Cine moare?

speranta

 

Am gasit aceasta poezie a lu Pablo Neruda si am zambit citind-o…Mi-am amintit ca am spus cuiva odata ca „ma agit” pentru ca „sunt vie”….

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii
cine nu-si schimba existenta,
cine nu risca sa construiasca ceva nou
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe „i” in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine
nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine
nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile
„responsabile”. Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si
detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras
si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca
„A FI VIU” cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida.
Totul depinde de cum o traim…
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie.
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale.
Daca va fi sa furi, fura o sarutare.
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi…

 

Reclame

Un gând despre „Cine moare?”

  1. Mare pisicher nea Pablo asta si mare dreptate are. Daca mai zicea si de jumatatea cealalta a cercului vicios in care pe nesimtite intram cea mai mare parte dintre noi ar fi fost perfect. Pentru ca asa este, chimia noastra interna ne schimba mereu cate-un pic imbatranindu-ne, iar imbatranirea umbla la psihic care la randul lui influenteaza chimia si astfel cercul se inchide. Gandurile devin astfel materiale si numai cine reuseste sa le dreseze poate rupe pe o durata mai mica sau mai mare acel cerc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s