Arhive etichetă: simt

Bunicul meu…

Am avut nevoie de un act si fara nici o tragere de inima am inceput marea scormoneala prin hartii…mai demult asta era ocupatia mamei pentru ca ea avea in primul rand, rabdarea necesara apoi mare parte din hartii erau adunate de ea…asa ca mereu trebuia sa fie cu bagare de seama cand altcineva se atingea de mica ei comoara. Cand spun hartii ma refer generic la o colectie impresionanta de taieturi din ziare si reviste vechi, modele de broderii creatie proprie sau copiate, retete copiate de peste tot, plus dosare intregi de acte de tot felul…
Timp de un sfert de ora m-am uitat descurajata si pierduta la maldarul de dosare prin care ar fi trebuit sa scormonesc….of grea povara!
In fine…cand nu ai incotro…asta este! Pana la urma, tot e bine, abia le ordonez si stiu care cum si de unde…pana acum nu am avut nici nevoie, nici dorinta, nici putere sa umblu prin ele…nici acum nu ma simt prea confortabil…dar…cum spuneam, nu am incotro.
Printre toate deschid un dosar cartonat, maron, vechi, vechi tare, il stiam

ca fiind a lui Bubu…Intre toate actele vechi, chitante, cupoane de pensie, decizii de pensionare, contracte de imprumut pe la CAR, gasesc o cerere adresata unui sef de asociatie de locatari, datata cu 1-09-1985…textul, fara importanta, ruga sa fie adaugata o persoana la plata intretinerii, insa sfarsitul m-a facut sa rad cu lacrimi…pentru ca orice scrisoare trebuia incheiata cu „traisca prtidul si conducatorul iubit” ori ceva asemanator, bunicul meu a gasit o formula de mijloc astfel mica lui cerere se incheia cu „traisca lupta pentru pace!”
In timp ce-i citeam cererea, tatei, si-a amintit cum intr-un an, il ajunse randul pe bunicul meu sa faca o informare politica pe care o tot amanase pe motiv ca nu stie sa scrie ceva din care sa se inteleaga „mareata lupta a comunismului si a tovarasului”…in fine, a incercat vreun an jumate sa joace rolul nepriceputului, a nestiutorului pana ce intr-o zi s-a intalnit cu activistul de partid care fara nici o retinere i-a amintit ca …”eu sa fiu in locul dumneavoastra as fi mai implicat si mult mai interesat, mai ales ca aveti si baiatul si ginerele marinari…lipsa dumneavoastra de aport, uneori si de prezenta, la sedintele de partid se poate interpreta nu foarte convenbil pentru dumneavoastra…aveti grija domnule…”
Naucit de situatie si cu frica de a nu provoca vreun rau copiilor, la urmatoarea sedinta de partid, s-a prezentat printre primii si nu doar atat, dar a si fost deacord sa faca o informare politica…Si s-a apucat de scris, cu o saptamana inainte de sedinta… scria trei randuri, rupea hartia, mai scria un paragraf, iar rupea hartia…un calvar…se apropia ziua sedintei si el nu era nici la jumate cu informarea…dar pana la urma,intr-o noapte, insotit de o sticla de vin, cu doua zile inainte de sedinta… a facut-o…Dimineata, istovit ii intinde mamei mele hartiile sa le citeasca si ea sa vada cum suna… Si suna….a puscarie curata, mazilire a intregii familii…Informarea lui era o insiruire de nemultumiri si sugestii si opinii si critici la adresa partidului si a administratiei locale si a tuturor…o adevarata catastrofa, de care el era foarte multumit…
Timp de jumatate de zi, mama a incercat impreuna cu tata sa-l convinga ca nu este bine ca nu a scris cum trebuia ca nu se poate citi asa ceva si toate astea inafara casei pentru ca eram „supravegheati”… Intr-un final au reusit sa-l determine sa renunte la informarea lui politica si pentru ca refuza categoric sa faca alta, in noaptea ce a urmat i-au facut ai mei o informare nou, nouta, asa cum trebuia sa fie…
A doua zi dimineata a citit-o inainte de a pleca de acasa si cand a vazut el ce trebuie sa prezinte in fata tuturor a izbucnit intr-o remarca „Voi sunteti nebuni, mai copchii! Eu nu citesc asta! Mai bine nu ma duc! Gata! Nu ma duc!” Si s-a dus pana la urma dar a dat-o unui vecin sa o citeasca pretextand ca-l doare o masea….
Imi amintesc de multe ori cum ma lua pe genunchi, in garaj pentru ca acolo era sigur ca nu ne aude nimeni, si-mi povestea despre unchii, tatal si toate rudele noastre care au luptat impotriva comunismului, imi spunea despre fratii strabunicilor cum erau legionari si ce insemna asta…cum sora lui, omorata de altfel de securitate, s-a suparat pe el ca nu a vrut sa-i faca rost de o pusca pentru miscarea lor de rezistenta…
Imi amintesc de el cum in deznadejdea neputintei si din dorinta de a reactiona totusi intr-un fel fara sa faca rau celor din jur, scuipa in fiecare seara televizorul, cand aparea tovarasul…Ceea ce in semna un gest extrem pentru ca eu nu l-am auzit injurand niciodata, nici tipand la cineva, nici purtandu-se altfel decat cuviincios, asta era singurul lucru urat pe care il facea si il facea cu regularitate, parca cu o placere vinovata, aducand-o in pragul disperarii pe biata mea bunica ce trebuia sa stearga la prima ora dimineata de dimineata, ecranul televizorului, de frica sa nu vina cineva in vizita si sa-l vada…parca mare lucru avea cineva de vazut, dar frica…
Imi amintesc de el cum purta intotdeauna in buzunarul de la piept o iconita de la o manastire din Neamt sau cum canta incet cate un cantec popular vechi in timp ce facea treaba sau cum o dadea negresit afara din bucatarie pe bunica mea, cand de sarbatori, ispravea de pregatit mancarea si dulciurile, pentru ca el sa spele vasele si sa faca curatenie in timp ce Mamiticu se coafa, isi facea unghiile si se pregatea fie pentru mers la Inviere fie pentru noaptea de Anul Nou sau Craciun.
Imi amintesc de el cu cata hotarare m-a dus la biserica sa ma impartasesc intr-un post al Craciunului, printr-o zapada cat mine de inalta si cat l-a bombanit Mamiticu cand m-a vazut acasa invelita practic in zapada si inghetata de frig…Dar ce frumoasa este amintirea asta…vad in ochi luminile din biserica si lingurita de argint a preotului care mi-a dat impartasania…
Imi amintesc de el cum ma trata mereu ca pe un baiat mare si imi dadea sarcini in consecinta…fie sa-i tin o bucata de fier, ca o nicovala, pentru ca el sa gaureasca nu mai stiu ce, fie sa ii dau o unealta sau alta…Uneori parca ne jucam amandoi numai ca existau situatii in care din joaca noastra eu ieseam cu cate o rana iar finalul era incununat de reprosurile aspre ale protectoarei mele bunici…
Imi amintesc de el cum nu exista ceva ce sa nu poata face, sau ceva ce sa-i stea in cale atunci cand voia sa realizeze una alta, sau cum repara tot prin casa, chiar daca nu se pricepea…facea cum credea ca trebuie si intotdeauna iesea totul bine….
Mi-l amintesc , cu cata tristete povestea despre sabia lui de Toledo, pe care i-au confiscat-o comunistii, fara ca macar sa intocmeasca cineva un proces verbal sub pretextul de a-l apara de repercursiuni sau cum povestea despre copilaria lui trista si despre joaca cu tiganeii ce poposeau cu caravana in fiecare vara, in apropierea casei lui…
Mi-l amintesc amarat de situatia grea din tara…suparat pe lipsurile pe care de bine de rau noi nu prea le resimteam insa restul oamenilor din jur….Mereu regret ca nu a mai apucat sa traiasca pana a fost indepartat Ceausescu, inca 8 luni daca avea sa mai traisca, avea sa-si vada visul cu ochii…dar…nu a fost sa fie…Si poate ca un pansament pentru acest regret mi-am spus mereu ca el ne-a scapat de Ceausescu, l-a luat cu el…
Scriind despre Bubu si despre mama si Mamiticu si toti ceilalti care m-au iubit si pe care i-am pierdut imi dau seama ca intreaga mea lume fericita in care traiam s-a mutat dincolo…toti cei dragi mie sunt acum acolo si ma asteapta… poate de aceea nu reusesc sa gasesc, sa construiesc, sa ridic o lume fericita pentru mine aici…poate eu sunt acolo…

Aikaterine
ianuarie 2013

Reclame

Domnii…

Te urasc pentru ca ma provoci! Pentru ca de fiecare data, la cea mai mica neintelegere reusesti sa scoti in lumina tot ce e mai rau in mine, tot ce sta latent, doar la nivel de informatie culeasa, capata forma si cuvant! Ma faci sa cad in ochii mei pentru ca imi oferi ocazia  sa ma comport cum nu vreau si nu-mi place!

Incerc sa te evit si nu reusesc si daca reusesc dai tu peste mine…te simt ca pe un scai prins in par, am auzit ca nu e ceva foarte placut…

Ziua in care te-am cunoscut mai bine nu exista in calendar!

Ieri si maine si toate zilele mele de acum incolo imi vei fi total indiferent, din cauza ta am sa invat sa IGNOR!

Ma cert cu tine…fara tine…

Motto „Un amor care se sfarseste cu amicitie, nu a fost amor”…M.Eminescu

te ard cu ale mele raze

Exista momente in viata cand te saturi pur si simplu sa mai fii altcineva. Si asta nu pentru ca ai vrea tu sa fii altcineva ci pentru ca altii te considera altcineva… Eu m-am saturat sa fiu privita ca o inapoiata pentru ca sunt romanca, proasta pentru ca sunt femeie, curva pentru ca sunt moldoveanca, taranca pentru ca intampaltor in acesta perioada a vietii nu locuiesc in oras, nesimtita pentru ca am indraznit sa ripostez…m-am saturat de tot ce ma inconjoara de lumea rece si prefacuta in care se ofera iluzii si sperante cum oferi un banut unui cersetor…

Ofer sentimente, vreau sentimente! Nu vreau mila, nu vreau prietenie prefacuta, unilaterala, prietenie care ti se ofera fara a ti se da dreptul la a oferi la randu-ti prietenie!

M-am trezit intr-o situatie ciudata in care mi s-a reprosat ca nu stiu sa fiu prietena in timp ce nu eram lasata sa fiu prietena…mi s-a reprosat ca nu stiu sa apreciez (adica sa fiu multumita cu ce mi se ofera…un fel de „nu stii sa zici bogdaproste… indraznesti sa pretinzi a te ridica la nivelul nostru, te primim, facandu-ti o favoare si tu…tu…? nu stii sa fii recunoscatoare?”) si mai mult de atat…nu stiu sa indragesc…pai nu stiu sa te indragesc pe tine, barbat, pe tine am indraznit sa te iubesc! Asta e mai mult decat indragit…e mai mult decat orice! E sufletul meu pe tava, numai bun de taiat in bucati si de aruncat la vulpi…Un suflet captiv intr-un ambalaj neconvenabil…mai putin superficial, spoit, rujat vulgar…asta e! Daca as putea sa schimb ceea ce simt, as schimba cu draga inima, dar nu pot…poate ca am sa pot, dar nu acum…nici nu vreau acum…vreau sa te mai pastrez inca in suflet, sa-ti mai simt cuvintele, zambetul, agitatia, caldura cu care m-ai inconjurat mereu…condamna-ma, pedepseste-ma, deja o faci…mai fa-o! Ce mai conteaza o zi, o luna, un an, o viata in plus?! Eu am timp…eu sunt nemuritoare precum ceea ce simt!

Aikaterine

03 ianuarie 2012

Dulceata ochilor inchisi…

images (3)

Inchid ochii si intr-o clipa esti aproape
Simt mirosul tau pe care nu l-am mirosit niciodata
Strang in brate, puloverul tau, pe care nu l-am atins niciodata
Inchid ochii si aud vocea ta
Mai limpede ca oricand
Inchid ochii si te simt aproape
De fericire, uit sa respir
Un zgomot necunoscut…
Sunt aici…
Imi strang puloverul in brate
Nu mai este alt miros decat al meu
Durerea ochilor deschisi, ma sufoca…

Aikaterine
26 decembrie 2012

In sfarsit….statistici…

Buna prieteni…

am vrut de multa vreme sa public ceea ce voi nu puteti vedea si poate v-ar place sa stiti…si anume statisticile site-ului sau ce inseamna de fapt carul cu boi…

Asadar…o sa incepem cu cele referitoare la postari, articole, pagini…etc

In 14 septembrie am implinit 9 luni de cand existam, timp in care:

am publicat 416 articole in 12 categorii

In primele locuri ale accesarilor se afla, dupa home page-ul care are 11212 vizualizari, pe primul oc se afa articolele scrise de dl. Catalin Moscovici ce au in total, peste 3200 de vizite dintr-un numar de 30 864 pe intreaga perioada apoi articolul änti tigani”ce adunat 848 de vizite..

am adunat 3545 de comentarii, 7 comentatori stabili, dupa cum urmeaza:

BAF exportatorul-746 de comentarii

Dayan-344 de comentarii

Threedots-271 de comentarii

Oranj-270 de comentarii

Ion Pribeagu-153 comentarii

Sinziana-118 comentarii

Japonezul-53 de comentarii

9 bloguri abonate

11 persoane ce comenteaza si primesc via e-mail

22 de persoane care distribuie pe foaia lor de fbk articolele blogului

In nici o luna nu am avut mai putin de 1200 de vizitari ale blogului

In cea mai aglomerata luna, februarie a.c. au fost 78oo de vizite

Cea mai activa zi a avut 650 de vizite si a fost in 3 februarie a.c., zi in care s-au publicat 19 articole si in care au existat 146 de comentarii

Poate exista o statistica ce va intereseaza….daca da, va rog sa-mi spuneti si am sa incerc sa obtin rezultatul…

Nu stiu daca aceste rezultate, raportate si la timpul de cand exista blogul, sunt mari, cu siguranta nu sunt mici insa cel mai important pentru mine este faptul ca va simt aproape, ca mi-am castigat cativa prieteni buni, de suflet, care m-au ajutat sa am curajul sa visez si sa cred ca visele uneori pot deveni realitate.

Va multumesc dragilor si sper sa nu va dezamagesc niciodata…

Ca intotdeauna, cuvintele mi se par sarace, goale, ca niste zdrente ponosite cu care as vrea sa acopar o statuie valoroasa, de aceea am sa las muzica sa vorbeasca pentru mine…

Pimavara

Am primit ieri o postare foarte frumoasa si sensibila de la MYSEBI…m-a facut sa ma gandesc la ce sursa de inspiratie poate fia cest anotimp pentru noi toti. Dupa albul permanent, dupa linistea tulburata doar de zgomotul artificiilor, de sarbatori, primul tril al pasarilor si prima nuanta de verde sau roz ne provoaca o adevarata bucurie…

Fara sa-i cer permisiunea lui MYSEBI dar acoperindu-ma doar de bune intentii am sa postez comentariul lui alaturi de melodia ce o recomanda… Iti multumim pentru ca te-ai gandit la noi.

http://www.youtube.com/watch?v=WVkbMXuRR4s

La fiecare stranut al primaverii apare o noua floare…

– Victor Hugo –

Dupa-atata frig si ceata
iar s-arata soarele .
De-acum nu ne mai ingheata
nasul si picioarele
……………………
Un aer caldut , parfumat
sub cerul de-un pal ivoriu
In vale paraul umflat
alearga salbatec si viu .
………………………………..
Canta cinteze-n zavoie
si-n vazduhuri ciocarlii
Ca zapada care piere
dupa veacul iernii , greu.
Albe la fereastra doua
crengi de mar mi-au inflorit.
Vino primavara noua
vreau sa uit c-am suferit…
……………………………………
Baloane mari de spuma prin gradini
si zarzarul si visinul si perii
Stau gata sa se-nalte din tulpini
spre cerul primaverii
………………………………….
Ascult , privesc , respir cu lacomie
caci toata frumusetea asta-mi pare
ca niciodata n-are sa mai fie
Si-s fericit c-am fost o clipa-n stare
sa simt , in marea lumii simfonie
a gandurilor mele-ntrupare….

Despre adorabila…iarna

http://www.youtube.com/watch?v=9p72RzYdYhE&feature=related

Intotdeauna am simtit o bucurie copilareasca atunci cand incepea sa ninga…Anul acesta simt ca nu ma pot respira din cauza zapezii…si nu vreau sa o urasc…de acea caut metode ce pot sa-mi alunge senzatia de disconfort provocata de frig si de limitarea miscarilor si de polei….Dar ieri cand am gasit poza aceasta am simtit ca se topeste toata zapada deodata…Nu cred ca mai poti ura iarna dupa ce te uiti la obrajorii roziori ai micilor ciobanasi…Sunt adorabili…