Lumina din viata mea…

 

84a646c67889ec2161420642788495bc Un frig de-ti ingheta nasul, de maini si de picioare nici nu mai putea fi vorba sa le simti…
„Mami…mamiii…am temrinat tema la mate, mi-au inghetat mainile…”
„Doar ti-am spus sa vii in bucatarie…aici macar pot sa fac un pic de caldura cu aragazul. Hai iubita, acusi termin si eu si mergem in pat…Hai, vino si tu aici cu mine…”
M-am asezat pe patutul ingust din bucatarie… „Dumnezeule…grozav mai era patutul acela…ne „certam” sa stam pe el cand venea vorba de asezat la masa ori de facut ceva, ori de scris, desenat…”
Mama…ia-ma si pe mine la Bucuresti, data asta…hai, te rog….Vreau sa vad si eu avioanele si aeroportul…”
„Nu se poate….doar stii…e mult tare de asteptat si tu esti inca mica…poate cand ai sa mai cresti, doar tata o sa mai vina si sa fie vara, imi e frica sa nu racesti….stiu ca iti e dor de el…si mie imi este, dar poate de data asta o sa stea mai mult acasa…da?”
„Bine mami…da…dar veniti cu avionul sau cu trenul?”
„Pai inca nu stiu…sa vedem cat intarzie cursa Tarom si cum avem legaturi, cat de obosit e tata…”
„Poate veniti cu avionul….sa vin la aeroport aici si sa va astept…as putea veni cu Bubu…nu?”
„Ba da…cum sa nu! Veniti amandoi aici”
„De ar ninge mami….abia astept sa ninga, sa pot sa ies cu patinele…acum un an a fost putina gheata…”
Mama terminase deja desenele ce urma sa-l duca in urmatoarea zi…
„Hai! Hai in patut! Hai ca am inghetat si eu…Azi e marti? Da….maine avem apa calda…Maine facem o baita buna si punem pernele electrice in pat, ca sa ne incalzim…”
„Da…mama…cred ca mai am sampon pana vine tata…tu mai ai in al tau?”
„Ma descurc eu….lasa asta…sa ai tu, ca ai perisorul lung si stii ca se incurca mereu…Hai, hai sa mergem ca acusi se ia lumina”
„Hai, hai sa mergem…”
„E randul tau sa faci patul in seara asta…”
„Nu vreau….fa-l tu mami…”ma pisiceam in speranta ca pot obtine o amanare…sau o derogare definitiva…
„Nu, eu l-am facut dimineata…si aseara, in locul tau…” si ma privi cu seriozitate…”Dumnezeule mami…iubita mea, a fost in alta viata…ieri…”
M-am apucat fara nici o tragere de inima sa dau cuvertura deoparte, sa asez pernele, sa scot cele doua plapume din lada recamierului, sa le intind…Ne-am bagat intr-un final in pat, m-am cuibarit in bratele calde ale mamei si razand i-am spus…
„Hai, facem 1,2,3?”…era un fel de ritual vesel, de fiece seara…
„Da….hai….” si razand amandoua incepem sa numaram

„1”
„2”
„3”
„si”…ridicam picioarele simultan iar cand le lasam pe pat, plapumele de pe noi intrau si sub picioare, se forma astfel un fel de strat protector, ca o cizma in care noi ne incalzeam mult mai repede…

Urmatoarea zi, „ziua cu apa calda”, pe seara era o adevarata agitatie prin casa…masina de spalat hodorogea in baie, mama trebaluia prin casa iar eu imi faceam inca temele. Numai bine, pana terminam eu, mama deja avea baia facuta si o pregatea si pe a mea… intotdeauna se spala prima pentru ca pana ce ajung eu in pat, sa-mi incalzeasca locul…”Si era atat de bine…mami….eram copil si ma simteam copil…iti multumesc pentru asta…

In saptamana ce urma trebuia sa vina tata din Africa de Sud si in casa era o vanzoleala strasnica…Mamiticu si mama pregateau mancarea …numai ce-i placea tatei, salata de vinete cu maioneza (le conserva cu grija de toamna…era o adevarata teorie cu ele…) chisca….o aventura intrega insemna procurarea matelor groase de porc pe care le curata cu grija mare, le spala in zeci de ape pana obtinea intestine transparente…salata de boeuf….fara mazare si multe alte mofturi culinare…Bubu se ocupa de vinul natural…facea drumuri la Neamt sau la Podul Turcului, la o cunostinta pe care o platea cu bani si cu tigari si cafea… Era o agitatie de nedescris in jurul sosirii lui…de fapt nu puteau nici unul dintre ei sa uite „cat de slab a venit bietul de el, din primul lui voiaj… nu-l mai cunostea nimeni…si negru si slab…” se vaita Mamiticu in timp ce facea una alta prin bucatarie…Mama facea intotdeauna prajiturile, nelipsitul cozonac cu mac si bineinteles tortul…pai era sarbatoare in toata regula iar tata…rasfatatul…Si merita pentru ca mereu i-a respectat pe socrii lui si i-a ajutat si s-a lipit de ei exact ca un copil…i-a ascultat si a fost un sot bun pentru mama…

In ziua sosirii lui, mama cu Mamiticu au plecat spre Bucuresti inca de pe la miezul noptii iar eu am ramas cu Bubu acasa…Ma simteam tare bine cu el…tinea locul tatalui meu, era bunic…un bunic fantastic…imi repara papusile pe care le schilodeam din curizitate, le punea parul inapoi cu un cui infierbantat in foc, le facea hainute cand ramaneau dezbracate in frigul iernii….”Of! Doamne….bun bunic am mai avut…bunicul perfect….” 
Cat am stat la scoala in acea zi nu am putut sa fiu atenta la nici o ora…invatatoarea si apoi profesoarele stiau fara sa le spuna cineva cand trebuie sa vina tata, stiau din momentul in care ma vedeau total absenta…

Am ajuns acasa unde Bubu mi-a spus ca vor veni, au sunat sa-i asteptam la aeroport….
„Uraaaaa! Mergem la aeroport! Mergem la aeroport!” Ma zbantuiam ca iesita din minti de bucurie….
„Bubu….dar merg incaltata cu patinele….a nins si e si gheata…ma lasi?”
„Da cum sa nu Cuconita….Mergi cum vrei tu…O sa plecam pe la patru fara cinci ca sa ajungem numai bine….ce rost are sa asteptam acolo, in frig…”
Din 10 in 10 minute ma uitam la ceas…si cred ca si el,  la fel insa mie mi se parea tare calm…Pe la patru fara zece, deja imbracata si incaltata m-am prezentat in fata lui…
„Hai sa mergem! Eu nu mai stau….nu mai am rabdare….si apoi pot sa ma dau cu patinele pe acolo pana vine avionul…stii e aleea aia…se mai duc copii acolo….hai Bubule….haaaaaaaai….te rog…”
„Bine mai copchil….m-ai ametit de cap….Hai….dar sa nu racesti ca am discutii cu mama-ta si o sa vina iar tanti Avadanei sa-ti faca injectii…”
La amintirea injectiilor pe care le facusem de fapt pe la trei ani dar inca nu trecusem peste „trauma” si nu renuntasem nici la”protest”, adica la lipsa de salut pentru vecina care mi le facuse…m-am mai linistit putin….in sensul ca m-am asezat pe un scaun spunand imbufnata…
„Eu sunt gata de zece minute si daca mai stau in casa la caldura, imbracata si apoi ies afara, chiar am sa racesc….mai bine, hai sa mergem….”
Privindu-ma cu intelegere, zambind, isi puse cizmele si haina…
„Hai….iesi tu prima, ca sa incui eu….”

Am zburat pana la aeroport….de fapt pana aproape de aeroport pentru ca prevazator cum era, bunicul meu, „mesterise” ceasul…adica il fixase cu jumatate de ora mai putin pentru a ma impiedica sa stau in frig, asteptand, zeci de minute….Singura problema a fost ca de asta a uitat si el….in asa fel incat ne-am intalnit pe drum cu cei mult asteptati….
Printre lumea de pe drum, la ora la care, iarna, se ingana ziua cu noaptea, am trecut val vartej pe langa tata, ignorandu-l total si m-am aruncat direct in bratele mamei…
„Ti-au inghetat mainile in manusi, mami….da-mi mie sa te ajut la bagaj….A….”si ca printr-un miracol, mi-am adus aminte de tata, dar fara sa ma dezlipesc de mama…” dar tata…??? Tata…unde este?!”

Te iubesc mami…lumina din viata mea….Astazi, in loc de tort….Domnul sa te odihneasca in pace ! Si….iarta-ma!”

Aikaterine
24 octombrie 2012

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s