De Craciun, nu poti fi roman decat in Romania…

Scrisoarea unui roman din America

De criza, de dor si de fite mi-a venit ideea sa tai porc de Craciun, cum se facea pe timpuri la mine la tară. Bine, ai mei nu il taiau de Craciun, ci inainte de Sfantul Andrei, noi nemaiavand rabdare si nici prea multe prin camara sa-l putem pasui pana la Ignat.

Dupa ce mi-am ascutit cutitele pe gresia de la baie si am procurat doi baloti de paie, decorativi, uitati de un vecin în fata casei inca de la Halloween, m-am pus sa caut porc. Prima data am dat anunt pe internet ca doresc sa achizitionez, pentru sacrificare, animal de talie medie, pana in 150 de kilograme, dar nu mi-a raspuns nimeni, in afara de un sonat care mi-a zis ca-i plac ideile mele si, daca vreau, putem sa sacrificam impreuna, mai multi!

Eu cred ca toti nebunii au fugit din lume si s-au ascuns pe internet! Dar divaghez!
Cand mi-am intrebat colegii la serviciu daca stiu pe undeva un porc viu, au devenit foarte curiosi ca ce vreau sa fac cu el, ca e mare pentru un animal de casa, ca face mizerie multa etc.
Cand le-am spus ca vreau sa-l tai, au făcut ochii cat cepele si m-au luat la rost ca de ce. Ca să-l mananc, de-aia, le-am raspuns, moment in care si ultimele ramasite de simpatie, toleranta si intelegere pe care le aveau pentru mine au disparut. Cum sa omori un animal si sa-l mananci, asa, ca un barbar?
Eh, cand am vazut eu ca astia sunt gata sa sune la protectia animalelor, am început sa le descriu in amanunt operatiunile specifice, insistand pe sectionarea carotidei si colectarea sangelui intr-un lighean, de preferinta cu smaltul sarit, ca la mama acasa, in vederea prepararii singeretelui si mai ales a borandaului. N-am stiut eu cum se zice in engleza la borandau, la fel cum nu stiu nici in romaneste, dar le-am explicat ca e un fel de mamaliga din faina de porumb cu sange in loc de apa.
Cred ca vreo trei, mai simtitori, asa, au disparut spre baie, iar restul, ca acum deja se stransese tot compartimentul in jurul meu, sa ma asculte, ma priveau cand cu mila, cand cu dezgust. Apoi, zic, parlim soriciul cu paie, sau la butelie, daca stam la bloc, si taiem urechile animalului, pe care le consumam pe loc, cu putina sare.
Mai trimisei vreo doi la baie, dar i-am dat inainte, fiind constient ca un alt moment in care sa ma asculte oamenii cu atata atentie nu o sa mai prind, poate, niciodata. Dupa ce epilam animalul cu flacara, continui eu, il despicam cu securea sau toporul, ce ne vine la mana si scoatem organele, pe care le fierbem impreuna cu capul, in vederea prepararii caltabosului. Stiti, banuiesc – le-am zis eu degajat –, ca pentru caltabos se foloseste intestinul gros, spalat facultativ si oparit in apa cu ceapa, pentru mascarea miasmelor naturale.
S-a plecat cu grupul dupa fraza asta, si am mai ramas cu vreo trei, cei mai tari de inger si de stomac, cred, de fapt doi, ca unul dintre ei era un coreean care nu pricepe engleza si sta toata ziua cu castile pe urechi, dar se alatura oricarui grup ai da din cap aprobator la orice discutie.
Cu restul carnii, am zis eu mai departe, facem carnati, gratar si sarmale, iar daca raposatul a fost gras, putem sa frigem si o oala de jumari, asa, de pofta, care sa mai taie din taria bauturii. Eu zic ca au scapat ieftin totusi, pentru ca daca m-as fi apucat sa le povestesc cum se fac hotdogii si parizerul pe care le infuleca ei la lunch, bagam toata firma-n spital.
Traiasca globalizarea!