In Noul An…

la multi ani!

Sa ganditi, sa actionati si sa reactionati cu intelepciune

Sa iubiti, sa indragiti, sa fiti indragostiti cu pasiune

Sa munciti, sa construiti si sa creati cu succes

Sa iertati, sa eviatati si sa uitati cu usurinta, ce va supara

Sa va ingrijiti de sanatate si sa va doriti sa vi se mareasca familia….

Cu speranta ca urarile mele se vor indeplini, va imbratisez cu drag pe toti…mai ales pe cei „pierduti”…

Madalina

Anunțuri

Din diferite colturi ale lumii… cap.IV

Chiar daca 3P s-a suparat si nu a mai vrut sa te plimbe pe nicaieri…te plimb eu, monchericule Baf…Asa ca….pune centura de siguranta, trage aer adanc in piept si… „let go!”

1. Gradinile Bahai IsraelGradina Bahai Israel2. Barcelona vedere panoramicaBarcelona, in partea stanga aproape d emijloc este Sagrada Familia a lui Gaudi3. Bern ElvetiaBern Elvetia4. Fortareata Stea- Groningen OlandaFortareata in Groningen Olanda5. Insula Lantau Hong KongInsula Lantau Hong Kong6. Kuala Lampur MalaysiaKuala Lampur Malaysia7. New York Central ParkN  ew York Central Park8. Piata Centrala BrusselesPiata Centrala din Brusseles9. Rio de Janeiro BrazilRio de Janeiro Brazil10. Teatrul National BeijingTeatrul national Beijing 1

Teatrul national Beijing

Sa radem…. de mine….

Florin, prietene este pentru tine…

227004_402824386464869_958937991_n

Saptamanile trecute discutam aprins si contradictoriu cu Baf despre „smerenie”…Mandrie intruchipata pana si la mers, ce sunt, refuzam vehement sa admit ca in viata cateodata este bine sa fii macar putin smerit…poate si din simplul fapt ca decenta pe care o ai, te impiedica sa crezi ca le stii pe toate…Dar cum nu exista lupta in care eu sa nu fiu prezenta si daca nu este nici o lupta, creez una…nu voiam sa recunosc intelepciunea celor spuse de Baf si pace!

A trecut Craciunul si dintre toate cate le-am facut m-a nemultumit crema pentru rulada…si nu a fost prima data cand o „stalceam”…Eu, aia care le stie pe toate in materie de prajituri si dulciuri in general, eu aia de a carei nas pe sus, purtat pe merit credeam eu…nu mai incapeau nici pasarile pe cer….ei bine, „eu, aia…” nu reuseam cremele….

„E prost untul!”, „E de slaba calitate margarina!” „cred ca zaharul nu mai e ce a fost….”, „a fost diferenta de temperatura intre ingrediente…”….ohohoooo si cate alte explicatii nu au existat…dar nici una legata de proasta prelucrare…deh! Eu sunt aia care le stie pe toate!

ieri, intr-un anumit context am cunoscut o persoana oarecare…fara sa fie „doamna X” sau „doamna Y” sau cine stie ce de capul ei….o persoana normala cu un serviciu care unora li s-ar parea umilitor, o femeie ce nu trada subt nici o forma vreo stiinta avansata in vreun domeniu dar cu care nu m-am sfiit sa intru in discutie(de fapt eu nu am retineri de snob…sunt persoana ce gaseste un subiect de dicutie in orice imprejurare si cu oricine) Ei si de la aceasta persoana am aflat cheia…secretul pierdut in uitare al reusitei retetei de crema…. zambiti va rog….

Azi am facut cremele  pentru dulciurile de Anul Nou si au iesit ca prin farmec toate…

Prietene Baf, sa nu te mai feresti de acum in a ma lasa sa „o iau personal” chiar daca sar in sus de zece poste, chiar daca reactionez ca un batalion de razvratiti…lasa-ma sa inebunesc si fii sigur ca dupa ce ma voi calma si la timpul potrivit, imi voi recunoste greseala….

O zi buna tuturor si LA MULTI ANIIIIIIIII!!!!!!!

Studiu de caz….reincalzirea ciorbei…

cu fara....

Fara sa-mi dau seama de ce si cum m-a dus gandul zilele astea la „reincalzitul ciorbei” si tot alaiul de discutii ce preced actiunea si inevitabil la faptul ca o astfel de concluzie te poate determina sa „consumi numai prospaturi”…
Pai daca toata lumea spune” ciorba reincalzita” nu mai e ca cea proaspat facuta m-am gandit sa vad daca e asa sau nu, cel putin in cazul meu…altele ma lasa rece, le parcurg doar din curiozitate…
In primul rand cred ca totul tine de cat esti de gurmand… sau cat de mult iti place ciorba…apoi si ciorba e de mai multe feluri…

Sa spunem ca e din carne….pai…?! de ce sa nu o incalzesc? daca e bine infierbantata, se moaie si carnita iar savoarea e aceeasi…practic nu se pierde nimic, ba mie mi se pare chiar mai buna…

Cea de burta….ih! nu-mi place deloc! nu am facut, nu am mancat, nu-mi place ca idee…nu-mi place ca aspect…

Cea de fasole…wow! condimentata adecvat….e o nebunie…chiar si rece….deci?!

Cea din cartofi…ei…asta e! daca o faci proaspata…cu leustean si dreasa cu smantana….e dementiala dar rece…nu prea merge…iar reincalzita….ih! are miros si gust de laturi…bingo!

In concluzie…daca te simti cartof…incearca sa faci ciorba proaspata mereu…

Si ca sa nu fiu cu totul impotriva curentului am sa spun si eu ca mai bine lasi ciorba nefacuta…oricum e bataie de cap cu ea…trebuie potrivita de sare, de otet(zeama de lamaie, bors, helas, sare de lamaie…etc…) trebuie legume multe si bine taiate, eventual taitei…trebuie sa dozezi bine verdeata si rosiile…cu alte cuvinte, sa ai mare grija la gust si aspect….si pentru ce atata chin?! La urma urmei tot o ciorba ramane… e o munca fara rost…

Da-i Doamne romanului, mintea cea de pe urma…. 🙂

Tine-ma in suflet si uita-ma!

racele...tu

exista in viata, cate un timp pentru orice lucru…astfel avem parte de unul pentru a uita, pentru a ne bucura, pentru a iubi, pentru a construi, pentru a crea, pentru a astepta, pentru a ierta, pentru a ne ruga…dar cel mai greu este timpul in care te rogi sa uiti…poate pentru ca sunt combinate doua timpuri…

TINE-MA IN SUFLET IN MINTE SI IN BRATE, IUBESTE-MA SI LASA-MA SA TE UIT!

Aikaterine

27 decembrie 2012

O dragoste „ruseasca”…

o dragoste „ruseasca”…totala, pasionala, romantica, care te lasa fara aer…fara ratiune… o lupta cu partea ta din tine cu partea ta din celalalt, o lupta pe care sa o pierzi, dorindu-ti sa o pierzi in saruturi si alint… o fuga si o descoperire, nimic cert, nici un punct pe „i”, o alerta a instinctelor, o joaca tandra, o nebunie a senzatiilor…ADEVAR, INTENSITATE si DORINTA!

Aikaterine

26 decembrie 2012

Dulceata ochilor inchisi…

images (3)

Inchid ochii si intr-o clipa esti aproape
Simt mirosul tau pe care nu l-am mirosit niciodata
Strang in brate, puloverul tau, pe care nu l-am atins niciodata
Inchid ochii si aud vocea ta
Mai limpede ca oricand
Inchid ochii si te simt aproape
De fericire, uit sa respir
Un zgomot necunoscut…
Sunt aici…
Imi strang puloverul in brate
Nu mai este alt miros decat al meu
Durerea ochilor deschisi, ma sufoca…

Aikaterine
26 decembrie 2012

Lumina din viata mea…

 

84a646c67889ec2161420642788495bc Un frig de-ti ingheta nasul, de maini si de picioare nici nu mai putea fi vorba sa le simti…
„Mami…mamiii…am temrinat tema la mate, mi-au inghetat mainile…”
„Doar ti-am spus sa vii in bucatarie…aici macar pot sa fac un pic de caldura cu aragazul. Hai iubita, acusi termin si eu si mergem in pat…Hai, vino si tu aici cu mine…”
M-am asezat pe patutul ingust din bucatarie… „Dumnezeule…grozav mai era patutul acela…ne „certam” sa stam pe el cand venea vorba de asezat la masa ori de facut ceva, ori de scris, desenat…”
Mama…ia-ma si pe mine la Bucuresti, data asta…hai, te rog….Vreau sa vad si eu avioanele si aeroportul…”
„Nu se poate….doar stii…e mult tare de asteptat si tu esti inca mica…poate cand ai sa mai cresti, doar tata o sa mai vina si sa fie vara, imi e frica sa nu racesti….stiu ca iti e dor de el…si mie imi este, dar poate de data asta o sa stea mai mult acasa…da?”
„Bine mami…da…dar veniti cu avionul sau cu trenul?”
„Pai inca nu stiu…sa vedem cat intarzie cursa Tarom si cum avem legaturi, cat de obosit e tata…”
„Poate veniti cu avionul….sa vin la aeroport aici si sa va astept…as putea veni cu Bubu…nu?”
„Ba da…cum sa nu! Veniti amandoi aici”
„De ar ninge mami….abia astept sa ninga, sa pot sa ies cu patinele…acum un an a fost putina gheata…”
Mama terminase deja desenele ce urma sa-l duca in urmatoarea zi…
„Hai! Hai in patut! Hai ca am inghetat si eu…Azi e marti? Da….maine avem apa calda…Maine facem o baita buna si punem pernele electrice in pat, ca sa ne incalzim…”
„Da…mama…cred ca mai am sampon pana vine tata…tu mai ai in al tau?”
„Ma descurc eu….lasa asta…sa ai tu, ca ai perisorul lung si stii ca se incurca mereu…Hai, hai sa mergem ca acusi se ia lumina”
„Hai, hai sa mergem…”
„E randul tau sa faci patul in seara asta…”
„Nu vreau….fa-l tu mami…”ma pisiceam in speranta ca pot obtine o amanare…sau o derogare definitiva…
„Nu, eu l-am facut dimineata…si aseara, in locul tau…” si ma privi cu seriozitate…”Dumnezeule mami…iubita mea, a fost in alta viata…ieri…”
M-am apucat fara nici o tragere de inima sa dau cuvertura deoparte, sa asez pernele, sa scot cele doua plapume din lada recamierului, sa le intind…Ne-am bagat intr-un final in pat, m-am cuibarit in bratele calde ale mamei si razand i-am spus…
„Hai, facem 1,2,3?”…era un fel de ritual vesel, de fiece seara…
„Da….hai….” si razand amandoua incepem sa numaram

„1”
„2”
„3”
„si”…ridicam picioarele simultan iar cand le lasam pe pat, plapumele de pe noi intrau si sub picioare, se forma astfel un fel de strat protector, ca o cizma in care noi ne incalzeam mult mai repede…

Urmatoarea zi, „ziua cu apa calda”, pe seara era o adevarata agitatie prin casa…masina de spalat hodorogea in baie, mama trebaluia prin casa iar eu imi faceam inca temele. Numai bine, pana terminam eu, mama deja avea baia facuta si o pregatea si pe a mea… intotdeauna se spala prima pentru ca pana ce ajung eu in pat, sa-mi incalzeasca locul…”Si era atat de bine…mami….eram copil si ma simteam copil…iti multumesc pentru asta…

In saptamana ce urma trebuia sa vina tata din Africa de Sud si in casa era o vanzoleala strasnica…Mamiticu si mama pregateau mancarea …numai ce-i placea tatei, salata de vinete cu maioneza (le conserva cu grija de toamna…era o adevarata teorie cu ele…) chisca….o aventura intrega insemna procurarea matelor groase de porc pe care le curata cu grija mare, le spala in zeci de ape pana obtinea intestine transparente…salata de boeuf….fara mazare si multe alte mofturi culinare…Bubu se ocupa de vinul natural…facea drumuri la Neamt sau la Podul Turcului, la o cunostinta pe care o platea cu bani si cu tigari si cafea… Era o agitatie de nedescris in jurul sosirii lui…de fapt nu puteau nici unul dintre ei sa uite „cat de slab a venit bietul de el, din primul lui voiaj… nu-l mai cunostea nimeni…si negru si slab…” se vaita Mamiticu in timp ce facea una alta prin bucatarie…Mama facea intotdeauna prajiturile, nelipsitul cozonac cu mac si bineinteles tortul…pai era sarbatoare in toata regula iar tata…rasfatatul…Si merita pentru ca mereu i-a respectat pe socrii lui si i-a ajutat si s-a lipit de ei exact ca un copil…i-a ascultat si a fost un sot bun pentru mama…

In ziua sosirii lui, mama cu Mamiticu au plecat spre Bucuresti inca de pe la miezul noptii iar eu am ramas cu Bubu acasa…Ma simteam tare bine cu el…tinea locul tatalui meu, era bunic…un bunic fantastic…imi repara papusile pe care le schilodeam din curizitate, le punea parul inapoi cu un cui infierbantat in foc, le facea hainute cand ramaneau dezbracate in frigul iernii….”Of! Doamne….bun bunic am mai avut…bunicul perfect….” 
Cat am stat la scoala in acea zi nu am putut sa fiu atenta la nici o ora…invatatoarea si apoi profesoarele stiau fara sa le spuna cineva cand trebuie sa vina tata, stiau din momentul in care ma vedeau total absenta…

Am ajuns acasa unde Bubu mi-a spus ca vor veni, au sunat sa-i asteptam la aeroport….
„Uraaaaa! Mergem la aeroport! Mergem la aeroport!” Ma zbantuiam ca iesita din minti de bucurie….
„Bubu….dar merg incaltata cu patinele….a nins si e si gheata…ma lasi?”
„Da cum sa nu Cuconita….Mergi cum vrei tu…O sa plecam pe la patru fara cinci ca sa ajungem numai bine….ce rost are sa asteptam acolo, in frig…”
Din 10 in 10 minute ma uitam la ceas…si cred ca si el,  la fel insa mie mi se parea tare calm…Pe la patru fara zece, deja imbracata si incaltata m-am prezentat in fata lui…
„Hai sa mergem! Eu nu mai stau….nu mai am rabdare….si apoi pot sa ma dau cu patinele pe acolo pana vine avionul…stii e aleea aia…se mai duc copii acolo….hai Bubule….haaaaaaaai….te rog…”
„Bine mai copchil….m-ai ametit de cap….Hai….dar sa nu racesti ca am discutii cu mama-ta si o sa vina iar tanti Avadanei sa-ti faca injectii…”
La amintirea injectiilor pe care le facusem de fapt pe la trei ani dar inca nu trecusem peste „trauma” si nu renuntasem nici la”protest”, adica la lipsa de salut pentru vecina care mi le facuse…m-am mai linistit putin….in sensul ca m-am asezat pe un scaun spunand imbufnata…
„Eu sunt gata de zece minute si daca mai stau in casa la caldura, imbracata si apoi ies afara, chiar am sa racesc….mai bine, hai sa mergem….”
Privindu-ma cu intelegere, zambind, isi puse cizmele si haina…
„Hai….iesi tu prima, ca sa incui eu….”

Am zburat pana la aeroport….de fapt pana aproape de aeroport pentru ca prevazator cum era, bunicul meu, „mesterise” ceasul…adica il fixase cu jumatate de ora mai putin pentru a ma impiedica sa stau in frig, asteptand, zeci de minute….Singura problema a fost ca de asta a uitat si el….in asa fel incat ne-am intalnit pe drum cu cei mult asteptati….
Printre lumea de pe drum, la ora la care, iarna, se ingana ziua cu noaptea, am trecut val vartej pe langa tata, ignorandu-l total si m-am aruncat direct in bratele mamei…
„Ti-au inghetat mainile in manusi, mami….da-mi mie sa te ajut la bagaj….A….”si ca printr-un miracol, mi-am adus aminte de tata, dar fara sa ma dezlipesc de mama…” dar tata…??? Tata…unde este?!”

Te iubesc mami…lumina din viata mea….Astazi, in loc de tort….Domnul sa te odihneasca in pace ! Si….iarta-ma!”

Aikaterine
24 octombrie 2012

O poveste fara rost…

Cateodata, Mosul, mai aduce si povesti…eu i-am dat o prajitura si l-am rugat sa ma ajute sa pastrez prietenii care stiu sa tina la mine…cam atat…o parte din restul dorintelor, pot sa mi le indeplinesc singura iar la celelalte nu mai indraznesc nici macar  sa ma gandesc… 

Motto:

„A fost odata ca-n povesti
A fost ca niciodata,
Din rude mari imparatesti
O prea frumoasa fata

Si era una la parinti
Si mandra-n toate cele,
Cum e Fecioara intre Sfinti
Si LUNA intre stele”

A fost odata ca niciodata ca de nu ar fi fost nu s-ar fi povestit, o mica printesa, frumoasa, vesela si dragalasa pe care o chema Alina…

Alina, era rasfatata parintilor si a bunicilor si a rudelor, cunoscutilor si tuturor celor care o cunosteau…era atat de dulcica incat nimeni nu-i rezista si astfel crescu inconjurata de multa, multa dragoste, in puf, matasuri si catifele aduse de peste mari si tari…

Dar Alina noastra crescand, se transforma intr-o domnisoara superba si pe masura ce crestea, se facea tot mai frumoasa, parintii si bunicii o pazeau tot mai tare, voiau sa o pastreze pentru un print din neam mare, ca si ea…
Insa Alina, tanara si plina de viata, voia sa traiasca, sa cunoasca lumea, oamenii si mai mult de atat, sa se indragosteasca si nu stia cum…pana ce intr-o zi cunoscu un porumbel ce ii promise ca ii va povesti despre locurile pe unde a umblat…Fericita, printesa, il asculta vrajita cum povestestea si gandea cu bucurie ca intr-o buna zi va ajunge si ea sa cunoasca acele locuri indepartate…

Intr-o buna zi, porumbelul incepu sa-i povesteasca despre un print din tari indepartate, un print din neam ales si cu care ea semana, ba mai mult aveau acelasi nume…pe acel print il chema Alin…Si-i povestea porumbelul cat de frumos, destept, viteaz si bun este acest print, pana cand mandra noastra printesa, prinse drag de print, fara ca macar sa-l fi vazut…

Ca sa-l cunoasca mai bine, il ruga pe porumbel sa-i duca, printului, un mesaj de la ea…apoi printul ii trimise si el un mesaj si tot asa, in fiecare zi, pana ce printesa noastra se indragosti tare, tare, de print…chiar si el parea a fi indragostit de ea…
Dupa ani de trimis mesaje prin porumbelul calator, Alina voia ca printul sa vina la ea  ca sa se cunoasca mai bine dar…Alin tot intarzia, ba i se imbolnavea un parinte, ba avea razboi in regat, ba pleca in alta parte, ba isi ajuta fratii, ba una, ba alta…

Intr-un final, printul ii promise ca intr-o toamna va veni si vor povesti si se vor cunoaste pe indelete, numai ca…printul veni in regatul Alinei dar intalni o slujnicuta deghizata in printesa, ce-i cazu draga si nu mai ajunse la printesa adevarata…
De suparare si mandrie ranita, printesa, isi smulse inima din piept si isi promise ca niciodata, dar niciodata sa nu mai iubesca pe nimeni! Apoi se inchise in turnul castelului ei si isi planse soarta asteptand cu nerabdare sa ajunga intr-o viata viitoare pentru a-l intalni iarasi pe dragul ei Alin…In lunile de toamna si in cele reci, de iarna, plansul ei se mai aude si acum, cateodata, prin munti…

La portile castelului au ramas doar „carcotoii batrani” care povesteau vrute si nevrute inventand povesti si balade care mai de care, fara ca nici unul dintre ei sa cunoasca adevarata lor poveste… poate doar nevinovatia pe care si-o striga Alin…

Printul Alin nu s-a mai intalnit cu printesa noastra dar nici cu slujnicuta deghizata, nu a ramas…cand si-a dat seama ca facuse o alegere gresita era prea tarziu, printesa Alina deja nu mai era… De atunci si el umbla singur prin lume, cerand imbratisari si alinturi de la femei usoare, numai sa uite de Alina…le compune poezii si cantece, gandindu-se la printesa lui pe care nu a inteles-o si pe care nu a avut curajul sau poate doar nu a stiut sa o iubeasca…

Aikaterine

24 decembrie 2012

Cine moare?

speranta

 

Am gasit aceasta poezie a lu Pablo Neruda si am zambit citind-o…Mi-am amintit ca am spus cuiva odata ca „ma agit” pentru ca „sunt vie”….

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii
cine nu-si schimba existenta,
cine nu risca sa construiasca ceva nou
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe „i” in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine
nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine
nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile
„responsabile”. Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si
detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras
si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca
„A FI VIU” cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida.
Totul depinde de cum o traim…
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie.
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale.
Daca va fi sa furi, fura o sarutare.
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi…