Arhive etichetă: ruga

Bunicul meu…

Am avut nevoie de un act si fara nici o tragere de inima am inceput marea scormoneala prin hartii…mai demult asta era ocupatia mamei pentru ca ea avea in primul rand, rabdarea necesara apoi mare parte din hartii erau adunate de ea…asa ca mereu trebuia sa fie cu bagare de seama cand altcineva se atingea de mica ei comoara. Cand spun hartii ma refer generic la o colectie impresionanta de taieturi din ziare si reviste vechi, modele de broderii creatie proprie sau copiate, retete copiate de peste tot, plus dosare intregi de acte de tot felul…
Timp de un sfert de ora m-am uitat descurajata si pierduta la maldarul de dosare prin care ar fi trebuit sa scormonesc….of grea povara!
In fine…cand nu ai incotro…asta este! Pana la urma, tot e bine, abia le ordonez si stiu care cum si de unde…pana acum nu am avut nici nevoie, nici dorinta, nici putere sa umblu prin ele…nici acum nu ma simt prea confortabil…dar…cum spuneam, nu am incotro.
Printre toate deschid un dosar cartonat, maron, vechi, vechi tare, il stiam

ca fiind a lui Bubu…Intre toate actele vechi, chitante, cupoane de pensie, decizii de pensionare, contracte de imprumut pe la CAR, gasesc o cerere adresata unui sef de asociatie de locatari, datata cu 1-09-1985…textul, fara importanta, ruga sa fie adaugata o persoana la plata intretinerii, insa sfarsitul m-a facut sa rad cu lacrimi…pentru ca orice scrisoare trebuia incheiata cu „traisca prtidul si conducatorul iubit” ori ceva asemanator, bunicul meu a gasit o formula de mijloc astfel mica lui cerere se incheia cu „traisca lupta pentru pace!”
In timp ce-i citeam cererea, tatei, si-a amintit cum intr-un an, il ajunse randul pe bunicul meu sa faca o informare politica pe care o tot amanase pe motiv ca nu stie sa scrie ceva din care sa se inteleaga „mareata lupta a comunismului si a tovarasului”…in fine, a incercat vreun an jumate sa joace rolul nepriceputului, a nestiutorului pana ce intr-o zi s-a intalnit cu activistul de partid care fara nici o retinere i-a amintit ca …”eu sa fiu in locul dumneavoastra as fi mai implicat si mult mai interesat, mai ales ca aveti si baiatul si ginerele marinari…lipsa dumneavoastra de aport, uneori si de prezenta, la sedintele de partid se poate interpreta nu foarte convenbil pentru dumneavoastra…aveti grija domnule…”
Naucit de situatie si cu frica de a nu provoca vreun rau copiilor, la urmatoarea sedinta de partid, s-a prezentat printre primii si nu doar atat, dar a si fost deacord sa faca o informare politica…Si s-a apucat de scris, cu o saptamana inainte de sedinta… scria trei randuri, rupea hartia, mai scria un paragraf, iar rupea hartia…un calvar…se apropia ziua sedintei si el nu era nici la jumate cu informarea…dar pana la urma,intr-o noapte, insotit de o sticla de vin, cu doua zile inainte de sedinta… a facut-o…Dimineata, istovit ii intinde mamei mele hartiile sa le citeasca si ea sa vada cum suna… Si suna….a puscarie curata, mazilire a intregii familii…Informarea lui era o insiruire de nemultumiri si sugestii si opinii si critici la adresa partidului si a administratiei locale si a tuturor…o adevarata catastrofa, de care el era foarte multumit…
Timp de jumatate de zi, mama a incercat impreuna cu tata sa-l convinga ca nu este bine ca nu a scris cum trebuia ca nu se poate citi asa ceva si toate astea inafara casei pentru ca eram „supravegheati”… Intr-un final au reusit sa-l determine sa renunte la informarea lui politica si pentru ca refuza categoric sa faca alta, in noaptea ce a urmat i-au facut ai mei o informare nou, nouta, asa cum trebuia sa fie…
A doua zi dimineata a citit-o inainte de a pleca de acasa si cand a vazut el ce trebuie sa prezinte in fata tuturor a izbucnit intr-o remarca „Voi sunteti nebuni, mai copchii! Eu nu citesc asta! Mai bine nu ma duc! Gata! Nu ma duc!” Si s-a dus pana la urma dar a dat-o unui vecin sa o citeasca pretextand ca-l doare o masea….
Imi amintesc de multe ori cum ma lua pe genunchi, in garaj pentru ca acolo era sigur ca nu ne aude nimeni, si-mi povestea despre unchii, tatal si toate rudele noastre care au luptat impotriva comunismului, imi spunea despre fratii strabunicilor cum erau legionari si ce insemna asta…cum sora lui, omorata de altfel de securitate, s-a suparat pe el ca nu a vrut sa-i faca rost de o pusca pentru miscarea lor de rezistenta…
Imi amintesc de el cum in deznadejdea neputintei si din dorinta de a reactiona totusi intr-un fel fara sa faca rau celor din jur, scuipa in fiecare seara televizorul, cand aparea tovarasul…Ceea ce in semna un gest extrem pentru ca eu nu l-am auzit injurand niciodata, nici tipand la cineva, nici purtandu-se altfel decat cuviincios, asta era singurul lucru urat pe care il facea si il facea cu regularitate, parca cu o placere vinovata, aducand-o in pragul disperarii pe biata mea bunica ce trebuia sa stearga la prima ora dimineata de dimineata, ecranul televizorului, de frica sa nu vina cineva in vizita si sa-l vada…parca mare lucru avea cineva de vazut, dar frica…
Imi amintesc de el cum purta intotdeauna in buzunarul de la piept o iconita de la o manastire din Neamt sau cum canta incet cate un cantec popular vechi in timp ce facea treaba sau cum o dadea negresit afara din bucatarie pe bunica mea, cand de sarbatori, ispravea de pregatit mancarea si dulciurile, pentru ca el sa spele vasele si sa faca curatenie in timp ce Mamiticu se coafa, isi facea unghiile si se pregatea fie pentru mers la Inviere fie pentru noaptea de Anul Nou sau Craciun.
Imi amintesc de el cu cata hotarare m-a dus la biserica sa ma impartasesc intr-un post al Craciunului, printr-o zapada cat mine de inalta si cat l-a bombanit Mamiticu cand m-a vazut acasa invelita practic in zapada si inghetata de frig…Dar ce frumoasa este amintirea asta…vad in ochi luminile din biserica si lingurita de argint a preotului care mi-a dat impartasania…
Imi amintesc de el cum ma trata mereu ca pe un baiat mare si imi dadea sarcini in consecinta…fie sa-i tin o bucata de fier, ca o nicovala, pentru ca el sa gaureasca nu mai stiu ce, fie sa ii dau o unealta sau alta…Uneori parca ne jucam amandoi numai ca existau situatii in care din joaca noastra eu ieseam cu cate o rana iar finalul era incununat de reprosurile aspre ale protectoarei mele bunici…
Imi amintesc de el cum nu exista ceva ce sa nu poata face, sau ceva ce sa-i stea in cale atunci cand voia sa realizeze una alta, sau cum repara tot prin casa, chiar daca nu se pricepea…facea cum credea ca trebuie si intotdeauna iesea totul bine….
Mi-l amintesc , cu cata tristete povestea despre sabia lui de Toledo, pe care i-au confiscat-o comunistii, fara ca macar sa intocmeasca cineva un proces verbal sub pretextul de a-l apara de repercursiuni sau cum povestea despre copilaria lui trista si despre joaca cu tiganeii ce poposeau cu caravana in fiecare vara, in apropierea casei lui…
Mi-l amintesc amarat de situatia grea din tara…suparat pe lipsurile pe care de bine de rau noi nu prea le resimteam insa restul oamenilor din jur….Mereu regret ca nu a mai apucat sa traiasca pana a fost indepartat Ceausescu, inca 8 luni daca avea sa mai traisca, avea sa-si vada visul cu ochii…dar…nu a fost sa fie…Si poate ca un pansament pentru acest regret mi-am spus mereu ca el ne-a scapat de Ceausescu, l-a luat cu el…
Scriind despre Bubu si despre mama si Mamiticu si toti ceilalti care m-au iubit si pe care i-am pierdut imi dau seama ca intreaga mea lume fericita in care traiam s-a mutat dincolo…toti cei dragi mie sunt acum acolo si ma asteapta… poate de aceea nu reusesc sa gasesc, sa construiesc, sa ridic o lume fericita pentru mine aici…poate eu sunt acolo…

Aikaterine
ianuarie 2013

Reclame

Tine-ma in suflet si uita-ma!

racele...tu

exista in viata, cate un timp pentru orice lucru…astfel avem parte de unul pentru a uita, pentru a ne bucura, pentru a iubi, pentru a construi, pentru a crea, pentru a astepta, pentru a ierta, pentru a ne ruga…dar cel mai greu este timpul in care te rogi sa uiti…poate pentru ca sunt combinate doua timpuri…

TINE-MA IN SUFLET IN MINTE SI IN BRATE, IUBESTE-MA SI LASA-MA SA TE UIT!

Aikaterine

27 decembrie 2012

Informatii despre gheata, inghetata, frigidere…

Articol oferit in special prietenului Baf…

Pentru ca te-ai aratat atat de neancrezator in autenticitatea retetei te-as ruga sa citesti materialul de mai jos…

Nu am vrut sa-ti creasca si mai mult nedumerirea spunandu-ti ca inghetata si sorbetul sunt cele mai vechi deserturi inventate in lume, fara sa-ti aduc si alte informatii sper eu…lamuritoare….

Inventatorul îngheţatei rămâne necunoscut, la fel ca şi originea ei, în jurul căreia rămâne doar o istorie „controversată” existand date ce ne trimit in timp chiar cu 2000 de ani in urma…

Oamenii care trăiau în climate reci au profitat de zăpada şi gheaţa aflate la discreţie şi au preparat deserturi aromate cu fructe si miere.

 Aşadar, în 400 î.H., persanii au inventat un desert asemănător unei budinci reci, preparată din apă de trandafiri şi vermicelli, care era servită pe timp de vară de aristocraţi. Gheaţa era amestecată cu şofran, fructe şi multe alte arome. Preparatul, folosit şi astăzi în Iran, este numit „faludeh” şi este preparat din amidon sau grâu. Amestecul este îngheţat şi combinat cu apă de trandafiri şi lămâie.

Primul sortiment de îngheţată a fost inventat încă din anul 200 I. H, în China. Potrivit scriitoarei Maguelonne Toussaint-Samat, precursorii îngheţatei moderne sunt tot inventatorii chinezii. În cartea „Istoria Mâncării”, Maguelonne Toussaint-Samat creditează chinezii cu meritul de a fi inventat primul aparat care prepara sorbetul şi îngheţata. Potrivit acesteia, chinezii turnau un amestec de zăpadă şi salpetru peste exteriorul unor containere umplute cu sirop, pentru a coborî nivelul de îngheţ sub zero grade. Se adauga apoi zahăr, iar desertul era vandut vara.

La inceputul primului secol d. H, Nero, Împăratul Imperiului Roman (37-68), a ordonat slugilor sale sa aducă de la munte zăpadă şi gheaţă pentru a face îngheţată. Desertul era preparat din topping-uri de fructe, miere, alune şi seminţe.

Îngheţata era desertul favorit al califilor din Bagdad. Arabii au fost primii care au adăugat zahăr la îngheţată şi tot primii care au produs îngheţata în scop comercial, având fabrici încă din secolul al X-lea. Îngheţata era vândută pe atunci în pieţele oraşelelor. Ea a fost răspândită în Europa prin Sicilia şi Spania, cuceriri arabe.

In secolul V î.H., vechii greci vindeau deja în pieţele Atenei mici conuri de zăpadă amestecată cu fructe şi miere. De asemenea, si Alexandru cel Mare era un consumator fervent de zăpadă amestecată cu miere şi nectar.

 În 1600 regele Charles I al Angliei a vizitat Franţa unde a avut ocazia să deguste desertul. Acesta a rămas impresionat şi a cerut bucătarului francez să îi vândă reţeta pentru a o transmite în Anglia. În schimbul informaţiei, regele Charles I i-a oferit pensie pe durata vieţii.

În anii 1730, în America prima menţionare despre îngheţată este descoperită într-o scrisoare a guvernatorului din Maryland de la acea vreme, care descria delicioasa îngheţată cu căpşuni pe care o servise la un dineu. Iniţial, îngheţata de calitate era servită doar personalităţilor de elită, precum preşedintele George Washington, care obişnuia să consume cantităţi uriaşe din acest desert.
Primul atelier de îngheţată din America a fost deschis în New York, în anul 1776.

Abia din anul 1845, americanii puteau să îşi prepare propria îngheţată acasă, după ce a fost inventat congelatorul manual, sub forma unei găleţi cu manivelă.
În 1843 o femeia din Johnston, pe nume Nancy a inventat congelatorul pentru îngheţarea smântânii şi asftel a fost prima persoană care a obţinut brevetul, iar în 1951 Jacob Fussel a deschis prima fabrică din SUA, în Baltimore, Maryland, unde vindea produsul într-un vagon.

 Înainte de inventarea refrigerării moderne, bucăţile de gheaţă se decupau în timpul iernii de pe mare, lacuri sau iazuri şi erau păstrate în găuri făcute în pământ pentru a fi folosite pe timpul verii. Decuparea şi transportarea blocurilor de gheţă în lume a devenit o afacere foarte profitabilă în Boston.

Si toate acestea au durat pana la inventarea frigiderului…

Originea maşinii frigorifice este legată de descoperirea principiilor refrigerării în anul 1748 de către cercetătorul scoţian William Cullen de la Universitatea din Glasgow şi culminează în anul 1913 cu producerea primului frigider casnic comercial, numit Domelre, ce costa imensa sumă de 900$.

Anterior acestei invenţii, omul trebuia să se bazeze pe natură şi ingeniozitate pentru răcirea şi păstrarea alimentelor. Grecii şi romanii din antichitate cărau zăpadă şi gheaţă de pe vîrfurile munţilor până în casele lor. Pe atunci, era considerată un lux deosebit posesia unei pivniţe de gheaţă: o groapă săpată în pământ, căptuşită cu butuci de lemn, izolată cu straturi groase de paie şi umplută cu zăpadă bătută. Zăpada astfel comprimată se transforma într-un bloc de gheaţă, ce se păstra astfel timp de mai multe luni şi furniza o cameră frigorifică celor ce-şi puteau permite o astfel de instalaţie.

În climatul temperat şi uscat, mai ales în anumite zone din India şi din Egipt, gheaţa putea fi obţinută prin intermediul unui fenomen natural. În apropierea asfinţitului, pe un pat de paie uscate erau aşezate tăvi întinse din lut ce conţineau o cantitate mică de apă. Evaporarea rapidă de pe suprafaţa apei şi de pe zonele umede ale tăvii (datorită uscăciunii aerului) se combina cu scăderea de temperatură din timpul nopţii, îngheţând apa, deşi temperatura mediului ambiant nu se apropia nici pe departe de punctul de îngheţ al apei. Uneori, se forma doar o pojghiţă subţire de gheaţă pe suprafaţa apei din tăvi, dar dacă existau condiţii favorabile de umezeală scăzută a aerului şi de răcire a atmosferei, apa se transforma într-un bloc de gheaţă.

Răcirea artificială a fost descoperită de WilHam Cullen, care, făcând diferite experimente cu alcool etilic, a evaporat o cantitate de alcool într-un vid parţial, inventând astfel răcirea gazoasă. Metoda lui Cullen a fost îmbunătăţită de mai mulţi inventatori, iar în anul 1834 Jacob Perkins a brevetat un frigider ce folosea un compresor şi un sistem închis ce conţinea un lichid volatil, deşi nu şi-a comercializat niciodată invenţia. Un medic american pe nume John Gorrie a construit propria maşină frigorifică pentru a dispune de gheaţă şi de aer rece în spitalul său din Apalachicola, Florida.
În perioada interbelică, companii ca Frigidaire, Kelvinator şi General Electric au transformat frigiderele într-un obiect de uz casnic de maximă necesitate.

Si pentru ca sa ichei articolul asa cum se cuvine…am sa va ofer la toti o inghetata si reteta ce este mai mult decat usor de pregatit…

Asadar, poftiti la o inghetata!

Reteta mea de inghetata

6 galbenusuri
250ml lapte
150g zahar
500ml frisca lichida
sare
100g piure de fructe (la alegere)orice aroma sau ciocolata topita pe baie de aburi intr-o lingura de smantana

Mod de preparare:

Galbenusurile  se bat cu sarea si cu zaharul pana ce compozitia se deschide la culoare. Se toarna laptele caldut si se fierbe pe foc direct(la flacara mica) pana ce amestecul se ingroasa de imbraca dosul lingurii. Se incorporeaza ciocolata topita(in cazul prepararii unei inghetate de ciocolata) si se lasa la rece.

La final se amesteca cu frisca batuta cu 1-2 linguri de zahar farin iar in cazul inghetatelor de fructe se adauga piureul din fructa aleasa, dupa preferinta sau esenta dorita.

Se omogenizeaza si se toarna fie intr-un vas mai larg din care urmeaza sa luati cu lingura de inghetata, inainte de momentul servirii, fie turnati direct in cupe ornand inghetata cu moturi de frisca si fructe, ciocolata rasa, fulgi de cocos…etc…imaginatia poate fi lasata sa se joace in voie…

Inghetata se lasa la congelator pana se intareste, amestecandu-se din ora in ora pentru a se evita formarea acelor de ghiata.

In cazul in care ati optat pentru varianta de inghetare „in bloc”, inghetata trebuie sa fie scoasa din congelator inainte cu cateva minute de a o portiona, altfel nu o sa puteti lucra bine cu ea iar folosirea lingurii speciale de luat inghetata va fi aproape imposibila sau rezultatul obtinut nu va fi pe masura asteptarilor.