Arhive etichetă: aduc

Poate va e foame….

cora bc 002

Zilele astea am cam lipsit de pe blog pentru ca am fost invitata la Festivalul Painii care s-a desfasurat la Cora Bacau….A fost foarte frumos si foarte solicitant in acelasi timp. Mi-am propus ca in fiecare zi a Festivalului sa aduc un produs nou, produs ce sa contina paine sau sa fie pe baza de aluat dospit.

Asa se face ca in prima zi am avut paine cu curry  impletita in forma de floarea soarelui, in a doua zi a fost pasca traditionala cu un strat de branza si unul de smantana, in a trei zi a fost pulpa de porc in aluat iar in ultima a fost budinca de paine in varianta sarata cu bucati de cas, marar, piper si varianta dulce cu smantana, insiropata cu topping de fructe de padure…. Sper sa nu va fie pofta…dar daca va este cu atat mai bine…inseamna ca sigur nu o sa lipsiti cand o sa va invit la mine…. 🙂

 

001

Vreau sa ma omor!

descărcare

Nu se mai poate in felul asta, nu reusesc sa schimb viata de dobitoc pe care o duc si ca atare am hotarat ca e mai nimerit sa ma omor!
Nu mai suport criticile, reprosurile si nevoile, lipsa unei imbratisari si a unei vorbe calde, un zambet si o parere optimista despre ceva…orice!
De ani de zile sunt inconjurata de suflete batrane si bolnave, fara pic de voiosie, veselie, o lume trista si batrana ma imbatraneste si consuma…iar eu nu am cum sa scap din ea!

Inainte de a gasi forma potrivita, adica fara sange, fara apa, fara a implica pe nimeni nevinovat…raspund unui mesaj pe fbk, mai postez o imagine, mai rad de o glumita a unui prieten. Imi aduc aminte ca pe blog nu am mai pus nimic, ma amarasc pentru ca am suparat prietenii, mai gasesc o reteta de prajitura pe care nu o stiam, un aluat interesant, mai pun la spalat niste rufe, dau cu aspiratorul, ascult putina muzica, fac un meniu pentru praznicul de un an…imi amintesc de ironia prosteasca a unui…unuia…fara nume…referitoare la coliva si pomana…zambesc in loc sa sufar…Imi dau seama ca nu am mai udat floarea si ca perdeaua trebuie scuturata, parca si geamurile ar trebui sterse, apoi dau cu ochii de icoana pictata de mama si scot din lada lucrurile la aerisit, mai fac o placinta si alint pisica, ma joc pe saturate cu Maruca si caut disperata un cumparator pentru masina… Gandesc zeci de variante ale urmatoarei miscari pe tabla de sah a vietii, ma joc si alerg nebuneste cu Gorun tavalindu-ne prin zapada, imi dau seama ca vreau sa invat sa schiez, vreau sa fac facultatea aia, sa-mi cunosc verisoara si sa merg undeva oriune, intr-un loc unde apa oceanului e limpede precum cristalul. Imi amintesc de Kant pe care nu l-am citit inca si ca nu am facut pana acum o gramada de lucruri, ca inca imi este frica de fluturi si nu am chinuit un barbat cu lucruri muieresti, paradoxale si irationale….
Fac o socoteala, a n-spea, despre costul materiei prime si cat ar insemna profitul, ma uit prin reviste si imi vin idei, zeci de idei…mai vad un film funny si constat ca iarna e pe sfarsite, zambesc Soarelui si imi dau seama ca desi nu am facut inca nimic din ceea ce mi-am propus, mai am timp inca sa le fac!

Nimic concret, inafara de neincrederea ca norocul ma va ajuta, nu sta in calea reusitei mele…poate doar vesnica lipsa a banilor…dar asta nu e un motiv! Zambesc iarasi si imi spun in gand ca am inebunit sau am luat-o razna…din doua una!

Eu nu sunt asa….dar daca as fi?! Daca as fi altfel decat sunt?

Interesanta perspectiva….

Aikaterine
februarie 2013

Marea antologie a glumelor evreiesti

de Teşu Solomovici
–––––––––––––––––––––––––––––––––-
La judecata de apoi
Băiatul rabinului s-a creştinat. Cineva i-a reproşat rabinului:
– Cum ţi-ai lăsat băiatul să se creştineze? Când ai să ajungi în ceruri ce-ai să-i spui lui Dumnezeu?
– Am să-i spun: „Doamne, şi fiul dumitale?!”
––––––––––––––––––––––––––––––––––
Comerţ
Raşela către Iţic:
– Iţic, de când suntem noi împreună, tu nu mi-ai cumpărat niciodată nimic.
– Dar, Raşela, n-am ştiut niciodată că ai ceva de vânzare!
––––––––––––––––––––––––––––––––––
Flirt
Iţic o sună pe dna Goldstein:
-Alo, sărut-mâna, ce mai faceţi?
-Ce să fac, sunt singură, soţul e pe teren de-o lună.
– Atunci poate îmi permiteţi să trec pe la dvs., bem o cafeluţă, facem amor.
-Vai, domnule Iţic, credeţi că sunt curvă?
– Da’ cine a pomenit de bani?
–––––––––––––––––––––––––––––––––-
Veste bună
Într-un orăşel din Ucraina, pe vremea pogromurilor, circulă zvonul că o tânără creştină a fost asasinată. Conducătorii comunităţii se întrunesc la sinagogă ca să discute cum să evite pericolul de a fi acuzaţi de crimă. Deodată un evreu vine în fugă, abia răsuflând:
– Fraţilor, aduc o veste bună: tânăra care a fost asasinată era evreică!
–––––––––––––––––––––––––––––––––
Limba rusă
Într-un parc din Moscova, un miliţian se opreşte în faţa unui bătrân care citeşte o carte scrisă în ebraică.
-Ce citeşti, jidane? Îl întrebă el.
-Studiez ebraica, îi răspunde bătrânul.
-La vârsta ta n-ai nici o şansă să ajungi în Israel .
-Desigur, dar ebraica e în acelaşi timp limba Paradisului.
-Dar dacă ajungi în iad?
– Acolo mă voi descurca cu limba rusă.
–––––––––––––––––––––––––––––––––
Sfatul
Iţic vine disperat la rabin:
-Rabi, rabi, nevasta mea mă înşeală.
– Divorţează!
-Da, dar eu nu pot trăi fără ea.
– Nu divorţa!
-Da, dar am scandaluri de dimineaţă până seara. Înnebunesc.
-Divorţează!
-Da, dar mie în place să mănânc numai ce găteşte ea.
-Nu-divorţa!
-Da, dar ea e-o mână spartă , cheltuieşte tot.
-Divorţează!
-Dar eu fără ea nu pot, ştie toate socotelile, afacerile.
-Botează-te!
-Cum aşa, Rabi?
– Aşa, ca să mai baţi capul şi unui popă!
–––––––––––––––––––––––––––––––––
Rugăciunile
Un rabin a primit cadou o papagaliţă care tot timpul spunea:
-Eu sunt o curvă! Eu sunt o curvă!
Rabinul nu mai ştia ce să facă. Unul din enoriaşi îi spune:
– Eu am acasă doi papagali foarte cucernici. Tot timpul spun rugăciuni. Daţi-mi mie papagaliţa, o s-o educe.
Duce omul papagaliţa acasă şi-i dă drumul în colivia unde se găseau cei doi papagali.
-Eu sunt o curvă! Eu sunt o curvă! strigă papagaliţa.
La care unul dintre papagali se întrerupe din rugăciune şi-i spune celuilalt:
– Ai văzut că rugăciunile ajută?.
–––––––––––––––––––––––––––––––––
De ziua lui Saly
Moritz i-a adus lui Saly, de ziua ei, un papagal.
Cum l-a băgat în colivie, papagalul începe să strige:
-Jos jidanii! Jos jidanii!
Saly, supărată, îi reproşează lui Moritz:
-Asta mi-ai adus tu mie, de ziua mea?
– Cine să-şi fi închipuit, cu un asemenea nas.
–––––––––––––––––––––––––––––––––
Mâini microscopice
-Doctore, ce-i aia un microscop?
-Ceva care măreşte.
– Aha, de aceea îmi spune bărbatul meu că am mâini microscopice.
–––––––––––––––––––––––––––––––––
Flagrant delict
Vine Natan acasă şi-o găseşte pe nevastă-sa în pat cu cel mai bun prieten.
– Nu ţi-e ruşine, ţi-am dat numele meu, dragostea mea, banii mei, şi tu, prietenul meu, ţi-am dat bani, ţi-am dat casă, şi, şi. şi mai opriţi-vă o dată, măcar cât timp vorbesc cu voi.
––––––––––––––––––––––––––––––––––
Sex, sex, sex
Raşela,
văduvă, vrea să ştie ce mai face soţul ei şi se duce la o şedinţă de spiritism.
-Tu eşti Natan? Ce faci Natan?
– Ce să fac? Începe de dimineaţă cu sex, sex, sex, şi apoi pe la prânz, iar sex, sex, sex, şi după masă sex, şi seara – sex, sex, sex.
-Dar când ai devenit un om aşa de temperamental?
– Ce om? Eu acuma sunt iepure, în Australia .
–––––––––––––-
Tratative cu Arafat
Arafat soseşte, cu unul din secretarii lui, la negocieri.
-Abdulică scrie: noi continuăm lupta.
-Vă dăm independenţa administrativă.
-Abdulică scrie: noi continuăm lupta.
-Vă acordăm şi independenţa economică.
-Abdul, noi continuăm lupta.
-Vă acordăm şi independenţa politică.
-Abdul, noi continuăm lupta.
-Admitem un stat independent, dar să nu atacaţi Israelul.
-Abdul, noi continuăm lupta.
-Ştii ceva, mai pupaţi-ne în cur.
– Abdul, domnii vor să negocieze.
–––––––––––––––––––––––––––––––––
Plata în natură
Kohn se dă de peste două ore în lanţuri şi arată foarte rău.
-De ce nu renunţi? – îi strigă Iancu.
– Patronul de la lanţuri îmi datorează nişte bani şi numai aşa pot să mai recuperez ceva.
–––––––––––––––––––––––––––––––––
Fata şi gâsca
Rifca o întreabă pe doamna Weiss, care are o prăvălie cu gâşte:
-Ei, ţi-ai măritat fata?
– Încă nu. Cu fata e la fel ca şi cu marfa mea. Toată lumea se uită, o pipăie şi nu cumpără.
––––––––––––––––––––––––––––––––––
Poveste
– Moişte, tu eşti un om cu carte; de ce te laşi umilit de patronul tău bogat, dar prost ca noaptea?
– Asta aşa e de când lumea: dacă vrei să mulgi vaca, trebuie să te apleci.
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Grijă
Raşela şi Moritz trebuie să plece în America , dar n-au bani decât pentru un singur bilet.
Pleacă Raşela şi după puţin timp Moritz primeşte 100 de dolari într-o scrisoare. După vreo 3 zile, 200 de dolari, apoi, 500, apoi 800, apoi, 1000.
Moritz pleacă şi el în America fără s-o anunţe pe Raşela, ca să-i facă o surpriză.
Intră la hotelul unde locuieşte Raşela şi-o găseşte goală în pat cu un tip.
– El ţi-a dat suta de dolari pe care mi-ai trimis-o? – strigă furios Moritz.
-Da.
-Şi cei 200 de dolari, tot de la el îi ai?
-Da.
-Şi cei 500, şi mia de dolari, tot el ţi i-a dat?
-Da.
– Înveleşte omul, că răceşte.
–––––––––––––––––––––––––––––––––
La-rabin
Max şi Moritz se ceartă şi merg la rabin.
-Max, îi spune rabinul, dă-i lui Moritz mia îndărăt.
-Nu-i dau nimic.
-Max gândeşte-te bine, dă-i lui Moritz mia ce ţi-a împrumutat-o.
-Nu-i dau nimic.
-Max, nu se poate, dă-i mia înapoi.
-Îi dau un căcat.
– Bun, avem o bază de discuţie.
–––––––––––––––––––––––––––––––––-
Daţi-mi-scris
-Domnu doctor sunt foarte, foarte nervoasă.
-Mărită-te,cucoană.
-Sunt măritată, da’ nu-mi ajunge.
-Luaţi-vă un amant.
-Mi-am luat doi, da’ nu-mi ajunge.
-Luaţi-vă pe al treilea.
-Am, dar tot nu-mi ajunge.
-Doamnă, dar dumneata eşti bolnavă.
– Daţi-mi scris, că lumea spune că-s curvă.
–––––––––––––––––––––––––––––––––
Optimism
Evreii rămân optimişti întotdeauna. Că, uite, cădea Moritz de la etajul 12 şi la etajul 2 privea Solomon de pe balcon şi-l încuraja.
– Ce strigi aşa, totul e încă în ordine.
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Câinele
– Intră Natan, intră, nu-ţi fie frică. Câinele e castrat.
– Da’, ce, mie îmi e că mă violează? Mie îmi e că mă muşcă.
–––––––––––––––––––––––––––––––––
Lorzi englezi
Moritz se întâlneşte cu vechiul său prieten:
– Ce mai faci, Moritz?
– Eh, sunt valet la un lord englez.
– Asta-i bine.
– Da, dar el trăieşte cu soţia mea.
– Asta-i rău.
– Da, dar şi eu trăiesc cu soţia lordului.
– Asta-i bine.
– Ce bine? Care bine? Eu îi fac lorzi englezi şi el îmi face evrei puchinoşi!
–––––––––––––––––––––––––––––––––
La Şcoală, după Crăciun
– John, cum aţi petrecut Crăciunul?
– Am făcut un pom de Crăciun, l-am umplut cu jucării şi tare ne-am bucurat.
– Şi tu, Jimmy?
– Am făcut un pom de Crăciun, am cumpărat o mulţime de jucării, şi tare ne-am bucurat.
– Dar tu, Nathan?
– Noi avem o prăvălie cu jucării şi ne-am uitat la rafturile goale, şi tare ne-am bucurat.
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
După înmormântarea soţiei
Schwartz se întoarce acasă de la înmormântarea soţiei şi de odată îi cade în cap o ţiglă.
– Ce e Rifca, ai şi ajuns sus?
–––––––––––––––––––––––––––––––––
Blima-merge-la-doctor
– Domnule doctor sunt bolnavă.
– Dezbrăcaţi-vă.
Doctorul o consultă şi se uită la ea îngrijorat.
– Ce am domnule doctor?
– Nu vă speriaţi. Spuneţi-i soţului dumneavoastră să treacă pe la mine.
A doua zi, Iţic e la policlinică şi doctorul îi spune:
– Blima dumitale are nevoie de sex, de trei ori pe zi: dacă nu, moare.
Se întoarce acasă Iţic şi Blima nerăbdătoare îl întreabă:
– Ce-a spus doctorul?
– Că ai să mori!
–––––––––––––––––––––––––––––––––
La-venirea-lui-Mesia
Goldenburg croitorul stă de vorbă cu Iţcsohn croitorul:
– Măi, să ştii c-o să fie bine de noi când o să vină Mesia.
– Şi de ce, mă rog?
– O să se trezească morţii şi cu-toţii o să aibă nevoie de haine să se îmbrace.
– Boule! Dacă o să se trezească cu toţii, înseamnă c-o să învie şi croitorii.
–––––––––––––––––––––––––––––––––-
Mititeii
Haim şi Moshe şi-au deschis restaurante. La Haim e coadă zi şi noapte la mititei, iar la Moshe – faliment.
– Măi Haim, spune-mi şi mie, cum faci tu mititei, că la tine lumea dă buzna şi la mine nu calcă nimeni.
– Păi cum să-i fac, jumătate carne, jumătate rahat.
– Ah, tu pui şi carne.
––––––––––––––-
Îngheţata
Shloimale ajunge la New York şi e supărat foc când vede, în geamul cofetăriei lui Haim, prietenul său din copilărie, anunţul: „Intrarea evreilor, strict interzisă”.
Intră în cofetărie, îl ia de guler pe Haim şi-l dojeneşte:
– Nu ţi-e ruşine, tu care eşti evreu şi ai suferit din cauza legionarilor, şi ai fost în Transnistria, şi erai să mori la Auschwitz, tocmai tu să pui un anunţ că evreii n-au voie să intre să mănânce o îngheţată?
– Stai, măi, tu ai gustat din îngheţata mea?
––––––––––––––––
Iţic la doctor
– Domnu’ doctor vă rog să mă ajutaţi. Eu în fiecare dimineaţă, la ora 7 fix, am ieşire!
– Păi asta e foarte bine. Trebuie să fii fericit.
– Da, dar eu mă scol la 8.
––––––––––––––––––––––––––––––––––
La-poliţie
O bătrânică se plânge:
– Am fost atacată. Lângă mine s-a oprit o maşină, a coborât unu, m-a trântit jos şi m-a violat.
– Era întuneric, poate, totuşi, aţi văzut ce marcă avea maşina?
– N-am văzut.
– Dar ce culoare?
– Nu ştiu. N-am reţinut.
– Dar numărul?
– Numărul? Numărul a fost bun!
–––––––––––––––––––––––––––––––––
La dentist
Rebeca moare de frică:
– Domnu’ doctor, mi-e aşa de frică. Decât să-mi scot o măsea, mai bine fac un copil.
– Doamnă, hotărâţi-vă, să ştiu cum să aşez scaunul.
–––––––––––––––––––––––––––––––––
Întrebare-şi-răspuns
– Moise, mai mergi la dame?
– Numai când e ocupat la bărbaţi.
–––––––––––––––––––––––––––––––––
Botezul
Kohn vrea să se creştineze şi se pregăteşte de ceremonia de botez.
Îl întreabă pe Popescu:
– Cum trebuie să fiu îmbrăcat?
– Nu ştiu. Noi când suntem botezaţi, suntem în scutece.
–––––––––––––––––––––––––––––––––
Explicaţia-rabinului
Iţic, care are 80 de ani, află că nevastă-sa Rifca, în vârstă de 18 ani, va naşte un copil. Nedumerit, merge la rabin.
– Rebă, cum se poate aşa ceva?
După câteva clipe de gândire, rabinul îi spune:
– Uite, Iţic, am să-ţi dau un exemplu. În Sahara se plimbă un bătrân cu o umbrelă veche şi stricată. Deodată, apare un leu fioros. Bătrânul duce, de frică, umbrela la ochi şi face „pac!”. Şi minune, leul cade mort. Ei, ce crezi, cum se poate aşa ceva?! Poate că în spatele bătrânului, o fi apărut un tânăr vânător, cu o puşcă faină şi el a tras cu adevărat.
––––––––––––––––––––––––––––––––––
Strămoşii
Iţic s-a îmbogăţit şi-a cumpărat un castel. Holul e plin cu cavaleri în zale.
Băiatul lui îl întreabă:
– Strămoşii noştri purtau aceste zale ca să se apere?
– Numai când vindeau nasturi.
–––––––––––––––––––––––––––––––––-
Nebunul
Regele Iudeei îl întreabă pe măscăriciul curţii regale:
– Ce tot notezi, acolo?
– Scriu numele nebunilor pe care-i cunosc.
– Şi ce nume ai scris acum?
– Numele tău. Cum ai fost în stare să-i dai bani lui Shlomo, bijutierul palatului – ca să-ţi cumpere din străinătate bijuterii. Cu siguranţă că nu se va mai întoarce.
– Şi dacă se întoarce?
– Atunci şterg de pe lista nebunilor numele Regelui şi-l trec pe-al lui.
––––––––––––––––––––––––––––––––––
Ceartă
Rifca îl apostrofează pe Moişe:
– Unde aţi fi fost dacă n-ar fi existat femeia.
– Cum, unde? În Paradis!
–––––––––––––––––––––––––––––––––-
Vin „botezat”
La Nuhăm, angrosist de vinuri, vine Marin, cârciumarul, să cumpere 5 butoaie cu vin.
– Spune-mi Nuhăm, îl roagă Marin, câtă apă se adaogă la un butoi.
– 50 de litri, îi spune Nuhăm.
După câteva zile, Marin se întoarce furios:
– Hoţule, nenorocitule! – strigă Marin. Am adăugat 50 de litri de apă şi vinul nu mai e de băut.
– Ah, murmură Nuhăm. Şi tu ai adăugat 50 de litri de apă?!
–––––––––––––––––––––––––––––––––
Evreii şi.frizerii
Şmil se duce la patronul lui creştin şi-i spune:
– Nu mai pot să lucrez în prăvălia asta. Toţi angajaţii dumitale sunt antisemiţi.
– Cum ai ajuns la această concluzie? O fi poate unul sau doi. Dar nu toţi.
– Nu. Toţi sunt antisemiţi. De altfel, am făcut un test. Le-am pus o întrebare. Toţi mi-au dat acelaşi răspuns.
-Ce-întrebare?
– I-am întrebat ce-ar spune dacă ar fi exterminaţi toţi evreii şi frizerii.
– Frizerii? De ce frizerii?
– Ai văzu? Şi dumneata!
–––––––––––––––––––––––––––––––––
Gusturi diferite
– Un singur lucru îmi place la soţia lui Ştrul.
– Care anume?
– Că nu e soţia mea.
––––––––––––––––––––––––––––––––––
Escrocherie
– Cum îţi place la şcoală?
– E o escrocherie. Noi ne facem lecţiile şi învăţătorul primeşte salariul.
––––––––––––––––––––––––––––––––––
Bun comerciant
Cohen îşi învaţă fiul:
– Dacă vrei să fii un bun comerciant, cumperi de la pesimişti şi vinzi la optimişti.
Într-un magazin de confecţii
– Vă rog o cămaşă nr. 38.
– Ca şi cea pe care o ai pe dumneata? întreabă vânzătorul, politicos.
– Nu, mai curată.
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
La telefon
E ştiut că israelienii gesticulează în timp ce vorbesc. Instrucţiuni afişate lângă un telefon public:
– Introduceţi o monedă;
– Cu mâna stângă ridicaţi receptorul:
– Cu mâna dreaptă începeţi să vorbiţi.
––––––––––––––––––––––––––––––––––
Nu-i mai simplu?
– Ce faci, Moişe, mănânci în ziua când toţi evreii postesc?
– Uite ce e: eu nu fur, nu mint, nu iau dobândă, dar nici nu postesc!
– Ce tâmpit eşti, nu e mai simplu să nu mănânci o zi?
–––––––––––––––––––––––––––––––––
–––––––––––––––––––––––––––––––––
Acelaşi-tratament
Levi urmează să fie consultat de celebrul profesor de medicină, Hermann. Îi telefonează şi-l întreabă de onorariul său:
– Două sute de shekeli prima vizită, câte o sută următoarele.
Peste două zile Levi intră la medic şi îi spune foarte degajat:
– Bună ziua, domnule profesor, iată-mă venit din nou.
Hermann îl consultă cu grijă, după care îi spune:
– Nimic schimbat, dragă domnule, continuă tratamentul indicat data trecută.
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Boabe de fasole
Efraim cu Moşe s-au dus la oraş, unde au făcut-o lată: au mâncat la restaurantele necuşer, s-au destrăbălat cu târfe. La întoarcere, un „binevoitor” i-a turnat la rabin, care i-a pedepsit: opt zile să umble cu boabe de fasole în pantofi.
A patra zi a pedepsei cei doi se întâlnesc pe uliţele satului; în timp ce Iossel şchiopăta de tot, Moşe umbla, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
– Ce faci, Moşe, doar nu ai îndrăznit să nu respecţi ordinul rabinului?
– Sigură că îl respect, dar el nu ne-a interzis să fierbem fasole!
–––––––––––––––––––––––––––––––––
Iankel-stă-de-vorbă-cu-Iossel
– Hai să căsătorim copiii, spune Iossel, fiica mea Sara este adorabilă.
– Sunt de acord.
– Dacă ea se mărită cu David al tău, îi dau 10000 de shekeli pentru fiecare an împlinit al ei. Ce zici?
– Câţi ani are Sara?
– Cincisprezece.
– Cred că ea este prea tânără pentru David al meu.
–––––––––––––––––––––––––––––––––
Viceversa
Moise împreună cu Aron înfiinţează o fabrică de covoare.
-Cum merge afacerea? Îl întrebă Iossel pe Moise.
-Destul de bine.
-Tu eşti, într-adevăr, asociat cu Aron?
-Da. Dar de ce întrebi?
-Păi, eu ştiam că tu nu aveai bani.
-Nu are importanţă. Aron avea capitalul, iar eu – experienţa.
-Înţeleg.
– Şi într-un an, Aron va avea experienţa mea, iar eu capitalul.
––––––––––––––––––––––––––––––––-

Căsătorie
-Este adevărat, Iossele, că ţi-ai măritat fiica cu casierul tău?
-Nimic mai adevărat.
-Mă miră teribil. Nu spuneai tu că nu prea ai încredere în el?
-Spuneam, spuneam.
-Şi totuşi i-ai dat mâna fiicei tale?
– Bineînţeles. Gândeşte-te, dacă fuge cu banii, măcar fiica mea va fi cea care se va bucura de banii mei.
––––––––––––––––––––––––––––––––––
Moneda
Frumoasa Rebeca are un amant, David. Într-o zi îi telefonează:
– Soţul meu trebuie să plece diseară de acasă; să fii la ora 9 în faţa casei. Dacă într-adevăr a plecat, voi arunca pe fereastră o monedă de 10 shekeli şi vei putea să urci.
Seara, David se înfiinţează la postul său, moneda este aruncată, iar Rebeca se întinde languros pe pat, aşteptându-l. Trec 5 minute, 10, 20. Ea începe să se enerveze, când – în sfârşit – se deschide uşa şi intră David.
– Ce s-a întâmplat? Spune ea, n-ai auzit moneda căzând?
– Ba da, dar în întuneric nu am-putut-o găsi.
––––––––––––––––––––––––––––––––––
Şchioapa
– Căsătoreşte-te cu ea, Rosenfeld. este o partidă minunată. Este fiica vânzătorului de mobilă Edelbaum. Are o zestre de trei milioane.
– Nu zic nu. Dar o cunoşti bine? Zilele trecute am văzut-o pe stradă şi parcă şchiopăta. Nu ştii, era o chestie întâmplătoare, sau aşa şchiopăta ea totdeauna?
– Aş, numai când umblă.
–––––––––––––––––––––––––––––––––
5 puncte comune, şi totuşi.
Moşe şi Mohamed, buni amici, locuiesc la Ierusalim. Mănâncă humus şi fac politică.
– Noi, evreii, avem un singur Dumnezeu, spune Moşe.
– Şi noi, arabii, la fel.
– Noi, evreii, suntem cu toţii circumcişi.
– Şi noi!
– Nu mâncăm carne de porc.
– Nici noi!
– Scrierea noastră, ebraica, e de la dreapta spre stânga.
– Şi araba se scrie la fel.
– Ierusalimul e capitala noastră.
– Şi-a noastră.
–––––––––––––––––––––––––––––––––
Nu ştiţi ce pierdeţi
La un dineu, un episcop catolic este aşezat lângă un rabin. Se serveşte un splendid cotlet de porc, când episcopul se apleacă spre rabin:
– Din asta, nu o să mâncaţi.
– Evident că nu, mi-o interzice religia mea.
– Păcat, nu vă daţi seama ce pierdeţi.
După cină, toată lumea se ridică şi dă să plece. Rabinul i se adresează episcopului:
– La revedere, şi transmiteţi sărutările mele doamnei.
– Vai, dar ştiţi că religia mea îmi interzice asta!
– Ce păcat, domnule, nu vă daţi seama ce pierdeţi!
–––––––––––––––––––––––––––––––––-
Leizer cere sfatul rabinului
– Soţia mea e brunetă, eu am păr negru, şi totuşi copilul nostru e roşcat.
– De câte ori faci dragoste cu soţia ta? întreabă rabinul. Zilnic?
– Da de unde!
– Săptămânal?
– Da de unde!
– Lunar?
– Da de unde?
– Păi vezi? De asta e roşcat, din cauza ruginii.
–––––––––––––––––––––––––––––––––
La ghicitoare
Soţia lui Moişe vine de la ghicitoare.
– Moişe, ghicitoarea mi-a spus că nu mă mai iubeşti.
– De ce dai bani pe lucruri inutile, eu ţi-aş fi spus asta pe gratis.
–––––––––––––––––––––––––––––––––
Schimbări-în-căsnicie
D-nul şi d-na Primămcoilici stau la masă. D-na oftează:
– Cât te-ai schimbat. La începutul căsătoriei renunţai la toată mâncarea şi stăteai de vorbă cu mine. Iar acum.
– Dar şi tu te-ai schimbat, ai devenit o bucătăreasă perfectă.
––––––––––––––––––––––––––––––––––
Accidente
Şmil: Săptămâna trecută neveste-mi i-a intrat în ochi un fir de nisip şi a trebuit să meargă la doctor. M-a costat două sute de şekeli.
Haim: Asta nu-i nimic. Săptămâna trecută neveste-mi i-a trecut prin faţa ochilor o vitrină cu o haină de blană şi m-a costat două mii de şekeli.
–––––––––––––––––––––––––––––––––
O fi ştiind doamna ceva?
Doamna Şmilovici îşi atârna rufele pe frânghie, când clevetitoare ei vecină s-a apropiat de ea şi i-a spus:
– Îmi pare rău că trebuie să ţi-o spun, dar gurile rele susţin că soţul dumitale se ţine după fete. La vârsta lui! Are şaizeci şi cinci de ani, nu-i aşa?
– Da, are şaizeci şi cinci de ani. Ei şi ce dacă aleargă după fete? Şi câinii aleargă după maşini. Şi când prind câte una, parcă pot să şofeze?
––––––––––––––––––––––––––––––––––
Deosebirea
Un rabin înţelept a fost rugat să explice care este diferenţa dintre un om cinstit şi unul ticălos. Înţeleptul a răspuns:
– Adevărul este că atât omul cinstit, cât şi cel ticălos săvârşesc tot timpul păcate, însă cu o deosebire: omul cinstit ştie că păcătuieşte cât trăieşte, iar ticălosul ştie că trăieşte cât timp păcătuieşte.
––––––––––––––––––––––––––––––––––
Sună telefonul
-Levy la aparat.
– Domnule Levy, aici e secretara domnului doctor Blum. Nu aţi
achitat încă nota de plată pentru vizita particulară de luna trecută şi domnul doctor este foarte supărat.
– Okay! Spune-i să ia două aspirine şi dacă nu se simte mai bine, chemaţi-mă din nou săptămâna viitoare.
–––––––––––––––––––––––––––––––––-
Banii
Moşe, un tip vesel de felul lui, părea în dimineaţa aceea mohorât şi supărat.
„Ce-i cu tine”, îl întrebă Şloime, „ai necazuri?”
„Nevastă-mea”, se plânse Moşe. „Toată ziua îmi cere banii”.
„Dar pentru ce îi trebuie atâţia bani?” – se miră Şloime.
„De unde să ştiu”, răspunse Moşe. „Până acum nu i-am dat nici un şfanţ”.
–––––––––––––––––––––––––––––––––
Ateul
Iancală cizmarul era un ateu declarat dintotdeauna şi nu pierdea nici o ocazie s-o declare în public.
Într-o bună zi, la vârsta de 80 de ani, el intră într-o sinagogă de Iom Kipur şi începe să se roage cu fervoare.
„Am auzit că nu crezi în Dumnezeu”, exclamă rabinul surprins. „De ce te rogi aşa?”
„Oi fi eu ateu”, răspunde Iancală, „dar sunt şi un om practic. Ce se întâmplă la vârsta mea, dacă totuşi am greşit?
–––––––––––––––––––––––––––––––––
Costumul
Iankel îi vinde lui Iossel un rând de haine pentru fiul său.
-Calitatea întâi? Întreabă Iossel.
-Lână pură, marfă solidă, fără moarte.
Plouă de trei săptămâni. Îi vede Iankel pe cei doi îndreptându-se spre magazinul său, şi, tragedie, pantalonii de abia îi ajung băiatului până la gleznă, vestonul cu chiu cu vai îi acoperă mijlocul. dar Iankel nu-şi pierde cumpătul:
– Hei, îl strigă el pe Iossel, să nu-i fie de deochi lui fiu-tău, ce a putut să crească în astea trei săptămâni!
–––––––––––––––––––––––––––
Noroc-la-cărţi.
– Îngrozitor ce ghinion poate să aibă Cohen. Ieri seară şi-a pierdut toţi banii la cărţi. Până la urmă a mizat-o şi pe nevastă-sa.
-Şi?
– Nenorocitul a câştigat.
––––––––––––––––––––––––––––––––––
Bate şaua
Doamna Meirovici tremură sub plapumă:
– Iubitule, murmură ea, când eram mică şi tremuram, mama mă lua în braţe şi mă încălzea.
– Ei şi? doar nu vrei să mă duc la miez de noapte s-o aduc pe mama ta!.
––––––––––––––––––––––––––––––––––
Datoria
Iossel şi Smil sunt la bancă tocmai în momentul în care o bandă irupe în sala de aşteptare şi îi pune pe toţi să stea cu mâinile sus şi încep să adune banii. După ce termină cu casele de bani, încep să scoată banii din buzunarele clienţilor. Iossel i se adresează celui ce pare să fie şeful bandiţilor:
-Aş putea să-mi las jos mâna? Ştiţi, eu am reumatism..
Banditul, care îşi dă seama că Iossel nu e periculos, şi – la urma urmelor – este şi el om, îi permite. După care Iossel îşi băgă repede mâna în buzunar, scoate de acolo o mie de franci şi îi întinde lui Smil:
– Ţine-i, ţi-i datoram, şi mă gândeam că era cazul să ţi-i restitui.
–––––––––––––––––––––––––––––––––
Tabloul
-Domnule pictor, aş vrea să-mi faci portretul.
-Cu plăcere, doamnă Blum.
-Şi cât mă va costa?
-Două mii de shekeli, doamnă.
-Aş vrea s-o pictezi şi pe fetiţa mea de cinci ani, cât mă va costa asta?
-Tot-atâta.
-Dar ea este atât de mică.
-N-are a face; fiecare tablou costă două mii.
Bine, atunci să faceţi un singur tablou, o voi ţine pe fetiţă în braţe.
––––––––––––––––––––––––––––––––––
Invers
Şmuel este în proces cu Şelbaum şi îi vine ideea să-i trimită un cadou judecătorului, dar avocatul său încerca să-l descurajeze s-o facă:
– Ar fi ultima prostie; voi pierde, cu siguranţă, procesul şi rişti să fii urmărit pentru încercare de corupţie.
Procesul se desfăşoară şi Şmuel îl câştigă. Avocatul său, încântat de sine şi sigur că elocvenţa sa i-a adus victoria, îi spune lui Şmuel:
– Ei bine, eşti mulţumit? Nu-i aşa că am avut dreptate să te sfătuiesc să nu cumva să-i trimiţi judecătorului un cadou?
-Dar i l-am trimis.
-Cum? Ai făcut-o, totuşi.?
– Da, numai că am pus cartea de vizită a lui Şelbaum.
––––––––––––––––––––––––––––––––––
Epitaf pe o piatră de mormânt
– Raşela, acum crezi că eram bolnav?
––––––––––––––––––––––––––––––––––
Între prietene
– Pentru vârsta lui, soţul tău face impresia unui bărbat viguros.
– Pentru vârsta lui, poate, dar nu pentru a mea.
––––––––––––––––––––––––––––––––
S-a măritat
Raşela telefonează acasă, cu respiraţia tăiată, ca să anunţe vestea cea mare:
– Mamă, m-am măritat.
– Mazal tov!
– Dar să ştii, mamă, că el e goi.
– Ei şi! Eu n-am prejudecăţi!
– Să ştii, însă mamă, că e şi negru.
– Nu-i nimic. Eu am spus întotdeauna că omul trebuie să fie tolerant.
– Eu, ţie, nu pot să-ţi ascund nimic, mamă. E şomer.
– Înseamnă că ai să-l întreţii tu. O nevastă trebuie să-şi ajute soţul.
– Dar, mamă, dar după toate astea, n-avem nici locuinţă.
– Nu-ţi face probleme, dragă. O să staţi la noi.
– Da, dar voi n-aveţi decât un singur dormitor.
– Tu şi cu noul tău soţ o să dormiţi în pat, iar tata o să doarmă pe canapea în sufragerie.
– Şi tu, mamă, unde o să dormi?
– În privinţa mea nu trebuie să-ţi faci griji. Eu, oricum, în clipa când o să închid telefonul o să cad jos moartă.

Banii nu aduc fericirea…

absint

De cele mai multe ori cand vine vorba despre bani, unii finalizeaza conversatia apoteotic si intelept „banii nu aduc fericire”…

Oare?! Pai sa vedem….

In primul rand banii aduc viata, daca nu ai avea bani, nu ai putea sa-ti cumperi medicamente si servicii medicale cand esti bolnav, nu ai putea sa-ti cumperi strictul necesar pentru a putea trai si aici ma refer la mancare, produse de igiena, haine, incaltari, un loc unde sa locuiesti, unde sa te poti incalzi iarna si te apara de caldura, vara. Despre folosirea unui mijloc de transport, fie personal sau inchiriat prin costul unui bilet nu mai spun nimic…

Asadar banii ofera viata prin crearea posibilitatii de a ti-o pastra.

Apoi banii inseamna crearea de Viata, daca esti constient si responsabil, nu poti sa dai Viata fara sa fii sigur ca ai suficienti bani pentru a mentine in bune conditii acea Viata, pe Pamant. Inca din primele zile de existenta, Viata, are nevoie de bani…bani pentru vitamine, pentru o alimentatie corecta a mamei, pentru controale medicale, incaltari comode, haine…despre urmare nici nu mai pomenesc….De cand apare si pana mori, Viata are nevoie de dragoste, inrijire si…bani.

Si asa ajungem la banii care creaza Viata…deja devine interesant…

Banii mentin relatiile interpersonale in limite normale, ofera destindere si liniste de la relatia de cuplu pana la cele cu rudele, prietenii, vecinii, strainii, te ajuta sa fii prezent in societate, sa socializezi, sa te recreezi, sa te porti si sa traiesti normal, sa te instruiesti si educi, banii iti ofera servicii, lucruri si obiecte care te bucura…

Si atunci, cum pot fi considerati tocmai banii, cei aducatori de Viata si bucurie ca fiind neansemnati?

Banii te pot ajuta sa muncesti, sa faci alti bani, sa-ti aduci aportul in societate, sa daruiesti celor care sunt mai stramtorati, iti permit sa fii bun si milostiv iar daca astea sunt lucruri facute din inima, inseamna ca-ti aduc fericirea…

Si atunci daca fericirea vine din faptul ca ai o viata si esti sanatos sau din faptul ca iti poti  permite sa dai viata ori din felul frumos, placut si util in care iti traiesti viata inseamna ca banii aduc fericirea!

Contraziceti-ma argumentat, va rog….

La multi ani Carule!!!

sampanie

Azi avem un an…Carul cu boi a implinit un an de cand exista…

Un an atat de plin si de agitat pe toate planurile…Un an pe care nu credeam sa-l implinim impreuna desi unii dintre noi, cei de la inceput, s-au ratacit… Am mai ramas suficienti, de fapt cei care am vrut sa ramanem…

M-am gandit ca in astfel clipe, se cade sa rememoram cateva din momentele si etapele prin care a trecut Carul…

Pe 14 ianuarie anul trecut, dupa ce am constatat ca postarile prietenului 3P sunt pe nedrept obstructionate, indignata si revoltata de situatie am hotarat sa infiintez un blog… zambesc si acum amintindu-mi cum habar nu aveam despre ce inseamna asta sau ce trebuie sa fac ori daca ceea ce fac este bine…Nu stiam ce si cum pentru ca nu prea rasfoiam blogurile de nici un fel… de obicei am „mancarici la limba” si cand citesc ceva trebuie musai sa spun ceva, m-am ferit sa intru pe bloguri si astfel sa tulbur apele linistite… Apoi ca si in Car, exista persoane care se cunosc, sunt prieteni apoi sa intri intre ei e mai greu sau imposibil poate cu totul fals…deja internetul ofera mai mult iluzii decat realitate…

Asadar am pornit la un drum total necunoscut doar din dorinta de a face bine, de a crea un front liber de exprimare celor ce se simteau ingraditi…cum scriam de la inceput:

Lasand absolut tot ce poate sa va constranga, sa va faca sa va simtiti cu “pumnul in gura”, scrieti fara probleme, combateti ceea ce scriu cei ce nu va impartasesc ideile, dar nu uitati sa argumentati si sa fiti onesti.

Rugamintea mea este sa ramaneti prieteni dupa ce ati iesit din “conflict”, va strangeti mana, virtual si plecati multumiti, fiecare la ale sale.

Asadar, cu acestea fiind spuse, va urez sa aveti intotdeauna la indemana cuvintele si gandurile sa va fie limpezi!”

Imi place sa cred ca obiectivul principal a fost atins, am simtit ca mai mult de atat, dincolo de Car s-au legat prietenii sau amicitii ce or sa dureze si pentru care ma bucur sincer.

Am incercat sa aduc in blog de toate, am plecat cu idea de politic dar pe parcurs am tranasformat-o intr-un coltisor intim si confortabil in care poti sta linistit la o suieta, sa asculti o muzica buna, sa mai citesti o poezie sa mai discuti despre ce iti ofera sau nu-ti ofera viata, despre probleme, bucurii, realizari, necazuri…

Va amintiti de sirul de comentarii dragute si amuzante, amicale si destinse de la „problemele de logica”? Sau de la „colturi”…ce atmosfera grozava era…

Am avut parte de prezenta plina de imaginatie si realism si spirit critic a lui Threedots ce analiza cu umor de fina calitate situatia politica a tarii…adevarul este ca asta imi lipseste enorm…Pierderea articolelor semnate de el din categoria „Sinteza politica a saptamanii”, ramane marele meu regret…dar inteleg perfect faptul ca in celalt blog unde le publica este mai bine pus in valoare si ma bucur sincer pentru asta.

Am mai publicat si scrierile lui Veve, broderiile mamei mele ca si desene ale mele sau ale mamei ori poeziile delicate ale lui Florin. Toate au fost frumoase si puse cu mare drag doar din dorinta de a va distrage putin si intr-un mod placut de la ceea ce va ofera viata, zi de zi.

Tot in acest an atat de incarcat si solicitant cel putin pentru mine, am cunsocut si ce inseamna ajutorul…total neasteptata si placuta a fost reactia voastra in cel mai greu moment al vietii mele…nu vreau sa mai insist pentru ca nu-mi face bine sa-mi amintesc dar nu am vrut sa trec in revista acest an fara sa va multumesc inca o data tuturor…

Sa va mai multumesc pentru ca ati stat pe blog si ati comentat si discutat, cand eu nu am fost, ca au fost vizite si cand am anuntat ca il inchid si mai mult de atat ca ati reaparut cu aceeasi frecventa si dupa ce am hotarat sa-l redeschid…

Nu stiu cati ani va mai exista Carul dar deocamdata nu am nici cea mai mica intentie sa-l inchid, ma aflu inca intr-o perioada grea de lupta interioara, lupta pe care vreau si sper sa o castig dar totul este atat de relativ…in fine…

Va mutumesc tuturor ca ati urcat fie si vremelnic in Car, va doresc liniste si cer senin pentru tot anul care vine si va invit sa rameneti alaturi de mine si pe viitor, sa-mi iertati derapajele ce sunt doar iesiri de moment…si perfect scuzabile atata vreme cat ma priviti cu ochi umani ca pe un om…

As vrea sa inchei cu cateva versuri ce mi-au fost atat de dragi incat nu am putut sa le uit si cu o melodie pe care desi am mai postat-o, reflecta perfect ceea ce vreau sa obtin cu acest blog…

„Da Doamne mai in orice sambata.
Da sambata in fiecare ieri,
Si ieri, prin noi,
Razbeasca azi spre maine.
Da maine, cer si paine
In fiecare ceas.
Si-n ceasurile toate sa ticaie lumina
Si in lumina Doamne inmoaie-ne aripa.
Aripa pune Doamne,
La fiecare pas.”

Domnul sa va aiba in paza oriunde va aflati, vizitatori ai blogului… prieteni dragi!

Informatii despre gheata, inghetata, frigidere…

Articol oferit in special prietenului Baf…

Pentru ca te-ai aratat atat de neancrezator in autenticitatea retetei te-as ruga sa citesti materialul de mai jos…

Nu am vrut sa-ti creasca si mai mult nedumerirea spunandu-ti ca inghetata si sorbetul sunt cele mai vechi deserturi inventate in lume, fara sa-ti aduc si alte informatii sper eu…lamuritoare….

Inventatorul îngheţatei rămâne necunoscut, la fel ca şi originea ei, în jurul căreia rămâne doar o istorie „controversată” existand date ce ne trimit in timp chiar cu 2000 de ani in urma…

Oamenii care trăiau în climate reci au profitat de zăpada şi gheaţa aflate la discreţie şi au preparat deserturi aromate cu fructe si miere.

 Aşadar, în 400 î.H., persanii au inventat un desert asemănător unei budinci reci, preparată din apă de trandafiri şi vermicelli, care era servită pe timp de vară de aristocraţi. Gheaţa era amestecată cu şofran, fructe şi multe alte arome. Preparatul, folosit şi astăzi în Iran, este numit „faludeh” şi este preparat din amidon sau grâu. Amestecul este îngheţat şi combinat cu apă de trandafiri şi lămâie.

Primul sortiment de îngheţată a fost inventat încă din anul 200 I. H, în China. Potrivit scriitoarei Maguelonne Toussaint-Samat, precursorii îngheţatei moderne sunt tot inventatorii chinezii. În cartea „Istoria Mâncării”, Maguelonne Toussaint-Samat creditează chinezii cu meritul de a fi inventat primul aparat care prepara sorbetul şi îngheţata. Potrivit acesteia, chinezii turnau un amestec de zăpadă şi salpetru peste exteriorul unor containere umplute cu sirop, pentru a coborî nivelul de îngheţ sub zero grade. Se adauga apoi zahăr, iar desertul era vandut vara.

La inceputul primului secol d. H, Nero, Împăratul Imperiului Roman (37-68), a ordonat slugilor sale sa aducă de la munte zăpadă şi gheaţă pentru a face îngheţată. Desertul era preparat din topping-uri de fructe, miere, alune şi seminţe.

Îngheţata era desertul favorit al califilor din Bagdad. Arabii au fost primii care au adăugat zahăr la îngheţată şi tot primii care au produs îngheţata în scop comercial, având fabrici încă din secolul al X-lea. Îngheţata era vândută pe atunci în pieţele oraşelelor. Ea a fost răspândită în Europa prin Sicilia şi Spania, cuceriri arabe.

In secolul V î.H., vechii greci vindeau deja în pieţele Atenei mici conuri de zăpadă amestecată cu fructe şi miere. De asemenea, si Alexandru cel Mare era un consumator fervent de zăpadă amestecată cu miere şi nectar.

 În 1600 regele Charles I al Angliei a vizitat Franţa unde a avut ocazia să deguste desertul. Acesta a rămas impresionat şi a cerut bucătarului francez să îi vândă reţeta pentru a o transmite în Anglia. În schimbul informaţiei, regele Charles I i-a oferit pensie pe durata vieţii.

În anii 1730, în America prima menţionare despre îngheţată este descoperită într-o scrisoare a guvernatorului din Maryland de la acea vreme, care descria delicioasa îngheţată cu căpşuni pe care o servise la un dineu. Iniţial, îngheţata de calitate era servită doar personalităţilor de elită, precum preşedintele George Washington, care obişnuia să consume cantităţi uriaşe din acest desert.
Primul atelier de îngheţată din America a fost deschis în New York, în anul 1776.

Abia din anul 1845, americanii puteau să îşi prepare propria îngheţată acasă, după ce a fost inventat congelatorul manual, sub forma unei găleţi cu manivelă.
În 1843 o femeia din Johnston, pe nume Nancy a inventat congelatorul pentru îngheţarea smântânii şi asftel a fost prima persoană care a obţinut brevetul, iar în 1951 Jacob Fussel a deschis prima fabrică din SUA, în Baltimore, Maryland, unde vindea produsul într-un vagon.

 Înainte de inventarea refrigerării moderne, bucăţile de gheaţă se decupau în timpul iernii de pe mare, lacuri sau iazuri şi erau păstrate în găuri făcute în pământ pentru a fi folosite pe timpul verii. Decuparea şi transportarea blocurilor de gheţă în lume a devenit o afacere foarte profitabilă în Boston.

Si toate acestea au durat pana la inventarea frigiderului…

Originea maşinii frigorifice este legată de descoperirea principiilor refrigerării în anul 1748 de către cercetătorul scoţian William Cullen de la Universitatea din Glasgow şi culminează în anul 1913 cu producerea primului frigider casnic comercial, numit Domelre, ce costa imensa sumă de 900$.

Anterior acestei invenţii, omul trebuia să se bazeze pe natură şi ingeniozitate pentru răcirea şi păstrarea alimentelor. Grecii şi romanii din antichitate cărau zăpadă şi gheaţă de pe vîrfurile munţilor până în casele lor. Pe atunci, era considerată un lux deosebit posesia unei pivniţe de gheaţă: o groapă săpată în pământ, căptuşită cu butuci de lemn, izolată cu straturi groase de paie şi umplută cu zăpadă bătută. Zăpada astfel comprimată se transforma într-un bloc de gheaţă, ce se păstra astfel timp de mai multe luni şi furniza o cameră frigorifică celor ce-şi puteau permite o astfel de instalaţie.

În climatul temperat şi uscat, mai ales în anumite zone din India şi din Egipt, gheaţa putea fi obţinută prin intermediul unui fenomen natural. În apropierea asfinţitului, pe un pat de paie uscate erau aşezate tăvi întinse din lut ce conţineau o cantitate mică de apă. Evaporarea rapidă de pe suprafaţa apei şi de pe zonele umede ale tăvii (datorită uscăciunii aerului) se combina cu scăderea de temperatură din timpul nopţii, îngheţând apa, deşi temperatura mediului ambiant nu se apropia nici pe departe de punctul de îngheţ al apei. Uneori, se forma doar o pojghiţă subţire de gheaţă pe suprafaţa apei din tăvi, dar dacă existau condiţii favorabile de umezeală scăzută a aerului şi de răcire a atmosferei, apa se transforma într-un bloc de gheaţă.

Răcirea artificială a fost descoperită de WilHam Cullen, care, făcând diferite experimente cu alcool etilic, a evaporat o cantitate de alcool într-un vid parţial, inventând astfel răcirea gazoasă. Metoda lui Cullen a fost îmbunătăţită de mai mulţi inventatori, iar în anul 1834 Jacob Perkins a brevetat un frigider ce folosea un compresor şi un sistem închis ce conţinea un lichid volatil, deşi nu şi-a comercializat niciodată invenţia. Un medic american pe nume John Gorrie a construit propria maşină frigorifică pentru a dispune de gheaţă şi de aer rece în spitalul său din Apalachicola, Florida.
În perioada interbelică, companii ca Frigidaire, Kelvinator şi General Electric au transformat frigiderele într-un obiect de uz casnic de maximă necesitate.

Si pentru ca sa ichei articolul asa cum se cuvine…am sa va ofer la toti o inghetata si reteta ce este mai mult decat usor de pregatit…

Asadar, poftiti la o inghetata!

Reteta mea de inghetata

6 galbenusuri
250ml lapte
150g zahar
500ml frisca lichida
sare
100g piure de fructe (la alegere)orice aroma sau ciocolata topita pe baie de aburi intr-o lingura de smantana

Mod de preparare:

Galbenusurile  se bat cu sarea si cu zaharul pana ce compozitia se deschide la culoare. Se toarna laptele caldut si se fierbe pe foc direct(la flacara mica) pana ce amestecul se ingroasa de imbraca dosul lingurii. Se incorporeaza ciocolata topita(in cazul prepararii unei inghetate de ciocolata) si se lasa la rece.

La final se amesteca cu frisca batuta cu 1-2 linguri de zahar farin iar in cazul inghetatelor de fructe se adauga piureul din fructa aleasa, dupa preferinta sau esenta dorita.

Se omogenizeaza si se toarna fie intr-un vas mai larg din care urmeaza sa luati cu lingura de inghetata, inainte de momentul servirii, fie turnati direct in cupe ornand inghetata cu moturi de frisca si fructe, ciocolata rasa, fulgi de cocos…etc…imaginatia poate fi lasata sa se joace in voie…

Inghetata se lasa la congelator pana se intareste, amestecandu-se din ora in ora pentru a se evita formarea acelor de ghiata.

In cazul in care ati optat pentru varianta de inghetare „in bloc”, inghetata trebuie sa fie scoasa din congelator inainte cu cateva minute de a o portiona, altfel nu o sa puteti lucra bine cu ea iar folosirea lingurii speciale de luat inghetata va fi aproape imposibila sau rezultatul obtinut nu va fi pe masura asteptarilor.

Sa ne amuzam putin…

Mi-am amintit o poezie pe care o stiam cand eram mica, se pare ca o invatasem dintr-o carte foarte veche pe care, din pacat enu o mai gasesc prin biblioteca…Asta ma impiedica sa va scriu si autorul.

Chiar mi-as dori, daca vreo unul dintre voi cunoaste poezia si autorul, sa-mi spuneti si mie despre cine este vorba si mai ales, daca am tinut minte bine poezia pe care o stiam pe cand aveam vreo 3-4 ani.

 
Palarierul…

In Armenia strabuna,
Un palarier traia.
Ca toti oamenii era, suflet bun,
Insa minte si mai buna…nu avea!
Palarii facea, caciuli
Si de raset si de glume
Nu era nici cand satul…
Ei! Si la palarier,
Vine odata un boier.
– Ti-am adus o pielicica
s-o croiesti nu-i lucru greu
fa-mi o cusma frumusica
pentru sufletelul meu!
– O gatesc maria ta!
numai intr-o saptamana,
vino atuncea de o ia
Buna ziua, ziua buna!

Pleaca el gandind un gand
Si se-ntoarce in curand
– Pentru o cusma, mi se pare
pielicica e prea mare!
e si moale e si noua,
tocmai buna pentru doua!
– Oi gati maria ta
numai intr-o saptamana
vina atuncea de le ia
Buna ziua, ziua buna!
Pleaca atunci acel boier
Si un gand iarasi gandeste
La palarier in poarta,
Iar se-ntoarce si graieste:
– N-ar ajunge pentru trei
patru, cinci sau sase oare?
– Le-oi gati maria ta
numai intr-o saptamana
vina atuncea de le ia
Buna ziua, ziua buna!
Lacomia nu-i da pace
Si din drum iarasi se-ntoarce
-N-ar putea palarierul
sapte, opt sau noua coase?
– Le-oi gati maria ta
numai intr-o saptamana
vina atuncea de le ia
Buna ziua, ziua buna!

Saptamana nu se gata
Si boierul se arata
– Am la tine cusme noua,
noua cusme frumusele…
ce-o sa ma mandresc cu ele!
– Le aduc maria ta!
Ninge cu caciuli si ploua
Una doua, patru, cinci…
Inca sase sapte…noua…
– Asta ce-i palariere?
Domnul zbiara, se zgaieste
Iar palarierul şui
Rade chiar in fata lui
– Noua cusme ai vrut boiere
noua cusme frumusele
ce-o sa te mandresti cu ele
…………………………………..
Bate vant, ninsoarea e deasa,
Domnul fuge catre casa
Vruse noua cusmulite,
Mici ca pentru-un deget mic
Insa pentru cap…nimic!

O moldoveanca mica si hotarata….

Motto:Cel ce a avut o copilarie luminoasa si fericita si-a adunat o comoara nesecata, in care isi gaseste mangaieri si in cele mai dureroase clipe ale vietii” W.Wundt

Tot din perioada in care eram cat un gansac, am si povestioara aceasta…

Pentru ca mamei ii era frica sa ma lase nesupravegheata prin casa, ma purta intr-un vesnic periplu intre bucatarie, baie, camera de zi si cam atat…inspre dormitor o duceam eu pe ea…Astfel ma avea subt observatie permanent fara sa se gandeasca vreo clipa ca si reciproca era foarte valabila…

In acea perioada inca eram hranita cu cate o lingurita din trei patru feluri de mancare pentru copii, diferite…dar care aveau un singur numitor comun…putin unt.

Intr-una din zile, dupa ce mama si-a termiant treaba prin bucatarie m-a dus cu ea in baie unde mai avea de clatit cateva rufe si intr-un moment de neatentie al ei, am hotarat sa evadez…sa plec in lumea larga, spre…oriunde…si s-a nimerit in calea mea…bucataria.

Se pare ca nu eram foarte atrasa de baie, probabil ma deranja zgomotul apei care imi amintea de „baita” unde dupa ce am carat toate jucariile de plastic, am hotarat ca e nevoie si de cele de plus…Asa se face ca am inceput sa fac presiuni asupra celor ce hotarau total abuziv si impotriva dorintei mele, ca trebuie sa fac iarasi baita…ca rand pe rand sa-l aduc in apa si pe „caselul alb”, si pe cel „maio” si pe cel „patat” si ‘utilesul maie” si pe cel „mic” s.a.m.d.

Si cum spuneam, in acea zi am hotarat ca asa nu se mai poate! Ca e prea stresant locul de joaca si am plecat…pur si simplu! In bucatarie, mama lasase total nesupravegheat, aproape de marginea mesei…pachetul de unt, care pana atunci nu fusese, inca, tinta nici unei talharii…

Nu se stie inca daca am stiu, adica am pus in aplicare informatiile pe care le culegeam cat timp o observam pe mama trebaluind prin bucatarie sau s-a intamplat pur si simplu, insa cert este ca dupa ce m-am intins cat am putut, l-am luat de unde era si am inceput sa musc cu cei cativa dinti ai mei, cu toata hotararea, din el…

Se pare ca eram flamanda pentru ca mama, nu se stie din ce motive isi schimbase programul obisnuit, fie a preferat sa termine ce avea de facut in baie si apoi sa mearga din nou la bucatarie unde imi lasase mancaricile din care urma sa ma hraneasca, la racit, fie a incercat varianta in care as fi devenit putin mai flamanda, astfel sa se scurteze considerabil timpul de stat la masa si eventual sa primesc si combinatiile pe care le refuzasem categoric pana atunci…Motivul a ramas undeva in ceata timpului trecut, fiind sigur estompat de isprava mea…

Apoi cu ce ar fi putut fi biata mama de vina, cand stiind ca hranirea mea dureaza destul de mult…Va puteti da seama ca nu era tocmai o joaca de copii sa aduni toata flota marilor si oceanelelor ca sa-mi aduca pe valuri, mancarica sau toata escadrila armatei romane sa trimita elicopere, avioane ce sa-mi aduca in zbor lingurita cu piure…

In fine…ajunsa la „comoara” am mancat cat am putut din ea si apoi, darnica cum sunt si azi, am inceput sa impart si la „cutu” si la „papu” si la „utiles” si la restul personajelor ce ma inconjurau in lumea mea de basm…

Intr-un timp, cand mama a realizat cu groaza, ca vorbeste singura a inceput sa ma caute…si m-a gasit….razand cu toti cei 8 dinti pe care ii aveam in dotare, fericita si satula in mijlocul unui peisaj incarcat de…unt…

Urmarea a fost, firesc, o baita asa cum incepuse sa-mi placa…adica cu toate jucariile de plus care macar de data aceea se cereau a fi spalate de stratul de unt…

Dar sa nu credeti ca am abandonat idea…cu toate ca mama si-a luat masuri de precautie, punand pachetul cu unt pe o farfurioara mai departe de marginea mesei…la cateva zile distanta, impinsa probabil de acelasi motiv, am atacat iarasi! Ca o mica moldoveanca hotarata nevoie mare, am tras fata de masa ce mi-a adus in margine farfurioara cu nepretuita mea comoara….Am apucat-o si istoria… s-a repetat….

Urmatorul loc unde a fost asezat untul era mult prea sus iar cand as fi putut sa ajung la el….nu mi-a mai trebuit….

http://www.youtube.com/watch?v=0qjXpd0qoFw&feature=related

Iti sunt dedicate tie mami, cu sarutari de maini si La multi, multi ani! Te iubesc!

Cescuta de ceai…

Intr-o zi, mama mea era plecata si tatal meu trebuia sa aiba grija de mine.
Aveam poate 2 sau 2 ani si jumatate.
Primisem cadou de curand un set de „cescute de ceai” si erau jucariile mele favorite.
Tata era in sufragerie si citea ziarele de seara cand eu i-am adus o cescuta de „ceai”, care de fapt era doar apa.
Dupa cateva cesti de „ceai” si multe laude pentru un ceai asa de bun, mama s-a intors acasa.
Tata, foarte mandru de mine, i-a spus sa astepte si ea in sufragerie sa ma vada pe mine cum ii aduc lui o ceasca de „ceai”, pentru ca eram „atat de draguta!”
Mama a asteptat si bineinteles ca eu am aparut in sufragerie cu inca o cescuta de „ceai” pentru tata, iar ea l-a privit cum o bea toata.

Apoi i-a spus (cum doar o mama poate sti…):
„Te-ai gandit oare ca singurul loc unde ea poate sa ajunga sa ia apa este toaleta?”

Si ca o completare…stiti care este culmea perspicacitatii unui barbat?

Sa-si recunoasca propriul copil de la distanta….

Despre…. „romanul din alt veac”

 

 

           Asa cum spuneam si in descrierea categoriei, imi doresc sa aduc in actualitate modelul romanului din veacurile care au trecut. Consider ca acei romani aveau calitati ale caracterului care din pacate, odata in plus, cu invazia comunistilor, au disparut…reusind sa strabata peste secole doar insusirile negative ale romanului de alta data.

           Pentru ca portretul sa fie oarecum complet am sa incerc sa va prezint modul de viata, felul in care se distra, manca, traia acel roman, ce sfaturi primea, ce muzica asculta ce-l impresiona pana la lacrimi si mai ales fata de cine isi manifesta si cum isi manifesta, respectul.

           Vreau sa redescoperim vechiul roman pentru a putea intelege ce-l definea si poate ca o data ca acest lucru o sa reusim sa ne dam seama cine suntem cu adevarat….

 

           Asadar va invit sa traim cateva saptamani alaturi de romanul sfarsitului de sec XIX inceput de secol XX…..