O poveste fara rost…

Cateodata, Mosul, mai aduce si povesti…eu i-am dat o prajitura si l-am rugat sa ma ajute sa pastrez prietenii care stiu sa tina la mine…cam atat…o parte din restul dorintelor, pot sa mi le indeplinesc singura iar la celelalte nu mai indraznesc nici macar  sa ma gandesc… 

Motto:

„A fost odata ca-n povesti
A fost ca niciodata,
Din rude mari imparatesti
O prea frumoasa fata

Si era una la parinti
Si mandra-n toate cele,
Cum e Fecioara intre Sfinti
Si LUNA intre stele”

A fost odata ca niciodata ca de nu ar fi fost nu s-ar fi povestit, o mica printesa, frumoasa, vesela si dragalasa pe care o chema Alina…

Alina, era rasfatata parintilor si a bunicilor si a rudelor, cunoscutilor si tuturor celor care o cunosteau…era atat de dulcica incat nimeni nu-i rezista si astfel crescu inconjurata de multa, multa dragoste, in puf, matasuri si catifele aduse de peste mari si tari…

Dar Alina noastra crescand, se transforma intr-o domnisoara superba si pe masura ce crestea, se facea tot mai frumoasa, parintii si bunicii o pazeau tot mai tare, voiau sa o pastreze pentru un print din neam mare, ca si ea…
Insa Alina, tanara si plina de viata, voia sa traiasca, sa cunoasca lumea, oamenii si mai mult de atat, sa se indragosteasca si nu stia cum…pana ce intr-o zi cunoscu un porumbel ce ii promise ca ii va povesti despre locurile pe unde a umblat…Fericita, printesa, il asculta vrajita cum povestestea si gandea cu bucurie ca intr-o buna zi va ajunge si ea sa cunoasca acele locuri indepartate…

Intr-o buna zi, porumbelul incepu sa-i povesteasca despre un print din tari indepartate, un print din neam ales si cu care ea semana, ba mai mult aveau acelasi nume…pe acel print il chema Alin…Si-i povestea porumbelul cat de frumos, destept, viteaz si bun este acest print, pana cand mandra noastra printesa, prinse drag de print, fara ca macar sa-l fi vazut…

Ca sa-l cunoasca mai bine, il ruga pe porumbel sa-i duca, printului, un mesaj de la ea…apoi printul ii trimise si el un mesaj si tot asa, in fiecare zi, pana ce printesa noastra se indragosti tare, tare, de print…chiar si el parea a fi indragostit de ea…
Dupa ani de trimis mesaje prin porumbelul calator, Alina voia ca printul sa vina la ea  ca sa se cunoasca mai bine dar…Alin tot intarzia, ba i se imbolnavea un parinte, ba avea razboi in regat, ba pleca in alta parte, ba isi ajuta fratii, ba una, ba alta…

Intr-un final, printul ii promise ca intr-o toamna va veni si vor povesti si se vor cunoaste pe indelete, numai ca…printul veni in regatul Alinei dar intalni o slujnicuta deghizata in printesa, ce-i cazu draga si nu mai ajunse la printesa adevarata…
De suparare si mandrie ranita, printesa, isi smulse inima din piept si isi promise ca niciodata, dar niciodata sa nu mai iubesca pe nimeni! Apoi se inchise in turnul castelului ei si isi planse soarta asteptand cu nerabdare sa ajunga intr-o viata viitoare pentru a-l intalni iarasi pe dragul ei Alin…In lunile de toamna si in cele reci, de iarna, plansul ei se mai aude si acum, cateodata, prin munti…

La portile castelului au ramas doar „carcotoii batrani” care povesteau vrute si nevrute inventand povesti si balade care mai de care, fara ca nici unul dintre ei sa cunoasca adevarata lor poveste… poate doar nevinovatia pe care si-o striga Alin…

Printul Alin nu s-a mai intalnit cu printesa noastra dar nici cu slujnicuta deghizata, nu a ramas…cand si-a dat seama ca facuse o alegere gresita era prea tarziu, printesa Alina deja nu mai era… De atunci si el umbla singur prin lume, cerand imbratisari si alinturi de la femei usoare, numai sa uite de Alina…le compune poezii si cantece, gandindu-se la printesa lui pe care nu a inteles-o si pe care nu a avut curajul sau poate doar nu a stiut sa o iubeasca…

Aikaterine

24 decembrie 2012