Arhive etichetă: acea

O moldoveanca mica si hotarata….

Motto:Cel ce a avut o copilarie luminoasa si fericita si-a adunat o comoara nesecata, in care isi gaseste mangaieri si in cele mai dureroase clipe ale vietii” W.Wundt

Tot din perioada in care eram cat un gansac, am si povestioara aceasta…

Pentru ca mamei ii era frica sa ma lase nesupravegheata prin casa, ma purta intr-un vesnic periplu intre bucatarie, baie, camera de zi si cam atat…inspre dormitor o duceam eu pe ea…Astfel ma avea subt observatie permanent fara sa se gandeasca vreo clipa ca si reciproca era foarte valabila…

In acea perioada inca eram hranita cu cate o lingurita din trei patru feluri de mancare pentru copii, diferite…dar care aveau un singur numitor comun…putin unt.

Intr-una din zile, dupa ce mama si-a termiant treaba prin bucatarie m-a dus cu ea in baie unde mai avea de clatit cateva rufe si intr-un moment de neatentie al ei, am hotarat sa evadez…sa plec in lumea larga, spre…oriunde…si s-a nimerit in calea mea…bucataria.

Se pare ca nu eram foarte atrasa de baie, probabil ma deranja zgomotul apei care imi amintea de „baita” unde dupa ce am carat toate jucariile de plastic, am hotarat ca e nevoie si de cele de plus…Asa se face ca am inceput sa fac presiuni asupra celor ce hotarau total abuziv si impotriva dorintei mele, ca trebuie sa fac iarasi baita…ca rand pe rand sa-l aduc in apa si pe „caselul alb”, si pe cel „maio” si pe cel „patat” si ‘utilesul maie” si pe cel „mic” s.a.m.d.

Si cum spuneam, in acea zi am hotarat ca asa nu se mai poate! Ca e prea stresant locul de joaca si am plecat…pur si simplu! In bucatarie, mama lasase total nesupravegheat, aproape de marginea mesei…pachetul de unt, care pana atunci nu fusese, inca, tinta nici unei talharii…

Nu se stie inca daca am stiu, adica am pus in aplicare informatiile pe care le culegeam cat timp o observam pe mama trebaluind prin bucatarie sau s-a intamplat pur si simplu, insa cert este ca dupa ce m-am intins cat am putut, l-am luat de unde era si am inceput sa musc cu cei cativa dinti ai mei, cu toata hotararea, din el…

Se pare ca eram flamanda pentru ca mama, nu se stie din ce motive isi schimbase programul obisnuit, fie a preferat sa termine ce avea de facut in baie si apoi sa mearga din nou la bucatarie unde imi lasase mancaricile din care urma sa ma hraneasca, la racit, fie a incercat varianta in care as fi devenit putin mai flamanda, astfel sa se scurteze considerabil timpul de stat la masa si eventual sa primesc si combinatiile pe care le refuzasem categoric pana atunci…Motivul a ramas undeva in ceata timpului trecut, fiind sigur estompat de isprava mea…

Apoi cu ce ar fi putut fi biata mama de vina, cand stiind ca hranirea mea dureaza destul de mult…Va puteti da seama ca nu era tocmai o joaca de copii sa aduni toata flota marilor si oceanelelor ca sa-mi aduca pe valuri, mancarica sau toata escadrila armatei romane sa trimita elicopere, avioane ce sa-mi aduca in zbor lingurita cu piure…

In fine…ajunsa la „comoara” am mancat cat am putut din ea si apoi, darnica cum sunt si azi, am inceput sa impart si la „cutu” si la „papu” si la „utiles” si la restul personajelor ce ma inconjurau in lumea mea de basm…

Intr-un timp, cand mama a realizat cu groaza, ca vorbeste singura a inceput sa ma caute…si m-a gasit….razand cu toti cei 8 dinti pe care ii aveam in dotare, fericita si satula in mijlocul unui peisaj incarcat de…unt…

Urmarea a fost, firesc, o baita asa cum incepuse sa-mi placa…adica cu toate jucariile de plus care macar de data aceea se cereau a fi spalate de stratul de unt…

Dar sa nu credeti ca am abandonat idea…cu toate ca mama si-a luat masuri de precautie, punand pachetul cu unt pe o farfurioara mai departe de marginea mesei…la cateva zile distanta, impinsa probabil de acelasi motiv, am atacat iarasi! Ca o mica moldoveanca hotarata nevoie mare, am tras fata de masa ce mi-a adus in margine farfurioara cu nepretuita mea comoara….Am apucat-o si istoria… s-a repetat….

Urmatorul loc unde a fost asezat untul era mult prea sus iar cand as fi putut sa ajung la el….nu mi-a mai trebuit….

http://www.youtube.com/watch?v=0qjXpd0qoFw&feature=related

Iti sunt dedicate tie mami, cu sarutari de maini si La multi, multi ani! Te iubesc!

Anunțuri

Cinci istorioare care ar trebui sa dea de gandit….

povestite de Threedots

motto: ” iti ia mai putin timp sa faci un lucru bine, decat sa explici de ce l-ai facut gresit” (H. W. Longfellow)

 

 

1.- ÎNTREBAREA CEA MAI GREA

La un examen din al doilea an de studii al universităţii noastre de medicină, unul dintre profesori ne făcu tuturor o supriză, atunci când ne înmână subiectele. Ca întotdeauna, eu le citii mai întâi repede pe toate, dar când ajunsei la ultimul, rămăsei derutat: “Numele femeii de serviciu care face curat în universitate?”

În mod sigur, mi-am zis, o fi vreo glumă a profesorului. O văzusem de multe ori pe femeia de serviciu. Era înaltă, cu părul cărunt, şi să fi tot avut în jur de cincizeci de ani. Dar, cum era să-i ştiu eu numele? La sfîrşitul examenului, îi prezentai foaia de examen profesorului, fără să fi răspuns însă nimic la ultima întrebare, atât de neaşteptată.
Înainte să se fi terminat examenul totuşi, unul dintre colegii mei îl întrebă pe profesor dacă ultimul subiect conta la nota finală a examenului. “Fără îndoială că da”, răspunse profesorul. “De-a lungul carierelor voastre, veţi cunoaşte o mulţime de persoane. Toate sunt importante. Toate merită atenţia şi îngrijirea voastră, chiar dacă ele vi se adresează doar cu un simplu «bună ziua»!”
Niciodată nu uitai acea lecţie. Şi mai descoperii că numele ei era Maria.

Morala: „cu totii suntem importanti”

2.- UN AJUTOR ÎN PLOAIE

Era aproape de miezul nopţii. O femeie în vârstă, de origine afroamericană, se afla pe o autostrada din Alabama, cu maşina defectă şi înfruntând o furtună înfricoşătoare. Motorul se oprise şi nu mai pornea defel, iar ea, disperată, trebuia neapărat să plece către destinaţie. Udă de sus până jos, se hotărî să oprească prima maşină care ar fi trecut pe acolo.
Un tânăr de rasă albă se opri să o ajute, în pofida tuturor conflictelor care marcaseră anii ’60, între albi şi negri. Tânărul o luă şi o duse într-un loc sigur, o ajută să ia legătura cu cine trebuia, şi apoi o urcă într-un taxi. În disperarea ei, femeia părea jenată că nu-i poate mulţumi cum se cuvine. Îşi notă adresa tânărului, îi mai mulţumi o dată, şi plecă.
Şapte zile trecuseră, când în casa tânărului se auzi soneria de la intrare. Spre surpriza lui, un televizor color de mari dimensiuni îi fu livrat direct, printr-o companie de transport. Avea un bileţel, special lipit pe ambalaj. În el scria: “Profunde mulţumiri pentru ajutorul tău de pe autostradă. Ploaia nu numai că mă udase până la piele, dar îmi înecase şi sufletul. Atunci ai apărut tu. Mulţumită ţie, am putut ajunge la căpătâiul soţului meu care agoniza, cu doar câteva clipe înainte ca el să-şi dea duhul. Dumnezeu să te binecuvânteze pentru ajutorul pe care mi l-ai dat şi pentru binele pe care îl faci celor din jur, dezinteresat. Cu sinceritate, soţia celui ce a fost Nat King Cole.”

Morala: ” nu astepta nimic in schimb si vei primi”

3.- ÎNTOTDEAUNA ADU-ŢI AMINTE DE CEI PE CARE ÎI SERVEŞTI

Pe vremea când o îngheţată costa mult mai puţin decît astăzi, un copil de vreo 10 ani intră într-o cofetărie şi se aşeză la o masă. Fata care servea îi puse un pahar cu apă în faţă. “Cât costă o îngheţată de ciocolată cu migdale pe deasupra?”, o întrebă copilul. “Cincizeci de cenţi”, îi răspunse fata. Copilul scoase din adâncul buzunarului un pumn de monede, şi le examină atent. “Şi… cât costă doar îngheţata de ciocolată?”, întrebă el din nou, ruşinat parcă.
Alţi clienţi tocmai aşteptau să se elibereze o masă, aşa că fata deveni oarecum agitată. “Treizeci şi cinci de cenţi”, îi răspunse, cu glas tăios, copilului. Acesta îşi numără încă o dată monedele. “Atunci vreau doar îngheţata de ciocolată, fără migdale deasupra”, spuse el, hotărât.
Fata îi aduse îngheţata împreună cu nota de plată, i le puse pe masă şi plecă.
Copilul termină îngheţata, plăti la casă şi ieşi din cofetărie. Când fata veni să cureţe masa, i se puse un nod în gât, şi ochii i se împăienjeniră. Acolo, lângă farfurioara goală şi paharul cu apă se aflau, frumos aranjate, monede în valoare de cincisprezece cenţi… Bacşişul ei.

Morala: „niciodata sa nu judeci in graba pe cineva”

4.- GREUTĂŢILE DIN DRUMUL NOSTRU

Odată, într-o ţară, demult, regele ei dădu ordin să se pună o piatră mare de tot, chiar în mijlocul unui drum. Apoi se ascunse în apropiere, ca să vadă dacă vreun supus al lui va înlătura piatra sau nu.
Unii dintre cei mai de seamă oameni ai regatului, sfetnici, bogaţi comercianţi, curtezani, sosiră, priviră piatra şi doar o înconjurară. Mulţi dintre ei chiar îl învinuiră pe faţă pe rege pentru că nu se îngrijeşte de starea drumurilor din regat, dar niciunul nu făcu nimic ca să înlăture piatra cu pricina.
Atunci, un simplu ţăran, ce îşi ducea verdeţurile la piaţă, se apropie. Îşi lăsă coşurile pe jos, în drum, şi încercă să mişte piatra către marginea drumului. La început nu reuşi, dar apoi, după multă caznă şi sudoare, izbândi. În timp ce îşi aduna coşurile lui cu verdeaţă, văzu o pungă cu bani, chiar acolo unde se aflase piatra.
În pungă se aflau o mulţime de monede de aur, şi un înscris al însuşi regelui, prin care acesta îl făcea stăpân peste acea pungă cu bani pe cel care va fi înlăturat piatra din drum. Astfel, ţăranul descoperi şi învăţă ceea ce alţii niciodată nu ajunseră să înţeleagă.

Morala: „fiecare greutate pe care o intampini iti ofera sansa de a evolua prin invingerea ei”

5.- DONAREA DE SÂNGE

În urmă cu mai mulţi ani, la un mare şi important spital din oraş fu adusă pentru tratament o fetiţă numită Liz. Ea suferea de o ciudată şi rară boală, al cărei unic tratament era, după câte se ştia, o transfuzie de sânge de la frăţiorul ei de numai 5 ani. Acesta, la rândul lui, supravieţuise în mod miraculos aceleiaşi boli, şi dezvoltase anticorpii necesari pentru a o combate. Prin transfuzie, Liz se putea vindeca şi salva.
Medicul îi explică situaţia micuţului ei frate Tommy, şi îl întrebă dacă el ar fi de acord să-i doneze sângele sorei lui. Doar pentru un moment, Tommy păru că reflecteaza profund, înainte de a suspina adânc şi de a spune, încet, dar hotărât: “Da, o voi face, dacă asta o salvează pe Liz!”
În timp ce transfuzia era în curs de desfăşurare, Tommy se afla întins pe un alt pat, liniştit şi zâmbitor, alături de sora lui. Personalul medical îi urmărea pe amândoi cu atenţie, şi observa cu bucurie cum Liz, încet-încet, redobândea o culoare sănătoasă şi vie în obraji. În acea clipă însă, chipul lui Tommy începu să se stingă, apoi deveni palid, iar zâmbetul îi dispăru de pe faţă. Îl privi pe medic şi, cu voce întretăiată, îl întrebă: “Iar eu… când voi începe să mor?”
Copil fiind, el nu îl înţelesese pe medic. El credea că urma să-i dea tot sângele său sorei lui si ca-i dadea viata cu pretul mortii lui.

Morala: ” da totul pentru persoana iubita”

… vi se par puerile istorioarele?… daca raspunsul este afirmativ, ati uitat un lucru: la urma urmei atitudinea este totul… nu putem controla ce ni se intampla, dar putem controla cum reactionam la ceea ce ni se intampla…
…nu soarta, asa zis batuta in cuie, ne defineste viata, ci atitudinea noastra in fata sortii o va face…

Despre adorabila…iarna

http://www.youtube.com/watch?v=9p72RzYdYhE&feature=related

Intotdeauna am simtit o bucurie copilareasca atunci cand incepea sa ninga…Anul acesta simt ca nu ma pot respira din cauza zapezii…si nu vreau sa o urasc…de acea caut metode ce pot sa-mi alunge senzatia de disconfort provocata de frig si de limitarea miscarilor si de polei….Dar ieri cand am gasit poza aceasta am simtit ca se topeste toata zapada deodata…Nu cred ca mai poti ura iarna dupa ce te uiti la obrajorii roziori ai micilor ciobanasi…Sunt adorabili…

In ziua in care m-am iubit cu adevarat

                   

                        Astazi, fara sa am vreo explicatie, m-am trezit cu lipsa de chef…probabil ca vi se intampla si voua sa va treziti si sa va vina sa va culcati la loc sperand ca atunci cand va veti trezi din nou, o sa fie totul altfel in jurul vostru,  fie alt loc,  fie alt anotimp,  fie alta viata…cu totul alta viata…  

                         Nu am stiut ce sa va ofer si am zis sa incep cu un poem tare drag mie…scris de Charlie Chaplin

In ziua in care m-am iubit cu adevarat…

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înțeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.
Și atunci, am putut să mă liniștesc.
Astăzi, știu că aceasta se numește …Stima de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniștea și suferința mea emoțională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viață diferită și am început să înțeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.
Astăzi, știu că aceasta se numeste … Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greșeală să forțez o situație sau o persoană, cu singurul scop de a obține ceea ce doresc, știind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiți și că nu este momentul …
Astăzi, știu că aceasta se numește … Respect.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situații, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, rațiunea mea numea asta egoism.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Amor propriu.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber și am renunțat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place și în ritmul meu.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Simplitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înșelat.
Astăzi, am descoperit … Modestia.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viață. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.
Și aceasta se numeste … Plenitudine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că rațiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte prețios.
şi toate acestea înseamnă … Sa stii sa traiesti cu adevarat!