Alergand prin viata desculta…

apa

Ploua torential, o vreme cainioasa si aspra, de toamna, a unui octombrie negru…Ne intalnisem pentru ca trebuia sa mergem impreuna la un botez iar el voia sa vorbim despre ce s-a intamplat… „Ma intreaba in continu lumea si nu stiu ce sa spun…imi e rusine sa spun, da! tatal iubitei mele… trebuie sa ma intelegi…nu sunt chiar oricine in orasul acesta…ne cunoaste multa lume…chiar multa, doar stii cine a fost tata”

Ma uitam pierduta la el…era el, tatal lui, mandria lor mai erau cunostintele, gura lumii si cam atat…Eu?! Eu…eu nu mai eram pe nicaieri…Necazul meu, nenorocirea familiei mele nu era pe nicaieri…

Si am avut puterea sa-i dau dreptate… „Bine, dragule, stiu ca ai dreptate dar eu nu am nici o vina, doar stii asta…si mai stii ca nici unul dintre noi nu are nici o vina….nici chiar tata…am fost acolo, am lucrat acolo, actele contabile erau in grija mea, eu le faceam, eu ma ocupam de ce au spus toti ca nu a  existat vreodata…si…si tu stii asta!”

„Toate astea le stim noi dar nu ne crede nimeni, pe mine nu ma crede nimeni…imi spun ca inteleg dar le vad privirea si apoi nici nu vreau sa incep sa ma disculp in fata tuturor…nu am de ce! Eu termin dreptul voi fi avocat sau mai mult de atat…stii ca am nevoie de un dosar curat!” si a intors capul privind incruntat si nervos padurea…

Da…nu ai de ce sa te disculpi….mda…” 

Niciodata, Magura nu fusese atat de rosie, eram obisnuita sa vad frunzele salcamilor cazute in ploaie, galbene si subtiri insa acum mi se parea ca padurea ce o stiam desfrunzita si-a acoperit goliciunea cu o panza rosie…Probabil mi se parea…

Lacrimile mi se scurgeau din ochi fara sa-mi dau seama ca plang…ma uitam la el, as fi vrut sa gasesc macar o umbra a barbatului de care ma indragostisem, macar un gest, macar o privire, o vorba…ma intrebam, in gand, nedumerita…”Unde e iubitul meu? Dragul meu…cel cu care urma sa ma casatoresc la anul…”

„Ai zis ceva?” m-a intrebat fara ca ochii lui negri, altadata, atat de pasionali, sa se opresca vreo secunda asupra-mi…”Stii eu cred ca cel mai bine ar fi sa facem o pauza sau sa ne gandim serios la o despartire…Stii ca pentru o relatie normala e nevoie de doi care vor….eu…eu nu mai vreau iar tu ai sa ai altele pe cap de acum si nu cred ca o sa-ti mai trebuiasca o relatie…” Un discurs strain, fara nimic cunoscut, intim…cald…nici un gest, nici o privire macar…devenise deodata, strainul de care eram inca, foarte indragostita…

„Pai vorbeam despre nun….da…ai dreptate…nu are rost…ce a fost ramane in trecut!” Imi impuneam sa fiu rationala, sa uit de mandria ce mereu apare din impuls si face numai rele…Voiam sa pot sa fiu in alta parte, sa uit ca venisem cu gandul ca dupa botez si dupa un pic de somn, maine dimineata voi fi sarutata in timp ce ma pisiceam in bratele lui calde, asa cum ne incepeam mereu diminetile de dragoste… „Trebuie sa ma obisnuiesc, cu…a fost” O lupta demna de oameni mari, puternici…

M-am ridicat incercand sa ma tin bine pe picioarele ce le simteam din gelatina si care din pacate ma tradasera, mintea mi se blocase, obrajii imi ardeau, ochii ma intepau iar nodul din gat nu ma lasa sa respir pana la capat…”si…nu vreau sa plang! Madalina, NU PLANGE! nu e demn!” 

„Transmite celorlalti salutari din partea mea si tot ce e mai bun…acum cred ca am sa plec…” Ma razgandesc si vreau sa-i mai spun ceva…”Dane…de fapt…lasa asa!” se inecase undeva intre minte si voce tot ce voiam sa-i mai zic si singurul lucru ce am putut sa-l mai spun a fost… „Sa fii fericit!” am tras aer in piept, mi-am alungat cu toata forta paralizia temporara, m-am ridicat si am iesit…in ploaie…o ploaie ce m-a racorea…o simteam ca pe o prietena, o binecuvantare de sus…era ce imi doream. Am plecat pe jos, pe un drum fara trotuar, in curbe, pe marginea padurii, in noapte, pe langa masini cu soferi ce uimiti si precauti ma claxonau…

Ma rodeau pantofii… ca de obicei, m-as fi descaltat…ca de obicei, dar eu nu mai eram…eu… nici situatia aceea nu era una cu care sa fiu obisnuita…

O masina ce venea din spatele meu, a oprit, o portiera s-a deschis si o voce cunoscuta „Mada, hai urca…ai sa racesti. Ce te-a apucat?” Am urcat in masina, m-am descaltat si m-am gandit ca acela este primul „de obicei” pe care il transferasem in noua mea viata…

Da…am pornit in noua mea viata…desculta…habar nu aveam inca, in cate cioburi aveam sa ma tai…..si nu a fost nimeni sa-mi vindece ranile…

Aikaterine

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s