Amintirile din Epoca de aur….

Desi nu mai intru foarte des pe site-ul evz, am descoperit o serie de articole interesante si bune de citit…in special de cei foarte tineri care habar nu au ce a insmenat acea perioada…Am scris si eu un mesaj dar pentru ca nu-mi pun marI sperante in publicarea lui sau macar a unor pasaje din el, m-am gandit sa-l publlic integral aici, pe blog si totodata sa va invit si pe voi sa scrieti despre ceea ce v-a ramas in minte, de atunci…

„Ma numesc Madalina, dar daca ceva din ceea ce va scriu, vi se pare publicabil, va rog sa folositi nickname-ul „Madlene”. Am 38 de ani si am prins cativa ani de trai in perioada „epocii de aur”…Se pot spune multe, sunt convinsa ca mesajele pe aceasta tema abunda dar din lipsa de lumina, caldura, apa calda, produselor de igiena, a mancarii, a libertatii de miscare si de exprimare mi-au ramas vii in minte cateva amintiri pe care am sa incerc sa vi le povestesc…

In toamna anului 1987, mama mea s-a imbolnavit iar regimul prescris a fost unul suficient de dur si restrictiv. Cu alte cuvinte avea voie sa manace doar cateva alimente printre care si carne de pasare fara piele…Noi procuram carnea de la o vecina ce lucra la un abator de porci si vite…deci carnea de pasare era cumva o raritate prin casa…Imi amintesc si acum cum disperat, bunicul meu (pentru ca tata, marinar fiind, era plecat in voiaj) a cautat vreme de o saptamana peste tot carne de pasare pentru ca intr-un final sa gaseasca la un restaurant, cateva bucatele de piept condimentate, tapetate cu pesmet, pregatite pentru a fi prajite…O vad in ochi pe bunica mea cum plangand, spala de pesmet si condimente, acele bucatele de carne…

Cum v-am spus tata a fost marinar, a lucrat la IPO Tulcea, facea voiaje si de cate 8 luni, iar cand venea, dintr-o diurna de mizerie, incerca sa aduca acasa tot felul de „bunatati” pentru mine…Niciodata nu lipseau bananele pe care le cumpara verzi si care pana acasa, se coceau…Mi-o aduc aminte pe o colega de banca, eram in clasa a-8-a, care m-a intrebat ce mi-a adus tata…Desi nu vorbeam mai niciodata cu colegii despre asa ceva, invatata fiind de acasa, ca nu este frumos si nici bine sa „te lauzi”, nu stiu ce m-a apucat atunci sa-i spun ca mi-a adus banane…Nu cred ca am sa uit vreodata privirea nedumerita si intrebatoare a acelei fete care habar nu avea, la 13-14 ani, ce sunt acelea banane…A doua zi, invelita in servetel si la drumul spre intoarcerea acasa, de la scoala, i-am dat o banana, rugand-o sa nu umble la ea pana nu ajunge acasa.

Apoi nu am cum sa uit plimbarile pe care le faceam afara din casa pentru ca sa putem vorbi despre planul de fuga al tatalui meu, informatiile pe care le culegeam de la o colega de scoala a carui tata nu s-a mai intors acasa dintr-un voiaj si care povestea prin cate trece mama ei si cate presiuni se fac inclusiv asupra bunicilor, unchilor… Din doua in doua zile se trezeau cu securistii la usa pentru a o lua pe mama ei la ancheta unde incercau sa o determine sa dea divort pentru ca in cazul in care tatal sau cere reintregirea familie, cerera sa devina fara fond…Toate acestea noi le discutam pe drum, niciodata in casa, era o frica ce plana peste tot…mai ales ca noi stiam despre supravegherea noastra

Nu pot uita lipsa cartilor din librarii, carti de valoare din literatura universala si prezenta muntilor de maculatura cu istorii trucate, cartoaie de zeci de kg cu plenarele si congresele lui Ceausescu. Cum nu pot uita de informarile politice pe care eram obligati sa le facem iar daca nu, ni se scadea nota la purtare…iar ca masura extrema nu deveneai UTC-ist ceea ce insemna ca te afli la marginea societatii, langa nelegiuiti dar si langa cei asemeni tie, ce incercau sa-si mai pastreze putina demnitate…dar societatea privea distorsionat adevarul…

Pe o scara a nenorocirilor acelor timpuri, mai presus de lipsurile materiale se situeaza ingradirile spirituale si frica, senzatia de captiv pe care am trait-o atunci…Asta nu ar trebui uitat…lipsa de libertate.”

Scotienii

– Fac o cură de slăbire după sfatul medicului, îi povesteşte scoţianul prietenului său. Iau prânzul mai târziu şi nu mai iau deloc cina.
– Şi nu încalci niciodată regula asta?
– Niciodată!
– Foarte bine. Atunci te invit în seara asta la mine, la cină!