Istoria unor lucruri superbe ep IV portelanul de Sevres

Porţelanul de Sèvres nu mai este la modă, constata dezolat în 1997 Pierre Ennes de la Departamentul de obiecte de artă al Luvrului. „Este înfiorător faptul că francezii nu mai iubesc porţelanul de Sèvres, iar cele mai frumoase colecţii nu mai sunt la noi şi au plecat în străinătate.”

Desenatorul Jacques Garcia, care lucrează pe şantierul obiectelor de artă de la Luvru, remarca la rândul său: „Este un domeniu de care se interesează marile muzee, amatorii internaţionali, dar nu este gustul actual al francezilor”.Garcia este unul dintre marii colecţionari ai obiectelor de Sèvres şi arepatriat numeroase servicii lucrate sau răspândite după Revoluţia Franceză. Pasiunea lui pentru ceea ce numeşte „marele secol” l-a condus către obiecte de excepţie ale Vechiului Regim, care ornau odinioară încăperile regilor şi ale marilor seniori. În timpul lui Ludovic al XV-lea, porţelanul era la mare preţ, într-o ţară care trăia la umbra porţelanului de Meissen şi a producţiei meşterilor germani. Manufactura de la Vincennes a fost transferată la Sèvres în 1757. Din această cauză, în scurt timp, Versailles s-a umplut de obiecte de porţelan pe care Ludovic al XVI-lea le împrăştia cu dragoste prin toate încăperile. El punea mare preţ pe produsele Manufacturii de la Saint Gobin, pe care o crease chiar în palatul său şi în care prinţi din toată lumea veneau pentru a le admira înainte de a comanda. Toată această istorie l-a pasionat pe Jacques Garcia.

Serviciu cu păsări achiziţionat de la familia Suddel, datat 1792

La Versailles, sub Ludovic al XV-lea, apoi sub Ludovic al XVI-lea, avea loc o dată pe an o expoziţie de vânzare a producţiilor de Sèvres care se ţinea chiar în apartamentele regelui. Se prezentau curtenii pentru a cumpăra aceste obiecte la modă şi bineînţeles pentru a se face remarcaţi de rege prin importanţa achiziţiei lor. Într-un volum intitulat „Sèvres sub Ludovic al XVI-lea”, John Whitehead citează mărturia unui ilustru vizitator, Ducele de Croy, care, în 1775, nota: „Am fost cu domnul Bertin în cabinetele regelui, la marea expoziţie a porţelanurilor de Sèvres, care era imensă şi superbă. El mi-a mărturisit că a găsit mijlocul de a putea scoate cu 45.000 de franci mai puţin din Tezaurul Regal şi că timp de un an sau doi statul nu va fi obligat să ajute manufactura, care va fi utilă din toate punctele de vedere, dat fiind că atrage bani”. În realitate, manufactura era dependentă de Tezaurul Regal. O şansă a ei a fost că l-a avut pe Ludovic al XVI-lea, un admirator entuziast. Printre piesele cu care Garcia se mândreşte este un serviciu de masă cu păsări, comandat în 1792 la manufactura Sèvres, de un englez cu numele de Suddel, cu ghirlande aurite care figurau pe fiecare farfurie şi platou ce trezeau uimirea. Păsările erau parcă scoase din faimoasa „Istorie Naturală a Păsărilor”, de Buffon, publicată în 1770. Existau şi copii după gravurile acuarelate ale cărţii, iar culorile nu şi-au pierdut nici astăzi vivacitatea. Contele D’Artois, fratele lui Ludovic al XVI-lea şi viitorul Charles al X-lea, a fost printre primii care au achiziţionat aceste servicii cu păsări, fiind pasionat mai ales de cele pe fond galben cu verde pal. Cel care orna masa „Câmpului de luptă” avea acel faimos albastru de cobalt, numit şi de Sèvres, care după aceea s-a numit „albastrul regelui”. Un anticar din Londra, de la care Jacques Garcia a achiziţionat acest ansamblu excepţional, numit „cel mai splendid serviciu de Sèvres al secolului al XVIII-lea”, preciza că el era conservat în colecţiile reginei Angliei şi cuprinde 24 de mari platouri. Înainte de a-l etala în marea sufragerie, la primul etaj din castelul său, decoratorul a privit una dintre piesele acestui serviciu mai multe nopţi conform ritualului pe care îl îndeplineşte la fiecare nouă achiziţie. Masa este şi acum pregătită cu el. Aşezat acum într-o vitrină pentru a nu se prăfui, este folosit din când în când, ca şi cum ar fi în Castelul Frumoasei din Pădurea Adormită.

Serviciul de masă Rose et Myrthe, ales de Ludovic al XV-lea pentru apartamentele sale de la Versailles

Un alt serviciu pe care îl apreciază foarte mult este cel numit „Roses et Myrthes”, ales de Ludovic al XV-la pentru apartamentele sale de la Versailles. Printre trofeele lui, Garcia numără şi un vas Ludovic al XVI-lea, albastru, ornat cu motive chinezeşti, în care artistul s-a depăşit pe sine însuşi. Este vasul pe care Ludovic al XVI-lea l-a plasat la Versailles în cabinetul său şi care este descris într-un inventar din 1791. Există şi alte piese din producţiile Sèvres, cu sculptură în biscuit care lasă după coacere un asperct virginal, alb. Se pot admira mai multe opere semnate de Louis-Simon Boizote, cel care era şeful atelierului de sculptură în 1773 şi furniza modele de vase şi sculpturi, precum „Forţa condusă de raţiune”, sculptura de un alb imaculat, în porţelan dur, sau seria „Marilor oameni ai Franţei secolului al XVIII-lea”, dintre care două proveneau de la Biblioteca lui Charles de Bestegui, fiind desenate de arhitectul Emilio Terry. Din colecţia sa fac parte şi „Napoleon”, în costum de împărat roman, din atelierul lui Poulard Prad de la Napoli (1819), dar şi bustul Ecaterinei a II-a cu o hlamidă în bronz aurit şi soclul din porfir, realizat de Marie-Anne Collot, amanta lui Falconet, care a adus-o la Sankt Petersburg, în 1766.

Strâns legate de „gustul eroic” francez sunt busturile antice, cât şi fotoliile aurite provenind din vechile reşedinţe regale.

Mai alb decât albul

Democraţia, biscuit de Sevres

Policromia porţelanului de Vincennes şi de Sèvres a fost considerată întotdeauna un semn al calităţii. Amatorii de porţelanuri franţuzeşti sunt nebuni după culoare. Îi interesează turcoazul, albastrul de lapis lazuli, verdele-măr, galbenul… O paletă de tonuri care de care mai rare. A trecut de mult timpul în care Gersaint scria: „Vechiul alb a fost întotdeauna foarte preţuit de cunoscători”. Şi, în afară de cazul în care aparţine unor piese excepţionale, ca micul „Baguier du Turc”, vândut cu 70.995 de euro la „Piasa”, fondul alb nu mai entuziasmează.

Un vas pentru zahăr, „à la reine”, din porţelan de Vincennes, cu fond galben şi decor atribuit lui Veillard, din 1752 sau 1753, a fost achiziţionat cu 54.149 de euro, în 2006, în timp ce un platou rotund cu ornamente în culoarea albastrului cerului, din primul serviciu al lui Ludovic al XV-lea, din 1754-1755, s-a ridicat la 172.700 de euro.

Vas de Sevres pe fond albastru, montat în bronz cizelat şi aurit

Şi totuşi, la început a fost albul. Albul porţelanului venit din China pe care îl dorea întreaga Europă. Până la mijlocul secolului al XVIII-lea, numai manufactura „Meissen” fabrica porţelan dur după modelul chinezesc. În Franţa, în absenţa caolinului, pasta primelor porţelanuri rămâne moale, se deformează la căldură şi, mai ales, are un alb lăptos, cu nuanţe de crem. Primul porţelan franţuzesc cu un alb opalin a fost realizat în manufactura Vincennes în 1740. Materialul este minunat, dar decorul pictat nu îl egalează pe cel de Meissen. Îi lipseşte culoarea. Pentru a copia cât mai exact producţia orientală, manufacturile europene au practicat policromia, dar cu o paletă limitată.

Consolă cu medalioane de Sevres

Spre deosebire de faianţele şi porţelanurile chinezeşti, se foloseau numai cinci oxizi care suportau temperaturile ridicate. Marea descoperire de la Meissen a fost arderea culorilor la „foc mic” şi elaborarea, către 1720, a unei substanţe ce se amesteca în culoare pentru ca aceasta să se topească în email. Din nefericire, reţeta saxonă, bazată pe porţelanuri dure, dădea rezultate necorespunzătoare pe pasta moale, care se acoperea cu pete negre la ars.

Ambiţia manufacturii din Vincennes, devenită manufactură regală în 1752, a fost mai puţin să egaleze China cât Meissen-ul.

Gustul şi culorile

Vase datate 1766, pe fond albastru cu ghirlande de flori, atribuite pictorului Jean-Baptiste Tandort

De la apariţia lor pe porţelanul moale de la Vincennes, fondurile colorate, onctuoase şi strălucitoare, au fost admirate, dar nu toate la fel de apreciate. Astfel, galbenul, primul fond colorat menţionat la Vincennes în 1749, a fost aproape un fiasco. Cunoscut încă din antichitate, el era considerat prea obişnuit. Refuzat de supuşii lui Ludovic al XV, el îi face astăzi să pălească de invidie pe colecţionari, datorită rarităţii sale. În 1754, numai 29 de piese din 1.500 vândute aveau fond galben. Aşa se explică şi preţul obţinut la „Piasa” pe un vas pentru zahăr, decorat cu o scenă cu copii „după Boucher”, în albastru pe fond galben: 59.149 de euro. O ceaşcă identică se vânduse în 1992, la „Ader-Tajan”, cu 235.340 de franci.

Piesă cu medalioane de Sevres semnată de Martin Carlin

O altă culoare puţin apreciată în secolul al XVIII-lea era violetul, considerat prea tern. Piesele cu fond în această culoare sunt atât de rare încât nimeni nu speră să le vadă în licitaţii. Totuşi, o ceaşcă de la Sèvres din 1764, excepţional decorată cu maimuţe în aur şi platină pe fond violet, s-a vândut la „Tajan” cu 27.130 de euro.

Câteva fonduri colorate au suscitat în secolul al XVIII-lea entuziasmul iubitorilor de porţelan, păstrându-şi şi acum interesul. Locul de onoare revine albastrului cerului. Frumuseţea acestui turcoaz pe bază de cupru a fost imediat adoptată pentru serviciul lui Ludovic al XV-lea. Un vas pentru muştar şi un platou au atins, în 2004, 66.511 euro. Două piese rare, printre care un platou ajurat, au fost cumpărate de Muzeele Naţionale, care şi-au exercitat dreptul de preempţiune, cu 172.700 de euro.

Ceas şi sfeşnice cu medalioane de Sevres

Numele „regal” şi „Pompadour” au ridicat la rândul lor licitaţiile. În 2005 se înregistra un record mondial, la Sotheby’s Paris, pentru o farfurie cu buza decorată cu flori şi păsări pe acest fond albastru: 370.400 de euro. O ceaşcă cu decor floral pe fond roşu spre violet a fost adjudecată, în 2005, cu 6.257 de euro.

O fructieră de Sèvres care a aparţinut Doamnei de Pompadour a fost achiziţionată de muzeul Luvru, tot în 2005, cu 106.000 de euro.

Orologiu şi vase de Sevres

Ca şi manufactura din Vincennes, Sèvres nu a încetat să creeze noi culori pe un fond care să imite alte materiale, mai ales pietrele dure. Celebrul roz „Pompadour”, foarte dificil de fabricat, se prezintă adesea cu vene ce imită marmura. Este cazul unui serviciu pentru micul dejun, vândut la Sotheby’s Paris în 2004 cu 102.000 de euro. Odată cu apariţia pastei dure, posibilităţile devin nelimitate. Printre reuşitele legendare se numără fondul imitând bagaua, care a fost ales de împărat, în 1804, pentru un serviciu de la Fontainebleau. Cu acelaşi model, două cupe au fost adjudecate în 2004 cu 16.750 de euro.

În secolul al XIX-lea, Sèvres pierde monopolul ştiinţei porţelanului, iar fondurile colorate se răspândesc în porţelanurile pariziene. Una dintre cele mai spectaculoase „culori-materie”, fondul agată, orna o pereche de vase semnate „Dihl”, vândute la Bayeux, în 2006, cu 167.480 de euro, preţ de nivel Sèvres nu pentru marca falsă cu doi L pe care o purtau, ci pentru calitatea echivalentă cu aceea a celebrei manufacturi.

Adjudecat

Vas de lapte ce a aparţinut Mariei Antoinette

Un record de preţ s-a înregistrat în februarie anul acesta, la „Drout Richelieu”, pentru un vas pentru lapte din serviciul Mariei Antoaneta, provenind de la Sevres: 1.091.000 euro. Toarta în relief reprezintă un cap de capră cu torsul şi labele terminate cu copite, cu două coarne ce ajung la buza vasului şi reapar în interior, în trompe l’oeil, părând să străpungă gâtul vasului. Decorul după denumirea sa originară „în pictură etruscă” se compune, pe pântecul vasului, din două personaje „à l’antique”, tratate în policromie: un tânăr în tunică albastră dă de băut unei capre dintr-un vas tripod, în timp ce o tânără, în rochie roz, întinde vrejuri de viţă-de-vie unei alte capre ridicate pe picioarele din spate. Scena circulară pe fond alb este încadrată de două benzi „roşu antic”, numite şi fond etrusc, decorate cu frunze şi motive florale stilizate.

Birou cu medalioane de Sevres

De la marchiza de Pompadour la cele mai mari colecţii de astăzi, mobilele decorate cu plăci de porţelan rămân summum-ul mobilierului secolului al XVIII-lea.

Rare în vânzările publice, mobilele ornate cu porţelan sunt întotdeauna remarcate. La Paris, ca şi la New York sau Londra, suma pentru aceste opere considerate piese de muzeu se ridică adesea la peste un milion de euro, atingând chiar preţul record pentru un birou de Joseph Baumhauer, decorat cu 24 de plăci de Sèvres, vândut la „Artcurial”, în 2005, cu 6.874.575 de euro. Numai calitatea porţelanului nu explică asemenea preţuri. Marca celor mai mari ebenişti ai secolului al XVIII-lea, aplicată pe aceste mobile preţioase, şi interiorele prestigioase cărora le erau destinate motivează colecţionarii.

Dulap pentru bijuterii, decorat cu medalioane de Sevres, creat de Thomire

Maria Antoaneta avea o casetă de bijuterii realizată de Martin Carlin, care a fost etalată la Luvru în cadrul marii expoziţii dedicate reginei. Sunt repertoriate nouă modele ale acestei casete. Unul dintre ele, prezentat la o lictaţie în 1996, a fost adjudecat cu 2.195.266 de euro. Cu scopul de a satiface o clientelă exigentă şi rafinată, în căutare de noutăţi, negustorul Simon-Philippe Poirier a devenit specialist în mobilele decorate cu porţelan. Din 1758, el a comandat plăci manufacturii Sèvres. Bernard II van Riesenburgh, supranumit Lacroix, care lucra pentru el, este unul dintre primii ebenişti care folosesc acest material. Comoda semnată de el, livrată de Poirier prinţului Condè în 1760, este împodobită pe toate feţele cu 90 de plăci de Sèvres montate într-o reţea de bronz aurit. A făcut senzaţie.

O comodă din epoca Ludovic al XVI-lea, cu plăci albastre de porţelan, marcate „Dester”, a atins în 2006 preţul de 160.000 de franci, iar o consolă decorată cu plăci de Wedgwood, atribuită lui Lignereux, Weisweil şi Thomire, din perioada Directoratului, s-a vândut cu 205.830 de euro. Un gheridon decorat cu medalioane de porţelan de Sèvres, imitându-l pe cel de Wedgwood, din epoca lui Ludovic al XVI-lea, a fost vândut la licitaţia de la „Drouot” cu 353.820 de euro.

Gheridon cu medalioane de Sevres

Doamna de Pompadour, apoi contesa de Barry au fost seduse de eleganţa porţelanului. Una dintre primele întreprinderi de acest gen a fost pe platoul Courteille. Poirier făcea apel la cei mai buni ebenişti şi stau şi astăzi mărturie mobilele de colecţie din întreaga lume.

Carlin, marele maestru ebenist, foloseşte porţelanul pe o gamă largă de piese, de la gheridon la pupitre, la birouri, comode, console, fabricând peste 80 de mobile decorate cu acest material. Excepţională prin raritatea sa, o comodă placată cu medalioane ovale figurând buchete de flori a fost adjudecată pentru 4.704.320 de euro, la Christie’s New York.

Comodă

Piesele mari de mobilier, reprezentând scene galante sau campestre, după Watteau, Boucher, Lancret sau Van Loo, au fost destinate blatului meselor. O masă de cafea decorată cu un platou de Sèvres pictat din 1776, după Michau, a fost vândută pentru 3.676.057 euro, la casa Christie’s din Londra. Reversul plăcilor era frecvent semnat cu monograme ale pictorilor pe porţelan. Charles-Nicolas Dodin, unul dintre cei mai buni pictori de figuri ai manufacturii, a semnat multe dintre ele.

Paralel cu producţia de plăci florale, Sèvres s-a lansat în producţia de biscuit albastru, imitând Wedgwood, ajungând ca piese diferite să coabiteze pe acelaşi mobilier.

„Negustori de orice care nu fac nimic”, cum îi numea Enciclopedia, negustorii de mobilier aparţineau unei corporaţii născute încă din Evul Mediu, a cărei importanţă a crescut considerabil în secolul al XVIII-lea. Ei lansau moda şi au rămas celebrE.

Articol scris de doamna Magdalena Popa Butuc, aparut in cotidianul.ro

Spiritul…

O pereche tanara joaca golf. La o lovitura data de ea, mingea de golf sparge geamul unei case alaturata terenului de golf…
Geamul se faramiteaza in mii de bucati…
Tinerii constienti de greseala lor se duc imediat sa comunice proprietarului…
Suna la usa , dar nu raspunde nimeni. Atunci, ei intra in casa prin usa deschisa a terasei si vad langa geamul spart si o carafa sparta … Langa carafa sta un barbat bine cu un turban pe cap.
– Dumneavoastra sunteti proprietarul? Intreaba sotul.
Barbatul ii priveste pe tineri nedumerit si dupa un timp raspunde ironic:
-Nu, eu am fost inchis 1000 de ani in aceasta carafa, dar cineva a spart geamul si carafa, cu o minge de golf si m-a eliberat. La aceste cuvinte, sotului i s-a iluminat privirea, spunand:
– Asa deci, dumneavoastra sunteti spiritul din carafa?
– Corect, eu va indeplinesc doua dorinte voua si o a treia pentru mine.
– OK! se gandeste sotul si spune imediat prima dorinta:
– Super, deci eu vreau un salariu lunar de 1.000.000 dolari, neimpozabil.
Spiritul raspunde:
– S-a indeplinit! Si care ar fi a doua dorinta?
– Totdeauna sa avem cele mai bune mancaruri si bauturi fine, sa nu ne lipseasca nimic din casa!!
– Considerati si aceasta dorinta indeplinita…
Si acuma dorinta mea, spune spiritul: – De 1000 de ani nu am mai vazut o fiinta feminina. Deci, doresc sa ma culc cu nevasta ta. Tinerii se supun si dupa cateva minute spiritul si femeia sunt in puternica activitate, timp in care sotul s-a intors pe terenul de golf si isi continua partida…
– Cati ani are sotul tau? o intreaba spiritul pe tanara femeie.
– 37! raspunde sotia, gafaind.
– Ciudat… la varsta lui mai crede in spirite???