Arhive etichetă: drept

Istoria unor lucruri superbe ep II- Covoarele Persane

 

COVOARELE PERSANE

 

Luxul care este asociat astăzi covorului persan se află în contrast cu începuturile sale modeste în rândul triburilor nomade din Persia. Covorul era atunci un element de izolare termică a cortului necesar în iernile aspre și, din secolul al V lea, un instrument de cult pe care musulmanul credincios îngenunchează în cadrul celor cinci rugăciuni zilnice. Ulterior, el a devenit un mijloc de exprimare artistică, mai ales prin libertatea de alegere a culorilor vii și a diverselor motive. Secretele fabricării sale au fost păstrate și transmise din generație în generație. Meșterii populari utilizează insecte, plante, rădăcini, copaci și alte materii ca surse de inspirație.

Începând din secolul al XVI lea, fabricarea covoarelor s-a dezvoltat până a devenit o artă de sine stătătoare.

Covoarele din Orient nu au fost importate în Europa înainte de secolul al XIII-lea Astfel covoare de origine persană apar în tablourile pictate de artiști precum Giotto, care pare a fi primul care reprezintă artistic un astfel de covor, apoi în operele lui Jan Van Eyck, Antoine Van Dyck si Rubens. Aceste covoare cumpărate de către europeni erau de prea mare valoare pentru a fi puse pe podea, așa cum era practica folosirii lor în Orient. Termenii folosiți de către inventariile venetiene indică faptul că acestea erau puse pe mese (tapedi da descotapedi da tavola) și drept cuvertură pe tronurile regale (tapedi da cassa); picturile europene confirmă aceste utilizări

 

 

 

 

 

Deși monarhii din dinastia safavidă transformaseră fabricarea covoarelor într-o industrie națională, triburile nomade și micile ateliere urbane au continuat să producă covoare persane, inclusiv după invazia afgană din anul 1722, care a pus capăt perioadei de domnie a dinastiei sus-amintite — deci și sprijinului acordat în favoarea producției de covoare. Totuși s-a demonstrat că Nadir Shah (1736-1747), fondatorul dinastiei afsharide și Muhammad Karim Han (1760-1779), fondatorul dinastiei Zand, au poruncit realizarea de covoare în sudul Persiei, reînnoind astfel mecenatul regal. Acesta a devenit politică de stat odată cu instaurarea dinastiei Qajar în anul 1797 producția de covoare reînflorind, încurajată mai ales de cererea locală. Exportul a rămas puțin răspândit până ce o conjunctură favorabilă de factori a făcut să explodeze exporturile. Într-adevăr, la începutul celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, epidemia de pebrină a atins viermii de mătase din Persia și a determinat scăderea puternică a producției de mătase, până atunci un element important al exporturilor acestei țări. În paralel, o cerere europeană masivă de covoare orientale, ca urmare a expoziției de la Viena din anul 1873 ca și formarea unei clase de mijloc numeroasă în Marea Britanie a deschis o piață importantă în Persia care căuta un produs de substituire a mătasei pentru export. Începând de la sfârșitul anilor 1870, Persia și-a crescut exportul în Marea Britanie (două companii engleze, Messrs. Ziegler & Co. și Hotz & Co. au înființat manufacturi în Iran), în Franta (era aprovizionat anual un cumpărat al Marilor Magazine de la Luvru) și în SUA

Din păcate, sfârșitul perioadei de domnie a dinastiei Qajar (1786-1925) este marcată printr-un paradox. Pe de o parte, au fost realizate covoare luxoase de mătase, de o calitate artistică comparabilă cu cele din secolul al XVII-lea. Pe de altă parte, calitatea generală a covoarelor scade prin introducerea coloranților de sinteză în Persia interzisă totuși de către guvern în anul 1877

Tipuri de covoare

Vânzătorii de covoare au dezvoltat o clasificare a covoarelor persane bazată pe desen, tip de fabricație și tehnică de țesere. Categoriile au fost denumite după orașul și regiunile asociate fiecărui tip de motive. Lista prezentată mai jos enumeră principalele tipuri de covoare persane.

Abadeh, Ardebil, Bakhtiari, Baluch, Bidjar, Feraghan, Hamedan, Heriz, Ispahan, Joshaghan, Kashan, Kerman, Lorestan, Mashhad, Meshkin, Nain, Sarab, Saraband, Sarouk, Senneh, Shiraz, Qom, Tabriz, Teheran, Veramin, Yazd,

 

 

 

 

 

Raluca Turcan: „Dl. Antonescu se înfierbântă când vede bărbați la vestiare”

Joacă Remi Gratis şi încălzeşte-te cu premii fierbinţi. Ia din start 5 Euro cadou !!

Autor:  Laura Ciobanu

„Trebuie discutate niste limite pentru modul în care televiziunile se ascund în spatele ideii de jurnalism ca să facă atacuri la persoană”, a comentat Raluca Turcan, președintele Comisiei de cultură, artă și mass-media din Camera Deputaților, ca urmare a scandalului cu fostul premier Emil Boc filmat gol în vestiarul unei săli de sport.

Deputatul PDL și-a exprimat, totodată, dezaprobarea față de decizia președintelui PNL, Crin Antonescu, de a comenta respectivele imagini în direct, la Antena 1. Raluca Turcan a calificat emisiunea respectivă drept „o mizerie politică, pentru că jurnalism nu se poate numi, din care am aflat ca dl. Antonescu se înfierbântă când vede bărbați la vestiare”.

„Faptul că dl Antonescu a ajuns să se hlizească într-un mod complice, cu replici de cocotă, la un show de noapte, dă masura inteligenței sale politice. Showul de la Antena 1 ni l-a arătat pe Crin Antonescu așa cum este: gol de conținut, iresponsabil și disperat să câștige audiență”, spune Raluca Turcan. Totodată, aceasta i-a recomandat președintelui PNL să-și aleagă mai bine sfătuitorii. „Crin Antonescu ar trebui să se întrebe dacă persoana care l-a sfătuit să faca audiență la showul de noapte al Antenei 1 nu urmărește ca PNL să aibă un lider slab și compromis”, a comentat ea.

„O mizerie politică, pentru că jurnalism nu se poate numi”

De asemenea, Raluca Turcan, care este președintele Comisiei pentru cultură, arte și mass-media a Camerei Deputaților, crede că „trebuie discutate niste limite pentru modul în care televiziunile se ascund în spatele ideii de jurnalism ca să faca atacuri la persoană”. „Transmiterea pe post a unei înregistrări din spațiul privat al unui om nu are nimic de-a face nici cu informarea, nici cu critica la adresa oamenilor politici. Este doar o mizerie politică, pentru că jurnalism nu se poate numi, din care pierde și presa, care ar trebui să informeze, pierd și politicienii, care ar trebui să acorde atenție presei, pierd și românii, care au nevoie ca mass-media să discute teme reale”.