Arhive categorie: *SENTIMENTE

aici o sa gasiti scrieri cu si despre mine, ganduri ce ma bantuie, ma framanta, simtaminte si trairi…pe cele personale le voi semna Aikaterine…

Randuri scurte…

tacere

Uneori te doare tacerea
Alteori taci pentru ca te doare…

Te doare atat de tare
Incat tipatul tau puternic,
Iti sfasie coardele vocale
Si ramane in interiorul tau
Fara sa mai apuce sa iasa,
Sa fie aflat, stiut, vazut, auzit,
Discutat, gandit si analizat de oameni…
Si tacerea ta este motiv de indiferenta
Cei din sufletul tau
Nu mai sunt sau nu sunt…
Cei straini de sufletul tau
Sunt linistiti pentru ca tu taci
Si taci…si taci…si taci…
Mai intai te lupti cu tacere,
Incerci sa o dobori, ca pe un dusman
Si reusesti sa castigi o batalie,
Poate doua…
Apoi taci iarasi si iarasi…
Pana te inveti cu tacerea
Si atunci incepi sa descoperi in ea
Virtuti nebanuite, cantate doar de intelepti
Si asta iti mangaie sufletul,
Te alina un pic…
Apoi taci si taci din ce in ce mai mult
Din ce in ce mai mult…
Si mai des…
Fara sa observe nimeni
Ajungi sa taci de tot, pentru totdeauna
Cu coardele vocale arse de lupta cu tacerea
Si de strigatul mut al marilor suferinte.

Am tacut…
Oricum nu intereseaza pe nimeni ce am eu a spune…

Aikaterine
februarie 2013

Cand te doare dorul…

550318_10151207844956268_1844464469_n

 

M-am trezit speriata si am inceput sa o caut disperanta prin casa, prin curte, pana la fostul WC al angajatilor, imbracata doar in camasuta de noapte, tipand cat ma tinea gura

– Mama, mamaaa, mama unde esti?

Plangeam tremurand ca nu o gasesc nicaieri…Nu era in canapeaua din sufragerie, nici in bucatarie, cafeaua nu era facuta, pe banca de sub salcam nu avea cum sa fie pentru ca era inca frig afara, in bucataria de vara… nu era nicaieri…
Dumnezeule, unde ai plecat, mami? Unde poti sa fii? M-am uitat pe geam, in camera lor, si nu am vazut-o…apoi am deschis usa…si era in pat, langa tata…Dormea linistita tinandu-l de mana…nici nu se cunostea ca s-ar fi simtit rau… Am inchis incetisor usa, cu lacrimi in ochi si ingenuchiata, i-am multumit lui Dumnezeu ca era bine…

-Ce mi-o fi venit sa sar asa? Ce m-o fi apucat sa o caut prin toata casa si toata curtea? Mi-am sarit din minti….Ma duc sa ma bag in pat, mai stau putin, doar e duminica si m-a luat un frig….de nu as raci…

-Mada, hai sa stam de vorba, hai trezeste-te…vreau sa vorbim despre modelul pentru fata aia de masa…hai…simt nevoia sa vorbim…

-Vin acum mama…am avut un vis ciudat si m-am mai trezit odata mai dimineata….cum te simti?

-Bine, cred ca am trecut de criza…dar ma simt inca slabita

-Ce ma bucur….arati si mult mai bine…hai sa vorbim…esti frumoasa…

-Haide mai, fii serioasa….ce prostii sunt astea?

-Esti mama mea si esti frumoasa si eu te iubesc tare, am pupat-o si mangaiat-o pe par asa cum faceam des, destul de des dar poate ca nu suficient de des…acum degeaba regret…

Ne-am petrecut dimineata vorbind despre una alta, apoi am mers in bucataria de vara unde am asternut pe paturi cuverturi…era prima zi din martie in care vremea a fost destul de calda pentru ca sa putem sta acolo…Mama copia, dupa cum avea obiceiul, o „reteta intersanta” dintr-o revista…”sarmalute asortate, fierte in dovleac”…a ramas inceputa… marti a plecat…

Si am cautat-o, si am strigat-o si m-am uitat degeaba in pat, langa tata…

Bunicul meu…

Am avut nevoie de un act si fara nici o tragere de inima am inceput marea scormoneala prin hartii…mai demult asta era ocupatia mamei pentru ca ea avea in primul rand, rabdarea necesara apoi mare parte din hartii erau adunate de ea…asa ca mereu trebuia sa fie cu bagare de seama cand altcineva se atingea de mica ei comoara. Cand spun hartii ma refer generic la o colectie impresionanta de taieturi din ziare si reviste vechi, modele de broderii creatie proprie sau copiate, retete copiate de peste tot, plus dosare intregi de acte de tot felul…
Timp de un sfert de ora m-am uitat descurajata si pierduta la maldarul de dosare prin care ar fi trebuit sa scormonesc….of grea povara!
In fine…cand nu ai incotro…asta este! Pana la urma, tot e bine, abia le ordonez si stiu care cum si de unde…pana acum nu am avut nici nevoie, nici dorinta, nici putere sa umblu prin ele…nici acum nu ma simt prea confortabil…dar…cum spuneam, nu am incotro.
Printre toate deschid un dosar cartonat, maron, vechi, vechi tare, il stiam

ca fiind a lui Bubu…Intre toate actele vechi, chitante, cupoane de pensie, decizii de pensionare, contracte de imprumut pe la CAR, gasesc o cerere adresata unui sef de asociatie de locatari, datata cu 1-09-1985…textul, fara importanta, ruga sa fie adaugata o persoana la plata intretinerii, insa sfarsitul m-a facut sa rad cu lacrimi…pentru ca orice scrisoare trebuia incheiata cu „traisca prtidul si conducatorul iubit” ori ceva asemanator, bunicul meu a gasit o formula de mijloc astfel mica lui cerere se incheia cu „traisca lupta pentru pace!”
In timp ce-i citeam cererea, tatei, si-a amintit cum intr-un an, il ajunse randul pe bunicul meu sa faca o informare politica pe care o tot amanase pe motiv ca nu stie sa scrie ceva din care sa se inteleaga „mareata lupta a comunismului si a tovarasului”…in fine, a incercat vreun an jumate sa joace rolul nepriceputului, a nestiutorului pana ce intr-o zi s-a intalnit cu activistul de partid care fara nici o retinere i-a amintit ca …”eu sa fiu in locul dumneavoastra as fi mai implicat si mult mai interesat, mai ales ca aveti si baiatul si ginerele marinari…lipsa dumneavoastra de aport, uneori si de prezenta, la sedintele de partid se poate interpreta nu foarte convenbil pentru dumneavoastra…aveti grija domnule…”
Naucit de situatie si cu frica de a nu provoca vreun rau copiilor, la urmatoarea sedinta de partid, s-a prezentat printre primii si nu doar atat, dar a si fost deacord sa faca o informare politica…Si s-a apucat de scris, cu o saptamana inainte de sedinta… scria trei randuri, rupea hartia, mai scria un paragraf, iar rupea hartia…un calvar…se apropia ziua sedintei si el nu era nici la jumate cu informarea…dar pana la urma,intr-o noapte, insotit de o sticla de vin, cu doua zile inainte de sedinta… a facut-o…Dimineata, istovit ii intinde mamei mele hartiile sa le citeasca si ea sa vada cum suna… Si suna….a puscarie curata, mazilire a intregii familii…Informarea lui era o insiruire de nemultumiri si sugestii si opinii si critici la adresa partidului si a administratiei locale si a tuturor…o adevarata catastrofa, de care el era foarte multumit…
Timp de jumatate de zi, mama a incercat impreuna cu tata sa-l convinga ca nu este bine ca nu a scris cum trebuia ca nu se poate citi asa ceva si toate astea inafara casei pentru ca eram „supravegheati”… Intr-un final au reusit sa-l determine sa renunte la informarea lui politica si pentru ca refuza categoric sa faca alta, in noaptea ce a urmat i-au facut ai mei o informare nou, nouta, asa cum trebuia sa fie…
A doua zi dimineata a citit-o inainte de a pleca de acasa si cand a vazut el ce trebuie sa prezinte in fata tuturor a izbucnit intr-o remarca „Voi sunteti nebuni, mai copchii! Eu nu citesc asta! Mai bine nu ma duc! Gata! Nu ma duc!” Si s-a dus pana la urma dar a dat-o unui vecin sa o citeasca pretextand ca-l doare o masea….
Imi amintesc de multe ori cum ma lua pe genunchi, in garaj pentru ca acolo era sigur ca nu ne aude nimeni, si-mi povestea despre unchii, tatal si toate rudele noastre care au luptat impotriva comunismului, imi spunea despre fratii strabunicilor cum erau legionari si ce insemna asta…cum sora lui, omorata de altfel de securitate, s-a suparat pe el ca nu a vrut sa-i faca rost de o pusca pentru miscarea lor de rezistenta…
Imi amintesc de el cum in deznadejdea neputintei si din dorinta de a reactiona totusi intr-un fel fara sa faca rau celor din jur, scuipa in fiecare seara televizorul, cand aparea tovarasul…Ceea ce in semna un gest extrem pentru ca eu nu l-am auzit injurand niciodata, nici tipand la cineva, nici purtandu-se altfel decat cuviincios, asta era singurul lucru urat pe care il facea si il facea cu regularitate, parca cu o placere vinovata, aducand-o in pragul disperarii pe biata mea bunica ce trebuia sa stearga la prima ora dimineata de dimineata, ecranul televizorului, de frica sa nu vina cineva in vizita si sa-l vada…parca mare lucru avea cineva de vazut, dar frica…
Imi amintesc de el cum purta intotdeauna in buzunarul de la piept o iconita de la o manastire din Neamt sau cum canta incet cate un cantec popular vechi in timp ce facea treaba sau cum o dadea negresit afara din bucatarie pe bunica mea, cand de sarbatori, ispravea de pregatit mancarea si dulciurile, pentru ca el sa spele vasele si sa faca curatenie in timp ce Mamiticu se coafa, isi facea unghiile si se pregatea fie pentru mers la Inviere fie pentru noaptea de Anul Nou sau Craciun.
Imi amintesc de el cu cata hotarare m-a dus la biserica sa ma impartasesc intr-un post al Craciunului, printr-o zapada cat mine de inalta si cat l-a bombanit Mamiticu cand m-a vazut acasa invelita practic in zapada si inghetata de frig…Dar ce frumoasa este amintirea asta…vad in ochi luminile din biserica si lingurita de argint a preotului care mi-a dat impartasania…
Imi amintesc de el cum ma trata mereu ca pe un baiat mare si imi dadea sarcini in consecinta…fie sa-i tin o bucata de fier, ca o nicovala, pentru ca el sa gaureasca nu mai stiu ce, fie sa ii dau o unealta sau alta…Uneori parca ne jucam amandoi numai ca existau situatii in care din joaca noastra eu ieseam cu cate o rana iar finalul era incununat de reprosurile aspre ale protectoarei mele bunici…
Imi amintesc de el cum nu exista ceva ce sa nu poata face, sau ceva ce sa-i stea in cale atunci cand voia sa realizeze una alta, sau cum repara tot prin casa, chiar daca nu se pricepea…facea cum credea ca trebuie si intotdeauna iesea totul bine….
Mi-l amintesc , cu cata tristete povestea despre sabia lui de Toledo, pe care i-au confiscat-o comunistii, fara ca macar sa intocmeasca cineva un proces verbal sub pretextul de a-l apara de repercursiuni sau cum povestea despre copilaria lui trista si despre joaca cu tiganeii ce poposeau cu caravana in fiecare vara, in apropierea casei lui…
Mi-l amintesc amarat de situatia grea din tara…suparat pe lipsurile pe care de bine de rau noi nu prea le resimteam insa restul oamenilor din jur….Mereu regret ca nu a mai apucat sa traiasca pana a fost indepartat Ceausescu, inca 8 luni daca avea sa mai traisca, avea sa-si vada visul cu ochii…dar…nu a fost sa fie…Si poate ca un pansament pentru acest regret mi-am spus mereu ca el ne-a scapat de Ceausescu, l-a luat cu el…
Scriind despre Bubu si despre mama si Mamiticu si toti ceilalti care m-au iubit si pe care i-am pierdut imi dau seama ca intreaga mea lume fericita in care traiam s-a mutat dincolo…toti cei dragi mie sunt acum acolo si ma asteapta… poate de aceea nu reusesc sa gasesc, sa construiesc, sa ridic o lume fericita pentru mine aici…poate eu sunt acolo…

Aikaterine
ianuarie 2013

Trandafirii de serbet…

Motto: Ai ramas in copilaria mea printre fondante, prajituri si trandafiri galbeni din serbet…la fel de dulce, la fel de drag…si atat de departe…

Privesc neincrezatoare o poza a unui barbat grasun si citesc ingrozita cele cateva randuri care deschid articolul „Ciprian A. a fost gasit mort in apartamentul sau din Iasi, in dimineata zilei in care implinea 40 de ani. Dupa primele cercetari s-a ajuns la concluzia ca este vorba despre sinucidere. S-au gasit langa el un flacon gol de medicamente si o sticla goala de alcool.” Desi este al patrulea articol pe care il deschid, refuz sa cred ca este vorba despre el…Nu poate fi Cipri…fratele meu…singurul meu frate…
Era iarna si un frig de-ti ingheta nasul, fericit, vine de la liceu, cu doua bilete in mana…
-Mada, hai la film. A venit „Splendoare in iarba” la Gara si Mugurel l-a rugat pe tat-su sa ne aduca si noua bilete…Hai, vii?
-Pai nu stiu…sa vad ce zice mama…dar vreau, cum sa nu vreau…si acum ma gandesc ce i-o fi venit sa ma duca pe mine la film…o copila in clasa a-III-a care nu iesise pana atunci, singura de doua ori, din granitele cartierului…
Primim acordul, dupa zeci de puneri in vedere si rugaminti si dari de grija pentru „pastrarea si restituirea” in siguranta a odorului… plecam spre film, trecem pe la Mugurel si cu el impreuna ne indreptam spre statia de autobuz care semana cu un miting de amploare…o mare de lume iesita de la trei fabrici din zona, astepta cate un rar autobuz cu geamuri desenate in flori de gheata, care sa-i duca spre casele la fel de inghetate…Atunci mi se parea o normalitate, acum….infiorator, chiar si faptul de a privi cu normalitate degradarea…

Vine un autobuz de care nu reusim nici macar sa ne apropiem, mai vine unul dupa vreo 15 min…Ne tineam strans de mana, amandoi inlemniti de frig si veseli nevoie mare. Intr-un final hotaram ca e mai bine sa ne bagam mainile in buzunar, doar suntem unul langa altul… apare un autobuz, ne strecuram prin multime si ei reusesc sa urce printre primii insa eu raman pe scara autobuzului…Eram rataciti…Dupa vreo doua statii in care a tot trebuit sa ma cobor si sa urc si iarasi sa cobor si sa urc, pentru a face loc oamenilor, am ramas jos si m-am indreptat spre statia care sa ma duca spre casa unde am ajuns chiar daca nu aveam bani de bilet…

A fost singura data cand am fost „la film” sau mai bine spus am avut intentia de a merge catre un film…cu Cipri…se asternuse o tacere peste incident, tacere ce fusese precedata de teorii si reprosuri ale mamei…Mersul la film, ca dealtfel oriunde in alta parte, cu Ciprian devenise tabu, nici unul dintre noi nu mai indraznea sa abordeze subiectul asa ca toata baza se mai punea, si asta la 2-3 ani distanta, doar in a-l trimite sa ma caute prin cartier cand dupa-amiezile de vara se transformau in seara si eu nu mai apaream prin casa…
Cuminte sI ascultator pleca in cautarea mea cautare ce de cele mai multe ori, se sfarsea cu o reusita…

-Iar m-ai gasit!
Zambea cu toata fata si imi psunea mai mereu…
-M-am luat dupa mirosul de Chanel…tu m-ai adus spre tine, nu te-am gasit eu…si astepta reactia mea exploziva razand cu toata gura…
-Du-te si spune mamei ca nu m-ai gasit, mai stau oleaca….
-Hai mai Mada, iar o sa zica ca nu te-am cautat…
-EI si ce! De ce ai plecat sa ma cauti? Nu puteai sa spui ca ai teme de facut? Si de cele mai multe ori trebuia sa ma apuce de mana ca sa ma duca precum un mic fugar, inapoi acasa…Era atat de zelos in a-si duce la indeplinire sarcina incat nu-mi dadea drumul nici cand urcam scarile…
-Lasa-ma mai, ca vin, da-mi drumul…
-Nu, hai, ca te stiu eu pe tine, mereu ma pacalesti…hai, ca deja ne-a vazut pe geam, Mamiticu…hai urca…
-Te urasc! Daca nu ai fi tu, nu ar avea cine sa vina sa-mi strice plimbarea. Abia astept sa pleci in vacanta, poate la anul nu mai vii! Si rastindu-ma la el incercam sa ma smulg din stransoarea lui, dar niciodata nu reuseam….
-Ba am sa vin ca sa te gasesc in continuare! Nu te mai smunci ca te invinetesti si iar ai sa spui ca e din cauza mea…stai cuminte ca nu-ti dau drumul pana in casa. De frica sa nu-i scap, nici in timp ce intram pe usa nu-mi dadea drumul…
-Am gasit-o si v-am adus-o, comoara e intreaga si acasa…spunea mai mereu dupa ce incuia si usa in urma mea…De obicei ii dadeam vreo cateva coate, pe infundate, doar de ciuda, lovituri la care imi raspundea cu un zambet satisfacut si-mi spune mai mult soptit…
-Eu te gasesc mereu…am eu tehnica mea…
-Ih! De nu ai mai veni la anul! Am sa vorbesc cu Mamiticu sa nu te mai primeasca!
-Degeaba…aici am stat toi anii de liceu, doar nu o sa ma mute acum in ultimul an…rautacioaso! Si pleca spre camera lui in pasi de dans…Ma trata ca pe o copila, fiind mai mare cu sase ani, vedea cu totul altfel lucrurile desi nici el nu era inca un adult…

Parca il vad in fata ochilor, un baitandru inaltut, nu foarte slabut si frumusel, cuminte chiar rusinos, foarte ascultator si bun la invatatura, isi gasise linistea si fericirea in familia noastra pentru ca in a lui era tratat destul de rece…poate doar bunica ce-l mai intelegea… Cand se sfarsea anul scolar pleca spre casa, intotdeauna plangand si dura vreo cateva zile pana isi termina de facut bagajul…jucam carti si remi si table si sah, pana noaptea tarziu…nu se mai indura sa se culce…De cele mai multe ori, ma lua in brate, adormita si ma ducea spre camera mea…ma baga in pat si ma invelea iar eu dimineata ma trezeam buimaca si nedumerita intrebandu-ma de ce m-am culcat imbracata…

Cand mama a terminat de scris cartea s-a dus cu ea la Bucuresti si cand a revenit mi-a adus fondante, un kilogram intreg, parca le vad in ochi…colorate si dulci…am mancat una sau doua iar restul, stand de vorba, le-a mancat el, pana i s-a facut rau…apoi razand ii spunea mamei
-Abia astept sa plec in armata ca sa-mi trimiteti prajituri! O cutie plina cu prajituri! Sa fie toata numai a mea! Si sa veniti in vizita la mine…cum v-ati dus la domnul, cu o valiza plina cu dulciuri…si cu trandafiri din serbet ca aceia pe care trebuia sa-i puneti pe tortul vecinei si vi i-am mancat cu Mada…
-Nu stiu cum reusiti dar numai prostii faceti impreuna, ne dojenea mama aducandu-si aminte de isprava noastra…isprava ce i-a dat o gramada de bataie de cap si a fortat-o sa o minta pe vecina a carei tort ramase fara trandafiri…ar fi facut altii dar in acea vreme laptele praf era o raritate…

Cand a termiant liceul, a plecat lasand o multime de lucruri neluate, voia sa se mai intoarca dupa ele….dar nu a mai venit….pana la imormantarea lui Bubu…apoi inca o data, intr-o vara…si…atat…

R.I.P. Cipri…

Aikaterine

ianuarie 2013

Alergand prin viata desculta…

apa

Ploua torential, o vreme cainioasa si aspra, de toamna, a unui octombrie negru…Ne intalnisem pentru ca trebuia sa mergem impreuna la un botez iar el voia sa vorbim despre ce s-a intamplat… „Ma intreaba in continu lumea si nu stiu ce sa spun…imi e rusine sa spun, da! tatal iubitei mele… trebuie sa ma intelegi…nu sunt chiar oricine in orasul acesta…ne cunoaste multa lume…chiar multa, doar stii cine a fost tata”

Ma uitam pierduta la el…era el, tatal lui, mandria lor mai erau cunostintele, gura lumii si cam atat…Eu?! Eu…eu nu mai eram pe nicaieri…Necazul meu, nenorocirea familiei mele nu era pe nicaieri…

Si am avut puterea sa-i dau dreptate… „Bine, dragule, stiu ca ai dreptate dar eu nu am nici o vina, doar stii asta…si mai stii ca nici unul dintre noi nu are nici o vina….nici chiar tata…am fost acolo, am lucrat acolo, actele contabile erau in grija mea, eu le faceam, eu ma ocupam de ce au spus toti ca nu a  existat vreodata…si…si tu stii asta!”

„Toate astea le stim noi dar nu ne crede nimeni, pe mine nu ma crede nimeni…imi spun ca inteleg dar le vad privirea si apoi nici nu vreau sa incep sa ma disculp in fata tuturor…nu am de ce! Eu termin dreptul voi fi avocat sau mai mult de atat…stii ca am nevoie de un dosar curat!” si a intors capul privind incruntat si nervos padurea…

Da…nu ai de ce sa te disculpi….mda…” 

Niciodata, Magura nu fusese atat de rosie, eram obisnuita sa vad frunzele salcamilor cazute in ploaie, galbene si subtiri insa acum mi se parea ca padurea ce o stiam desfrunzita si-a acoperit goliciunea cu o panza rosie…Probabil mi se parea…

Lacrimile mi se scurgeau din ochi fara sa-mi dau seama ca plang…ma uitam la el, as fi vrut sa gasesc macar o umbra a barbatului de care ma indragostisem, macar un gest, macar o privire, o vorba…ma intrebam, in gand, nedumerita…”Unde e iubitul meu? Dragul meu…cel cu care urma sa ma casatoresc la anul…”

„Ai zis ceva?” m-a intrebat fara ca ochii lui negri, altadata, atat de pasionali, sa se opresca vreo secunda asupra-mi…”Stii eu cred ca cel mai bine ar fi sa facem o pauza sau sa ne gandim serios la o despartire…Stii ca pentru o relatie normala e nevoie de doi care vor….eu…eu nu mai vreau iar tu ai sa ai altele pe cap de acum si nu cred ca o sa-ti mai trebuiasca o relatie…” Un discurs strain, fara nimic cunoscut, intim…cald…nici un gest, nici o privire macar…devenise deodata, strainul de care eram inca, foarte indragostita…

„Pai vorbeam despre nun….da…ai dreptate…nu are rost…ce a fost ramane in trecut!” Imi impuneam sa fiu rationala, sa uit de mandria ce mereu apare din impuls si face numai rele…Voiam sa pot sa fiu in alta parte, sa uit ca venisem cu gandul ca dupa botez si dupa un pic de somn, maine dimineata voi fi sarutata in timp ce ma pisiceam in bratele lui calde, asa cum ne incepeam mereu diminetile de dragoste… „Trebuie sa ma obisnuiesc, cu…a fost” O lupta demna de oameni mari, puternici…

M-am ridicat incercand sa ma tin bine pe picioarele ce le simteam din gelatina si care din pacate ma tradasera, mintea mi se blocase, obrajii imi ardeau, ochii ma intepau iar nodul din gat nu ma lasa sa respir pana la capat…”si…nu vreau sa plang! Madalina, NU PLANGE! nu e demn!” 

„Transmite celorlalti salutari din partea mea si tot ce e mai bun…acum cred ca am sa plec…” Ma razgandesc si vreau sa-i mai spun ceva…”Dane…de fapt…lasa asa!” se inecase undeva intre minte si voce tot ce voiam sa-i mai zic si singurul lucru ce am putut sa-l mai spun a fost… „Sa fii fericit!” am tras aer in piept, mi-am alungat cu toata forta paralizia temporara, m-am ridicat si am iesit…in ploaie…o ploaie ce m-a racorea…o simteam ca pe o prietena, o binecuvantare de sus…era ce imi doream. Am plecat pe jos, pe un drum fara trotuar, in curbe, pe marginea padurii, in noapte, pe langa masini cu soferi ce uimiti si precauti ma claxonau…

Ma rodeau pantofii… ca de obicei, m-as fi descaltat…ca de obicei, dar eu nu mai eram…eu… nici situatia aceea nu era una cu care sa fiu obisnuita…

O masina ce venea din spatele meu, a oprit, o portiera s-a deschis si o voce cunoscuta „Mada, hai urca…ai sa racesti. Ce te-a apucat?” Am urcat in masina, m-am descaltat si m-am gandit ca acela este primul „de obicei” pe care il transferasem in noua mea viata…

Da…am pornit in noua mea viata…desculta…habar nu aveam inca, in cate cioburi aveam sa ma tai…..si nu a fost nimeni sa-mi vindece ranile…

Aikaterine

Biletul spre Rai…

Ceata si frig, dar nimic nu mai semana cu ziua precedenta…era liniste, imi doream sa am in fata o cafea fierbinte si buna din care se beau cu pofta. Visasem mult in putine ore de somn, eram inca adormita dar destul de constienta ca starea era alta… Invinsesem? Castigasem lupta? Eram inca neincrezatoare, nu-mi venea sa cred, la o adica se pot schimba lucrurile, se poate ca dintr-o mica scanteie sa reaprinda focul…dar linistea interioara nu trada deloc o vecinatate de o scanteie…

Ma spal incet pe fata si ma uit in oglina, sunt eu, nici o schimbare nici o cuta nici un rid in plus, nimic din infatisarea mea nu tradeaza lupta crancena prin care am trecut, zambesc si ma sterg pe fata…”a trecut”…
Imi fac mult dorita cafea…”Of! Ce bine miroase…” O am intrata in sange, nu pot sa renunt la ea cum nu as putea renunta la a iesi imbracate pe strada”…zambesc la gandul acesta care tocmai imi strabatu mintea…Zambind ma indrept spre locul preferat…nimic nu imi dadea inca de banuit ce urma sa se intample…Ma asez linistita, strangand in juru-mi salul de casmir, nu este frig dar infasuratul in sal inseamna o imbratisare…Ma cuibaresc zambitoare si tin ceasca fierbinte in maini si deodata se aude o voce
-Ai omorat! Asa este?
-Nu am vrut…dar nu am avut de ales…
-Nu conteaza ca nu ai vrut! Ai omorat-o si doar atat este important! Esti vinovata!
„Da…sunt vinovata…” Ce o sa mi se intample oare? Si in locul zambetului se instaleaza ingrijorarea.
-Cum ai omorat-o?
-Nu stiu!
-Minti!
-Nu stiu! Jur ca nu stiu! Nu stiu nici macar de unde am avut puterea…
-Lasa, ai sa recunosti in fata Judecatorului!
-Ce simti? Te simti vinovata?
-Greata si indiferenta..Nu….
-Vrei sa pari inconstienta, dar nu esti stii exact ce inseamna aceasta crima!
Zambesc si raspund…
-Stiu ce inseamna…inseamna Liniste…
-Pari ca te bucuri de crima ce ai comis-o?!
-Da! DA! DAAAAAAAA! Da, Inima, ma bucur ca am ucis-o! Ma otravea! Sunt linsitita si am iarasi chef sa traiesc! Sunt din nou eu…Acum astept linistita ca ultimii taciuni sa se stinga definitiv, sa adun zambind, cenusa pentru a o arunca in patru zari…pentru cenusa asta nu am sa cumpar o urna…o sa ramana in gand doar ca o umbra difuza… A fost autoaparare…
-Si totusi cum ai facut-o?
-Nu stiu! Sau poate si-a intins mana peste munti si ape, Sfantul…de m-a ajutat…
-Nu amesteca Sfintii intr-o crima!
-Dar nu e o crima…e o eliberare, e o renastere, e un alt inceput, e Viata…cu toate astea au legatura Sfintii…

 

Am zambit din nou si am sorbit o gura de cafea fierbinte…m-am bucurat ca ninge afara…si gandul m-a rasplatit…mi-a zambit la randu-i…

Aikaterine
7 ianuarie 2013

Fara tine…

ca o corabie in deriva…

303818_365805173500124_488654449_nSi ura si iubirea acuma de la tine
Far’ de insemnatate vietii mele-ar fi,
Iubirea ti-am platit-o cu lacrimi si suspine
Si ura-ti neimpacata cu ce-as mai rasplati.
Dar tu de vrei ca-n urma-ti eu tot sa mai plang inca
Si vecinic sfasiata sa vezi inima mea,
De-un chin fara de margini, de o durere-adanca
Cu glas far’ de manie sa-mi spui ca ma-i uita.

Veronica Micle „Si ura si iubirea”

Priveste pozitiv viata…

sau….

uitandu-te la negru sa vezi roz!

154464_405677746179533_464055849_n

Acum ceva vreme am fost acuzata ca sunt negativista, ca gandesc in defavoarea mea, ca astfel adun in juru-mi un nor de rele, ca nu vad partea buna a lucurirlor, adica jumatatea plina a paharului, ca ma inconjor permanent de negru…(bine…sa nu intram in detalii de genul…cat de bun e cateodata un negru, la casa omului…)

Pai…m-am gandit ca respectivul, posesorul, baza de la care imi fusese aruncate zecile de sageti sub forma cuvintelor, are totusi dreptate…parca prea eram pesimista si ma asteptam mereu la ceva rau, vesnic in garda, ca nu cumva sa ma prinda nepregatita avalansa de necazuri ce inevitabil se va revarsa peste mine…parca prea interpretam in rau tot ce mi se spunea, prea neancrezatoare si suspicioasa si poate ma inselam, poate el si ceilalti in general imi voiau binele si erau de buna credinta si ceea ce mi se spunea trebuia luat ca atare si daca era ceva de interpretat sa fie macar intr-un registru pozitiv…
Si am inceput sa am incredere…sa privesc pozitiv tot ce ma inconjura in viata…de la exterior la intim, de la general la detaliu…tot a capatat ca prin farmec o „nuanta roz”…mda….in ziua in care in sfarsit iesise Soarele dupa o iarna care macar calendaristic se apropia de sfarsit, zi in care incepusem sa vad roz sa le doresc prietenilor „o zi roz”….ei bine, in acea zi….s-a prapadit mama….centrul intregului meu univers…

„Vin sa ne intalnim cat de curand…” in loc de „m-am plictisit de abureala asta…” raspunsul era „abia astept sa ma ghemuiesc in bratele tale…” pozitiv, nu? Si am ramas cu pozitivitatea si cu asteptatul…

„Ma apuca depresia caci sunt iarasi solo de Paste…e cald si frumos afara”…”nimeni nu este singur de sarbatori, ai sa vezi ca nici tu nu ai sa fii…gandeste pozitiv!” si in loc de „imi bag picioarele in ea de viata ca un rahat!” „abia astept sa ma bucur de soare, sa fac pasca si cozonac si oua rosii impreuna cu mama…” ….mda…..si am facut de Florii….pomana de 8 zile pentru mama…

„Am x ani, nu mai sunt asa de frumoasa cum eram la 20, nu am x, y, z lucruri in viata mea…si nu mai am timp sa le fac, imi vine sa…cand ma gandesc”…”gandeste ca au fost care la x ani cu 38 de kg, dupa ce au pierdut tot, au reconstruit tot…” si in loc de „cand esti langa moarte si ai scapat de ea, e firesc sa-ti doresti sa traiesti”…mda…”impresionant…la urma urmei chair nu e tarziu”…si constat ca sunt preferate, admirate, adulate „femeile de femei” care in goana pentru a „face ceva” pun fara jena inclusiv fundul la bataie, promoveaza falsitatea si vulgarul…si mai mult de atat, 38 de kg nu este un dezavantaj ba dimpotriva!…ih!

Nu mai continui…cred ca rozul totusi nu mi se potriveste…

Aikaterine
2 ianuarie 2012

Sa fii atent la ce-ti doresti…se poate indeplini…

Florile de cires japonez erau pretutindeni pe aleea principala…

Ramase un copac banal, fara puful ingeresc ce-l acoperise cateva zile…”si cat era de frumos…exact ca un indragostit ce rade in soare…” Mereu imi furam privirea de la profesori, lectii si ore pentru a o indrepta catre minunea din fata geamului…ii stiam aproape fiecare miscare a florilor, cate au mai inflorit sau cate s-au scuturat deja…in fiece pauza eram sub el si ma uitam uimita la micile minuni roz sau stateam pur si simplu pe iarba abia incoltita, gandindu-ma la cat de departe sunt de locul unde mi-ar place sa fiu…si la o dragoste ce mi-o doream sa vina in viata mea….

Liceul acela….era dragut…poate ceea ce mi s-ar fi potrivit cel mai bine insa profesorii….oh! profesorii…cu mici exceptii erau adevarate nenorociri…limitati, pe alocuri chiar prosti dea dreptul  inchistati, ramasi de pe timpuri cu o mentalitate invechita, incercau sa te transforme cu dea sila in mici copii ale lor…”nici nu vreau sa-mi mai amintesc de ei macar„…Marea tragedie era ca reuseau in mare parte sa obtina ce-si propuneau, astfel au ajuns in invatamantul primar romanesc, tot felul de lighioane ce nu aveau nici cea mai mica legatura cu „a educa”…

Colegii…de fapt colegele pentru ca aveam doar doi baieti in clasa…bietii de ei…erau dar nu erau…unul a ajuns preot pana la urma iar celalalt s-a diluat prin Franta din cate stiu…in fine, colegele caci ele erau baza…mamaaaa ce viata era pe „bisericuta” noastra…fiind aproape de parcul central din oras, cand nu ne convenea cate ceva, dispaream pur si simplu prin parc…Gasca noastra vesela era cunoscuta in tot liceul…nu eram multe dar „organizate” si in general cu parinti care investeau in buna noastra educatie dar si in buna noastra distractie…eu mai fentam cateodata iesirile pentru ca strangeam bani de carti…treceam cel putin de doua ori pe saptamana prin librarie si aveam prostul obicei sa nu ies niciodata cu mana goala….

Eram toate la varsta indragostitului si a „lecturilor fierbinti”…si cand ne intalneam vesnicele noastre discutii erau despre baieti…

-Mada…mai fata, tu nu vezi cum se uita Marius la tine?

-Si?!

-Haide mai…ti-l ia Iuliana….treaba ta!

-Nu! E prea micut pentru mine…. si radeam cu gura pana la urechi…

Ana se uita la mine incruntata…

-Si ce ai vrea?! Un mos?

-Nu un mos dar unul mai…copt…mai…nu stiu….asta nu-mi spune nimic…nu ma amuza, nu ma impresioneaza, nu ma intereseaza…sa-l ia Iuliana, daca-i trebuie!

-Tu nu esti intreaga la minte! Mie mi la-i dat pe Adi, Mariei pe Vlad, Iuliana ti-l ia pe Marius….si tu nu vrei sa vii la bal pentru ca nu ai pe nimeni! Cine sa te mai inteleaga?!

-Nu vreau un baietandru care sa imi spuna banalitati….ce imi spune el, vad si singura…

-Adica tu ne faci pe noi proaste?! Toate avem prieteni de varsta noastra….

-Haide mai…degeaba insisti…Marius e copilas iar pana la bal mai e un an si ceva….

Radeam nebuna, din orice…eram vesela si iubita, frumoasa si tanara si imi placea sa ma joc…ma jucam teribil…eram de fapt o mica manipulatoare, rea si aroganta si foarte constienta de efectul pe care il am asupra sexului opus…O copila cu prea multa minte… si totusi visatoare…visam ca tineretea mea va fi vesnica…

-Hai sa mergem la Ideal azi!

-Hai ca mergem!

-Ai bani la tine?

-Da…dar nu am prea multi..dar cred ca ne ajung de doua cafele…

– Bine, dupa ultima ora mergem…

-Cred ca azi plecam mai repede, profa de sport lipseste…

-Ce bine…nu am mai fost de mult…

Dupa scoala obisnuiam cateodata sa mergem in centru la un bar destul de select unde barmanul ne cunostea si cand ne vedea intrand stia ca trebuie sa si puna cafeua in cesti…cateodata mai si fumam cate o tigara…

-Ai bricheta la tine?

-Nu!

-Lasa ca cer la bar…si m-am ridicat indreptandu-ma spre bar…

-Cristi, da-mi si mie o bricheta te rog…am venit fara ele…barmanul se uita dupa bricheta pe tejghea iar eu la el cand ma trezesc in fata, pe tejghea, cu o bricheta patratoasa invelita in piele…

-Ti-o ofer eu, pe a mea…daca ma lasi sa stau cu tine la o cafea…

Ridic privirea de pe bricheta si ma uit in directia de unde venise mana fina, cu unghii foarte ingrijite, cu piele netede si bronzata…Privesc in fata, destul de aproape un tanar brunet, cu trasaturi fine, fata ovala, par negru cu o tunsoare retro gen Mircea Eliade in perioada Maitreyi…ochi negri grozav de expresivi…”mamaaaaa ce tip…..” Am incercat sa zic ceva dar…nu ieseau cuvintele din gat…cred ca m-am inrosit ca o sfecla, oricum picioarele imi erau moi…m-am asezat pe unul din scaunele de la bar si ma uitam la bricheta…incercam sa ma adun ca sa spun ceva…”Madalina….ai dat de naiba! Ce sa spun….nici la geografie, cand ma scoate nebuna aia de baba la harta nu am asa emotii….e super…dar e intr-un bar….ce sa fac eu cu un tip agatat intr-un bar?! Astia nu-s de drum lung…si nu vreau sa sufar….Madalina trece timpul…zii ceva…nu ma uit la el pentru ca ar trebui sa spun ceva….ce sa-i spun?! Nu pot sa accept…Cum sa beau cafeaua cu un strain?! Nu! SIGUR NU!!!!” Ridic intr-un final privirea si cand intalnesc ochii aceia frumosi si intrebatori, raspund, luand bricheta in mana…

-Da…

-Da?! Da, ce?

Nu i-am mai raspuns…deja plecam spre masa…L-am auzit venind in urma mea…

-Ai gasit bricheta?

-L-am gasit!

Ana se uita nedumerita cand la unul cand la altul…ajunsese si el in separeul nostru, cu cafeaua in mana si se uita intrebator la randu-i cand la prietena mea, cand la scaune cand la mine…

-Si tu esti….cine?! Intreaba Ana…

-Pai eu sunt bricheta…si rase scurt incercand sa-mi prinda privirea…dar eu…nu vedeam, nu auzeam sau mai bine spus nu intelegeam ce aud…aveam o masinarie in minte,cu zeci de rotite care se invarteau neincetat..”e bine, nu e bine…si ce frumos este…ce fac acum? nu-l vreau….nu unul pe care l-am cunoscut in bar!”

O vad pe Ana ca-i intinde mana

-Eu sunt Loredana dar toti imi spun Ana, ea este Madalina si toti ii spun…

-Cosanzeana o intrerupse el…in timp ce deja intinse mana ca sa o primeasca pe a mea…

-Nu…de fapt imi spun Alba ca Zapada…si schitez un zambet retinut…intinzandu-i o mana moale total dezarmata… „ce naiba fac? e un golanas de bar…dar e al naibii de frumos…”

Ana a ineput sa vorbeasca vrute si nevrute, a inchegat o discutie „despre” si „cum” si „ce”….eu taceam si gandeam…nu se stie ce dar gandeam intens sau mai bine spus incercam sa gandesc limpede si cu cat ma straduiam mai mult cu atat ma pierdeam mai mult…ma inrosisem la fata si devenisem extrem de serioasa…

-Te simti bine? Esti foarte tacuta…ma intreaba deodata el…

-Pai eu asa sunt…mai tacuta….

-Ba nu! Nu esti tacuta chiar deloc si razi din toata fiinta…

M-am uitat crucita la el, pana si Ana se oprise din turuiala ei fara noima…

-Da….?! De unde stii?!

-Te-am vazut in parc acum cateva saptamani….erati mai multe si cu un baiat…radeati si povesteati ceva….tu erai imbracata in piele o fusta scurta si geaca, cu cizme lungi…tu erai sigur!

-Nu…nu cred…

-Da! Eram impreuna cu Marius…veneam de la practica la scoala 18, ai uitat?!

-Poate….”Oooof! Ana….ce gura mare ai!” m-am uitat incruntata la ea…

-Tu erai! Stiu sigur! Am stat pe o banca in apropierea voastra si ti-am auzit vocea…

M-a luat prin surprindere total….„intr-un oras destul de mare in care te poti pierde fara probleme, sa ma gaseasca pe mine in doua locuri si sa ma recunoasca….ce palpitant….dar daca ma urmareste?!”

Ma incrunt la gandul ca as putea fi urmarita si ma uit piezis spre el…nu sesizeaza privirea mea fioroasa si continua discutia cu Ana…Din cand in cand ma mai intreba ba unul ba altul cate ceva…rapsundeam fara tragere de inima si aproape monosilabic…

-Ana…hai sa mergem….e tarziu de acum… si maine avem lucrare la mate…

-Hai sa mai stam…oricum nu avem ce invata la mate acum…

-Cred ca te-am deranjat eu…

-A…nu! Nici sa nu te gandesti!. se grabi Ana sa-l linisteasca…apoi uitandu-se spre mine imi spune incruntandu-se

-Eu mai stau! Daca vrei sa pleci, pleaca…

-Cum sa pleci?! Plec eu…poate mai aveti ceva de vorbit, de ale voastre, oricum am terminat si cafeaua… Si se ridica, isi lua la revedere si pleca pur si simplu, pana sa-mi dau seama ce se intampla, sa reactionez cumva sau sa scot vreun sunet…

-Tu te-ai prostit?! Ce naiba ai?!

-E frumos cu draci! Sunt socata! Lasa-ma sa-mi revin! Tremur ca varga….tu nu m-ai vazut ca nu reuseam sa tin ceasca in mana…nici nu mai beau cafeaua…poate e prea tare, azi a facut-o prea tare, Cristi…

-Eu nu mai inteleg nimic mai Mada! Nu-ti place nici un baiat, razi de ei, iti bati joc de ei, ni-i dai noua, pentru ca tu vrei altceva, apare altceva, frumos de nu se poate si tu…?!

-L-am cunsocut in bar…si nu e bine! numai aia neseriosi stau prin bar la agatat!

-Ai febra! Hai sa mergem ca ma enervezi! Unde vrei sa gasesti un tip, la biserica?!

Am plecat spre casa tacuta si cu gandul la ochii aia negri…o privire care ardea…m-am scufundat pentru o clipa in adancurile acelei priviri vii, calde si cat placut a fost….Tineam strans in mana bucata de piele de caprioara ce invelea bricheta lui…

A doua zi cand sa ies pe poarta scolii, dupa ore, dau peste el…ma astepta sprijinit de masina si cand m-a vazut indreptandu-ma spre el mi-a zambit cu toata gura…

-Buna Madalina! Ce faci?

-Eu…dar ce faci aici?! Bine…fac, bine…abia am termiant orele…

-Nu vrei o cafea?

-Nu….dar dupa ce i-a disparut zambetul mi-am schimbat putin vocea si atitudinea….„la urma urmei…fie ce o fi!” dar putem merge in parc putin…am doua lucrari maine si mai am de invatat pentru teza…

-Da! Hai! Ai sa inveti pentru teza….daca vrei te mai ajut si eu…

-Nu merci….nu am nevoie…trebuie doar sa recapitulez unele lucruri…

Si am plecat pe jos, la pas, spre parc….Am vorbit din una in alta am ajuns sa radem si sa povestim si astfel atmosfera s-a destins cu totul intre noi, iar urmatoarea zi cand m-a asteptat sa ies de la ore, eram deja ca vechi prieteni….Mergeam prin parcuri..in Parcul Trandafirilor imi placea mai mult pentru ca era mai mic si vesnic statea o florareasa care de cum ne vedea venea spre noi, stia ca are „vanzare” Avea doar trandafiri….si mereu se aproviziona cu trandafiri galbeni, asteptandu-ne…..Ne plimbam mult prin judet…sambata mereu ieseam impreuna dar niciodata nu am mers in vreo discoteca…radeam ca discoteca e pentru „tarani”…citeam impreuna aceeasi carte si dupa ce terminam discutam…El era mai pesimist si mereu trist desi glumet si spiritual…Prietenia noastra evolua frumos, comunicam mult, ajunsesem sa stim fiecare miscare pe care o face celalalt, ne spuneam tot, ne simteam perfect, ne transmiteam starile pe care le aveam fara sa fim unul langa altul… Am petrecut sarbatorile de iarna impreuna apoi la banchetul de final am fost impreuna…si la concertul lui Haddaway, din Bucuresti am fost tot impreuna….am stat cu Ana si prietenul ei in caminul de la Stefan Gheorghiu unde in miez de noapte am inceput sa tip ca nebuna ca sunt gandaci…stateam pe varfuri in mijlocul patului si tipam cat ma tinea gura ca eu nu mai stau o secunda…

-Plec in gara si iau trenul daca nu ma iei de aici!!!! Sunt 5 feluri de gandaci…daca imi intra vreunul pe nas ori in urechi….ia-ma de aici! te rog!

-Mada…am baut scumpete, stai putin…stai, linisteste-te! Taci un pic, m-ai speriat…dormeam…Mada, stai un pic…si ma privi buimac de somn…

-Nu mai stau aici nici o secunda! Iau taxiul si plec! Gata! Si deja ma imbracam….

-Hai ca mergem, ma bagi in belele…doar stiai ca sunt gandaci, ti-am spus si eu si Ana si Adi….eu asa am trait cat am facut facultatea in Bucuresti si nu am murit! Copil rasfatat ce esti!

-Nu mai stau nici o secunda…si un „te rog” cu privirea aia, mai putini decibeli cu boticul bosumflat, a rezolvat problema….Ne-am refugiat in masina unde am dormit neintoarsa…Dimineata ma simteam de parca ma calcase trenul dar stiam sigur ca nu am fost atinsa de nici un gandac…

Si ne-am intors la Bacau… in toamna aia, de ziua mea…intr-un decor romantic, pe o muzica veche si senzuala…

Stiam ca nu va sta in Romania…nu mi-a ascuns niciodata acest lucru cum nu mi-a ascuns nici faptul ca ar ramane daca eu vreau ceva de durata….numai ca eu eram speriata de tineretea mea si mai stiam ca acolo, departe il asteapta o promisiune facuta, un cuvant dat de multa vreme, o obligatie… Nu stiam cand o sa se intample si nici ca o sa doara ingrozitor de tare…sufocant de tare…M-au ajutat Ana si celelalte prietene, sa pot trece, partial macar cu toate ca…. nu stiu ce sa spun…nici macar acum, la atatia ani…

Desi plecasem din liceu, m-am intors in curte pe vremea ciresilor japonezi infloriti…am stat pe iarba proaspat incoltita, ca pe timpuri, gandindu-ma la dragostea care a venit si a plecat din viata mea…si cat de mult poate ca am gresit respectand promisiunea pe care mi-am facut-o, de a nu spune „RAMAI cu mine”

R.I.P. Toni!

Lumina din viata mea…

 

84a646c67889ec2161420642788495bc Un frig de-ti ingheta nasul, de maini si de picioare nici nu mai putea fi vorba sa le simti…
„Mami…mamiii…am temrinat tema la mate, mi-au inghetat mainile…”
„Doar ti-am spus sa vii in bucatarie…aici macar pot sa fac un pic de caldura cu aragazul. Hai iubita, acusi termin si eu si mergem in pat…Hai, vino si tu aici cu mine…”
M-am asezat pe patutul ingust din bucatarie… „Dumnezeule…grozav mai era patutul acela…ne „certam” sa stam pe el cand venea vorba de asezat la masa ori de facut ceva, ori de scris, desenat…”
Mama…ia-ma si pe mine la Bucuresti, data asta…hai, te rog….Vreau sa vad si eu avioanele si aeroportul…”
„Nu se poate….doar stii…e mult tare de asteptat si tu esti inca mica…poate cand ai sa mai cresti, doar tata o sa mai vina si sa fie vara, imi e frica sa nu racesti….stiu ca iti e dor de el…si mie imi este, dar poate de data asta o sa stea mai mult acasa…da?”
„Bine mami…da…dar veniti cu avionul sau cu trenul?”
„Pai inca nu stiu…sa vedem cat intarzie cursa Tarom si cum avem legaturi, cat de obosit e tata…”
„Poate veniti cu avionul….sa vin la aeroport aici si sa va astept…as putea veni cu Bubu…nu?”
„Ba da…cum sa nu! Veniti amandoi aici”
„De ar ninge mami….abia astept sa ninga, sa pot sa ies cu patinele…acum un an a fost putina gheata…”
Mama terminase deja desenele ce urma sa-l duca in urmatoarea zi…
„Hai! Hai in patut! Hai ca am inghetat si eu…Azi e marti? Da….maine avem apa calda…Maine facem o baita buna si punem pernele electrice in pat, ca sa ne incalzim…”
„Da…mama…cred ca mai am sampon pana vine tata…tu mai ai in al tau?”
„Ma descurc eu….lasa asta…sa ai tu, ca ai perisorul lung si stii ca se incurca mereu…Hai, hai sa mergem ca acusi se ia lumina”
„Hai, hai sa mergem…”
„E randul tau sa faci patul in seara asta…”
„Nu vreau….fa-l tu mami…”ma pisiceam in speranta ca pot obtine o amanare…sau o derogare definitiva…
„Nu, eu l-am facut dimineata…si aseara, in locul tau…” si ma privi cu seriozitate…”Dumnezeule mami…iubita mea, a fost in alta viata…ieri…”
M-am apucat fara nici o tragere de inima sa dau cuvertura deoparte, sa asez pernele, sa scot cele doua plapume din lada recamierului, sa le intind…Ne-am bagat intr-un final in pat, m-am cuibarit in bratele calde ale mamei si razand i-am spus…
„Hai, facem 1,2,3?”…era un fel de ritual vesel, de fiece seara…
„Da….hai….” si razand amandoua incepem sa numaram

„1”
„2”
„3”
„si”…ridicam picioarele simultan iar cand le lasam pe pat, plapumele de pe noi intrau si sub picioare, se forma astfel un fel de strat protector, ca o cizma in care noi ne incalzeam mult mai repede…

Urmatoarea zi, „ziua cu apa calda”, pe seara era o adevarata agitatie prin casa…masina de spalat hodorogea in baie, mama trebaluia prin casa iar eu imi faceam inca temele. Numai bine, pana terminam eu, mama deja avea baia facuta si o pregatea si pe a mea… intotdeauna se spala prima pentru ca pana ce ajung eu in pat, sa-mi incalzeasca locul…”Si era atat de bine…mami….eram copil si ma simteam copil…iti multumesc pentru asta…

In saptamana ce urma trebuia sa vina tata din Africa de Sud si in casa era o vanzoleala strasnica…Mamiticu si mama pregateau mancarea …numai ce-i placea tatei, salata de vinete cu maioneza (le conserva cu grija de toamna…era o adevarata teorie cu ele…) chisca….o aventura intrega insemna procurarea matelor groase de porc pe care le curata cu grija mare, le spala in zeci de ape pana obtinea intestine transparente…salata de boeuf….fara mazare si multe alte mofturi culinare…Bubu se ocupa de vinul natural…facea drumuri la Neamt sau la Podul Turcului, la o cunostinta pe care o platea cu bani si cu tigari si cafea… Era o agitatie de nedescris in jurul sosirii lui…de fapt nu puteau nici unul dintre ei sa uite „cat de slab a venit bietul de el, din primul lui voiaj… nu-l mai cunostea nimeni…si negru si slab…” se vaita Mamiticu in timp ce facea una alta prin bucatarie…Mama facea intotdeauna prajiturile, nelipsitul cozonac cu mac si bineinteles tortul…pai era sarbatoare in toata regula iar tata…rasfatatul…Si merita pentru ca mereu i-a respectat pe socrii lui si i-a ajutat si s-a lipit de ei exact ca un copil…i-a ascultat si a fost un sot bun pentru mama…

In ziua sosirii lui, mama cu Mamiticu au plecat spre Bucuresti inca de pe la miezul noptii iar eu am ramas cu Bubu acasa…Ma simteam tare bine cu el…tinea locul tatalui meu, era bunic…un bunic fantastic…imi repara papusile pe care le schilodeam din curizitate, le punea parul inapoi cu un cui infierbantat in foc, le facea hainute cand ramaneau dezbracate in frigul iernii….”Of! Doamne….bun bunic am mai avut…bunicul perfect….” 
Cat am stat la scoala in acea zi nu am putut sa fiu atenta la nici o ora…invatatoarea si apoi profesoarele stiau fara sa le spuna cineva cand trebuie sa vina tata, stiau din momentul in care ma vedeau total absenta…

Am ajuns acasa unde Bubu mi-a spus ca vor veni, au sunat sa-i asteptam la aeroport….
„Uraaaaa! Mergem la aeroport! Mergem la aeroport!” Ma zbantuiam ca iesita din minti de bucurie….
„Bubu….dar merg incaltata cu patinele….a nins si e si gheata…ma lasi?”
„Da cum sa nu Cuconita….Mergi cum vrei tu…O sa plecam pe la patru fara cinci ca sa ajungem numai bine….ce rost are sa asteptam acolo, in frig…”
Din 10 in 10 minute ma uitam la ceas…si cred ca si el,  la fel insa mie mi se parea tare calm…Pe la patru fara zece, deja imbracata si incaltata m-am prezentat in fata lui…
„Hai sa mergem! Eu nu mai stau….nu mai am rabdare….si apoi pot sa ma dau cu patinele pe acolo pana vine avionul…stii e aleea aia…se mai duc copii acolo….hai Bubule….haaaaaaaai….te rog…”
„Bine mai copchil….m-ai ametit de cap….Hai….dar sa nu racesti ca am discutii cu mama-ta si o sa vina iar tanti Avadanei sa-ti faca injectii…”
La amintirea injectiilor pe care le facusem de fapt pe la trei ani dar inca nu trecusem peste „trauma” si nu renuntasem nici la”protest”, adica la lipsa de salut pentru vecina care mi le facuse…m-am mai linistit putin….in sensul ca m-am asezat pe un scaun spunand imbufnata…
„Eu sunt gata de zece minute si daca mai stau in casa la caldura, imbracata si apoi ies afara, chiar am sa racesc….mai bine, hai sa mergem….”
Privindu-ma cu intelegere, zambind, isi puse cizmele si haina…
„Hai….iesi tu prima, ca sa incui eu….”

Am zburat pana la aeroport….de fapt pana aproape de aeroport pentru ca prevazator cum era, bunicul meu, „mesterise” ceasul…adica il fixase cu jumatate de ora mai putin pentru a ma impiedica sa stau in frig, asteptand, zeci de minute….Singura problema a fost ca de asta a uitat si el….in asa fel incat ne-am intalnit pe drum cu cei mult asteptati….
Printre lumea de pe drum, la ora la care, iarna, se ingana ziua cu noaptea, am trecut val vartej pe langa tata, ignorandu-l total si m-am aruncat direct in bratele mamei…
„Ti-au inghetat mainile in manusi, mami….da-mi mie sa te ajut la bagaj….A….”si ca printr-un miracol, mi-am adus aminte de tata, dar fara sa ma dezlipesc de mama…” dar tata…??? Tata…unde este?!”

Te iubesc mami…lumina din viata mea….Astazi, in loc de tort….Domnul sa te odihneasca in pace ! Si….iarta-ma!”

Aikaterine
24 octombrie 2012

O poveste fara rost…

Cateodata, Mosul, mai aduce si povesti…eu i-am dat o prajitura si l-am rugat sa ma ajute sa pastrez prietenii care stiu sa tina la mine…cam atat…o parte din restul dorintelor, pot sa mi le indeplinesc singura iar la celelalte nu mai indraznesc nici macar  sa ma gandesc… 

Motto:

„A fost odata ca-n povesti
A fost ca niciodata,
Din rude mari imparatesti
O prea frumoasa fata

Si era una la parinti
Si mandra-n toate cele,
Cum e Fecioara intre Sfinti
Si LUNA intre stele”

A fost odata ca niciodata ca de nu ar fi fost nu s-ar fi povestit, o mica printesa, frumoasa, vesela si dragalasa pe care o chema Alina…

Alina, era rasfatata parintilor si a bunicilor si a rudelor, cunoscutilor si tuturor celor care o cunosteau…era atat de dulcica incat nimeni nu-i rezista si astfel crescu inconjurata de multa, multa dragoste, in puf, matasuri si catifele aduse de peste mari si tari…

Dar Alina noastra crescand, se transforma intr-o domnisoara superba si pe masura ce crestea, se facea tot mai frumoasa, parintii si bunicii o pazeau tot mai tare, voiau sa o pastreze pentru un print din neam mare, ca si ea…
Insa Alina, tanara si plina de viata, voia sa traiasca, sa cunoasca lumea, oamenii si mai mult de atat, sa se indragosteasca si nu stia cum…pana ce intr-o zi cunoscu un porumbel ce ii promise ca ii va povesti despre locurile pe unde a umblat…Fericita, printesa, il asculta vrajita cum povestestea si gandea cu bucurie ca intr-o buna zi va ajunge si ea sa cunoasca acele locuri indepartate…

Intr-o buna zi, porumbelul incepu sa-i povesteasca despre un print din tari indepartate, un print din neam ales si cu care ea semana, ba mai mult aveau acelasi nume…pe acel print il chema Alin…Si-i povestea porumbelul cat de frumos, destept, viteaz si bun este acest print, pana cand mandra noastra printesa, prinse drag de print, fara ca macar sa-l fi vazut…

Ca sa-l cunoasca mai bine, il ruga pe porumbel sa-i duca, printului, un mesaj de la ea…apoi printul ii trimise si el un mesaj si tot asa, in fiecare zi, pana ce printesa noastra se indragosti tare, tare, de print…chiar si el parea a fi indragostit de ea…
Dupa ani de trimis mesaje prin porumbelul calator, Alina voia ca printul sa vina la ea  ca sa se cunoasca mai bine dar…Alin tot intarzia, ba i se imbolnavea un parinte, ba avea razboi in regat, ba pleca in alta parte, ba isi ajuta fratii, ba una, ba alta…

Intr-un final, printul ii promise ca intr-o toamna va veni si vor povesti si se vor cunoaste pe indelete, numai ca…printul veni in regatul Alinei dar intalni o slujnicuta deghizata in printesa, ce-i cazu draga si nu mai ajunse la printesa adevarata…
De suparare si mandrie ranita, printesa, isi smulse inima din piept si isi promise ca niciodata, dar niciodata sa nu mai iubesca pe nimeni! Apoi se inchise in turnul castelului ei si isi planse soarta asteptand cu nerabdare sa ajunga intr-o viata viitoare pentru a-l intalni iarasi pe dragul ei Alin…In lunile de toamna si in cele reci, de iarna, plansul ei se mai aude si acum, cateodata, prin munti…

La portile castelului au ramas doar „carcotoii batrani” care povesteau vrute si nevrute inventand povesti si balade care mai de care, fara ca nici unul dintre ei sa cunoasca adevarata lor poveste… poate doar nevinovatia pe care si-o striga Alin…

Printul Alin nu s-a mai intalnit cu printesa noastra dar nici cu slujnicuta deghizata, nu a ramas…cand si-a dat seama ca facuse o alegere gresita era prea tarziu, printesa Alina deja nu mai era… De atunci si el umbla singur prin lume, cerand imbratisari si alinturi de la femei usoare, numai sa uite de Alina…le compune poezii si cantece, gandindu-se la printesa lui pe care nu a inteles-o si pe care nu a avut curajul sau poate doar nu a stiut sa o iubeasca…

Aikaterine

24 decembrie 2012

J’aime l’amour…

Imag004

O duminica seara , de vara intre dealurile Neamtului, o explozie de stele, o liniste superba, un loc de care te simti legat cu toata fiinta, o luna ce iti aminteste de cat de fericit si indragostit poti fi cateodata…

Priveam in gol, visand la o alta seara in care „as putea fi”…”daca ar fi”…si „as putea face”…sub aceleasi raze calde ale lunii…

„Mada, Maaaada….nu mi-ai vazut cheile de la masina? Ce naiba am facut cu ele ca nu le gasesc nicaieri….?!”

Dupa o intruziune atat de brutala a prezentului in dulcele meu vis din viitor, fac o grimasa si plec fara nici o tragere de inima in perpetua cautare… a ceva….doar e greu sa fii si dezordonat si batran si uituc…numai de nu as ajunge si eu asa…” dar ma opresc din gand si realizez ca nici eu nu sunt foarte ordonata, „da, dar macar am o ordine in dezordinea mea…” nici prea tanara nu mai sunt, „si totusi e o diferenta de 14 ani intre noi…” iara memoria…” pai toate prin cate am trecut au ros binisor din memoria-mi sclipitoare….”

Cautam disperate cheile, prin toate locurile posibile…in zadar…deja incepeau sa apara gandurile paranoice..

„Sa vezi, o sa mi le gaseasca tiganasul asta, de langa, o sa-mi fure masina si o sa-mi ceara despagubire…Sunt un om mort! Fara masina, ce fac eu?” Ma uitam nedumerita la ea si incercam sa ma abtin din ras…mi-am muscat limba zdravan, m-am intors cu spatele si am pornit iarasi in cautare…

„Si totusi, cand ai umblat ultima data cu ele? Unde erai?…De dimineata doar tu nu ai mai umblat in masina…?”

„Nu! Pai…am venit…si …”

„Si? Pe unde ai intrat in casa? Ce mai aveai in mana?”

„Aveam tigarile si cheile si cafeaua…”

„Si ai venit direct in casa?”

„Pai nu…le-am lasat pe treapta la casa si m-am dus sa dau apa la vaca pentru ca tu ai stat la calculator si putin ti-a pasat de ea!”

„Bine! Doar stii ca eu sunt paralela cu zootehnia….Si te-ai intors, le-ai luat…si ai venit in bucatarie…”

„Da!”

„Le-ai luat sigur pe toate?”

„Da!”

M-am indreptat spre fata micii casute unde se afla trepta cu pricina si am inceput sa caut prin iarba…nu se vedea mai nimic…o lanterna ma ajuta fara prea mult spor…Apoi imi aduc aminte de naravul proaspat capatat, probabil odata cu varsta, al Craitei…mda…cu siguranta ea e autorul…dar unde le-o fi carat?

Deja venise langa mine si cauta sa-mi apuce mainile cu gurita…”Stai locului hoato! Ai declansat isteria….Unde le-ai dus?” Cateluca se uita la mine cu ochisorii sclipitori, vii si inteligenti, nedumerita de miscarea haotica si aparent fara nici un rost, a noastra…se agita si ea, la fel de aiuritor pe langa noi…

La un moment dat imi aduc aminte ca le-am vazut ca din intampalre pe ea si pe cealalta, jucandu-se de zor sub tufa de bujor care isi scuturase de multa vreme rozul intens si placut mirositor al florilor…Statea parasita langa tufa de trandafir pentru dulceata, ce-si intindea fara speranta, delicatele vlastare in cautarea unui fir de care sa se agate pentru a…trai…

In lumina lunii si a stelelor, acel minuscul colt de curte in care se inghesuiau, doi butuci de vie si cateva flori napastuite parea vrajit…de o frumusete si o tihna ce te chemau…

Pai de ce ai lasat cheile la indemana catelului? Daca nu-mi aminteam de joaca lor, le gaseai la iarna…in cel mai fericit caz, la toamna…”

„Hai sa mergem!” se hotara ea brusc…

Am urcat in masina si am plecat manate de un impuls de bucurie al ei, si din vesnica dorinta de „a vedea nou” a mea…Pe drum am avut parte de o atmosfera relaxanta si extrem de placuta…mi-a povestit intamplari vechi din perioada traiului ei in Brasov, amuzante…am ras cu lacrimi…era intr-o dispozitie fantastica, rara dealtfel pentru ea…

A oprit masina in centru si am coborat…ma simteam prost…plecasem, in papuci, fara sa stiu spre unde urmeaza sa ajung, imbracata cu o rochita scurta, cu bretele care cadeau…adica asa cum ma prinsese vremea pe acasa…

„Pai unde vrei sa mergem? Tu nu vezi cum sunt imbracata?”

„In parc….asa mi-a venit….Iar tu esti dulce si superba oricum…” M-am uitat la ea cu mirare pentru minciuna spusa cu atata seninatate apoi am plecat fara nici o tragere de inima, spre parcul ce misuna de tineri….

Am gasit o banca libera, dupa ce am cedat la dorinta mea de a sta cat mai ferite de aleea principala…ne-am aprins o tigara si am inceput o discutie fara noima despre barbati…

„Tu iubesti deja, barbatul care nu exista, sau daca exista nu o sa vina spre tine niciodata! Iti pierzi vremea visand la cine nu exista sau la cine cauta avere, pozitie, altele pe care tu nu le ai…..si apoi tu esti prea cuminte!!”

„Poate ca ai dreptate…poate ca nu….eu stiu ca exista! Si sunt aproape de inima lui, nici eu nu stiu cum….chiar de nicaieri! Dar il simt ca tine mult la mine…dincolo de ce face sau spune…si refuz sa cred ca este un interesat! Nu! El nu este asa!”

„Te amagesti! Si trece vremea si nu mai ai timp pentru nimic! Crezi ca ai sa poti face copii pana la 60 de ani? Si stii cat de mult isi dorea mama ta sa ai macar unul….si nu numai de asta….tu nu te uiti la tine? E pacat de tine cat esti de frumoasa….doar un barbat nebun nu te-ar dori!”

„Nu mai spune asta! Stii ca nu ma simt deloc frumoasa….mai glumesc din cand in cand dar….Si mama tinea la el….tinea mult…si il aprecia sincer….Exista! Si e viu…si e tare frumos…si dragut…si destept…si intelegator…numai ca….”

„Mda…cu cal alb cu tot! Nu? Visezi cai verzi pe pereti…si ai sa te trezesti cand e prea tarziu….Barbatul e nevoie sa fie bogat si mai putin frumos ca dracu’! Atat conteaza! Si apoi cu cat e mai prost, cu atat mai bine pentru tine…faci ce vrei cu el!”

Am intors capul disperata si dezgustata de ideea de a calcula rece tot ce inseamna o relatie si de dorinta cuiva de a face ce vrea cu cel de langa…m-am cutremurat din toata fiinta…

„Iti e frig?”

„Nu!”

Am cazut pe ganduri, cautam un refugiu, o portita pe care sa fug, macar imaginar din acel loc, din asa o companie, de un asemenea subiect…si mi-am amintit de…si am zambit cand in fata mi-a aparut un tiganus cerandu-mi un banut….

„Ti-am mai spus de varul meu, nu a fost insurat niciodata, sunteti proape de aceeasi varsta, nu are copii, are tot ce-ti poti dori, casa, masina, curte cu de toate, pamant….si e aici….si am putea fi aproape…Nu ai ce altceva sa astepti!”

Am simtit cum mi se urca tot sangele in fata…mi s-au umplut ochii de lacrimi si am simtit ca iau foc…daca taceam cred ca lesinam….

„Nu vreau un barbat taran din principiu…eu nu sunt taranca si locul meu nu este la tara! Nu vreau un barbat pe care sa trebuiasca sa-l educ, sa trebuiasca sa-l invat ca Schopenhauer nu e acelasi cu Chopin(apropos de chestia de azi…) si amandoi nu sunt denumirea vreunei manele! Nu vreau un barbat crescut in mediul acesta limitat, in care el este centrul de interes iar restul graviteaza in deriva, pe langa el! In care „puncul 0″ este birtul din sat cu bauturi gretoase si atmosfera care iti intoarce stomacul pe dos! Vreau un barbat pe care sa-l respect si respectul sa vina din valoarea lui reala, bazata pe cunostinte, pe intelect nu pe o casa, o masina si un cont la banca! Vreau un barbat cu care sa ma pot harai cand nu-mi convine ceva si cu care sa ma impac, sa-mi doresc sa ma impac! Vreau un barbat cu care sa am macar ceva in comun…un mic-nimic…ceva…orice…Vreau un barbat pe care sa-l iubesc pentru ca doar asa pot sa fac orice compromis si sacrificiu! Stii ce este aia? Vreau sa-l IUBESC!!!”

M-am oprit realizand ca vorbesc despre varul ei…si oricat de ruda as fi eu cu ea…totusi…Mi-am mai domolit vocea si am continuat privind-o cum devine din ca in ce mai uimita…

„Te rog sa ma scuzi dar vreau altceva….un barbat care sa merite sa-l iubesc, sa-l pretuiesc…sa fie mai destept, mai frumos, mai trecut prin viata, decat mine…Sa ma trateze cu respect, sa ma indrageasca asa cum sunt, cu rele si bune, sa fie mandru de mine din nimicuri, sa ma protejeze sa-l simt ca ma vrea… Si apoi vreau un copil si nu as suporta idea de a-l face cu un prost! Mai bine zapacit si nebunel decat prost! Nu-mi place sa ma uit in jos…nu mi-a placut niciodata! Cat priveste banii…da…fara ei nu prea se poate face mult dar nu tin loc de dragoste, de respect, incredere…nu i-as permite niciodata unui barbat ca varul tau, sa se apropie de mine! Si hai sa incheiem subiectul pentru ca putem ajunge sa ne certam…”

„Apoi ai sa stai mult si bine singura mai fata! La ce gargauni ai tu in cap…daca nu te trezesti din vise nu te vad prea bine!”

„Stiu ca riscul e mare dar decat prost acompaniata mai bine deloc!”

„Ai sa regreti! Treaba ta! Daca e ala care cred eu….e asa cum ti-am spus! Si eu am experienta de viata, nu ca tine! Multe vorbe si nimci concret, multe complicatii! Si apoi e barbat! Ei au minciuna, pacaleala si rasul pe seama noastra, in sange! Si nu vreau sa te vad ca suferi, esti un copil prea bun, prea naiv, prea dragalas… ”

„Cand am sa regret, am sa vin la tine sa ma mariti cu varul-minune…sigur il gasesc tot aici si tot singur….” si am inceput sa rad relaxat…

Gandul imi zbura zbuciumat spre viitorul ce se afla inca in ceata, fara cal alb, fara dragoste, fara minuni.. Am zambit inconstientienta…

orice, numai la asta nu am de gand sa renunt! nu renunt la dragoste! oriunde ar fi El este al meu si tot la mine va ajunge pana la urma! il va aduce dragostea unica pe care i-o port! suntem deja pereche din alte timpuri si din alte vieti eu mi-am dat deja seama !

Aikaterine

iulie 2012

„Ce e nou”… despre mine….

nicolae-grigorescu-tiganca-de-la-ghergani

Ieri am dat de pomana pentru mama si pe langa prajituri am facut un pachet cu mancare in care am pus de toate ce am avut prin casa, de post…

La cimitir printre toti ceilalti era o tiganca ce tot insista sa-i dau servetele ca sa-si stearga nasul…Va dati seama? Voia sa-si sterga nasul…si nu oricum ci cu servetel…M-a impresionat…

I-am dat prajituri si nu a mai cerut altele ci o bucatica de colac si un pahar de vin pentru ca era inghetata de frig…i-am dat si s-a ametit…

Inainte de a ma urca in masina a venit langa mine si mi-a mai cerut cateva servetele…Am intrebat-o daca are copii…si mi-a spus ca are cinci…
Am scos sacosa cu mancare din masina si i-am dat-o…am avut curajul sa o privesc in ochi…ochi ce de bucuria pe care i-am facut-o au izbucnit in lacrimi…Am inceput sa plang si am rugat-o sa se duca acasa sa-si hraneasca copiii…Mi-a inhatat mana si mi-a pupat-o pana sa am timp sa reactionez…

Am plecat plangand, pe jos, cu un mic pachetel de prajituri, in mana, spre omul de la lumanari ce-mi imprumutase o cutie de chibrite…

M-a urmat la cativa pasi si-mi spunea mereu sa-mi traisca copiii sanatosi, sa am noroc de ei pentru ca i-am dat ceva de mancare pentru ai ei…..

Am ajuns acasa si am sters din blog, articolul despre tigani…ce-i drept, ma apasa de multa vreme…
Exista ceva ce vindeca raceala si gripa chiar si bolile sufletului…

Daca v-am gresit cu ceva, va rog sa ma iertati, am postit si vreau sa ma spovedesc si cu ajutorul lui Dumnezeu sa ma impartasesc poate pentru prima data, cu inima curata…Va multumesc voua, in special Tie…!

Sentimente…

Dorul

Lucian Blaga

Setos iti beau mirasma si-ti cuprind obrajii
cu palmele-amindoua, cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stam.
Si totusi tu-mi soptesti: „Mi-asa de dor de tine!”
Asa de tainic tu mi-o spui si dornic, parc-as fi
pribeag pe-un alt pamânt.

Femeie,
ce mare porti în inima si cine esti?
Mai cânta-mi inc-o data dorul tau,
sa te ascult
si clipele sa-mi para niste muguri plini,
din care infloresc aievea – vesnicii.