Arhive etichetă: caci

Sa fii atent la ce-ti doresti…se poate indeplini…

Florile de cires japonez erau pretutindeni pe aleea principala…

Ramase un copac banal, fara puful ingeresc ce-l acoperise cateva zile…”si cat era de frumos…exact ca un indragostit ce rade in soare…” Mereu imi furam privirea de la profesori, lectii si ore pentru a o indrepta catre minunea din fata geamului…ii stiam aproape fiecare miscare a florilor, cate au mai inflorit sau cate s-au scuturat deja…in fiece pauza eram sub el si ma uitam uimita la micile minuni roz sau stateam pur si simplu pe iarba abia incoltita, gandindu-ma la cat de departe sunt de locul unde mi-ar place sa fiu…si la o dragoste ce mi-o doream sa vina in viata mea….

Liceul acela….era dragut…poate ceea ce mi s-ar fi potrivit cel mai bine insa profesorii….oh! profesorii…cu mici exceptii erau adevarate nenorociri…limitati, pe alocuri chiar prosti dea dreptul  inchistati, ramasi de pe timpuri cu o mentalitate invechita, incercau sa te transforme cu dea sila in mici copii ale lor…”nici nu vreau sa-mi mai amintesc de ei macar„…Marea tragedie era ca reuseau in mare parte sa obtina ce-si propuneau, astfel au ajuns in invatamantul primar romanesc, tot felul de lighioane ce nu aveau nici cea mai mica legatura cu „a educa”…

Colegii…de fapt colegele pentru ca aveam doar doi baieti in clasa…bietii de ei…erau dar nu erau…unul a ajuns preot pana la urma iar celalalt s-a diluat prin Franta din cate stiu…in fine, colegele caci ele erau baza…mamaaaa ce viata era pe „bisericuta” noastra…fiind aproape de parcul central din oras, cand nu ne convenea cate ceva, dispaream pur si simplu prin parc…Gasca noastra vesela era cunoscuta in tot liceul…nu eram multe dar „organizate” si in general cu parinti care investeau in buna noastra educatie dar si in buna noastra distractie…eu mai fentam cateodata iesirile pentru ca strangeam bani de carti…treceam cel putin de doua ori pe saptamana prin librarie si aveam prostul obicei sa nu ies niciodata cu mana goala….

Eram toate la varsta indragostitului si a „lecturilor fierbinti”…si cand ne intalneam vesnicele noastre discutii erau despre baieti…

-Mada…mai fata, tu nu vezi cum se uita Marius la tine?

-Si?!

-Haide mai…ti-l ia Iuliana….treaba ta!

-Nu! E prea micut pentru mine…. si radeam cu gura pana la urechi…

Ana se uita la mine incruntata…

-Si ce ai vrea?! Un mos?

-Nu un mos dar unul mai…copt…mai…nu stiu….asta nu-mi spune nimic…nu ma amuza, nu ma impresioneaza, nu ma intereseaza…sa-l ia Iuliana, daca-i trebuie!

-Tu nu esti intreaga la minte! Mie mi la-i dat pe Adi, Mariei pe Vlad, Iuliana ti-l ia pe Marius….si tu nu vrei sa vii la bal pentru ca nu ai pe nimeni! Cine sa te mai inteleaga?!

-Nu vreau un baietandru care sa imi spuna banalitati….ce imi spune el, vad si singura…

-Adica tu ne faci pe noi proaste?! Toate avem prieteni de varsta noastra….

-Haide mai…degeaba insisti…Marius e copilas iar pana la bal mai e un an si ceva….

Radeam nebuna, din orice…eram vesela si iubita, frumoasa si tanara si imi placea sa ma joc…ma jucam teribil…eram de fapt o mica manipulatoare, rea si aroganta si foarte constienta de efectul pe care il am asupra sexului opus…O copila cu prea multa minte… si totusi visatoare…visam ca tineretea mea va fi vesnica…

-Hai sa mergem la Ideal azi!

-Hai ca mergem!

-Ai bani la tine?

-Da…dar nu am prea multi..dar cred ca ne ajung de doua cafele…

– Bine, dupa ultima ora mergem…

-Cred ca azi plecam mai repede, profa de sport lipseste…

-Ce bine…nu am mai fost de mult…

Dupa scoala obisnuiam cateodata sa mergem in centru la un bar destul de select unde barmanul ne cunostea si cand ne vedea intrand stia ca trebuie sa si puna cafeua in cesti…cateodata mai si fumam cate o tigara…

-Ai bricheta la tine?

-Nu!

-Lasa ca cer la bar…si m-am ridicat indreptandu-ma spre bar…

-Cristi, da-mi si mie o bricheta te rog…am venit fara ele…barmanul se uita dupa bricheta pe tejghea iar eu la el cand ma trezesc in fata, pe tejghea, cu o bricheta patratoasa invelita in piele…

-Ti-o ofer eu, pe a mea…daca ma lasi sa stau cu tine la o cafea…

Ridic privirea de pe bricheta si ma uit in directia de unde venise mana fina, cu unghii foarte ingrijite, cu piele netede si bronzata…Privesc in fata, destul de aproape un tanar brunet, cu trasaturi fine, fata ovala, par negru cu o tunsoare retro gen Mircea Eliade in perioada Maitreyi…ochi negri grozav de expresivi…”mamaaaaa ce tip…..” Am incercat sa zic ceva dar…nu ieseau cuvintele din gat…cred ca m-am inrosit ca o sfecla, oricum picioarele imi erau moi…m-am asezat pe unul din scaunele de la bar si ma uitam la bricheta…incercam sa ma adun ca sa spun ceva…”Madalina….ai dat de naiba! Ce sa spun….nici la geografie, cand ma scoate nebuna aia de baba la harta nu am asa emotii….e super…dar e intr-un bar….ce sa fac eu cu un tip agatat intr-un bar?! Astia nu-s de drum lung…si nu vreau sa sufar….Madalina trece timpul…zii ceva…nu ma uit la el pentru ca ar trebui sa spun ceva….ce sa-i spun?! Nu pot sa accept…Cum sa beau cafeaua cu un strain?! Nu! SIGUR NU!!!!” Ridic intr-un final privirea si cand intalnesc ochii aceia frumosi si intrebatori, raspund, luand bricheta in mana…

-Da…

-Da?! Da, ce?

Nu i-am mai raspuns…deja plecam spre masa…L-am auzit venind in urma mea…

-Ai gasit bricheta?

-L-am gasit!

Ana se uita nedumerita cand la unul cand la altul…ajunsese si el in separeul nostru, cu cafeaua in mana si se uita intrebator la randu-i cand la prietena mea, cand la scaune cand la mine…

-Si tu esti….cine?! Intreaba Ana…

-Pai eu sunt bricheta…si rase scurt incercand sa-mi prinda privirea…dar eu…nu vedeam, nu auzeam sau mai bine spus nu intelegeam ce aud…aveam o masinarie in minte,cu zeci de rotite care se invarteau neincetat..”e bine, nu e bine…si ce frumos este…ce fac acum? nu-l vreau….nu unul pe care l-am cunoscut in bar!”

O vad pe Ana ca-i intinde mana

-Eu sunt Loredana dar toti imi spun Ana, ea este Madalina si toti ii spun…

-Cosanzeana o intrerupse el…in timp ce deja intinse mana ca sa o primeasca pe a mea…

-Nu…de fapt imi spun Alba ca Zapada…si schitez un zambet retinut…intinzandu-i o mana moale total dezarmata… „ce naiba fac? e un golanas de bar…dar e al naibii de frumos…”

Ana a ineput sa vorbeasca vrute si nevrute, a inchegat o discutie „despre” si „cum” si „ce”….eu taceam si gandeam…nu se stie ce dar gandeam intens sau mai bine spus incercam sa gandesc limpede si cu cat ma straduiam mai mult cu atat ma pierdeam mai mult…ma inrosisem la fata si devenisem extrem de serioasa…

-Te simti bine? Esti foarte tacuta…ma intreaba deodata el…

-Pai eu asa sunt…mai tacuta….

-Ba nu! Nu esti tacuta chiar deloc si razi din toata fiinta…

M-am uitat crucita la el, pana si Ana se oprise din turuiala ei fara noima…

-Da….?! De unde stii?!

-Te-am vazut in parc acum cateva saptamani….erati mai multe si cu un baiat…radeati si povesteati ceva….tu erai imbracata in piele o fusta scurta si geaca, cu cizme lungi…tu erai sigur!

-Nu…nu cred…

-Da! Eram impreuna cu Marius…veneam de la practica la scoala 18, ai uitat?!

-Poate….”Oooof! Ana….ce gura mare ai!” m-am uitat incruntata la ea…

-Tu erai! Stiu sigur! Am stat pe o banca in apropierea voastra si ti-am auzit vocea…

M-a luat prin surprindere total….„intr-un oras destul de mare in care te poti pierde fara probleme, sa ma gaseasca pe mine in doua locuri si sa ma recunoasca….ce palpitant….dar daca ma urmareste?!”

Ma incrunt la gandul ca as putea fi urmarita si ma uit piezis spre el…nu sesizeaza privirea mea fioroasa si continua discutia cu Ana…Din cand in cand ma mai intreba ba unul ba altul cate ceva…rapsundeam fara tragere de inima si aproape monosilabic…

-Ana…hai sa mergem….e tarziu de acum… si maine avem lucrare la mate…

-Hai sa mai stam…oricum nu avem ce invata la mate acum…

-Cred ca te-am deranjat eu…

-A…nu! Nici sa nu te gandesti!. se grabi Ana sa-l linisteasca…apoi uitandu-se spre mine imi spune incruntandu-se

-Eu mai stau! Daca vrei sa pleci, pleaca…

-Cum sa pleci?! Plec eu…poate mai aveti ceva de vorbit, de ale voastre, oricum am terminat si cafeaua… Si se ridica, isi lua la revedere si pleca pur si simplu, pana sa-mi dau seama ce se intampla, sa reactionez cumva sau sa scot vreun sunet…

-Tu te-ai prostit?! Ce naiba ai?!

-E frumos cu draci! Sunt socata! Lasa-ma sa-mi revin! Tremur ca varga….tu nu m-ai vazut ca nu reuseam sa tin ceasca in mana…nici nu mai beau cafeaua…poate e prea tare, azi a facut-o prea tare, Cristi…

-Eu nu mai inteleg nimic mai Mada! Nu-ti place nici un baiat, razi de ei, iti bati joc de ei, ni-i dai noua, pentru ca tu vrei altceva, apare altceva, frumos de nu se poate si tu…?!

-L-am cunsocut in bar…si nu e bine! numai aia neseriosi stau prin bar la agatat!

-Ai febra! Hai sa mergem ca ma enervezi! Unde vrei sa gasesti un tip, la biserica?!

Am plecat spre casa tacuta si cu gandul la ochii aia negri…o privire care ardea…m-am scufundat pentru o clipa in adancurile acelei priviri vii, calde si cat placut a fost….Tineam strans in mana bucata de piele de caprioara ce invelea bricheta lui…

A doua zi cand sa ies pe poarta scolii, dupa ore, dau peste el…ma astepta sprijinit de masina si cand m-a vazut indreptandu-ma spre el mi-a zambit cu toata gura…

-Buna Madalina! Ce faci?

-Eu…dar ce faci aici?! Bine…fac, bine…abia am termiant orele…

-Nu vrei o cafea?

-Nu….dar dupa ce i-a disparut zambetul mi-am schimbat putin vocea si atitudinea….„la urma urmei…fie ce o fi!” dar putem merge in parc putin…am doua lucrari maine si mai am de invatat pentru teza…

-Da! Hai! Ai sa inveti pentru teza….daca vrei te mai ajut si eu…

-Nu merci….nu am nevoie…trebuie doar sa recapitulez unele lucruri…

Si am plecat pe jos, la pas, spre parc….Am vorbit din una in alta am ajuns sa radem si sa povestim si astfel atmosfera s-a destins cu totul intre noi, iar urmatoarea zi cand m-a asteptat sa ies de la ore, eram deja ca vechi prieteni….Mergeam prin parcuri..in Parcul Trandafirilor imi placea mai mult pentru ca era mai mic si vesnic statea o florareasa care de cum ne vedea venea spre noi, stia ca are „vanzare” Avea doar trandafiri….si mereu se aproviziona cu trandafiri galbeni, asteptandu-ne…..Ne plimbam mult prin judet…sambata mereu ieseam impreuna dar niciodata nu am mers in vreo discoteca…radeam ca discoteca e pentru „tarani”…citeam impreuna aceeasi carte si dupa ce terminam discutam…El era mai pesimist si mereu trist desi glumet si spiritual…Prietenia noastra evolua frumos, comunicam mult, ajunsesem sa stim fiecare miscare pe care o face celalalt, ne spuneam tot, ne simteam perfect, ne transmiteam starile pe care le aveam fara sa fim unul langa altul… Am petrecut sarbatorile de iarna impreuna apoi la banchetul de final am fost impreuna…si la concertul lui Haddaway, din Bucuresti am fost tot impreuna….am stat cu Ana si prietenul ei in caminul de la Stefan Gheorghiu unde in miez de noapte am inceput sa tip ca nebuna ca sunt gandaci…stateam pe varfuri in mijlocul patului si tipam cat ma tinea gura ca eu nu mai stau o secunda…

-Plec in gara si iau trenul daca nu ma iei de aici!!!! Sunt 5 feluri de gandaci…daca imi intra vreunul pe nas ori in urechi….ia-ma de aici! te rog!

-Mada…am baut scumpete, stai putin…stai, linisteste-te! Taci un pic, m-ai speriat…dormeam…Mada, stai un pic…si ma privi buimac de somn…

-Nu mai stau aici nici o secunda! Iau taxiul si plec! Gata! Si deja ma imbracam….

-Hai ca mergem, ma bagi in belele…doar stiai ca sunt gandaci, ti-am spus si eu si Ana si Adi….eu asa am trait cat am facut facultatea in Bucuresti si nu am murit! Copil rasfatat ce esti!

-Nu mai stau nici o secunda…si un „te rog” cu privirea aia, mai putini decibeli cu boticul bosumflat, a rezolvat problema….Ne-am refugiat in masina unde am dormit neintoarsa…Dimineata ma simteam de parca ma calcase trenul dar stiam sigur ca nu am fost atinsa de nici un gandac…

Si ne-am intors la Bacau… in toamna aia, de ziua mea…intr-un decor romantic, pe o muzica veche si senzuala…

Stiam ca nu va sta in Romania…nu mi-a ascuns niciodata acest lucru cum nu mi-a ascuns nici faptul ca ar ramane daca eu vreau ceva de durata….numai ca eu eram speriata de tineretea mea si mai stiam ca acolo, departe il asteapta o promisiune facuta, un cuvant dat de multa vreme, o obligatie… Nu stiam cand o sa se intample si nici ca o sa doara ingrozitor de tare…sufocant de tare…M-au ajutat Ana si celelalte prietene, sa pot trece, partial macar cu toate ca…. nu stiu ce sa spun…nici macar acum, la atatia ani…

Desi plecasem din liceu, m-am intors in curte pe vremea ciresilor japonezi infloriti…am stat pe iarba proaspat incoltita, ca pe timpuri, gandindu-ma la dragostea care a venit si a plecat din viata mea…si cat de mult poate ca am gresit respectand promisiunea pe care mi-am facut-o, de a nu spune „RAMAI cu mine”

R.I.P. Toni!

Anunțuri

Buna ziulica

Am ajuns intr-un internet cafe caci ma apucase in dor nebun de voi…

Sper ca sunteti bine toti ca planuiti vacante mai aproape sau mai departe de plaiurile mioritice insa indiferent de ce aveti in plan va doresc numai bine!

Ocupata cu traiul meu „eco” si cu inca ceva treburi in plus am neglijat cu totul latura politica ce se pare ca a rezervat o adevarata surpriza celor ce credeau ca in ziua de azi se intampla mai greu anumite lucruri…in fine…Romania cu surprizele ei care mai de care mai neplacute! Norocul meu este ca mi-am luat de multa vreme gandul de la ceva pozitiv petrecut in tara asta.

Va pup pe toti si va iubesc din tot sufletul!

Problema 18

Traversarea raului

 

Gospodariile lui Stan si Marin se afala chiar la marginea satului, chiar dincolo de rau. Sunt singurele case din acel loc. Si cu toate ca de multi ani locuiesc in vecinatate, intre familiile lor s-au statornicit relatii cam ciudate. Barbatii sunt prieteni buni, dar sotiile lor nu se pot  suferi. In fiecare familie exista cate un baietel si acesti copii, deasemenea, nu se inteleg intre ei. Cand vremea este frumoasa si raul linistit, femeile si copiii cauta sa nu se intalneasca, dar cand vin ploile primaverii si apa raului se umfla, acoperind podetul treburile se cam incurca. Mai ales dimineata, cand barbatii si femeile se grabesc sa mearga la lucru, iar baietii la scoala. Si asta pentru ca n-au decat o barca de doua locuri cu care sa traverseze raul. Barbatilor le place sa mearga impreuna, dar au grija sa nu-si lase nevestele singure pe mal si nici copiii, caci cine stie ce cearta ar mai izbucni. Apoi, de vaslit pot numai cei varstnici, copiii fiind inca prea slabi pt asemenea efort. Cu timpul, Stan si Marin au gasit o metoda de a trece raul, fara sa lase loc la incurcaturi si fireste, cu un numar minim de traversari.

Dumneavoastra stiti cum procedeaza ei?

Sa mai radem putin…

Priveghiul…

Pentru baut rachiu sau whisky erau folosite cesti din plumb. Combinatia alcool-plumb fiind atat de toxica incat ii scotea pe multi din uz pentru cateva zile. Chefliii gasiti intinsi pe marginea drumului erau considerati morti si pregatiti pentru inmormintare. Inainte insa de a fi ingropati li se mai dadea o sansa – erau asezati pe masa din bucatarie timp de cateva zile. Asteptind ca „mortul” sa-si revina – ceea ce se intampla de multe ori – rudele si prietenii mancau si beau in jurul mesei. Asa a aparut obiceiul priveghiului

Rosiile sunt otravitoare….

Pe vremea aceea, in fiecare bucatarie exista un cazan metalic mare, atarnat deasupra focului, pentru gatit. Carnea era destul de rara, asa ca oamenii mancau mai mult fiertura de legume. In zeama ce ramanea de seara se adaugau a doua zi apa si legumele si tot asa. Astfel, o parte din mancare ajungea sa fie veche de saptamani. Cei mai instariti mancau din vase realizate dintr-un aliaj care continea si plumb, pentru ca acesta putea fi prelucrat mai usor. Alimentele acide dizolvau plumbul, care ajungea in organism si provoca otravirea sau chiar moartea. Din aceasta cauza, rosiile au fost considerate in urmatorii 350 de ani ca fiind otravitoare

Si pentru ca aceste neajunsuri grave sa fie indreptate, au aparut, mult mai tarziu, ce-i drept si sfaturi in caz de „otravire cu cotleala”…Va redau mai jos sfatul in varianta originala de exprimare…sper sa intelegeti si sa va amuzati copios…

 Obiceiul de a ferbe bucate in tingiri de arama si neangrijirea noastra de a le tine totdeauna bine spoite, otravesc adeseori bucatele si primejduiesc vieata nenorocitilor acelora care mananca dintr-insele; caci nu numai sarea, dar si tot felul de acrime, ajungand de arama, ferbe cotleala, otrava pentru stomahul omenesc.  Acesta n-ar fi destul spre a ne indemna ca sa schimbam tingirile de arama in care fara ingrijire numai lapte, cafe, ceai si bere putem ferbe, cu acele de fer ce sunt mai eftene, mai trainice si sanatatei noastre mai de priinta. Simptomele prin car ecunoastem ca suntem otraviti cu cotleala sunt urmatoarele:

gura cotlita si plina de bale, pentru care sfarsit otravitul neancetat stupeste; greata pe langa aceste bolnavul varsa, are dureri la lingurica, taeturi prin pantece, treapad, opintele, durere de cap si ameteala.

Sporind acestea toate, bolnavul lesina si capata carcei; asemine nenorocit, fara ajutoriu, grabnic si potrivit n-are scapare.

La o asa trista intamplare, dupa aflarile cele mai de pe urma, s-au gasit hazaru foarte folositor. Bolnavul manaca zahariu cat poate de mult si be apa rece pana ce se usureaza.