci, se ungea totul cu gălbenuş de ou (cu un pămătuf făcut din pene de cocoş) şi se lăsa „la crescut”, să respire, sub şervete albe de in.

Bunica

Suflecată la mâneci, cu părul strâns sub basmaua înnodată la ceafă, bunica era cea care coordona toate operaţiunile. Copturile, de care se îngrijea numai ea (de la păştile mari, umplute cu brânză şi cu cruce împletită pe mijloc, la babele şi cozonacii cu mac sau cu nucă), se coceau în rolă şi erau, din când în când, verificate atent. Până la finele săptămânii se pregăteau toate bucatele: se fierbeau ouăle, se vopseau, se decorau cu frunze mărunte de buruieni primăvăratice (păpădie, coada şoricelului), se dădea pe răzătoare sfecla roşie fiartă şi se făcea salata cu hrean iute, se punea la cuptor friptura de miel împănată cu usturoi, dar şi câte-o găina umplută, cu pântecele cusut cu aţă.

„Puşcăturile”

Pentru că nu prea aveam loc prin bucătăriile din care izvorau miresme îmbietoare, noi, băieţii, ne adunam undeva, în spatele casei, şi ne pregăteam „puşcăturile” pentru noaptea de Înviere. Meşteream pocnitorile fie din bucăţi scurte din ţeavă, înfundate la unul din capete, pe care le umpleam cu amestecul roşiatic cu fosfor, provenit prin răzuirea gămăliilor beţelor de chibrituri, ţevi care aveau la celălalt capăt un cui legat cu sârmă, care urma, prin lovire, să detoneze „trotilul”, fie din cutii de metal, cu capac, pentru care procuram, pe căi numai de noi ştiute, carbid (de prin şantierele aflate atunci în zona industrială a urbei).

Astfel dotaţi, în noaptea de Înviere, când toată lumea se îndrepta spre bisericile târgului purtând coşurile cu bucate pentru sfinţit, noi ne furişam în locurile ascunse privirii din preajma sfintelor lăcaşuri (ferindu-ne îndeosebi de dascălii de la şcoală, care ne atenţionau – în vremurile acelea  de propagandă ateistă – că nu avem voie să participăm la ritualul nocturn), unde începeam „puşcăturile”.



Istoria unor lucruri superbe EP III-Ouale Faberge

Deasemenea, pe zilele Pastelui am vrut sa va ofer un alt capitol din „Istoria unor lucruri superbe” insa….sper sa il sititi cu placere si acum…
Exista saizeci şi nouă de ouă bijuterii, făcute de Peter Carl Fabergé şi asistenţii săi între 1885 şi 1917. 24 de oua au fost realizate şi oferite ţarilor Alexandru al III-lea şi Nicolae al-II-lea ai Rusiei. Alte două ouă au ramas doar in faza de proiect, „Constellation” şi „Kareliană”. Şapte dintre ouă au fost făcute pentru familia Kelch din Moscova.
Ouăle  Faberge sunt realizate din metale preţioase sau pietre dure decorate cu combinatii de pietre smaltul si bijuterie. Termenul „ou Fabergé” a devenit un sinonim al luxului şi ouăle sunt considerate capodopere ale artei de bijutier.
Carl Fabergé şi aurarii sai au conceput şi construit primul ou în 1885. Acesta a fost comandat de ţarul Alexandru al III-a Rusiei ca o surpriza de Paste pentru sotia sa Maria Feodorovna. La exterior se arata ca un ou de simplu de aur emailat alb,  in interior aflandu-se un gălbenuş de ou de aur. Gălbenuşul avea in interior o găină de aur, care, la rândul său, avea o coroana mica, cu un rubin agăţat în interior.
Toata constructia oualor Faberge aminteste de păpuşile matryoshka. Împărăteasa Maria a fost atât de încântat de acest dar pe care Alexandru Fabergé l-a creat pentru ea incat l-a numit „Furnizor de Curte” şi a comandat un cadou de Paste in fiecare an cu conditia ca acesta sa fie un unicat si sa aiba o surpriza in interior.
Fiul său, Nicolae al II-lea al Rusiei a continuat traditia,oferind anual un ou, în fiecare primăvară, soţiei sale  Alexandra Feodorovna, precum si mamei sale.
Din 1885, ouăle au fost produse aproape în fiecare an. Odată ce un proiect a fost aprobat iniţial, lucrarea a fost efectuată de o intreaga echipa de artizani împreuna cu Peter Carl Fabergé, printre care Michael Perkhin, Wigström Henrik şi Erik august Kollin.
Ouăle Imperiale s-au bucurat de faima, astfel încât Fabergé a făcut aproximativ 15 ouă cunoscute pentru clienţi privaţi. Printre ei este o serie de 7 ouă făcute pentru Alexandru Kelch si altele 8, copii dupa ouale imperiale.

Din cele 105 oua Faberge cunoscute, numai şaizeci şi nouă au supravieţuit până în ziua de azi. Marea majoritate a acestora sunt stocate în muzee publice, cele mai multe(30 de bucati) fiind in Rusia. Există cincizeci şi patru ouă Imperial, cunoscute, dintre care numai patruzeci şi şase au supravieţuit. Din cele opt ouă Imperiale, pierdute, exista doar fotografii pentru doua, cel din 1903 „Regal Danez” şi 1909 „Ouă comemorative AlexanderIII”.

Doar un singur ou a parasit Rusia bolsevia, odata cu Imparateasa, vaduva, Maria Feodorovna , cel din 1916 „Ordinul Sf. Gheorghe”.  Restul au rămas în Petrograd.

După Revoluţia Rusă, Casa Fabergé a fost naţionalizată de către bolşevici, iar familia Fabergé a fugit în Elveţia, unde Peter Carl Fabergé a murit în 1920.

Palatele Romanov au fost devastate şi comorile lor au fost mutate la Kremlin, sub escorta militara, la ordinul lui Vladimir Ilici Lenin.

În încercarea de a dobândi mai multă valută străină, Iosif Stalin a vandut multe dintre ouă, în 1927, după ce valoarea lor a fost apreciată de către Agathon Fabergé.

Între 1930 şi 1933 paisprezece ouă Imperiale au părăsit Rusia. Multe dintre ouă au fost vândute lui Armand Hammer, presedinte al Occidental Petroleum şi un prieten personal al lui Lenin, al cărui tată a fost fondator al Partidului Comunist din Statelor Unite.

Malcolm Forbes a adunat intr-o colectie particulara 9 oua Faberge si aproximativ 108 alte obiecte purtand semnatura lui Faberge. In anul 2004 mostenitorii lui, au scos la licitaite, la Casa Sotheby, intreaga colectie. Intreaga colectie a fost achizitionata de oligarhul rus, Victor Vekselberg, pentru o suma estimata ca fiind intre 90 si 120 de milioane dolari.

În noiembrie 2007, un ceas Fabergé, numit de către casa de licitaţii Christie ca ou Rothschild a fost vandut la licitatie, pentru 8.9 milioane lire sterline (inclusiv comision). Preţul obţinut a stabilit două recorduri pentru licitaţie: este cel mai scump ceas vandut vreodata la licitatie si cel mai scump obiect rusesc, inclusiv ouăle anterioare Faberge, vândut vreodată la o licitaţie.

Dacii, cei mai viteji si mai drepti dintre traci…

HAR TIOS

Atta Unsar Thu In Himinai Veihnai Namo Thein,
Vimai Thiu Dinasus Theius, Vairthai Vilga Theius,
Sve In Himina Gai Ana Airthai .Hlaif Unsar Ana Thana Sinteinai Gif Uns Himina Daga.
Gah Aflet Uns Thati Skulan Biganima .Gai Veis Thai Skulam Unsaraim,
Gai Ni Brigais Uns In Frainstubru .Gah Akh Lausei Uns Af Thama Ubilin Aunte Theina Ist Tindagardi.
Gam Machs, Gah Vultans In Aivin.

http://www.youtube.com/watch?v=duj_84hnc58

Sa aveti o saptamana buna!

Tristeti atavice

Tristeţi adânci de iarmaroace,
De hăli cu cuşti şi panoramă,
Tristeţi de şubrede barace
Cu-ntortocheate diagrame ;

Tristeţi de birturi, cafenele,
De zgomot infernal de cleşte,
De-un vânzător de floricele
Şi-un papagal care ghiceşte ;

Tristeţi de după-amiezi cu soare
Cu moleşita lor căldură,
Cu cerşători fără picioare
Ce cântă dureros din gură ;

Tristeţi de barcice balansează
Caricaturi de-avânt schilod,
Şi de maimuţi ce imitează
Şi râd urâte la norod ;

Tristeţi haine şi adânci
De-acvile cu lanţuri la picioare,
Visând seninătăţi de stânci
La uşa cuştilor murdare ;

Tristeţi bolnave de flaşnete
Cu valsuri vechi şi anodine,
Tristeţi şi moaşte de regrete
Ce veac v-a îngropat în mine

O duminica placuta

Tristeti provinciale

Tristeti de dupa-amezi ploioase
Si de nostalgice obsesii,
Cand stai cu storurile trase
Si-astepti sa vie ora mesii…
Tristeti de strazi pustii si mute,
Cu ziduri vechi si cu fatade
De edificii cunoscute
In care nu stii cine sade…
De domicilii spatioase
Cu flori la geam si cu salon,
Din care pe la ceasul sase
Auzi urland un gramofon…
Tristeti adanci de guvernante
Ce nu stiu bine romaneste
Si de flasnete ambulante
Cu papagal care ghiceste…
De cartiere suferinde,
De usi cu lacate-n verigi
Si de dugheana care vinde
Fitil de lampa si covrigi…
Tristeti de goarna funerara,
Melancolii de catelusi
Uitati de cineva pe-afara
Sa scheaune pe langa usi…
Tristeti romantice de fata
Cu nasul lung si demodat,
Si de odaie mobilata
In care-a stat un magistrat…
Tristeti adanci de pui de mata
Zvarliti pe undeva, prin scai…
De copilas urat, de tata,
Uitat de maica-sa-n tramvai…
Tristeti de garduri invalide,
De porti iesite din tatani,
De doici care-au ramas gravide
Si-acum li-i frica de stapani…

De ordonante fara leafa
Si de trasura cu un cal
Si cu scapetul ras la ceafa…
Tristeti de balci provincial,
De panorami, cu-o ferestruica
Si cu-o maimuta roasa-n dos,
Ce-ar semana cu domnul Duica
De-ar fi oleaca mai frumos…
Tristeti de cioara-mbatranita
Ce sta asa, pe-un varf de pom,
Si de fantana parasita
In care s-a-necat un om…
Tristeti pustii, molipsitoare…
De ce ma urmariti mereu
Si, fie ploaie ori ninsoare,
Va tineti scaï de capul meu?…