Arhive etichetă: victor ponta

I Have a Dream !!!

    • by. Oranjada Portocalie

      (zis-a cândva Martin Luther King)

      Azi noapte am visat ca sunt USLas.
      Groaznic este sa ai asemenea cosmaruri !
      Se facea ca pocnise si se crapase de ziua, iar când am deschis ochii, era 9 decembrie, ziua alegerilor.

      M-am tarât pana la baie unde – uitându-ma în oglinda – am avut primul shoc, maieul îmi era patat de tocanitza antenelor de seara trecuta.
      Fara sa ma dushalesc, cu pielea tabacita de jeg si cu maieul scorojit pe mine, am pus o camasa noua pe mine, am dat cu spray cât duce trenul, si cu pasi repez si bine mirositor, m-am dus grabit de dis de dimineata la sectia de votare Nr.: 138, din apropierea Pietii Obor, stiind ca azi USLa “ne va da”!

      La intrarea in curtea scolii unde avea loc votarea, o femeie de 42 de ani, tânara pensionara de felul ei, mi-a inmânat o galeata plina cu ulei, zahar, pui congelat etc., pe care galeata scria mare: “Voteaza USLa, mai draga !”.
      I-am multumit pentru “stimulent” si cu galeata in mâna m-am indreptat spre cele 3 tarabe de mici und carnea sfârâia peste gratarele incandescente.

      La primul stand (era si cel mai mare, era o umbrela mare rosie pe care scria de jur imprejur: “PSD”.
      Aici, niste tinere femei, imbracate in tricori rosii serveau cate 2 mici si o bere, gratis se intelege, iar pe cap aveau sepci rosii.

      In loc de stema RSR, pe shepica era impegnata poza zambitoare a lui Iliescu, flancat la stanga si dreapta de Miron Cozma, respectiv de Victor Ponta, fiecare din cei 3 cu câte un trandafir in mâna.

      Ajungând la al doilea stand, culoarea predominanta era galbenul.
      Umbrela era galbena, scria PNL, tricouri galbene si pe sepica galbena era poza lui Antonescu, flancat la stanga de poza lui Becali, iar la dreapta era un pat mare, pufos, cu baldachin si plapuma imensa.
      Plapuma imensa cred ca reprezenta de fapt proverbul „“te întinzi, cât ti-e plapuma“, infine-ma-rog, nu comentez emblema sepcilor galbene.

      Aici se servea doar un mic, iar in loc de bere se dadea in pahar de plastic de suc Miranda, de-a lui Pepsi, ca Fanta de a lui Coca-Cola li se terminase.

      Al treilea stand era mult mai mic, n-avea umbrela iar femeile aveau pe sapca imprimate tot felul de legume, fructe, spice de grâu si cocene de porumb, poza de baza era a lui Voiculescu zâmbitor si pozand a victorios, iar dedesupt scria “”Doi si-un sfert dar fara doi”.

      N-am apucat sa studiez amanuntit acesta zicala, cand privirea mi-a cazut asupra micilor se se prajeau pe gratarul încins.
      Femeile de la standul “2 si ¼ minus 2“ luau micii congelati, taiau micul in 4-5 bucatele si aceste feliute le rostogoleau in palma facand bilute mici, jumatate cat mingea de ping-pong, un fel de minigaluste.

      Portia servita cozii immense consta in 2-3 bilute mici cu mustar si paine, nu stiu daca cele 2-3 bilute erau o jumate de mic, in orice caz un “sfert de mic” era cu siguranta.
      Afara de asta nu se dadea de baut, ci fiecare primea cate un mar agricol, si trebuia sa raspunzi zicând „ multumesc din inima ministrului agriculturii !”

      Când am intrebat “ce-i cu micii acestia in miniatura?” raspunsul a venit prompt, cu ura in voce:
      – Acesti mici sunt de aceea asa de mici, ca vin de la ala Micu, afara de asta dumneata ai interdictie la acest stand, ca tu esti pedelist din ala de-al lui Barroso si Merkel, pe cand noi USL-a suntem socialisti de ai lui Putin si iliescu !”

      Am deschis ochii, ca sunase desteptatorul.
      M-am intrebat ca oare acesta e cosmarul cel mai urât al vietii mele ?!?
      Am zâmbit strâmb si mi-am propus ca diseara sa ma bag devreme in pat si sa visez despre ianuarie-februarie 2013, sa vedeti voi acela mega-coshmar !

       

       

  1.  

Anunțuri

ZI DE LEAFĂ în Parlament. Greviștii USL, încolonați la casierie

Autor:  Florin Ciornei Laura Ciobanu Horia Tabacu

După o lună în care au absenat de la toate ședințele de comisii și de plen, deputații și senatorii PSD și PNL își încasează azi indemnizațiile

 

UPDATE 15.10. Un reprezentant al conducerii Camerei Deputaților a venit să evacueze echipa de reporteri EVZ aflați în fața casieriei Camerei Deputaților. Reprezentantul Direcției de presă a motivat că accesul presei este interzis pe acel culoar în lipsa unor activități la comisiile parlamentare.

UPDATE 14.30 Mădălin Voicu, deputat PSD, apare și el la casieria Parlamentului. A venit, a încasat și a plecat. Întrebat de reporterii VZ cui va dona banii Voicu a răspuns: „Voi dona bani, sau o parte din ei Fundație Internaționale Ion Voicu. Nu șiu câți sun că nu i/am numărat. O să-i număr acasă că e mai liniște”.

UPDATE 14.10 Primul demnitar grevist care a spart „gheaţa” la casieria Parlamentului este deputatul PSD Gheorghe Antochi. Este un om de afaceri, milionar ales deputat de Bacău din 2004. Azi, la ora 14.00 el a venit la casierie pentru a-şi ridica „drepturile băneşti” pe luna februarie, prima lună de grevă. Antochi este un pensionar care, pe lângă indemnizaţia de parlamentar de peste 4.000 de lei lunar, mai ridică şi o pensie de peste 4.000 de lei. Citește aici povestea lui,. Vezi cât câștigă, câte firme are și câte case.

Parlamentarii Opoziției ar trebui să își doneze indemnizațiile pe luna februarie, conform unui angajament public făcut de liderii USL Crin Antonescu și Victor Ponta.

Președintele PSD Victor Ponta și-a reafirmat și astăzi promisiunea că parlamentarii social-democrați vor dona indemnizațiile. „Ceea ce se primște se donează”, a spus Ponta, azi, la finalul runiunii Biroului Permanent al PSD.

Câțiva parlamentari PSD au declarat că și-au donat deja veniturile pe luna de grevă. Numai unul singur a prezentat o dovadă a donației făcute. Este vorba de deputatul PSD de Suceava Cătălin Nechifor. Acesta a depus contravaloarea indemnizației într-un cont destinat sinistraților zăpezilor din Vrancea.

Ponta: Vom cere parlamentarilor PDL care lipsesc de la ședințe să își doneze indemnizațiile

„O să prezentăm un tabel cu toţi parlamentarii şi povestea asta cu banii pe care îi încasăm se întoarce împotriva celor de la PDL pentru că, de mâine, o să cerem parlamentarilor PDL, care de asemenea nu vin la serviciu, să urmeze exemplul USL şi să-şi doneze şi ei banii. Banii vor ajunge la cei afectaţi de guvernul PDL, la cei bolnavi de cancer, la diverse şcoli cu nevoi speciale, acolo unde banii ar fi trebuit să ajungă de la bugetul statului şi nu ajung din cauza măsurilor luate de PDL. În rest, situaţia e clară, acelaşi mod de guvernare, aceleaşi afaceri, aceleaşi scandaluri. Important este ca noi să ne pregătim pentru alegerile locale şi, după aceste alegeri, să pregătim alegerile generale pe care să le câştigăm aşa cum ne-am propus”, a spus Victor Ponta.

La PSD: Caritate cu forța

Parlamentarii social-democrați sunt obligați să își doneze indemnizațiile. Conform unei declarații a președintelui PSD Victor Ponta cine nu își va dona salariul, va fi dat afară din PSD.

Întrebat cum va supraviețui în perioada de grevă dacă își va dona salariul, Crin Antonescu a răspuns: „Mă împumut de la prieteni”

La PNL: Antonescu lasă o portiță liberalilor care trăiesc din salariu

Încă de la declararea grevei, unii dintre parlamentarii PNL s-au arătat nemulțumiți că trebui să își doneze îndemnizațiile. Ei au motivat că nu au alte venituri și depind de salariu de parlamentar. În consecință. la nivelul conducerii PNL decizia să rămână la latitudinea fiecărui parlamentar dacă își donează sau nu indemnizația.

Victor Ponta: „Lustrația este o gogomănie, o varză”. PSD nu o va contesta la CCR

Autor:  Florin Ciornei Laura Ciobanu

Președintele PSD Victor Ponta consideră că legea care interzice numirea în funcții publice a persoanelor care au făcut parte din aparatul represiv al statului comunist este o gogomănie, dar spune că nu o va contesta la Curtea Constituțională.

„Legea lustraţiei este inutilă şi nu are niciun fel de aplicabilitate. Cei de la PDL doar s-au făcut de râs”, a spus Ponta, referindu-se la Mihai-Răzvan Ungureanu, Teodor Meleşcanu sau Emil Boc, despre care spune că „PDL i-a scos din lege”.

„Legea mai este o gogomănie pentru că de fapt nu priveşte pe nimeni dintre cei care vor să candideze şi o să candideze în viitor şi nici pe miniştrii care vor fi în viitorul guvern, pentru că USL nu va avea miniştri de 90 de ani”, a declarat liderul PSD Victor Ponta.

Nu va contesta legea la Curtea Constituțională

Ponta a spus că PSD nu va sesiza Curtea, întrucât judecătorii s-au pronunţat deja pe Legea lustraţiei, iar aceasta a fost modificată corespunzător. „Legea oricum nu se aplică la nimeni. La cine să se aplice? La domnul Iliescu? Domnul Iliescu dacă vrea să candideze poate să o facă, dar nu cred că vrea să ocupe vreo funcţie în Guvern”, a afirmat el.

USL nu participă la discursul lui Traian Băsescu din Parlament

Parlamentarii USL nu vor participa pe 7 martie la discursul pe care preşedintele Traian Băsescu îl va susţine în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, la finalul reuniunii Biroului Permanent Naţional al PSD.

El a precizat că această decizie face parte din protestul parlamentar aflat în derulare de parlamentarii Opoziţiei.

În ceea ce priveşte posibilitatea depunerii unor moţiuni simple sau participarea la o moţiune pe sănătate a liberalilor, Dan Şova a precizat că nu a fost luată nicio decizie în acest sens, discuţii pe marginea unor astfel de subiecte urmând a fi purtate în cadrul şedinţei USL de azi după-amiază.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a precizat, în conferinţa de presă, că va discuta totodată în şedinţa USL ca protestul parlamentar să continue. „Trebuie să explicăm încă odată şi încă odată opiniei publice de ce am ajuns în această situaţie, că Parlamentul nu a funcţionat singur de doi ani de zile. Timp de doi ani de zile a existat o permanentă sfidare şi un permanent dispreţ nu numai pentru parlamentarii Opoziţiei, dar şi pentru majoritatea românilor”, a argumentat liderul PSD.

El a reamintit cele patru obiective parlamentare care stau la baza declanşării protestului parlamentar. „Legile trebuie dezbătute în Parlament, nu prin asumări de răspundere. Parlamentul trebuie să aibă dreptul constituţional de a depune moţiuni de cenzură şi de a schimba un guvern atunci când e cazul, nu să aibă parlamentari ai puterii care stau în bănci. Parlamentul trebuie să asigure corectitudinea votului, nu fraudarea acestuia de către Roberta Anastase. Parlamentul trebuie să reprezinte viaţa oamenilor, nu grupuri de traseişti politici care pentru avantajele lor personale vin în Parlament şi trec dintr-o parte în alta pentru a-şi păstra aceste avantaje”, a susţinut liderul USL.

Mihai Răzvan Ungureanu intră direct pe primul loc în topul încrederii românilor, cu 29%

Articol publicat in Evz, in data de 20/02/2012

Autor:  Silviu Sergiu Florin Ciornei

„Evenimentul zilei” a intrat în posesia unui sondaj CSOP, potrivit căruia actualul premier Mihai Răzvan Ungureanu a intrat în topul încrederii în politicieni direct pe primul loc. Cercetarea arată că 29% dintre români au ”multă și foarte multă” încredere în șeful Guvernului.

 

Locul doi a fost adjudecat de primarul Capitalei, Sorin Oprescu, cotat cu 28%. Liberalul Crin Antonescu, co-președinte al USL și candidat la Președinție din partea acestei formațiuni, este abia al treilea, cu 26%, în timp ce în partenerul său Victor Ponta (PSD) au ”multă și foarte multă încredere” 25% dintre cei intervievați.

În ceea ce privește nivelul de satisfacție față de activitatea lui Ungureanu, 38% s-au declarat ”mulțumiți și foarte mulțumiți”, 32 % au fost ”nemulțumiți și foarte nemulțumiți”, în timp ce 30% nu au știut ce să răspundă sau au refuzat să o facă.

Pe de altă parte, se remarcă faptul că, imediat după ce Mihai Răzvan Ungureanu a fost desemnat premier de către președintele Traian Băsescu, iar PDL a luat decizia înlocuirii tuturor miniștrilor, proporția celor care cred că România se îndreaptă într-o direcție greșită a scăzut până la 74%.

 

Greva parlamentară a USL. Majoritatea românilor crede că e un lucru rău pentru țară

Doar 23% dintre români consideră că greva parlamentară a PSD și PNL este un lucru bun pentru țară în situația actuală, arată sondajul CSOP. În același timp, 60% dintre români consideră că greva USL este un lucru rău pentru sitauțaia actuală în care se află România.

Intenția de vot pentru partide

Cercetarea sociologică realizată în perioada 16-17 februarie 2012 arată că în cursul lunilor ianuarie și februarie alianța partidelor de opoziție, USL,  s-a menținut la nivelul de 47-48% în privința intențiilor de vot.

Dacă duminica viitoare ar fi alegeri, PDL ar obține un scor de 20%, arată același sondaj CSOP. Față de perioada 24-25 ianuarie 2012, scorul PDL este mai mare cu 4% arată sondajul CSOP.

Partidul Poporului, condus de Dan Diaconescu, are o intenție de vot de 18%, cu două procente mai puțin față de sfârșitul lunii ianuarie.

 

Sondajul CSOP a fost realizat, în perioada 16 – 17 februarie 2012, pe un eşantion de 725 de persoane, reprezentativ pentru populaţia României în vârstă de 18 ani şi peste din gospodării cu telefon fix sau mobil, selecţionaţi aleator. Eroarea de reprezentativitate este de +/- 3,6% cu o probabilitate de 0,95.

EXCLUSIV. Ponta, în SUA, „portăreii” la ușa PSD pentru executarea unei datorii


Articol publicat in EVZ in data de 16/02/2012

Autor:  Marius Vulpe Ionuţ Fantaziu

Un executor judecătoresc și avocatul unei firme care încearcă să recupereze o datorie de la PSD au descins, azi, la sediul central al social-democraților. Totul s-a întâmplat exact în perioada în care președintele PSD Victor Ponta se află plecat la Washington. După câteva ore de negocieri, pesediștii au obținut un scurt răgaz pentru a scăpa de sechestrul pe unele bunuri: avocatul care a însoțit executorii judecătorești a consimțit să discute cu clienții săi posibilitatea plății în șase rate a celor 5000 de euro, cât reprezintă datoria în cauză.   pentru a putea găsi resursele de plată a celor 5.000 de euro rămași restanți.

Datoria reprezintă contravaloarea folosirii unui sediu de către PSD. Forma în cauză a cerut și a obținut în instanță să-i fie plătită suma datorată. Deși au obținut sechestru pe conturile partidului condus de Victor Ponta, firma a aflat că visteria PSD este goală. Așa că s-au dus azi la sediul din șoseaua Kiseleff pentru executarea altor bunuri ale partidului.

Zero lei în conturile PSD. Sechestrul, o opțiune

Potrivit avocatului Chehaian Mihai care reprezintă interesele reclamanților, niște  proprietari sibieni, valoarea datoriei rămase de plătit de către PSD este în valoare de 5000 de euro.

„S-a făcut decizie de proprire, dar nu s-a  găsit niciun leu în conturile PSD. A fost o datorie pentru folosirea de către PSD a unui imobil aparținând clienților pe care îi reprezint.  În primă fază o parte  din bani au fost plătiți. A mai rămas  o sumă destul de mică, în mare parte reprezentând penalități”, a declarat pentru EVZ,  avocatul la intrarea în sediul PSD, însoțit de un executor judecătoresc  foarte supărat că problema a transpirat la presă. Potrivit avocatului suma totală rămasă restantă este de 5000 de euro.

„De ce  filmați d-le? Cum ați aflat? Dumneata le-ai spus?”, s-a  stropșit executorul la avocat, cerându-ne să nu-l mai fotografiem.

Potrivit lui Chehaian în aceste condiții, PSD riscă punerea de sechestru pe  bunuri, inclusiv din sediul central al partidului pentru a  acoperi valoarea acestei sume.

„Tocmai pentru asta am venit să vedem despre echipament e vorba, calculatoare, etc”, ne-a mai lămurit avocatul, explicând  că este vorba de un litigiu care durează deja în instanță de un an jumătate.

Totuși, după două ore de discuții cu secretarul general al partidului, Liviu Dragnea și cu trezorierul Mircea Drăghici, cele două părți au ajuns la un compromis.

„Nu vrem să facem justiție prin presă. Am convenit un termen până la care să nu punem încă sechestru pentru a permite plătirea sumei datorate”, ne-a comunicat, la plecarea de la sediul PSD, avocatul.

PSD ar putea obţine un răgaz de şase luni. Potrivit trezorierului partidului, deputatul Mircea Drăghici aceasta este perioada propusă pentru eşalonarea datoriei. Reprezentantul social-democrat s-a arătat mai deranjat de modul în care reclamanţii au înţeles să soluţioneze diferendul , decât de valoarea datoriei în sine.

“Ne suprinde modul în care au procedat după ce timp de doi ani am avut parte numai de tăcere. Nu au fost respectate procedurile de somaţie. Au venit aici absolut nelegal, fără a ne remite în prealabil o notificare scrisă cu data şi ora la care vor fi prezenţi. Au sunat în schimb presa. Mi s-a părut că au vrut să creeze o perdea de fum pe o problemă care pe nimeni nu a durut din 2010 încoace”, a declarat, pentru EVz, Mircea Drăghici.

Trezorierul a precizat că le-a propus avocatului şi trezorierului judecătoresc o soluţie de compromis: eşalonarea plăţii celor 5000 de euro pe mai multe luni, şase mai exact.

“I-am propus o eşalonare normală. Ei doreau să pună sechestru. Şi-a aruncat executorul judecătoresc un ochi prin sediu să vadă ce poate confisca. Doar că la noi logistica, computerele şi restul echipementelor nu aparţin partidului, ci angajaţilor. Le folosim în baza unor contracte de comodat, sunt proprietatea privată a angajaţilor , deci nu au avut nimic de confiscate”, ne explică, uşor ghiduş, Drăghici, modul în care zelul executorului a fost rapid calmat.

Întrebat dacă s-a bătut palma pe această propunere, Drăghici ne-a precizat că va afla luni ce au convenit creditorii reprezentaţi de către avocat. “Până luni aflăm decizia creditorilor. 5000 de euro nu reprezintă mult, dar ne dezechilibrează bugetul”, a mai spus trezorierul PSD, făcând aluzie la dificultăţile financiare cu care se confruntă un partid în Opoziţie.

Război Ponta-anteniști: „Ridicolul” lui Ciutacu și Radu Tudor vs. „superficialitatea Pontănacului”

Articol publicat in EVZ in data de 13/02/2012

Autor:  Marius Vulpe

Surprins că este pus la zid de “simbriaşii” Antenelor lui Voiculescu pentru mâna întinsă lansată spre noul premier Mihai Răzvan Ungureanu, liderul PSD, Victor Ponta, a spus că analişti precum Victor Ciutacu şi Radu Tudor au “exagerat enorm de mult” şi a sugerat că aceștia s-au umplut un “pic de ridicol” atunci când au făcut din el “un securist”. În replică, analistul militar, Radu Tudor, îi impută liderului că este superficial și că a exagerat lăsându-se convins de „diversiunile celor care până mai ieri îl numeau Pontănacul”.

“Dom’le, eu am fost un pic surprins că oameni alături de care am făcut zeci de emisiuni, alături de care m-am bătut cu regimul Băsescu, oameni pe care-i respect, mă refer la dl. Ciutacu, la dl. Radu Tudor, aşa, peste noapte, şi-au dat seama deodată că sunt spion, trădător de neam şi de ţară. Cred că s-a exagerat enorm de mult pe tema asta, ca un om care, biologic, aveam 17 ani la Revoluţie să mă faci acuma mare trădător securist e un pic ridicol”, s-a plâns Ponta, într-un interviu acordat pentru gandul.info, întrebat dacă natura relaţiei sale cu Ungureanu, fost şef SIE l-ar putea încadra în categoria de “produs al serviciilor”.

 

Radu Tudor: Eu să-l fac spion? Nimic mai fals

Afectat de consideraţiile liderului social-democrat, Radu Tudor l-a acuzat de superficialitate. Într-o postare pe blogul său, analistul – angajat al Antenelor lui Dan Voiculescu – apreciază că Ponta s-a lăsat influenţat prea mult de “simbriaşii lui Băsescu” de vreme ce el niciodată nu a spus că pesedistul ar fi spion.

“Preşedintele PSD greşeşte din ce în ce mai frecvent. O face în defavoarea domniei sale. Trage aceeaşi concluzie ca şi simbriaşii lui Băsescu, fie că sunt consultanţi plătiţi gras din conturile interesului naţional, fie lucrători în presă lihniţi de foame. De când este lăudat în mod securist-diversionist de figurile triste ale presei portocalii, Victor Ponta a început să şi creadă ce spun ei. Anume că eu l-aş fi făcut spion. Nimic mai fals. Nu e prima oară când Victor Ponta dă dovadă de superficialitate, fapt pe care l-aş pune deocamdată doar pe seama vârstei sale”, scrie Radu Tudor.

„Detalii mult mai importante şi adevărate” din viața lui Ponta

Analistul se şi explică: ar fi vrut să facă referire numai la relaţia personală, “fără nici o insinuare instituţională”, dintre Ponta şi Ungureanu. Dacă ar fi vrut să-i facă rău lui Ponta, ar fi folosit “detalii mult mai importante şi mai adevărate din viaţa liderului PSD.”

“Am spus că discursul din Parlament al lui Victor Ponta este bazat pe o relaţie cu Ungureanu care vine din trecut şi are viitor. Fapt recunoscut de altfel de preşedintele PSD. A declarat deschis că-l ştie pe Ungureanu, că au şi vor avea o relaţie civilizată. (…)Cunosc detalii mult mai importante şi adevărate din viaţa liderului PSD. Asta cu spion a fost aruncată special de mai noii lăudători ai d-lui Ponta, special pentru a-i trepida un pic gândirea. Văd că au reuşit”, mai spune Tudor.

Certificat de onestitate… până la proba contrarie

Totuşi, acesta nu-şi poate cenzura o ironie la adresa lui Ponta, enumerând toate zvonurile despre înţelegerile şi relaţiile politiceascunse pe care liderul PSD le-ar fi avut de-a lungul timpului cu o serie de adversari politici.

“Nu cred că Ponta e spion. Nu cred că Ponta e un prost. Sau trădător şi vânzător de ţară, cum exagerează el. Nu cred că poate fi pusa la îndoială dorinţa lui de schimbare politică. Nu cred că are nişte aranjamente ascunse cu Băsescu. Nu cred că joaca la două capete, unul cu Antonescu şi altul cu Ungureanu, în perspectiva noului guvern post-alegeri şi a prezidenţialelor din 2014. Nu cred că-i adevarat zvonul că s-ar fi împăcat cu Gabriel Oprea. Cred că Ponta este un om politic bun, cu încredere şi popularitate din cele mai bune. Şi onest în raport cu Antonescu, până la proba contrarie”, mai subliniază analistul Antenelor.

Pontănacul și diversiunile

Totuşi, Tudor susţine că îşi permite luxul de a-şi păstra unele rezerve. “Dar după discursul de joi şi altele petrecute de când e preşedinte PSD, voi fi un pic mai circumspect în ceea ce-l priveşte. Atât. Judecata sa politică va avea loc în prima zi după alegerile parlamentare. Până atunci, are tot dreptul din lume să ne critice la televiziunea mogulului sau şi să accepte diversiunile celor care până mai ieri îl numeau Pontănacul” , conchide Radu Tudor.

Cu doar câteva zile în urmă, în cadrul unei emisiuni la Antena 3, analistul militar insinua că Victor Ponta ar avea trecut în serviciile secrete.

„Sunt convins că această colaborare a preşedintelui PSD cu proaspătul director demisionar de la SIE este premisa unei relaţii ce vine din trecut şi are viitor. Cea mai frecventă comparaţie publică despre discursul lui Ponta este cu vizita lui Geoană la Vîntu…”, spunea atunci Radu Tudor.

……..?!

Preocupata fiind de altele am pierdut din vedere, zilele trecute, o decizie luata de domnul Cartarescu si anume…hotararea de a nu se mai implica in politica. Va atasez mai jos scrisoarea publicata in EVZ…

SENATUL EVZ: Adio, dar rămân cu tine

Autor:  Mircea Cărtărescu

Stimaţi prieteni, vreau încă de la început să vă dau o veste îmbucurătoare, mai ales pe vremurile astea de viscol şi răscoală.

Şi anume că Traian Băsescu, Ion Iliescu, Victor Ponta, Crin Antonescu, Dan Diaconescu, Dan Voiculescu, Viorel Hrebenciuc, Roberta Anastase, Vasile Blaga şi oricine mai vreţi dumneavoastră dintre actorii circului nostru politic cotidian au dispărut cu circ cu tot şi pentru totdeauna. Anticipez neîncrederea, dar şi sfioasa speranţă pe care vi le-am stârnit cu ştirea aceasta. Ele seamănă cu licărul de bucurie din ochii ciukcilor din Siberia când un activist a venit să le anunţe zborul istoric al lui Gagarin: „Tovarăşi, ruşii au plecat, primii dintre toate popoarele, în cosmos!” La care un bătrân a dat glas speranţei generale: „Toţi?!”

Da, toţi, cu parlament cu tot, cu consilieri şi secretari, cu ziare, televiziuni şi bloggeri şi postaci, cu partizani şi defăimători, întreaga viaţă politică românească. Fireşte, cum pe lume nu se întâmplă minuni (singura minune e că lumea există, scria Wittgenstein), trebuie să mă plasez pe poziţia neprincipială a idealismului subiectiv pentru ca afirmaţia mea să capete valoare de adevăr. Cei de mai sus n-au dispărut din realitatea obiectivă pe care o percepem cu simţurile, cum ne spunea bătrânul profesor de socialism ştiinţific din liceu, cu talpa lui groasă cât un dicţionar la piciorul drept, ci din lumea mea, din realitatea mea interioară. Ei vor continua să existe şi să se agite, dar ca nişte tipi din Australia pe care nu i-am întâlnit şi nu-i voi întâlni niciodată.

E un fel încâlcit de a spune că de astăzi voi părăsi orice preocupare politică, orice implicare, prin scris sau chiar şi numai prin citit, în orice ţine de acest domeniu pe care îl cunosc acum ca pe propriile mele buzunare. Mai mult, îl cunosc pe propria piele, asemenea condamnatului din colonia penitenciară a lui Kafka. Am făcut jurnalistică, în mare parte politică, timp de vreo opt-nouă ani. Cred că e destul pentru cineva al cărui sens în viaţă e cu totul altul.

Am acumulat în tot acest timp experienţă cât pentru o viaţă întreagă. Nu mă plâng, n-a fost întotdeauna insuportabil, aşa cum este azi. Ştiu acum mult mai bine la ce mă pot aştepta de la oameni, chiar de la cei apropiaţi. Am părăsit uriaşa iluzie că devii tot mai iubit pe măsură ce se acumulează în urma ta produsele unei vieţi de muncă. Sau că vocea ta este mai respectată. Am văzut cum, pe rând, toţi cei pe care-i admir pentru opera lor s-au retras din spaţiul public. E şi firesc: i-am văzut târâţi în toate noroaiele lumii, căci adversarul politic nu mai e nici filozof, nici scriitor, nici măcar fiinţă umană, ci doar carne de tun pentru pamflete, caricaturi şi injurii pur şi simplu. Mi-a ajuns, m-a răzbit în fine şi pe mine. Mă-ntorc la versurile lui Eminescu: „Zică toţi ce vor să zică,/ Treacă-n lume cine-o trece…” Dacă va veni sfârşitul lumii, voi fi ultimul care-o s-o afle.

Prin urmare, voi scrie aici, de-acum înainte, despre orice în afară de acidul sulfuric în care-am înotat timp de nouă ani, prins în mod absurd într-un război care n-a fost niciodată al meu. Voi scrie despre cărţi de toate felurile şi despre oameni, despre ce mi se-ntâmplă, despre ce cred despre ce mi se-ntâmplă, despre câte-n lună şi-n soare, atâta vreme cât mă vei răbda şi cât mă va răbda conducerea ziarului, care m-a îndemnat să-mi păstrez totuşi rubrica. Deşi pe hârtie, ar putea fi un fel de blog sau un fel de jurnal din familia celui pe care Dostoievski (nu, nu mă compar cu el) îl scria şi-l publica în ultimii ani ai vieţii. Voi merge şi pe forumul articolului, pe unde, din pur instinct de conservare, n-am mai hălăduit de luni de zile. Poate că voi afla de data asta nu doar, ca de obicei, cât de lichea şi de vândut unora şi altora am fost în toţi aceşti ani, ci şi ce crezi tu, cititor genuin, despre toate acestea. Şi cam cum ai vedea tu noua formulă a rubricii mele. Ce te interesează cu adevărat, ce ţi se pare că merită, în vacarmul general, să existe ca o contrapondere sau ca o alternativă?