Arhive etichetă: contesta

Victor Ponta: „Lustrația este o gogomănie, o varză”. PSD nu o va contesta la CCR

Autor:  Florin Ciornei Laura Ciobanu

Președintele PSD Victor Ponta consideră că legea care interzice numirea în funcții publice a persoanelor care au făcut parte din aparatul represiv al statului comunist este o gogomănie, dar spune că nu o va contesta la Curtea Constituțională.

„Legea lustraţiei este inutilă şi nu are niciun fel de aplicabilitate. Cei de la PDL doar s-au făcut de râs”, a spus Ponta, referindu-se la Mihai-Răzvan Ungureanu, Teodor Meleşcanu sau Emil Boc, despre care spune că „PDL i-a scos din lege”.

„Legea mai este o gogomănie pentru că de fapt nu priveşte pe nimeni dintre cei care vor să candideze şi o să candideze în viitor şi nici pe miniştrii care vor fi în viitorul guvern, pentru că USL nu va avea miniştri de 90 de ani”, a declarat liderul PSD Victor Ponta.

Nu va contesta legea la Curtea Constituțională

Ponta a spus că PSD nu va sesiza Curtea, întrucât judecătorii s-au pronunţat deja pe Legea lustraţiei, iar aceasta a fost modificată corespunzător. „Legea oricum nu se aplică la nimeni. La cine să se aplice? La domnul Iliescu? Domnul Iliescu dacă vrea să candideze poate să o facă, dar nu cred că vrea să ocupe vreo funcţie în Guvern”, a afirmat el.

Reclame