Arhive etichetă: vreo

Revizorul

Povestire dupa un fapt real petrecut intr-un mic orasel al Romaniei socialiste…

Intr-o dupa-amiaza de toamna in care ploaia, umezeala si frigul creau o stare de proasta dispozitie, in farmacia spitalului, cinci farmaciste misunau in mare viteza incercand sa puna totul in ordine, inainte de sfarsitul zilei de munca.
Se adunasera prea multe de facut si colac peste pupaza, mai aveau pe cap de aproape o saptamana si un pardalnic de revizor ce le vrafuia toate dosarele…In ziua cu pricina, domn revizor nu aparuse inca si bucuroase de pauza neasteptata, se grabeau nevoie mare sa inchida farmacia, indreptandu-se care incotro spre copiii ce abia incepusera scoala, conserve, muraturi, curatenii si alte ocupatii de acest gen.
Cand mai avea sa fie doar o jumatate de ora pana la plecare, una dintre ele zareste pe geamul dinspre drum, venind agale, usor impleticit, cu fata rosie usor zbarlita, cu siroaie de ploaie scurgandu-i-se de pe perciunii lati si grosi, intinsi pana pe barba; pe nimeni altul decat domn revizor Baraboi!

-Fetelooooor! Vine! N-am scapat! Zbiara aproape isterizata, farmacista…Eu plec sa stiti! Am acasa zacusca de pus in borcane, barbatul imi e bolnav, copilul trebuie sa plece acusi la facultate….nu am timp…stau eu in alta zi…

-Pleaca draga, ii raspunse fara nuanta doamna Jifca, sefa lor, o evreica superba, la vreo 40 de ani, eleganta si draguta ce sucea mintile tuturor… bineanteles ca si pe ale  lui domn revizor, asa cum banuiau colegele de serviciu…Parca prea se uita lung la ea si trecea cu vedearea unele greseli ce deveneau deodata din grave, minore, aproape insignifiante…

Farmacista grabita, isi dezbraca halatul si din doi pasi ajunse la cuier, imbraca pardesiul, lua din mers geanta si intersectandu-se cum domn revizor iesi val vartej din farmacie.

-Buuuna ziua domna…damna…dooona Ji..ca! Saluta cu limba impleticita, uitandu-se gales si ambetat spre sefa care dezgustata de situatie il privea cu jale…

-Buna ziua domnule revizor!
O alta farmacista incercand sa se strecoare cat mai subtil, pleca pur si simplu, salutand in fuga pe toata lumea… Celelalte doua ramase pe post de paznici, prietene fiind cu Jifca, se uitau uimite la revizorul ce se tolani cu toata maretia pe un scaun barand cumva iesirea sefei din farmacie.
Se inchega o conversatie cumva ciudata, timp in care revizorul ii facea semne sefei, sa plece impreuna…Biata femeie isi gasi cu greu calmul si continua dicutia ignorand „invitatiile discrete” dar grozav de insistente… Pentru ca ramase fara un raspuns si pentru ca dragostea-i navalnica nu-i dadea deloc pace isi indrepta privirea piezisa spre celelalte doua colege ale Jifcai, sperand ca ele se vor simti in plus si vor pleca… Cand isi dadu intr-un final seama ca erau doar sperante desarte, scoase din geanta o sticla de vin, goala pe jumatate si cu strangere de inima, ceru patru pahare pe care le umplu doar pe jumatate…restul de vin il puse inapoi in geanta, sperand ca o sa-l bea impreuna cu tinta amorului sau, intr-un mult visat tete-a-tete…
Dupa ce a umplut paharele cu vin si le-a insiruit pe marginea biroului s-a uitat la una dintre farmaciste(o doamna in adevaratul sens al cuvantui) si cu un elan iesit din strafundul sufletului mistuit de amor, dublat de un gest larg facut cu mana, ii striga, cu o dictie perfecta:
-Aaaaarde-o Aglae!
Socate de invitatie, cele trei farmaciste se uitara una la alta fara sa scoata vreun cuvant sau sa schiteze un gest, surpriza le fu atat de mare incat le mutise, apoi printr-o privire incarcata de inteles au cazut de comun acord sa ignore incidentul.
Cum nici una dintre ele nu s-a atins de vin, domnul a baut singur toate paharele in timp ce nu o slabea din ochi pe sefa, ce privea pe geam, ganditoare, abatuta si disperata, cum ploua afara…
Dupa incidentul cu pricina, linistea se lasa mai apasatoare, cele doua farmaciste se sfatuiau mai mult prin semne, dar fara sa ajunga totusi la un acord, sa-l cheme pe sotul Jifcai, „de la etaj”(domnul Laib era tehnician dentar si lucra la un etaj mai sus, in policlinica).
In tot acest timp revizorul o sorbea din ochi pe Jifca iar ea statea nemiscata, pierduta in ganduri si cu privirea fixata iremediabil in copacii de pe marginea drumului…
Si totusi, in toata acea liniste mormantala, domn revizor fremata, dadea marunt din buze si murmura ceva…se cunostea clar ca gandeste! Procesul lui de gandire semana cu o lupta apriga intre dorinta si ratiune iar produsul nu se lasa mult asteptat…Intr-un moment in care probabil simti ca nu mai poate rezista tentatiei de a afla adevarul si a-si linisti gandurile o intreaba printre dinti pe Jifca:
-Ai lăţăi?
In urmatoarele secunde linistea ingheta pur si simplu, farmacistele inchisera ochii asteptand-o pe Jifca(pe care o cunosteau ca fiind destul de temperamentala) sa reactioneze…Nu mica le fu mira cand deschizand intr-un final ochii sa o vada pe sefa cu fata cea mai pamantie pe care o avusese pana atunci, cu privirea trimitand miliopane de fulgere dar cu glasul c el mai angelic, raspunzand candid:
-Nu…
Plescaind fericit din buze, revizorul zambi cu inteles, felicitandu-se in gand pentru alegerea fantastica pe care o facuse exploda intr-o invitatie…
-Hai zâ mergim la….la…chebi! Si uitandu-se si spre celelalte doua continua…Haidiţ şâ voi daţâ-vă dracu di curvi!
Momentul fu de-a dreptul decisiv pentru una dintre farmaciste ce pleca val vartej dupa domnul Laib, sa-l aduca la parter.

-Buna seara doamnelor, intra in farmacie, semet si mandru, sotul sefei. Aceasta se lumina la fata si cu siguranta acela a fost unul din momentele in care si-a indragit dublu sotul… Haide draga, mergem acasa? Continua uitandu-se fix catre revizor…Si domnul?!
-Pai domnul cred ca vrea sa plece, pare obosit, ii raspunse Jifca grabita,
-Sa-l  conducem apoi pana la hotel…
Revizorul Baraboi se uita crucit cand la unul cand la altul fara sa scoata vreun sunet  si intr-un final se ridica si tinandu-se strans de bratul domnului Laib iesi impleticindu-se.

In masina, probabil de la caldura, adormi bustean iar sotii Laib se vazura nevoiti sa-l duca acasa la ei…L-ar fi lasat la hotel dar nu stiau la care si mai comod li s-a parut asa…
Acasa pentru ca domn revizor nu-si astamparase inca „setea” a inceput sa bea din nou si cu sotul Jifcai… care la un anumit moment a atipit destul de ametit. Cand s-a trezit s-a uitat lung la revizorul cazut si el „la datorie”, pe canapea si a inceput sa strige la copil:
-Ionut, Ionuuuuuute, cine-i domnul?
Baiatul, abia trezit din somn, se uita naucit la tatal sau si-i raspunse:
-Pai…domnul e revizorul mamei…ai baut cu el aseara…
Domnul Laib privi incruntat la baiat apoi la revizor si-i raspunse raspicat:
-Da-l afara!

Poate va plac, intamplator…cometele…

Si ca sa pastram nota celesta, va ofer o poezie care mi-a placut…si evident, un mic fragment din Caragiale, adus la stadiul de sublim in comedie de catre actorul, Florin Piersic…

Răspunsul cometei
de A. Mirea

Regret că mă-ntrerupi din cale
Cu interview-ul dumitale.
Dar iată, mă opresc o clipă
Să-ti dau răspunsul meu în pripă.

V-am salutat o dată sfera
Acum vreo zece mii de ani
Cînd astronomii de pe Terra
Erau de-abia orangutani.
(Flammarion era gorilă
Si bietul Newton diplodoc.
Camil era de-abia Cămilă
Iar Duică… nu era de loc !
El de-abia azi cînd scrie proză
Se află în metamorfoză
Si se transformă tare greu:
Aspiră-acum la cimpanzeu.)

De-atunci, prin negrele stihii,
În noatpea largă si profundă,
Am rătăcit cu zeci de mii
De metri pe secundă,
Si diafană m-am ivit,
Din perioadă-n perioadă,
Ca fulger blond încremenit
Să-mi desfăsor spectrala coadă
Pe cerul noptii la zenit…
Planetele cu satelitii,
Purtîndu-si mîndre parazitii,
Mi-au dat portretul prin gazete
Si m-au fixat mii de lunete…
Dar, gata să-mi găsesc mormîntul
În vreun sistem de constelatii,
Am revenit zburînd prin spatii,
Căci nu dispretuiam Pămîntul.
(De-ati fi în cer ca mine voi
V-ati minuna întotdeauna
Cum globul ăsta de noroi
Se vede luminos ca Luna…)
Si-aveam de gînd – ca un simbol
De milenară simpatie –
Cu cel din urmă-al meu ocol
Să ne unim prin vesnicie
Într-un fantastic carambol.
Si măritîndu-i neagra humă
Cu luminosul meu adaos,
Într-un aprins vîrtej de spumă
Să ne rostogolim în haos.

Dar cînd văzui ce… porcărie
(Să-mi ierti cuvîntul) ati făcut,
Cît sînge-a curs din neghiobie
Pe bietul vostru glob de lut, –
Cu spaimă, la perihelie
Din zborul meu m-am abătut
Si nimbul clar si trena lungă
Ca o esarfă de lumină,
Mi le-am ferit să nu ajungă
Vreun strop întunecos de tină.

De-atunci, iubitul meu, îmi vine
De supărare si rusine
Să fug… cu coada-ntre picioare
Prin spatii interplanetare
Si să mă mistui în neant.
Mă duc… Adio ! Salutare !
Să-mi scrii: Uranus, poste restante..

http://www.youtube.com/watch?v=_juIHP-XXAU

In ziua in care m-am iubit cu adevarat

                   

                        Astazi, fara sa am vreo explicatie, m-am trezit cu lipsa de chef…probabil ca vi se intampla si voua sa va treziti si sa va vina sa va culcati la loc sperand ca atunci cand va veti trezi din nou, o sa fie totul altfel in jurul vostru,  fie alt loc,  fie alt anotimp,  fie alta viata…cu totul alta viata…  

                         Nu am stiut ce sa va ofer si am zis sa incep cu un poem tare drag mie…scris de Charlie Chaplin

In ziua in care m-am iubit cu adevarat…

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înțeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.
Și atunci, am putut să mă liniștesc.
Astăzi, știu că aceasta se numește …Stima de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniștea și suferința mea emoțională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viață diferită și am început să înțeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.
Astăzi, știu că aceasta se numeste … Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greșeală să forțez o situație sau o persoană, cu singurul scop de a obține ceea ce doresc, știind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiți și că nu este momentul …
Astăzi, știu că aceasta se numește … Respect.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situații, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, rațiunea mea numea asta egoism.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Amor propriu.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber și am renunțat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place și în ritmul meu.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Simplitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înșelat.
Astăzi, am descoperit … Modestia.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viață. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.
Și aceasta se numeste … Plenitudine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că rațiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte prețios.
şi toate acestea înseamnă … Sa stii sa traiesti cu adevarat!