Bunicul meu…

Am avut nevoie de un act si fara nici o tragere de inima am inceput marea scormoneala prin hartii…mai demult asta era ocupatia mamei pentru ca ea avea in primul rand, rabdarea necesara apoi mare parte din hartii erau adunate de ea…asa ca mereu trebuia sa fie cu bagare de seama cand altcineva se atingea de mica ei comoara. Cand spun hartii ma refer generic la o colectie impresionanta de taieturi din ziare si reviste vechi, modele de broderii creatie proprie sau copiate, retete copiate de peste tot, plus dosare intregi de acte de tot felul…
Timp de un sfert de ora m-am uitat descurajata si pierduta la maldarul de dosare prin care ar fi trebuit sa scormonesc….of grea povara!
In fine…cand nu ai incotro…asta este! Pana la urma, tot e bine, abia le ordonez si stiu care cum si de unde…pana acum nu am avut nici nevoie, nici dorinta, nici putere sa umblu prin ele…nici acum nu ma simt prea confortabil…dar…cum spuneam, nu am incotro.
Printre toate deschid un dosar cartonat, maron, vechi, vechi tare, il stiam

ca fiind a lui Bubu…Intre toate actele vechi, chitante, cupoane de pensie, decizii de pensionare, contracte de imprumut pe la CAR, gasesc o cerere adresata unui sef de asociatie de locatari, datata cu 1-09-1985…textul, fara importanta, ruga sa fie adaugata o persoana la plata intretinerii, insa sfarsitul m-a facut sa rad cu lacrimi…pentru ca orice scrisoare trebuia incheiata cu „traisca prtidul si conducatorul iubit” ori ceva asemanator, bunicul meu a gasit o formula de mijloc astfel mica lui cerere se incheia cu „traisca lupta pentru pace!”
In timp ce-i citeam cererea, tatei, si-a amintit cum intr-un an, il ajunse randul pe bunicul meu sa faca o informare politica pe care o tot amanase pe motiv ca nu stie sa scrie ceva din care sa se inteleaga „mareata lupta a comunismului si a tovarasului”…in fine, a incercat vreun an jumate sa joace rolul nepriceputului, a nestiutorului pana ce intr-o zi s-a intalnit cu activistul de partid care fara nici o retinere i-a amintit ca …”eu sa fiu in locul dumneavoastra as fi mai implicat si mult mai interesat, mai ales ca aveti si baiatul si ginerele marinari…lipsa dumneavoastra de aport, uneori si de prezenta, la sedintele de partid se poate interpreta nu foarte convenbil pentru dumneavoastra…aveti grija domnule…”
Naucit de situatie si cu frica de a nu provoca vreun rau copiilor, la urmatoarea sedinta de partid, s-a prezentat printre primii si nu doar atat, dar a si fost deacord sa faca o informare politica…Si s-a apucat de scris, cu o saptamana inainte de sedinta… scria trei randuri, rupea hartia, mai scria un paragraf, iar rupea hartia…un calvar…se apropia ziua sedintei si el nu era nici la jumate cu informarea…dar pana la urma,intr-o noapte, insotit de o sticla de vin, cu doua zile inainte de sedinta… a facut-o…Dimineata, istovit ii intinde mamei mele hartiile sa le citeasca si ea sa vada cum suna… Si suna….a puscarie curata, mazilire a intregii familii…Informarea lui era o insiruire de nemultumiri si sugestii si opinii si critici la adresa partidului si a administratiei locale si a tuturor…o adevarata catastrofa, de care el era foarte multumit…
Timp de jumatate de zi, mama a incercat impreuna cu tata sa-l convinga ca nu este bine ca nu a scris cum trebuia ca nu se poate citi asa ceva si toate astea inafara casei pentru ca eram „supravegheati”… Intr-un final au reusit sa-l determine sa renunte la informarea lui politica si pentru ca refuza categoric sa faca alta, in noaptea ce a urmat i-au facut ai mei o informare nou, nouta, asa cum trebuia sa fie…
A doua zi dimineata a citit-o inainte de a pleca de acasa si cand a vazut el ce trebuie sa prezinte in fata tuturor a izbucnit intr-o remarca „Voi sunteti nebuni, mai copchii! Eu nu citesc asta! Mai bine nu ma duc! Gata! Nu ma duc!” Si s-a dus pana la urma dar a dat-o unui vecin sa o citeasca pretextand ca-l doare o masea….
Imi amintesc de multe ori cum ma lua pe genunchi, in garaj pentru ca acolo era sigur ca nu ne aude nimeni, si-mi povestea despre unchii, tatal si toate rudele noastre care au luptat impotriva comunismului, imi spunea despre fratii strabunicilor cum erau legionari si ce insemna asta…cum sora lui, omorata de altfel de securitate, s-a suparat pe el ca nu a vrut sa-i faca rost de o pusca pentru miscarea lor de rezistenta…
Imi amintesc de el cum in deznadejdea neputintei si din dorinta de a reactiona totusi intr-un fel fara sa faca rau celor din jur, scuipa in fiecare seara televizorul, cand aparea tovarasul…Ceea ce in semna un gest extrem pentru ca eu nu l-am auzit injurand niciodata, nici tipand la cineva, nici purtandu-se altfel decat cuviincios, asta era singurul lucru urat pe care il facea si il facea cu regularitate, parca cu o placere vinovata, aducand-o in pragul disperarii pe biata mea bunica ce trebuia sa stearga la prima ora dimineata de dimineata, ecranul televizorului, de frica sa nu vina cineva in vizita si sa-l vada…parca mare lucru avea cineva de vazut, dar frica…
Imi amintesc de el cum purta intotdeauna in buzunarul de la piept o iconita de la o manastire din Neamt sau cum canta incet cate un cantec popular vechi in timp ce facea treaba sau cum o dadea negresit afara din bucatarie pe bunica mea, cand de sarbatori, ispravea de pregatit mancarea si dulciurile, pentru ca el sa spele vasele si sa faca curatenie in timp ce Mamiticu se coafa, isi facea unghiile si se pregatea fie pentru mers la Inviere fie pentru noaptea de Anul Nou sau Craciun.
Imi amintesc de el cu cata hotarare m-a dus la biserica sa ma impartasesc intr-un post al Craciunului, printr-o zapada cat mine de inalta si cat l-a bombanit Mamiticu cand m-a vazut acasa invelita practic in zapada si inghetata de frig…Dar ce frumoasa este amintirea asta…vad in ochi luminile din biserica si lingurita de argint a preotului care mi-a dat impartasania…
Imi amintesc de el cum ma trata mereu ca pe un baiat mare si imi dadea sarcini in consecinta…fie sa-i tin o bucata de fier, ca o nicovala, pentru ca el sa gaureasca nu mai stiu ce, fie sa ii dau o unealta sau alta…Uneori parca ne jucam amandoi numai ca existau situatii in care din joaca noastra eu ieseam cu cate o rana iar finalul era incununat de reprosurile aspre ale protectoarei mele bunici…
Imi amintesc de el cum nu exista ceva ce sa nu poata face, sau ceva ce sa-i stea in cale atunci cand voia sa realizeze una alta, sau cum repara tot prin casa, chiar daca nu se pricepea…facea cum credea ca trebuie si intotdeauna iesea totul bine….
Mi-l amintesc , cu cata tristete povestea despre sabia lui de Toledo, pe care i-au confiscat-o comunistii, fara ca macar sa intocmeasca cineva un proces verbal sub pretextul de a-l apara de repercursiuni sau cum povestea despre copilaria lui trista si despre joaca cu tiganeii ce poposeau cu caravana in fiecare vara, in apropierea casei lui…
Mi-l amintesc amarat de situatia grea din tara…suparat pe lipsurile pe care de bine de rau noi nu prea le resimteam insa restul oamenilor din jur….Mereu regret ca nu a mai apucat sa traiasca pana a fost indepartat Ceausescu, inca 8 luni daca avea sa mai traisca, avea sa-si vada visul cu ochii…dar…nu a fost sa fie…Si poate ca un pansament pentru acest regret mi-am spus mereu ca el ne-a scapat de Ceausescu, l-a luat cu el…
Scriind despre Bubu si despre mama si Mamiticu si toti ceilalti care m-au iubit si pe care i-am pierdut imi dau seama ca intreaga mea lume fericita in care traiam s-a mutat dincolo…toti cei dragi mie sunt acum acolo si ma asteapta… poate de aceea nu reusesc sa gasesc, sa construiesc, sa ridic o lume fericita pentru mine aici…poate eu sunt acolo…

Aikaterine
ianuarie 2013

Reclame

9 gânduri despre „Bunicul meu…”

  1. Madlene draga, am vaga impresie ca prea mult te gandesti la trecut si la oamenii tai dragi tie, ce au plecat din lumea asta pamanteasca.

    Neamtzu are o zicala de-a lui:
    „Lass los was dich festhält lass frei was dich einengt !”,
    tradus. in mare, ar fi:
    „Elibereaza-te de ce te tine nemiscata, da-i drumul -(din mana),- da-i drumul la ceea ce te retzine pe tine”.

    Stiu, e usor de zis , dar e mult mai complicat, ca mintea si psihicul nu-s usor de fentat.

    Viitorul este viata, trecutul e tristetea.
    Deschide fereasta viitorului, deschide larg ochii si respira aerul curat in piept.

    Iesi afara si amesteca-te printre oameni.
    Solutia n-o gasesti ascunsa-n casa, sau in internetul din spatele calculatorului.

    Semnat:
    Un prieten, cu un sfat prietenesc.

    PS:
    Iar celorlalti prieteni de pe blog, tuturor, si voua, un weekend cu mult, mult soareeee, … vorba lui Sinziana

    🙂

    1. Multumesc Oranj…adevarul este ca nu stiu ce m-as fi facut eu fara tine…un sfat prietenesc nu gasesti pe toate drumurile, in ziua de azi….
      Un sf de saptamana placut si cu mult, mult soare daca tot spunea Sinziana…sa o citam dara….

    2. Nu sunt de acord cu Oranj!Sunt amintiri foarte frumoase, chiar dacă unele sunt triste,povestite cu mult talent de Mădă.Felicitări! Numai din amintirile lui un om îşi construieşte un prezent frumos. Iar,,Bubu ” trăieşte atâta timp cât urmaşii îşi amintesc de el.

  2. Multumesc DonBazil…de fapt ieri bunica mea a facut 4 ani de cand…a plecat si asa am simtit eu ca pot sa amintesc, fara sa …in fine…
    Intre bunicii mei a fost o dragoste mare, nu ceva fulgerator, la prima vedere ci una contruita in timp pe respect, intelegere, toleranta..ceva ce in zilele de azi nu mai exista…din pacate….
    Bunica mea a ramas vaduva de la 57 de ani si ar fi putut sa se recasatoreasca pentru ca oferte ca sa spun asa, a avut, insa nu a putut sa o faca…spunea mereu ca nu ar putea sa suporte pe altcineva in locul bunicului meu…Si nu l-a uitat o clipa…chiar si dupa ce nu a mai fost, de ziua lui, in fiecare august mergea la piata si cumpara gladiole grena asa cum ii placeau lui…

    1. Şi eu am avut bunici credincioşi şi chiar mâncau alimente bio! Au locuit la ţară într-o casă de paiantă.Dar au fost chemaţi în aceeaşi zi sus în ceruri.La intrare în Rai îi aştepta Sfâtu Petru, care le-a spus:
      -Vă aşteptăm cu drag!Eu Sfântu Petru ştiu că aţi dus o viaţă cinstită cu frica lui Dumnezeu. Haideţi să vă arăt unde veţi locui în Rai de aici încolo.
      Merg ei ce merg şi se opresc în faţa unei vile superbe, avea de toate şi grădină, termopane, piscină.. ce mai, o casă trainică. Când vede bunicu casa, începe să strige la bunică :
      -Ai văzut deşteapto! Puteam să fim aici de 10 ani, da tu nu şi nu, să mâncăm numa lactate, ouă,soia, curcan şi prostiile tale bio!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s